search
top

Revenirea Rusiei la graniţa României. Puterea militară rusă astăzi

Articol preluat de Radio Vocea Basarabiei in emisiunea “Editorialele Istoriei

 

Revenirea Rusiei

Am vorbit în articolele precedente despre tendinţele Ucrainei în noua situaţie geopolitică dată, în primul rând de ascensiunea la putere a liderului prorus Victor Ianukovici. Discutam despre bătălia cu ouă din parlamentul ucrainean şi despre viitoarea secesiune a acestui stat. Iată că reacţiile la perspectivele de rupere a ţării nu s-au lăsat aşteptate, preşedintele Ianukovici propunând deja un proiect de federalizare a ţării, în intenţia de a întârzia procesul de secesiune, iminent, după părerea multor analişti. Conform acestui proiect, Ucraina va fi împărţită în cinci părţi (Galiţia, Ucraina Centrală, Kiev, Slobojanşina şi Crimeea). Din punctul nostru de vedere, zona vestică, Galiţia, prezintă cel mai mare interes.
Dar ideea este că Ianukovici, alături de consilierii săi ruşi, a intuit pericolul şi a încercat să facă ceva pentru a amâna deznodământul, care nu poate fi decât ruperea statului. O astfel de decizie poate doar întârzia, nu anula rezultatul final. În ideea că o autonomie federativă ar putea amortiza tendinţele secesioniste nu este viabilă, ci dimpotrivă. Provesticii îşi vor putea găsi o platformă oficială pentru ideile şi căile lor politice va coagula forţele secesioniste care îşi vor găsi şi vectorul de exprimare, parlamentul local sau orice formă de guvernare locală li se va pune la dispoziţie. La fel a început şi secesiunea iugoslavă, dacă aruncăm o privire doar cu douăzeci de ani în urmă.
Dar aş vrea să vorbesc acum despre Rusia, şi voi folosi tot sintagma celor douăzeci de ani, poate prea uşor uitată de istoricii şi analiştii de astăzi. Voi vorbi despre Rusia şi despre revenirea ei în forţă astăzi, un aspect deosebit de preocupant, pentru toţi cei interesaţi, în ciuda tuturor asigurărilor despre faptul că Războiul Rece s-a încheiat. Fiindcă, ne place sau nu ne place, Rusia revine în forţă, cu o retorică şi o atitudine care aminteşte mult de Războiul Rece, chiar dacă mulţi europeni şi chiar americani s-au cam lăsat seduşi de o anumită idee, gen cooperare sau resetare a relaţiilor. Poate pentru administraţia Obama, aflată la mii de kilometri, poţi vorbi de resetare a relaţiilor, dar pentru noi, în imediata vecinătate a ursului rusesc, nu ne este aşa de uşor. Iar lipsa de preocupare a mediei din ţara noastră faţă de acest fenomen clar şi pregnant devine îngrijorătoare.
În Primul Război Mondial, în 1916, soldaţii noştri au luptat pe un front ce depăşea ca lungime frontul de vest, care opunea germanilor pe francezi, belgieni şi britanici. A fost nevoie de armatele a patru state ca să ne împingă în Moldova: Austro-Ungaria, Germania, Bulgaria şi Turcia. Ne-am bătut în 1917 şi am câştigat victoriile de la Mărăşti, Oituz şi Mărăşeşti, dar ne-am trezit, în urma revoluţiei din Rusia, înconjuraţi din toate părţile de duşmani. Rusia ne-a lăsat baltă în urma puciului bolşevic, dar noi am continuat lupta. Soldaţii români au luptat în Italia, Franţa, în Siberia împotriva bolşevismului, pe Nistru tot împotriva bolşevicilor, după unirea cu Basarabia, am luptat şi am pacificat Ungaria bolşevică a lui Bela Kuhn, ocupând Budapesta în august 1919 şi salvând centrul Europei de teroarea bolşevică, am luptat în Siberia şi în 1920, la Şeragul şi Kuitun. Aşa am realizat România Mare.
Între timp, Rusia intrase în război civil. Patru ani de măcel pentru ca bolşevicii lui Lenin şi Trotski să preia puterea. În 1920, Rusia, redevenită Uniunea Sovietică, era la pământ. Încercarea de a ocupa Polonia se sfârşise cu un dezastru militar. Au urmat crimele şi masacrele lui Stalin, pentru ca, douăzeci de ani mai târziu, Rusia, sau Uniunea Sovietică, să revină la porţile Europei. A pierdut un milion de soldaţi în războiul de iarnă împotriva Finlandei, dar tot a ocupat în 1940 Ţările Baltice, Basarabia şi Nordul Bucovinei de la România. Cinci ani mai târziu ruşii erau la Berlin, aruncând estul european sub o teroare roşie fără precedent, la fel ca şi o parte a Asiei.
După mai bine de patruzeci de ani, revoluţiile din 1989 scot estul Europei de sub cizma roşie, iar în 1991 se sparge monolitul sovietic. Au trecut cam douăzeci de ani de atunci, iar acum, ca şi după cei douăzeci de ani, interval dintre sfârşitul Primului Război Mondial şi revenirea sovietică, asistăm în prezent la revenirea Rusiei la porţile Europei. Ceva mai subtil, totuşi, dar nu mai puţin letal. Dar această subtilitate, odată cu creşterea puterii, tinde să fie lăsată tot mai mult la o parte, lăsând la iveală doar chipul dur al ocupantului. Nu neapărat sub formă fizică, dar nici aceasta nu poate fi neglijată.
Mulţi contestatari vor replica în ideea că de ce Rusia ar dori asta. Este adevărat, mulţi trăiesc astăzi în ideea idilică cum că lumea este aşa cum o văd ei şi că nimic nu se va schimba, toată suflarea planetei fiind dornică să trăiască în pace şi armonie. Dar realitatea este mult mai dură. De ce Rusia şi nu alţii? Le răspund doar atât: nu numai Rusia, ci şi alţii. Celor care cred că nimic nu se poate întâmpla, li se pot aduce zeci de exemple că se înşeală, la fel ca în 1940.
Nu zic că rusul de rând ar avea vreo intenţie să ocupe estul european, dar vreau să vin cu următorul argument. Rusului de rând, fie că este vorba de mujicul de pe câmp sau de muncitorul din fabrică, pur şi simplu nu-i pasă. Nu i-a păsat nici când Boris Eltsin şi-a trimis armata în Cecenia sau când Vladimir Putin a trimis-o în Georgia. Asta fiindcă rusul este pasiv din acest punct de vedere. Rusul de rând nu a trăit niciodată într-o democraţie în care să-şi poată exprima liber dreptul la opinie. Singura perioadă în care Rusia a fost cât de cât democratică a fost în perioada lui Boris Eltsin, percepută ca şi epocă a anarhiei şi jafului total, de recrudescenţă a mafiei şi a corupţiei generalizate. Nu este de mirare că ruşii, de bună voie, renunţă la libertate în favoarea securităţii şi ordinii, votând pentru Vladimir Putin, partidul şi candidaţii acestuia.
Puţinii opozanţi sunt reduşi la tăcere, inclusiv prin anihilare fizică, ca de exemplu Anna Politovskaia. O paralelă poate fi făcută cu regimul Kucima din Ucraina, cu aceleaşi tendinţe autocratice şi cu asasinări de jurnalişti incomozi (Gheorghi Gongadze). Rusul de rând a fost redus la tăcere, toate mijloacele mass-media fiind deja în mâna Kremlinului. Cum a fost posibilă această manevră poate fi discutat mult şi bine, dar rezultatul este acela care îl vedem. Rusul de rând preferă să fie într-o relativă siguranţă, chiar dacă o duce mai rău ca şi europeanul de rând, dar îi este frică sau este prea pasiv faţă de provocările sociale ale unei tranziţii spre o adevărată economie de piaţă, cu tot ce ar însemna aceasta. De aceea s-a scufundat într-o pasivitate din care nu-şi revine decât ca să tânjească după vremurile stabile de altădată, când totul era sigur, votca ieftină şi Rusia o mare putere. Această nostalgie, după puterea pierdută, se poate vedea şi în cazul altor foste mari puteri reduse la puteri de rangul doi, ca de exemplu Marea Britanie, dar în cea mai mare măsură Franţa. Deosebirea este că Rusia este că ea încearcă să redevină la vechiul statut, prin toate mijloacele.

Şantajul energetic ca armă

Toată lumea crede că Rusia este o putere economică. Nimic mai fals. Chiar dacă a fost acceptată în 1997 în G7, devenit apoi G8, comunitatea statelor puternic industrializate. G7 era compus din SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Canada. Ulterior, în 1997, ca să poată înghiţi mai uşor extinderea NATO cu Polonia, Cehia şi Ungaria, preşedintele american Bill Clinton a oferit Rusiei accesul în această comunitate, chiar dacă nu îndeplinea criteriile minime pentru admitere. Rusia nu era, şi nici nu este, membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului. A fost o decizie strict politică. Deoarece Rusia nu este o putere economică. Este doar un mare exportator de materii prime, de petrol şi gaze în primul rând. O bogăţie naturală care îi permite să dicteze multe Europei, ţinând cont de dependenţa crescută a acesteia faţă de aceste resurse vitale. Iar Rusia s-a folosit până acum din plin de acest avantaj. În trecut, Europa tremura de spaima Armatei Roşii. Acum tremură, la propriu, de spaima Gazpromului, care nu o dată, a oprit robinetul de gaze. O armă mai puternică decât Armata Roşie, au spus unii, dar cum ar fi dacă s-ar adăuga şi armata rusă în spatele Gazpromului?
Nefiind o putere economică, ci, la fel ca şi Arabia Saudită, ci doar un important furnizor de resurse energetice şi, în plus, de materii prime, altele decât petrolul şi gazele naturale, nici nu încearcă şi nici nu reuşeşte să-şi dezvolte ramuri economice alternative. Japonia s-a dezvoltat după Al Doilea Război Mondial tocmai din cauza lipsei de resurse naturale. A fost nevoită să găsească alternative, şi le-a găsit. Dar Rusia nu numai că nu trebuie să le găsească, dar nici nu doreşte. Este mai comod aşa.
Multă lume consideră că bogăţia de resurse a Rusiei este o binecuvântare pentru această ţară. Nu împărtăşesc această viziune. Ba mai mult, consider că, pentru rusul de rând, această bogăţie este mai mult un blestem. La fel ca şi în cazul Arabiei Saudite. De mai bine de patruzeci de ani, Arabia Saudită este principalul furnizor mondial de petrol. S-a schimbat cu ceva în bine situaţia cetăţeanului saudit? Trăieşte mai bine, mai liber, ca şi acum patruzeci de ani? Nu, dimpotrivă, regimul saudit este extrem de restrictiv, aproape identic cu cel iranian aflat sub strictele percepte ale Koranului. Şi în Arabia Saudită sunt tăiate mâinile hoţilor, iar conducerea politică se perpetuează etern în sânul aceleiaşi familii domnitoare corupte, singura din lume care a dat şi numele unei ţări, casa Ibn-Saud.
Cu atât mai mult, nici în Rusia nu se va vedea vreo schimbare în bine. Autocraţia acceptată prea uşor de către ruşi se va perpetua în continuare, iar ţara va beneficia în continuare de afluxul de valută de pe urma vânzării de materii prime, în special gaze şi petrol. Nu întâmplător ţara a căzut în criză în 1998, atunci când preţul internaţional la petrol s-a prăbuşit. Dar rusul de rând nu va beneficia de afluxul de valută, va rămâne tot aşa, doar din când în când primind câte o fărâmă de la masa celor mari. Iar despre câştigarea unor libertăţi individuale, despre o dezvoltare economică, creşterea productivităţii, acestea devin tot mai îndepărtate din moment ce puterea politică se poate justifica prin exportul de materii prime. Ca şi în cazul mai susmenţionat, al Arabiei Saudite, banii vor merge către conducerea politică, către aparatul de stat şi ai săi siloviki, foşti membrii ai serviciilor secrete promovaţi de către Putin în administraţia statului, şi către complexul militar. De aici decurge altă problemă. Investind în complexul militar, Rusia îşi întăreşte capabilităţile militare, obiectiv anunţat cu surle şi trâmbiţe de conducerea rusă. Iar tentaţia de a ameninţa cu folosirea lor în scop ofensiv devine din ce în ce mai mare, la fel ca şi în perioada Uniunii Sovietice, suficient de proaspătă în memoria colectivă.
La aceasta se adaugă ameninţarea cu închiderea robinetului de gaze spre o Europă tot mai dependentă de resursele ruseşti. Fără să vadă pericolul, Uniunea europeană se îndreaptă senină spre dezastru, respectiv spre dependenţa aproape totală de gazul rusesc, dând Kremlinului în mână un atu nesperat. Doar ca exerciţiu de imaginaţie, gândiţi-vă cum ar reacţiona UE la oprirea gazului în conducte în toiul iernii, ca şi o toană a Rusiei, sau doar pentru a arăta cine este şeful. S-a întâmplat, şi nu ne-a fost moale. Pretextul a fost Ucraina, iar UE s-a făcut luntre şi punte să împace Moscova. Mâine, pretextul poate fi o mărire a influenţei Rusiei în ţările baltice, de exemplu.
UE nu este unitară în faţa pericolului şantajului energetic. Dimpotrivă, fiecare încearcă să-şi rezolve singur problema, lucru convenabil de minune Moscovei. Astfel, Germania, Franţa, Italia, toate încheie contracte bilaterale cu Gazprom, pentru a se asigura ele însele de fluxul constant de gaz. Unde este mult trâmbiţata unitate şi solidaritate energetică europeană, sub forma politicii energetice comune? Este sublimă, dar numai la nivel declarativ, practic nu există. Un factor care ar atenua dependenţa de gazul rusesc ar fi rapida construcţie a conductei Nabucco, toate resursele europene ar trebui dirijate spre acest proiect, care să fie dat în folosinţă cât mai rapid. Din păcate, birocraţia, lipsa de resurse, poate şi orbirea sau interesele unor oficiali europeni (ce de multe ori coincid cu cele ruseşti, vezi cazul Gerhard Schroeder) stau în calea realizării lui Nabucco, ce aşteaptă deja de zece ani. UE se dovedeşte incapabilă să realizeze că un mic efort acum ne-ar putea scuti de mare bătaie de cap în viitorul nu prea îndepărtat. Singura care realizează acest aspect este tocmai Rusia, de aici vine şi puternica ei opoziţie la Nabucco, chiar pentru asta a scos din mânecă un alt proiect concurent, South Stream. Împreună cu echivalentul său nordic, North Stream, fără concurenţă, Rusia poate înfeuda energetic Europa în câţiva ani.
Poate pentru prima oară în ultimii ani, România a reacţionat corect. Susţine Nabucco, nu zice nu nici participării la South Stream, dar între timp semnează şi un alt proiect, AGRI (Azerbaidjan Georgia Romania Interconnection), prin care sunt aduse gaze din Azerbaidjan prin Georgia, lichefiate şi transportate la Constanţa, de unde se expediază prin conducte către Ungaria şi Bulgaria. Să vedem cum se va realiza.

Armata rusă ca factor de putere

Un alt aspect vital îl reprezintă componenta militară a Rusiei şi influenţa politică în regiune. Suntem obişnuiţi în a-i vedea pe ruşi ca pe un colos militar, capabil să lupte de la egal la egal cu oricine, şi chiar să învingă. Dar lucrurile sunt ceva mai subtile.
Vedem la orice oră ce minunăţii tehnologice militare mai scot ruşii, parcă ar fi într-o competiţie, la fel ca şi pe timpul Războiului Rece. Este adevărat, reflexele dobândite atunci nu dispar aşa de uşor, mai ales cu noua conducere autocratică a Rusiei. Noile tancuri T-90, noi tipuri de rachete, avioane stealth, noi submarine superperformante şi capabilităţi navale din ce în ce mai sofisticate umplu periodic jurnalele de informaţii militare. Dar, oricât ar fi de performantă cercetarea militară rusească, armata are câteva slăbiciuni.
Odată, ca să poţi folosi la capacitate rezonabilă ultimele minuni tehnice ale cercetării militare ruse ai nevoie de oameni instruiţi şi pregătiţi ani de zile pe astfel de arme. O bună cunoaştere a lor, un program intensiv de pregătire şi de familiarizare cu aceste arme sunt vitale. Dar chiar sistemul militar rusesc nu poate face faţă acestei cerinţe. Sistemul se bazează pe conscripţie, recrutarea obligatorie a tinerilor pentru a-şi satisface serviciul militar timp de trei ani. În acest timp, recruţii primesc instrucţia de bază, care durează, apoi sunt dirijaţi, în funcţie de capabilităţi spre tipurile de arme unde să continue instrucţia, devenind ulterior militari în cadrul diferitelor tipuri de arme. Instrucţia pe un tanc T-90, până la însuşirea temeinică a întregului potenţial al acestuia, apoi aplicaţiile în care militarii îşi dezvoltă reacţiile şi tacticile specifice, durează şi ele până să ajungă profesionişti ai acestei arme, soldaţilor li se termină stagiul militar şi pleacă acasă, în civilie. În câţiva ani îşi pierde toate cunoştinţele dobândite, prin lipsa de exerciţiu, ce să mai vorbim de învăţarea cu noile tactici sau probleme tehnice ce apar periodic la un astfel de nivel de tehnologie. Locul său este luat de un alt recrut, care reia procesul. Este practic o risipă de bani, timp şi resurse.
Din acest motiv nu pot să nu aprob faptul că România, conform standardelor NATO, a trecut la o armată profesionistă, în care militarul, zi de zi se perfecţionează pe armamentul său, fie că este soldat sau colonel. În cazul Rusiei, şi al tuturor armatelor ce se bazează pe conscripţie, doar ofiţerii superiori ar putea să folosească eficient un tanc T-90. La fel şi în cazul altor arme. Poate acesta este unul dintre motivele pentru care Rusia a invadat Georgia tot cu T-72 sau T-55. Voi reveni la Georgia ceva mai târziu.
Un alt aspect cu care se confruntă armata rusă este, ca şi în cazul întregii societăţi, alcoolismul şi corupţia generalizată. Nu trebuie să insist asupra alcoolismului din armata rusă şi la consecinţele acestuia, doar v-aş ruga să vă reamintiţi imaginile cu armata rusă intrată în Georgia în august 2008. Toţi militarii ruşi fumau pe rupte, indiferent unde se aflau, inclusiv în tancuri sau transportoare blindate. Pentru cine are stagiul militar satisfăcut, cam ştie ce consecinţe ar putea avea o ţigară aprinsă în apropierea muniţiei de război. Mai ales când unii dintre aceşti războinici se vedea că erau cam „afumaţi”.
Corupţia a atins un nivel endemic în armata rusă. Orice sergent poate vinde câţiva recruţi, pentru câteva zile sau câteva săptămâni, unui afacerist local sau şef regional, pentru a fi folosiţi la munci în construcţii sau agricultură, bineînţeles la cele mai grele. Fără echipament de siguranţă, folosiţi ca sclavi, aceşti bieţi tineri sunt victime predilecte ale accidentelor de muncă. Cel puţin sunt fericiţi dacă primesc de mâncare, în unităţile militare fiind o penurie generalizată, fie datorită lipsurilor, fie datorită corupţiei, ofiţerii de la aprovizionare deturnând constant alimentele pe care le vând misiţilor locali. La fel se întâmplă cu combustibilul sau cu orice se poate vinde, inclusiv armament. Nu este un secret pentru nimeni, gherilele cecene au fost înarmate în mare parte cu armament cumpărat de la militarii ruşi, armament cu care ucideau soldaţi ruşi. Acelaşi lucru s-a petrecut şi în anii ‘80 în Afghanistanul ocupat de Armata Roşie. Revenind la soldaţii sclavi, între câteva zeci şi câteva sute dintre ei mor anual în accidente de muncă, dar nimeni nu este tras la răspundere.
Alt aspect. Cu toţii, cei ce au făcut serviciul militar în vremea în care şi în România funcţiona sistemul serviciului militar obligatoriu, îşi amintesc de soldaţii mai vechi, „veterani”, şi ce trai dificil le făceau noilor recruţi, „bibanii”. În Rusia, fenomenul a luat proporţii tragice. În 2002, pe timp de pace, armata rusă a pierdut aproximativ cinci sute de soldaţi. Nu în luptă, ci ucişi de către camarazii lor. Majoritatea ucişi în bătaie de „veteranii” beţi criţă. Bineînţeles că aceste statistici nu vor fi găsite niciodată pe filiera oficială. Dar mamele soldaţilor trimişi să-şi facă datoria faţă de ţară, văzând că fenomenul ia proporţii, s-au organizat într-o asociaţie numită Asociaţia Mamelor de Soldaţi. Datele referitoare la anul 2002 au fost culese de la această asociaţie, cu numele şi unitatea decedatului, de către jurnalista Anna Politovskaia. Cam asta este situaţia actuală în armata rusă.
Atunci, unii vor întreba, de ce trebuie să ne îngrijoreze revenirea Rusiei la hotarele UE şi, implicit, la hotarele noastre. Fiindcă Rusia are un atu pe care încă nu l-am luat în calcul. Cinic vorbind, Rusiei nu-i pasă de pierderi. Poate să piardă într-un război zeci, poate sute de mii de oameni, dar Rusia va trimite alţii în foc. Vor muri şi aceştia, dar Rusia va trimite alţii şi tot aşa, fiindcă are de unde.
Acest aspect are nevoie de puţină dezvoltare. În al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a pierdut între 20 şi 25 de milioane de oameni, din totalul de 55 milioane de vieţi pierdute în întregul conflict. Nu mă refer la faptul că unii dintre aceştia au fost ucişi chiar de NKVD (precursorul KGB-ului), dar oricum, numărul lor rămâne impresionant. Dar mare parte dintre aceştia au fost trimişi aproape cu mâinile goale, eventual doar cu o puşcă, înaintea tancurilor, mânaţi de la spate de comisarii înarmaţi cu Naganuri. La fel ca şi în războiul civil rusesc, se aplica metoda lui Trotski. Ruşii au murit pe capete, dar şi-au copleşit adversarii şi au ajuns până la Berlin. Chiar despre marele lor strateg, mareşalul Jukov, în armata sovietică se spunea că unde apare el, moartea va secera rândurile proprii. Evident, el comanda ofensivele în care mase mari de oameni erau trimişi la asalt în faţa mitralierelor. Mergând puţin mai departe, în războiul de iarnă sovieto-finlandez din 1940, sovieticii, în trei luni de război, au pierdut un milion de soldaţi, faţă de patruzeci de mii de finlandezi. Linia Manerheim a fost străpunsă, şi finlandezii au fost nevoiţi să ceară pace. Nimeni nu i-a cerut socoteală lui Stalin pentru milionul de morţi. Şi nici nu avea cum.
O dictatură, sau un regim autocratic, are avantajul că dispune şi poate folosi cum doreşte vieţile supuşilor săi. Aşa a făcut Hitler, Stalin, sau mai recent Saddam Hussein. În cazul democraţiilor, gândiţi-vă doar la retragerea americană din Vietnam la presiunea opiniei publice sătule de război, sau la cea franceză din Algeria în 1962. Democraţiile răspund în faţa poporului, a electoratului, pentru acţiunile lor, dictatorii răspund doar în momentul în care au fost răsturnaţi.
Rusia a ales deja un regim autocratic. Şi acesta rămâne popular. La fel, Germania în 1933 l-a ales pe Hitler, şi acesta a rămas popular până când victimele războiului au fost deja prea mari. Totuşi, toate încercările de a-l deposeda pe Hitler de putere, inclusiv prin atentate, au eşuat. Nu pot să nu remarc că discursul lui Hitler în momentul şi după acapararea puterii are unele lucruri comune cu discursul noilor lideri ruşi care au reinstaurat autocraţia. Mai ales tema revenirii la trecut, la timpurile când ţara lor era puternică şi respectată.
Poate unii vor spune că exagerez, dar voi veni cu exemple. Conflictele din 1992 şi 1993, din Transnistria şi Georgia a lăsat prea puţine victime ruseşti. Comparând cu situaţia existentă în 1990, când în jur de două sute treizeci de mii de familii sovietice aveau câte un decedat pe fronturi externe, despre care nici nu puteau afla, Transnistria, Osetia de Sud sau Abhazia erau doar o glumă. Mai ales că în mare parte erau conflicte purtate prin interpuşi, cum ar fi transnistreni, osetini, abhazi, cazaci şi alţi voluntari de pe întregul cuprins al Rusiei, inclusiv puşcăriaşi eliberaţi special pentru acest scop.
Dar în 1994 Rusia îşi trimite armata împotriva Ceceniei. Armată de recruţi neinstruiţi şi nepregătiţi, la fel ca şi în primii ani ai Afghanistanului. În Cecenia, între 1994 şi 1996, au murit, după estimări, statisticile oficiale fiind secrete, între zece mii şi patruzeci de mii de soldaţi ruşi. Comparaţi cu pierderile americane din Irak, în cinci ani patru mii de oameni. Celor care încearcă să compare Cecenia rusească cu Vietnamul american le spun că din punct de vedere al populaţiei şi al suprafeţei câmpului de luptă, ar fi ca şi cum războiul din Vietnam s-ar fi purtat doar în provincia Hue. În rest, condiţiile de luptă sunt oarecum asemănătoare, munte pe de o parte, junglă pe de alta. În 1996, în urma presiunilor de acasă (Rusia era oarecum o democraţie atunci, chiar dacă foarte imperfectă) şi al alegerilor care se apropiau (un alt aspect al democraţiei), Boris Eltsin încheie un tratat de pace şi pune capăt războiului. Chiar acest tratat de pace, încheiat între Rusia şi Cecenia, este o recunoaştere de facto a independenţei micuţei republici din cadrul Federaţiei Ruse. Totuşi, nimeni nu l-a întrebat pe Eltsin despre numărul imens de victime din rândul armatei ruse.
Tipică pentru atitudinea liderilor ruşi mi se pare declaraţia comandantului flotei ruse, imediat după tragedia submarinului nuclear Kursk, în 2000, după moartea a 116 marinari. Întrebat de un reporter cum comentează această tragedie care a dus la moartea atâtor oameni, acesta a răspuns ceva de genul: „Nu-i nimic, mamele noastre vor face alţii!” Noi am pierdut până acum în Afghanistan 12 oameni. Închipuiţi-vă ce-ar fi dacă am pierde, Doamne fereşte, într-o singură zi 116 militari! Şi dacă ministrul apărării ar reacţiona cu o declaraţie ca şi cum a făcut-o acest amiral rus! Asta ne arată faptul că noi mergem spre o democraţie, în schimb Rusia se înfundă din nou pe o cale a dictaturii.
În 1999, noul premier rus, un necunoscut pe atunci pe nume Vladimir Putin, declanşează al doilea război în Cecenia. A fost vorba de o răzbunare a umilinţei din 1996, când Rusia a încheiat pace. Pretextul a fost explozia unor bombe cu hexogen în blocuri din Moscova şi Riazan, soldate cu sute de civili morţi. Semne de întrebare rămân şi acum asupra acestor atentate. Unul dintre acuzatorii lui Putin, cum că ar fi fost vorba de atentate ale FSB-ului (urmaşul KGB-ului) pentru a justifica declanşarea războiului, Litvinenko moare la Londra otrăvit cu poloniu. Alţi doi parlamentari din Duma rusă, care au cerut insistent o anchetă, mor şi ei, unul împuşcat şi celălalt îmbolnăvit subit. Principalul capăt de acuzare al contestatarilor lui Putin îl reprezintă un atentat eşuat la Budionovsk, unde au fost capturaţi doi presupuşi atentatori, dovediţi ulterior ca şi colaboratori FSB. Ancheta a fost îngropată, iar toată lumea i-a acuzat pe ceceni. A urmat al doilea război cecen, în urma căruia popularitatea lui Putin a crescut exponenţial, el devenind succesorul lui Boris Eltsin la preşedenţia rusă. De aici a pornit calea spre autocraţie. Ruşii, mulţumiţi de charisma noului lider, îi dau voturile în masă, trecând cu vederea strângerea şurubului din punct de vedere al libertăţilor şi posibilităţilor de exprimare. La ora actuală, Rusia a devenit o autocraţie, cu mari şanse de a aluneca, la nevoie, spre o dictatură în toată regula. Nu-i lipseşte nimic pentru asta.
Groznâi, capitala cecenă a fost transformată în ruine, zeci de mii de civili pierzându-şi viaţa. Numărul de militari ruşi căzuţi rămâne necunoscut, dar se avansează cifre de ordinul miilor. A fost impus un regim de teroare, obedient Moscovei, dar confruntat permanent cu rebelii ceceni, care reuşesc chiar asasinarea liderului colaboraţionist, Ahmad Kadârov, cu o bombă plasată chiar sub tribuna oficială cu ocazia paradei oficiale din ziua victoriei, la 9 mai 2004. Regiunea cecenă rămâne şi acum un potenţial exploziv în coasta Rusiei.
În august 2008, cu ocazia intervenţiei împotriva Georgiei, Rusia a pierdut în cinci zile de război patru aparate de luptă: un Suhoi-24, două Suhoi-25 şi un Tu-22MR. Comparativ, în cinci ani de luptă în Irak, americanii nu au pierdut atâtea avioane de luptă, ci doar câteva elicoptere. Esenţial este faptul că, spre deosebire de georgieni care şi-au declarat pierderile, respectiv 168 de morţi, ruşii le-au trecut din nou la secret, semn că erau mult mai mari, fără a lua în considerare şi aliaţii abhazi sau osetini.
Chiar prin acest aspect, al indiferenţei faţă de pierderi, Rusia rămâne de temut. Fiind o autocraţie, în care majoritatea populaţiei aprobă comportarea liderilor, Rusia îşi poate permite să piardă într-un război un număr nedefinit de oameni, număr faţă de care orice democraţie ar reacţiona cumva. Chiar şi prin acest aspect, Rusia este un adversar ce stârneşte îngrijorarea.
Ca şi o concluzie, aş vrea să citez unii analişti care spun că Rusia este mai puternică decât cred unii, dar mai slabă decât vrea ea să pară.

Dilema strategică a Rusiei

Ruşii, ca popor expansionist de-a lungul istoriei, s-au confruntat cu problemă strategică de prim rang. Tendinţelor lor expansioniste li s-au opus alţii, în evul mediu, cum ar fi tătarii, balticii sau polonezii. Astfel, ei şi-au dezvoltat o mentalitate de cetate asediată, justificând aşa campaniile de cucerire ca şi cum ar avea un scop defensiv. Mai mult, această mentalitate era menită să asigure unitatea şi fidelitatea supuşilor. Această mentalitate a atins cote paranoice ulterior, când în timpul ţarilor s-a decis schimbarea ecartamentului căilor ferate doar pentru a putea evita o potenţială invazie. Chiar dacă imensitatea teritoriului şi a potenţialului uman făcea improbabilă vreo reuşită a unei astfel de invazii, aşa cum istoria a demonstrat prin campaniile lui Napoleon şi ale lui Hitler. Totuşi, ruşii au păstrat această psihoză a asediaţilor, conform căreia toată lumea nu avea alt scop decât ocuparea lor.
Peste această psihoză a cetăţii asediate permanent, conform căreia orice război preventiv, inclusiv de cucerire, era perfect justificat, s-a suprapus şi un mesianism atent cultivat începând cu secolul al XIX-lea. În toate operele marilor clasici ruşi se observă ca un fir roşu acest mesianism, conform căruia Rusia este destinată să devină a treia Romă, să arate lumii calea de urmat, chiar dacă această cale era adusă de copitele cailor şi vârfurile săbiilor. Această justificare expansionistă a îmbrăcat diverse forme, de luptă pentru creştinism împotriva turcilor, iar când au început să ocupe popoare creştine, de luptă pentru slavii oropsiţi, apoi când zelul expansionist i-a adus să cucerească popoare slave, a apărut ideea mesianică a comunismului, a egalităţii între popoare. În numele zeului roşu au ocupat jumătate din Europa şi s-au implicat în Asia şi Africa, dar după falimentul economic al acestuia, după o perioadă de reflux, revin acum cu un mix ideologic, ce combină panslavismul cu anticapitalismul, numindu-se „democraţie reprezentativă”. Ca o observaţie, orice tip de democraţie care are nevoie de un alt termen care să o descrie, nu este o democraţie. Ceauşescu vorbea de democraţie directă, Iliescu de democraţie originală, ruşii vorbesc de democraţie reprezentativă. Orice fel de democraţie care are nevoie de o completare nu mai este democraţie.
Problemele strategice ale Rusiei sunt majore, practic imposibil de rezolvat. Cu atât mai puţin printr-o atitudine agresivă, de forţă. Începând cu 1991, Rusia şi-a pierdut cordonul sanitar de state satelit ce o protejau de o potenţială invazie. Iluzorie, desigur, deoarece era clar pentru toată lumea că Occidentul nu s-ar fi năpustit niciodată cu armatele împotriva Uniunii Sovietice. Scopul lor era strict defensiv, nu doreau ca ruşii comunişti să le tulbure bunăstarea ce începeau să o dobândească prin creşterea lor economică. De aceea nu au intervenit nici în Ungaria în 1956, nici în Cehoslovacia în 1968 şi nici în Polonia în 1982. S-au mulţumit să îngrădească Uniunea Sovietică, nepermiţându-i să-şi extindă dominaţia mai departe. Iar Rusia, dacă nu a putut să se extindă, a fost nevoită să câştige competiţia economică cu Vestul, precum şi cursa înarmărilor, o consecinţă a dezvoltării economice. Fiindcă, cu cât ai mai mulţi bani, cu atât poţi investi mai mulţi în programe militare. Blocul comunist, pentru a face faţă, a tăiat resursele populaţiei pentru a dirija bani spre armată. Pe lângă faptul că economia centralizată s-a dovedit falimentară, aceste constrângeri suplimentare pentru a face faţă cursei înarmărilor a aruncat populaţia în criză, la un pas de revoltă. Iar când a avut ocazia, populaţia s-a revoltat. Bietul Gorbaciov, el doar dorea să reformeze sistemul comunist, pentru a-l face mai performant, apt de competiţie cu Vestul care deja elabora programul Iniţiativei de Apărare Strategică (Războiul Stelelor) al preşedintelui Ronald Reagan, ce anula avantajul rachetelor balistice intercontinentale ruseşti.
Europa Centrală s-a rupt de Rusia şi s-a alăturat Vestului, integrându-se în NATO. State din fosta URSS s-au desprins şi unele s-au integrat în NATO (Ţările Baltice), altele au iniţiat politici divergente faţă de Rusia, în urma unor revoluţii numite portocalii. Unele au reuşit (Georgia), altele au eşuat (Uzbekistan), chiar dacă după un anumit timp (Ucraina).
Dar şi Rusia şi-a revenit şi beneficiază de fonduri nesperate, în urma exportului de gaze şi petrol, export prea puţin posibil în trecut din cauza embargoului existent între cele două blocuri politice şi militare antagoniste. Iar acum, Rusia începe să-şi regândească poziţia strategică. Iar aceasta nu arată bine. Dar Rusia este datoare să încerce să o amelioreze, ba chiar să revină la ceea ce a fost nu demult. Pe plan intern, s-a asigurat prin anihilarea oricărei forme de opoziţie, deci va putea acţiona ca şi în vechile vremuri, la nevoie.
Pe plan extern, fenomenul a început cu înfeudarea economică a potenţialilor opozanţi. Fie prin acapararea unor importante ramuri economice sub mâna unor oligarhi obedienţi Kremlinului, fie prin accentuarea dependenţei de resursele ruseşti, fie amândouă. Iar acum s-a trecut la faza următoare. Unde nu merg suficient metodele mai susmenţionate, se revine în forţă. Rusia a lovit Georgia în forţă în 2008 şi a pus stăpânire pe Ucraina în 2010, nu neapărat în forţă, dar influenţând cât a putut mai bine alegerile. SUA conduse de Obama le-a lăsat cale liberă, fenomen care nu s-a petrecut în 2004, în timpul lui George W. Bush, care a susţinut revoluţia portocalie. Acelaşi Bush a făcut să cadă planul Kozak de federalizare a Moldovei în 2003. Totuşi, mulţi de la noi continuă să-l demonizeze pe acest fost preşedinte american, ridicându-l în slăvi pe Bill Clinton care nu ne-a acceptat în NATO în 1997.
Se pare că Rusia are cale liberă prin atitudinea administraţiei Obama, care tot resetează relaţiile. Ne întrebăm ce va urma. Cred că următoarea ţintă a Rusiei vor fi ţările baltice. Dar nici Moldova nu este la adăpost.

Analiza şi ideile aparţin în exclusivitate autorului.

Comments

comments

28 Responses to “Revenirea Rusiei la graniţa României. Puterea militară rusă astăzi”

  1. Partea.1)
    Domnule Negrea, inainte de a sustine cu atata patos orientare pro-occidentala, ar trebui sa intelegem foarte bine ce se intampla in occident la ora actuala…
    Probabil ati auzit de “corectitudinea politca”, de “actiunea afirmativa”. In numele “drepturilor omului” si al necesitatilor economiei de piata este practic eradicat si delegitimizat dreptul popoarelor albe din emisfera vestica de a mai trai liberi, in tarile mostenite de la stramosii lor. In numele “drepturilor omului” este eradicata juridic orice notiune de “drept al neamului”. Uneori violent si abuziv, prin “privatizarea” represiunii politice (in sensul ca violenta politica nu mai este administrata de stat, de serviciile politienesti, ci de asa-numita “criminalitate obisnuita”; vezi cazul burilor din Africa de Sud, un model infiorator a ce poate aduce paradigma “democratica” actuala). Alteori este in mod fatis negat dreptul la exprimare. Sunt sute de tineri europeni in fiecare an care intra la inchisoare fiindca au pus o intrebare incomoda pe un blog sau intr-un cerc de prieteni, fiind acuzati fiindca au exprimat “idei rasiste” si de alte acuzatii care nu au nimic in comun cu practica juridica incetatenita inca din vremea romanilor si nici cu libertatea de exprimare mult-clamata. Asemenea acuzatii au un spectru foarte larg si indefinit de interpretare si creaza bazele pentru o tiranie mai cumplita decat cea stalinista impotriva oricare minime si benigne manifestari de patriotism a europenilor si americanilor albi in fata ocupatiei permanente la care sunt supusi de catre milioane de imigranti din lumea a treia, cu complicitatea clasei politice demo-liberale. V-as recomanda sa cititi “Civil War Two – Coming breakup of America”, o carte scrisa de Thomas Chittum, fost mercenar in Balcani, care face o analiza foarte atenta a evolutiilor la care duce gigantica transformare etnica a tarilor din lumea vestica alba, transformare pusa la cale chiar de catre ordinea “democratica”.

  2. Partea.2)
    In 20 de ani Suedia va deveni musulmana in proportie de peste 50%. Va fi urmata in scurt timp si de celelalte tari europene. Ati calculat efectele asupra Romaniei. Luati in calcul ca “democratia” promovata pe plan global este in esenta ei o utopie abominabila de extractie trotzkista, initiata de filosofii din “Scola de la Frankfurt”. Daca Rusia rezista acestui sistem, foarte bine face! Impotriva acestui sistem de gandire anti-european si etnocidar se va ridica insa nu numai Rusia, ci si toti cei 200 de milioane de americani albi, si englezii, francezii, suedezii, germanii care se vor vedea minoritari in propriile lor tari in curand.

    Democratia liberala, mult slavita in 20 de ani in Romania si de toate “opozitiile democratice” portocalii, reprezinta in realitate un sistem total utopic si represiv, prin setul ei de valori care:
    – presupun confiscarea dreptului natiunilor asupra teritoriului, asupra pastrarii propriilor culturi, asupra dreptului fiecarui popor de a trai printre “ai sai” in numele samavolniciei subiective a “drepturilor individului”
    – favorizeaza spolierea natiunilor productive de toate creatiile si capitalurile adunate in generatii, in favoarea lumii a treia, in numele “liberatatii de circulatie a capitalului”
    – distruge familia prin promovarea acelorasi valori ale samavolniciei individuale, feminismul fiind doar una din formele de manifestare; distrugerea familiei in numele “tolerastiei” este avantajoasa atat ideologilor corectitudinii politice, obsedati de proiectul lor mondialist-stangist-egalitarist, cat si “economiei de piata” care “salveaza” femeia de “robia” familiei, oferindu-i in schimb posibilitatea de a munci pana moare de epuizare intr-un cubicul de 2×2 metri din buildingul office al unei mari multinationale pentru a sustine lantul aberant al consumerismului;
    – confisca dreptul la libera exprimare in numele “tolerastiei”.

  3. Partea.3)
    Valorile “liberastiei” portocalii sunt in esenta valori anti-europene, ba chiar anti-umane (pedepsesc penal atractia fireasca si curtarea dintre barbat si femeie in numele”hartuirii sexuale”, dar binecuvanteaza casatoriile sodomice si adoptia copiilor de catre “familiile” de sodomiti).

    Demoliberalismul, acest melanj sinistru intre stanga cultural-politica si “dreapta” tehnocratiei consumerist-globaliste, nu are sanse sa supravietuiasca fiindca poarta in pantece germenii propriei autodistrugeri. Fiindca porneste de la un principiu fundamental gresit: “individul este liber sa faca ce vrea, atata timp cat nu deranjeaza ceilalti indivizi”. Pare o afirmatie de bun simt. Dar nu este. Fiindca neaga realitatea si dreptul la existenta al identitatilor traditionale colective: culturi, familie, traditii, natiuni, state. Omul exista ca om doar incadrat intr-o comunitate. Vedeti cazul copiilor-lupi, gasiti la varsta maturitatii dupa ce au fost abandonati in padure si adoptati de lupi si veti intelege ce inseamna individul “tabula rasa”. Aceasta resetare a notiunii de umanitate, axand-o strict pe individ, poarta in ea germenii distrugerii structurilor superioare individului: state, natiuni, structuri internationale, NATO, UE, etc…

    Din acest punct de vedere, daca Rusia isi asuma o rezistenta globala impotriva demoliberalismului (dea Domnul!) va reprezenta nu numai strict interesele poporului rus, ci interesele inclusiv ale americanilor care vor sa ramana americani si isi iubesc mostenirea istorica, si interesele francezilor, si ale suedezilor etc. etc… Rusia va reprezenta singurul bastion al apararii valorilor cu adevarat europene (daca va reusi sa isi rezolve problemele interne incat sa ridice steagul opozitiei mai hotarat, nu numai la nivel geopolitic, ci si ideologic, de pe pozitiile conservatorismului).

  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

  6. Partea.4)
    Cazuri izolate gen Anna Politkovskaia poarta in ele toate elementele propagandei mediatice. Dumneavoastra mai aveti puterea sa credeti ca in “democratie” presa este libera? Faptul ca s-a comentat si s-a promovat atat de intens cazul ei, in timp ce nu se sufla o vorba ca in Occident tocmai patriotii care nu sunt de acord cu imigratia ilegala umplu puscariile pentru DELICTE DE GANDIRE, nu va da de gandit?

    Poate ca aceste aspecte de politica interna ale altor state va pot parea marginale pentru viata noastra in Romania. Dar sunt de maxima importanta. Oamenii constienti si informati sunt de acord ca nimic nu misca in Romania la ora actuala fara ordin/acord de afara. Romania nu mai exista decat de jure ca un stat independent. De facto, toate deciziile se iau in alta parte, de la mutarile politicii interne, pana la banalitati precum ce mancam (Codex Alimentarius). Un mix de influente din partea UE/NATO/FMI/BIG BUSINESS/niscaiva servicii secrete occidentale este ceea ce conduce romania, nu “vointa suverana” a poporului, nici elita politica romaneasca, nici structurile informationale/militare romanesti. Poate ca nu am avea nimic impotriva acestei stari de fapt, daca macar conducerea asta s-ar exercita in favoarea intereselor individului concret din romania cat si in favoarea interesului mai larg, al existentei neamului la scara istorica. Bunastarea mult-ravnita cand am ales orientarea pro-occidentala nu am obtinut-o, libertatea de exprimare nu exista, asa cum pomeneam mai sus, libertate de actiune politica nu exista, totul fiind doar un circ ieftin (si la noi si in Occident, unde este “modelul”) si totul fiind decis de instante externe.

    “Democratia” are un minunat sistem de prostire a oamenilor, insuflandu-le speranta artificiala odata la fiecare 4 ani. Astfel s-a mentinut la putere 20 de ani. Dar in momentul in care toate optiunile oferite au fost incercate si si-au epuizat increderea, impingand fiecare falimentul cu un pas mai departe, vine vremea ca oamenii sa isi puna intrebari privind valabilitatea sistemului per ansamblu. Dupa ce au gustat toate merele de pe taraba democratiei, vine vremea sa isi puna intrebari daca nu trebuie sa se mute la taraba de alturi.

  7. Partea.5)
    25 de ani a condus national-socialismul lui Ceausescu, etatist, centralist, socialist in plan economic, cu parti bune si parti rele, dar categoric conservator social si national (interzicerea avortului, nationalismul). Partile negative au prabusit sistemul dupa 25 de ani. Democratia are deja 20 de ani. Nu mai este loc de sperante, este timpul pentru bilanturi. S-a consumat o generatie, o jumatate de viata de om. Va asigur ca bilantul este mai prost decat cel al national-socialismului ceausist.
    Singurul castig care ni se baga sub nas este ca “suntem liberi”. Nici aceasta libertate macar nu nu ne-am castigat-o. Suntem mult mai saraci si fara sanse de iesire din saracie. Suntem mai inlantuiti atat ca indivizi (bancilor, legilor impotriva exprimarii libere) cat si ca stat (organismelor internationale economice si politice, ideologiilor straine gen “corectitudinea politica”). 20 de ani deja este un “pas istoric”, este un interval in care poate fi facut un bilant istoric al SISTEMULUI democratic, nu al unui partid sau altul. Nu mai este loc de sperante. Oamenii nu mai vor democratie, vor libertate! Vor bunastare (care nu a fost adusa de FMI nicaieri, niciodata).
    Priviti ratele de participare la vot minuscule si in Romania si in “lumea democratica”. Ni se spune ca aceste rate de participare la vot minuscule si “victoria” unui candidat cu 50,000001 % reprezinta un semn de “stabilitate”, “democratie autentica”. Contrar parerii zugravite pe toti peretii de scribalaii si latraii regimului (cainele de paza al democratiei, nu?), acesta este un semn ca daca in curand demoliberalismul isi va da obstescul sfarsit, NIMENI nu va iesi in strada sa il planga.
    Inainte de a biciui Rusia fiindca indrazneste sa isi asume mici variatii proprii pe tema “democratiei”, fiindca nu sta cuminte acolo unde este pusa de “inteleptii” care toarna planetei “democratie” cu biberonul, trebuie sa va intrebati daca a calculat cineva efectele pe termen mediu ale transformarilor demografice si culturale catastrofale, anti-europene, care au loc in “lumea democratica” si asupra noastra, asupra Romaniei. Fiindca este clar ca facem parte din “lumea vestului” si ce se intampla acolo ne influenteaza viata mai mult decat harjoana de circ din viata noastra politica. Care va fi viitorul Romaniei maine, cand Europa de Vest va fi ori Mare Califat, ori un desert devastat de razboi civil? Fiindca doar una din astea doua optiuni ii stau lumii europene vestice in fata in acest moment… Si asta in curand… Avem un plan B?

    Think again!

  8. Referitor la armata rusa, nu uita: aparent la fel de ineficienta era si in timpul atacului lui Hitler… dar a castigat razboiul… Atunci fusese decimata de epurari, victima a unor constrangeri ideologice anti-rusesti in esenta si tot a reusit sa fie victorioasa. Acum este la ani-lumina distanta (in sens pozitiv) de starea din 1940.

    Da, exista persecutii ale veteranilor contra racanilor, dar asemenea elemente se regasesc peste tot unde exista recrutare obligatorie. Da, din perspectiva confortului individului, aceste lucruri sunt regretabile. Da, va exista intotdeauna o statistica neagra a celor care nu au rezistat/supravietuit. Dar beneficiul pentru societate in ansamblu este ca ceilalti, majoritatea covarsitoare, vor iesi dintr-un asemenea regim mai intariti sufleteste si trupeste, disciplinati, invatati cu ierarhia, cu stresul, cu efortul, cu lupta, realisti in privinta duritatii vietii, nu niste fatalai nazurosi si narcisisti de tipul generatiei “baby boomers” occidentali, hippie semi-infantili care au ars ca pe o tigara de marijuana tot ce stramosii lor le-au lasat, care au aruncat la gunoi si trecutul glorios, vechi de 3000 de ani, al civilizatiei europene si viitorul copiilor si nepotilor lor.

    Armata prin conscriptie nu are numai un rol militar, ci si educativ, de educa in sens conservator tinerele generatii, de a canaliza anumite energii, care altfel defuleaza in societate, vestejind si otravind corpul social.

    Din punct de vedere militar, conceptul de “lupta intregului popor face o tara practic de necucerit, oricat de mica. De ce Israelul face armata pe baza de conscriptie in draci? Americanii au intr-adevar armata de profesionisti, dar nu uita ca ei au dreptul de a purta arme si au chiar un cult al armei, al independentei pe care o are un popor mandru si inarmat, invincibil pe propriul teritoriu atat impotriva unei cuceriri din exterior, cat si impotriva tiraniei statului. Armata de rezerva a Americii este chiar poporul educat si antrenat in cultul armei de foc. Iti poti inchipui in ce dezastru ar intra orice armata straina, daca prin absurd ar reusi sa treaca de armata americana profesionista si sa ocupe teritoriul american, cu 200 de milioane de americani inarmati pana in dinti?

    Deci da, si din punct de vedere militar si din punct de vedere social, sistemul recrutarii este eficient, fiindca pregateste populatia pentru conceptul de “lupta intregului popor” care este practic invincibil.

    In caz de necesitate, este mult mai usor sa scoti oricand un milion de militari profesionisti din o suta de milioane de rezervisti care au facut trei ani de armata, decat sa scoti un milion de soldati din o suta de milioane de hippies care si-au petrecut tineretea prizand heroina…

    Ah, era sa uit: si din punct de vedere “umanist” daca o luam, drogurile si destrabalarea specifice demoliberalismului produc anual un procent de zeci de ori mai mare de victime per suta de mii de cetateni decat armata, prin soldatii care se impusca in cap ca nu mai rezista la mistourile colegilor…

    Iata o analiza interesanta a unei tinere americance de orientare conservatoare, legat de situatia recrutului agresat de superiori si colegi din filmul “FUll metal jacket”:
    http://ostrovletania.blogspot.com/search/label/Full%20Metal%20Jacket

    Ideea de esenta este ca cel care nu mai suporta armata si moare este de fapt rasfatatul obisnuit sa fie buricul lumii, alintat de familie si obisnuit sa nu ia nimic, niciodata in serios, adica… domnul Goe…

  9. Si inca o chestie: Rusia nu are numai recruti… Are SI armata de soldati profesionisti platiti… Dar SI recruti… fiindca asa e cel mai bine!

  10. Apreciez efortul dvs de a posta atât de multe comentarii la un singur articol, poate ar fi fost mai simplu să le puneţi pe blog sub forma unui articol coerent, şi să mă invitaţi să-mi dau cu părerea printr-un link şi o invitaţie.
    Indiferent, constat că în multe privinţe nu suntem de acord, dar totuşi, niciunul dintre noi nu este la închisoare pentru „delicte de opinie”, cum menţionaţi „sute” de cazuri în ţările democratice. Cred că este o formă a democraţiei să avem păreri diferite şi să le putem discuta şi exprima liber.
    Referitor la problema imigraţiei musulmane, din lumea a treia etc. asupra statelor occidentale, acest aspect constă, practic, într-o problemă internă a fiecărui stat în parte. Fiecare stat îşi duce propriile politici referitoare la migraţiune şi circulaţia persoanelor, doar din privinţa circulaţiei în interiorul UE aspectele putând fi reglementate prin norme comunitare. Cu toate acestea, sunt şi excepţii, vezi de exemplu limitarea migraţiei forţei de muncă din noile state UE, România şi Bulgaria, de către unele ţări UE. Asta, deoarece fiecare ţară îşi face propria politică imigraţionistă. Scopul fiecăreia este de a obţine un echilibru între necesarul de infuzie de forţă de muncă (imigranţi), şi capacitatea ei de absorbţie în aşa fel încât să-şi păstreze identitatea de popor, culturală şi religioasă. Fiindcă este un fapt constatat, populaţia Occidentului îmbătrâneşte, atât din cauza sporului natural negativ (se nasc mai puţini copii), ci şi din creşterea speranţei de viaţă a vârstnicilor. Astfel, una din soluţiile pentru contracararea efectelor economice negative a îmbătrânirii populaţiei, prin lipsa de contribuabili în câmpul muncii la fondurile asigurărilor sociale şi de pensii, este aceea de a accepta imigranţi, mare parte tineri apţi de muncă, atraşi de un nivel de trai mai ridicat.
    Fiecare ţară în parte îşi are propria politică în domeniu, majoritatea acceptând un număr mai mare sau mai mic de imigranţi. Problema cea mai mare este nivelul de integrare al acestor imigranţi în poporul gazdă. Unele populaţii sunt mai receptive, altele mai puţin. Şi aici, fiecare ţară îşi are propria politică, mai mult sau mai puţin eficientă, în funcţie de gradul de implicare prin diferite programe.
    Cel mai fericit exemplu este în SUA, un popor de imigranţi, dar unde toţi imigranţii se consideră după obţinerea cetăţeniei în primul rând americani, apoi polonezi, italieni, români, marocani, indieni sau africani. La polul opus stau unele state europene occidentale, care nu reuşesc să administreze problema (vezi revoltele negrilor şi maghrebienilor în suburbiile oraşelor franceze). Oricum, nu cred că o atitudine uşor xenofobă va contribui la rezolvarea problemelor.
    Exemplul Rusiei, dat de dvs, nu mi se pare prea fericit. În primul rând, Federaţia Rusă este constituită din 88 de entităţi federale, dintre care 21 sunt republici, în care trăiesc circa o sută de popoare diferite. Sunt republici unde populaţia rusă este minoritară în mod absolut, dacă îmi daţi voie să mă exprim aşa. De exemplu: Osetia de Nord, 23% etnici ruşi, Daghestan, 4,7%, Cecenia, 3,6%, Ingusetia, 1,2% etnici ruşi.
    Nu înţeleg cum Rusia ar putea „să ridice steagul mai hotărât, nu numai la nivel geopolitic, ci şi ideologic, de pe poziţiile conservatorismului”, sau „va reprezenta singurul bastion al apărării valorilor cu adevărat europene”, asta după ce îşi va rezolva problemele interne. Adevăratele valori europene nu cred că conţin urme de xenofobie, dar nu prea înţeleg cum consideraţi dvs. că Rusia ar trebui să-şi rezolve „problemele interne”. Stalin a încercat prin execuţii în masă şi deportări, dar tot nu a reuşit să schimbe compoziţia etnică a acestor republici.

  11. Dacă dvs. consideraţi cazul Anna Politovskaia un caz izolat cu toate „elementele propagandei mediatice”, înseamnă că ar trebui ca toţi jurnaliştii asasinaţi în Rusia ultimilor 20 de ani să intre tot în categoria elementelor izolate. Sunt cam 60, conform tuturor raportărilor, inclusiv „Reporteres sans frontieres”. Deci, Rusia are parte de un jurnalist asasinat o dată la 4 luni, deci o excepţie cam la 4 luni. Scuzaţi-mă, dar deja mie îmi sună a regulă. Nu am luat în calcul politicienii ucişi, afaceriştii ucişi, ziariştii bătuţi în plină stradă, cei ameninţaţi, sau ziarele şi televiziunile devastate sau închise din ordine de sus. De asemenea, nu am luat în calcul blogurile închise din „delict de opinie”.
    În partea 5 faceţi o comparaţie a regimului lui Ceauşescu cu ultimii noştri 20 de ani. Uitaţi că regimul ceauşist a fost o continuare a celui comunist, cu schimbare de nuanţă. Iar acest naţionalism pe care Ceauşescu a mizat începând cu 1968 nu a făcut decât să-i conserve puterea politică devenită absolută, iar pentru răsturnarea lui a fost nevoie de moartea a peste o mie de români, spre deosebire de toate revoluţiile est-europene din 1989.
    Văd că preconizaţi sau aşteptaţi o formă superioară politică care ar urma să apară în curând. Una superioară democraţiei. Nu ştiu, din această privinţă, ce ne va rezerva viitorul, dar până la ora actuală, democraţia a fost cea mai proastă formă de organizare de până acum, cu excepţia tuturor celorlalte existente până astăzi (W. Churchill). Nu sunteţi nici primul, nici ultimul care au căutat forme superioare politice. Cel mai cunoscut dintre ei continuă să rămână Karl Marx, sedus de frumuseţea ideilor socialiştilor utopici. Urmaşul său ideologic a fost Lenin, care a şi avut ocazia să pună teoria în practică, cu rezultate binecunoscute pentru omenire şi pentru România, inclusiv.
    Referitor la superioritatea democraţiei ruse asupra celei occidentale, mă veţi convinge doar atunci când coada la vizele pentru Rusia va fi mai mare decât cea de la vizele pentru SUA.

  12. Referitor la cele expuse de dvs. în domeniul armatei şi militar, în general, îmi dau seama că nu sunteţi familiarizat cu aceste aspecte, mai mult, nu cred că aţi purtat vreodată uniforma militară. Ridicând în slăvi această selecţie naturală prin prisma abuzurilor „veteranilor” asupra „pifanilor”, părerea mea este că daţi dovadă de cinism. Dacă aţi fi fost vreodată „pifan” în Rusia, nu cred că aţi fi vorbit aşa. Desigur, au existat abuzuri şi în timpul regimului conscripţiei în armata română, mulţi pot spune asta în cunoştinţă de cauză. Dar nu s-a ajuns la crimă, decât extrem de rar. Iar dacă dvs vi se pare normal ca 500 de militari să moară anual în urma abuzurilor, iar asta să fie şi benefic, părerea mea de mai sus se menţine. Mă îndoiesc şi asupra acestor rezultate ale „selecţiei”, din moment ce în Cecenia recruţii au continuat să moară pe capete.
    Argumentul Israelului este nerelevant, conscripţia pentru ei fiind singura şansă. Este vorba de 4 milioane de oameni într-o mare de 700 de milioane de arabi ce au ca scop declarat distrugerea ţării lor. Dar pe lângă recruţi, armata lor de bază este cea profesionistă, familiarizată cu armamentul performant, fie că vorbim de piloţii avioanelor de vânătoare sau de operatorii de la sistemele de bruiaj.
    Teoria luptei întregului popor este viabilă şi astăzi. În caz de invazie, se fac recrutări. Iar aceşti recruţi sunt în prealabil instruiţi în programe intensive, preluând ulterior sectoare din frontul ţinut până atunci de armata profesionistă. Sunt convins că există un astfel de program. Pe scurt am expus acest lucru şi în romanul „Când armele vorbesc”.

  13. Ideea conform căreia „cultul armei” pregăteşte populaţia pentru război nu mi se pare viabilă. Faptul că ai un pistol acasă şi din când în când tragi cu el la standurile de tir nu te califică ca şi un bun soldat. Şefii de bandă din Los Angeles trag destul de des cu arma, dar în caz de război nu devin buni soldaţi (excepţia este doar un clişeu de Hollywood). Fiindcă, în primul rând, într-o armată viabilă se merge pe conceptul de echipă. Grupa, plutonul, precum şi ofiţerii inferiori sunt coloana vertebrală a oricărei armate bune. Sunt cei care stau faţă în faţă cu inamicul, care vizează duşmanul prin cătarea armei, care rezistă sub tiruri ore în şir fără să-şi piardă cumpătul, care îşi pun viaţa în primejdie pentru camarazii lor. Un şef de bandă, în cazul puţin probabil în care ajunge în prima linie, va face tot posibilul să dispară de acolo, preocupându-se de propria viaţă mai mult decât de cea a camarazilor. Iar handicapul că nu ştii să tragi cu arma se rezolvă în câteva şedinţe de tragere sub supravegherea unor profesionişti.
    Armata profesionistă rusă nu mi-a s-a părut extraordinară. Se confruntă cu aceleaşi probleme ca şi restul armatei. Sau poate nu i-am văzut. Poate în Georgia n-o fi fost armata profesionistă, ci doar vechea armată de recruţi.
    Culmea cinismului dvs. îl constituie următorul paragraf: „Ideea de esenta este ca cel care nu mai suporta armata si moare este de fapt rasfatatul obisnuit sa fie buricul lumii, alintat de familie si obisnuit sa nu ia nimic, niciodata in serios, adica… domnul Goe…”
    Vreau să vă reamintesc că acest dl Goe moare în Rusia de 500 de ori pe an ucis de proprii săi colegi, şi nu este alegerea sa să ajungă acolo. Nu văd cum acest lucru ajută societatea rusă, care nu s-a îmbunătăţit cu nimic. Cei ce supravieţuiesc, în caz de război, vor fi victime sigure, trimişi în prima linie, tot printr-o judecată asemănătoare cu a dvs, cum că sunt dispensabili. Va asigur că nu doresc să trăiesc într-o societate care îşi ucide tinerii dacă nu pot deveni, sau nu au aptitudini de soldaţi.
    Referitor la armata rusă (sovietică) din al doilea război mondial, vă rog să studiaţi mai atent acest război. Sovieticii au câştigat acest război, dar cu ce pierderi! S-au bazat numai pe superioritate numerică, împingând în atac valuri şi valuri de soldaţi dispensabili, urmaţi îndeaproape de politruci care îşi descărcau revolverele în capetele celor ce dădeau înapoi. Nu cred că v-aţi înscrie voluntar într-o astfel de armată.

  14. Realitatea este ca in razboiul de pe frontul de est, raportul de pierderi Germania/Rusia a fost de aproximativ 1/1,4… deci daca rusii si-au trimis oamenii la lupta fara discernamant, atunci si Wermachtul a avut doar cu 40% mai mult discernmant, nu de zece ori mai mult… studiati statisticile inainte sa preluati elemente de folclor urban ca fapte istorice sigure. Ideea ca Rusia si-a trimis oamenii sa moara cu pierderi de 10 la 1 este un mit creat de cei care vor sa creeze Rusiei o imagine monstruoasa… Face parte din arsenalul de tehnici folosite prima oara de britanici in primul razboi mondial, cand ii prezentau pe soldatii german drept “huni” care arunca nou-nascuti in aer si ii prind in baionete… Spuneti ca in Finlanda au murit un milion (!!!) de soldati sovietici… De unde ati mai scos-o si pe asta? Un specialist ca dumneavoastra nu ar trebui sa cada in capcana colportarii mitologiei urbane drept istorie… Au murit 125 mii de sovietici si 25 mii de finlandezi. Adica 5/1. Intr-adevar impresionanta eficacitatea, dar asta s-a intamplat datorita specificului pe care il are razboiul de gherila, fiindca finlandezii au dus intr-adevar un razboi de gherila, care este foarte eficient atunci cand o natiune mica este atacata de o forta colosala. Va amintesc ca in primul razboi bur, armata imperiala britanica a pierdut de ZECE ori mai multi soldati decat burii, din acelasi motiv pentru care rusii au pierdut de cinci ori mai multi soldati in razboiul cu finlandezii. Totusi, nimeni nu s-a straduit sa creeze britanicilor imaginea unei tari care isi trimite la moarte fiii ca la abator. Nu sunt avocatul Rusiei, vreau doar sa indemn ca in analize sa ne bazam pe realitati, pe fapte, nu pe elemente din arsenalul propagandistic al demoliberalismului. Orice “wishful thinking” nu face decat sa se intoarca impotriva noastra la un moment dat.

  15. In occident (si in romania) este interzis a se face statistici privind distributia pe etnii a criminalitatii. Nu este corect politic… la fel cum nu era corect politic pe vremea lui Ceausescu sa critici “oranduirea socialista”, asa e acum interzis sa critici “oranduirea multiculturala”. Minunata transparenta…
    In Malmo, in Suedia, din 1995 pana in 2005, minoritatea musulmana a ajuns de la cateva sute de oameni la 25% din populatia orasului. In acelasi timp, criminalitatea a explodat in 2005 la 1000% fata de 1995. A crescut de ZECE ORI. Inmultiti drama acestui mic orasel din Suedia la scara intregii Europe de Vest si va vor da niste cifre ale mortii care anual depasesc numarul americanilor ucisi in tot razboiul din Vietnam. Zeci de mii de morti. Anual. Un razboi. Un carnagiu. Un genocid. Pe altarul “democratiei”. Victime ale politicii imigrationiste. Cand este vorba de aceste victime, politicienii democrati pun batista pe tambal in mod “umanist”. Este buna compasiunea de care da dovada democratia domnule Negrea, dar ce ne facem cand compasiunea asta este daltonista, sau mai rau, cand vede invers? Ce ne facem cand compasiunea democratiei fraternizeaza cu calaul, nu cu victima?
    Miile de oameni mutilati, ucisi, violati, DOAR intr-un singur orasel din Suedia ar fi fost sanatosi, vii, intregi, daca politicienii furnizati de democratie (in special din spectrul de stanga) nu ar fi decis sa dizolve poporul suedez si sa aleaga altul.
    Fiindca nu de necesitatea de a sustine o populatie imbatranita este vorba, domnule Negrea. Cunosc prea bine aceste probleme ca sa mai “halesc” propaganda asta ieftina scrisa pe toate gardurile. Contributia imigrantilor din Somalia sau Algeria la aportul de munca si plus-valoare in respectivele societati este spre zero, impovarand bugetul asigurarilor sociale. 90% dintre cei 25% imigranti din Malmo sunt someri… Desigur, au un standard de viata mult mai bun decat in tarile de origine, datorita ajutoarelor grase pe care le primesc toti, din buzunarul suedezului productiv, mituiti de clasa politica DEMOCRATICA. Este vorba de voturi, este vorba de supravietuirea mecanismelor specifice democratiei, cu pretul distrugerii natiunilor si culturilor si chiar a indivizilor. Este vorba de subordonarea intereselor superioare ale neamului in fata interesului marunt al mafiei partidelor, specifica democratiei. Partidele de stanga nu mai aveau votanti odata ce si-au epuizat “obiectul muncii” prin disparitia salopetelor albastre in societatile ultra-tehnologizate. “Clasa muncitoare” a devenit “gulere albe”, atingand un nivel de trai decent. Asa ca au decis ca obiectul “milostiveniei” lor sa se indrepte spre alti “dezmosteniti”. Daca nu exista, ii importa. Doar ca acest gest nu mai are cale de intoarcere…
    Tot ce se intampla acolo poarta un singur nume: GE-NO-CID. Democratic.

  16. Despre statistici se poate discuta la infinit, fără vreun rezultat previzibil.
    Cifra de un milion pierderi în războiul sovieto-finlandez este dată de Hrusciov în memoriile sale. Vreau să vă reamintesc că inclusiv Molotov a dat o cifră aproape dublă faţă de cea avansată de dvs. Referitor la al doilea război mondial, o mai corectă estimare mi se pare cea dată de o mare parte a istoricilor, cea de 2-2,2/1, incluzând 1944-45. Statisticile sovietice nu mi se par relevante câtuşi de puţin, deoarece acestea raportau an de an producţii record în timp ce întreaga economie se prăbuşea. Poate atunci când Rusia îşi va deschide arhivele referitoare la al doilea război mondial publicului larg, vom putea lucra cu date mai precise.
    Referitor la exemplul dvs. din Suedia. Vreau să vă reamintesc încă o dată că fiecare ţară îşi face politicile imigraţioniste. Dar fiecare ţară democratică are legi, care trebuie respectate şi aplicate. În cazul în care nu sunt respectate, trebuie impuse. De aceea statele au forţele şi mecanismele de impunere. Nu ştiu ce preconizaţi dvs. ca rezolvare, dar doresc să vă reamintesc că există legi care trebuiesc aplicate. Nu poate fi acuzată o rasă, o ţară, un popor, pentru crimele unora, indiferent cât ar fi procentajul populaţiei infracţionale. Infractorii trebuiesc prinşi şi condamnaţi individual, pentru faptele fiecăruia, nu trebuie blamată întreaga populaţie pentru asta. Cu gândirea dvs. ar trebui condamnaţi toţi românii din Italia şi Spania. Nu ştiu ce soluţii preconizaţi, dar zelul dvs. de a condamna o populaţie pentru crimele indivizilor îmi aduce aminte de programele lui Hitler şi Stalin.
    Observ la dvs. o tactică destul de des întâlnită. Deschideţi subiecte care au sau nu au o legătură cu articolul de fond, iar după ce vă răspund, deschideţi altele, şi mai puţin relevante, de multe ori generalizând un exemplu, dându-i o tentă de adevăr absolut, doar pentru a vă menţine o anumită teorie, de pildă cea a inferiorităţii sistemului democratic. Astfel deveniţi prizonierul propriilor dvs. convingeri. Nu este nici rolul şi nici intenţia mea să vă schimb convingerile. V-am expus argumente, iar dvs. aţi deschis alte subiecte, fără să vă mai referiţi la cele la care v-am răspuns deja. Ca şi o concluzie, vă repet încă o dată. Nu mă veţi putea convinge de superioritatea democraţiei ruse, decât atunci când coada la vizele pentru Rusia o va depăşi la cea pentru vizele pentru SUA.

  17. Majoritatea infractorilor cu cetatenie romana care fac infractiuni in Occident nu sunt romani, ci sunt tigani. Oricat vi se pare de incorect politic, nu pot accepta ca o etnie straina, minoritara, care are un comportament infractional inscris in cutume sa fie asimilata cu poporul meu, la a carui constructie statala si cultura aceasta etnie straina nu a contribuit cu aproape nimic. Adevaratii xenofobi sunt apostolii corectitudinii politice, care aprind ura intre romani si celelalte popoare europene, omitand diferenta dintre cetatenie si etnie, punand sub pres mizeria, doar de dragul “principiilor democratice” auto-declarate universale.
    Rusia este pe o cale gresita urmarind sa construiasca o democratia de tip liberal. Ca si Romania. Ca si Vestul European si America. Este un sistem abominabil, care duce la distrugerea identitatilor nationale, a culturilor si traditiilor. Rezultatele a 20 de ani de democratie in Romania sunt dezastruoase. In Occident tocmai se scrie ultimul act al aceste aventuri utopice, cu nimic mai putin utopica si distructiva decat comunismul.
    Opusul democratiei nu este comunismul, cum va invata mass-media, ci conservatorismul. Nu intamplator, regimul ceausist in Romania a avut unele elemente informale de conservatorism social si nationalism, iar din acest motiv merita respect. Dar un exemplu de sistem deplin conservator este poate regimul Salazar din Portugalia. A scris despre acest regim chiar Mircea Eliade o carte pe care o gasiti pe internet si v-o recomand. V-as recomanda de asemenea sa aflati istoria legionarilor si din gura legionarilor, sa aflati cum au fost macelarita “democratic” o generatie de intelectuali.
    Observ ca toti rusofobii ataca Rusia in special pentru aceeasi “incapacitate” ce a “construi democratia” pe care o au si romanii, fiind in special natiuni cu fundament taranesc, traditionalist. Nu este o incapacitate, ci este un dar dumnezeiesc ca romanii (chiar mai mult decat rusii) nu au gust pentru experimentele politice schizofrenice ale occidentului. Intr-un anumit gen de rusofobie se ridica precum uleiul deasupra apei ura viscerala cosmopolitului fata de oamenii traditiei, ura comerciantului urban, cu radacini de asfalt si conducte ruginite, cu orizont mental cat cuburile de beton cenusiu, impotriva taranului cu radacini in glie. Rusofobia de pe pozitii demoliberale este strans infratita cu romanofobia neo-kominternistilor sponsorizati de George Soros.
    Nu poti fi si bun roman si adept al demo-liberalismului in acelasi timp… Sunt categorii exclusiv reciproce. Asta au stiut-o si Mihai Eminescu si Mircea Eliade si Nae Ionescu…
    Daca simtiti cu adevarat romaneste, bunul Dumnezeu va va lumina intr-o zi. Daca simtiti cu adevarat romaneste, sper ca va va indemna curiozitatea de a cerceta in detaliu toate problemele pe care le-am expus mai sus. Daca vreti cu adevarat sa ganditi liber, nu va alimentati mintea numai cu propaganda corect politica a momentului…

  18. Stiati ca in Danemarca un preot a fost condamnat fiindca a citit pasaje “homofobe” din Biblie?
    Da, sunt SUTE de condamnati politic in occident pentru delicte de gandire. Un capat de ata vi-l pot oferi aici: http://www.stormfront.org/forum/t707342/

    Un interviu cu Ernst Zundel: http://www.foreignpolicyjournal.com/2010/04/30/testing-the-limits-of-freedom-of-speech-ernst-zundel-speaks-out/

    Oricum, este mai bine sa continuam discutia in privat, pe email. Ce vreti, “libertate de exprimare” nu permite sa vorbim public prea mult fara riscul de a merge la inchisoare… :))

    Va rog transmiteti-mi contul dvs de email la adresa mea mihaescu.calin@gmail.com

    Cu stima,
    Calin

  19. Urmareste acest clip:

    http://www.youtube.com/watch?v=kT4SLj5l3f0

    Ar fi credibila buna-vointa a “anti-rasismului” propus de democratie daca intr-adevar ar trata toate rasismele la fel. Din pacate, “rasismul” (un cuvant fara continut) se intelege orice element benign de patriotism al natiunilor albe. Orice rasism “colorat” este protejat, cultivat, incurajat de legile si intstitutiile “corecte politic”. Nu este OK. Asfel democratia si-a pierdut ultima urma de credibilitate. “Anti-rasismul” a ajuns sa fie propaganda fatisa la ura impotriva albilor si instigare la genocid. Cineva va plati pentru aceasta situatie…

    In adancurile organizarii statale a afiecarei natiuni exista mecanisme care, cand se atinge “cota de alarma” a supravietuirii, se pun in miscare. Este doar o problema de timp pana cand se va produce o explozie uriasa care va pulveriza acest sistem. Fiindca daca nu se produce aceasta explozie, natiunile europene sunt amenintate cu disparitia. Disparitia natiunilor europene nu este ceva de care mie, ca roman, sa nu imi pese. Sunt fratii nostri, de la Vancouver pana la Vladivostok, ocolind emisfera nordica a Planetei. Fara Schopenhauer nu exista Eminescu. Fara cultura franceza nu exista cea romana. Ne sunt mai apropiati italienii si francezii si americanii si rusii decat “concetatenii” de etnie tiganeasca, care nu au adus NIMIC la valoarea culturii romane.
    Asta inseamna sa nu fii xenofob: sa iti pese de neamurile cu care avem compatibilitati profunde.
    Fiindca eu STIU ca o Franta in care “francezii” vor fi 90% maghrebieni nu va mai fi Franta. Esti de acord cu mine? Sau crezi ca va ramane la fel de civilizata?… 🙂

    De asta caut sa moderez rusofobia. Nu am fost off-topic cu tot ce am spus mai sus. Fiindca sunt alte amenintari mult mai grave decat “soarta democratiei in pericol”. Fiindca in contracararea acestor amenintari Rusia va avea un rol fundamental.

    “Orice razboi european este un razboi civil” (citat din Napoleon)

  20. Vă răspund, deşi ne-am îndepărtat demult de subiect. Ţiganii respectivi sunt cetăţeni români, cu cetăţenie română. Nu sunt nici imigranţi, nici din lumea a treia, nici de religie musulmană, ci sunt născuţi de generaţii aici. Faptul că nu am reuşit să-i integrăm şi să-i civilizăm de 150 de ani, data la care au fost dezrobiţi ţiganii de pe moşiile boiereşti, nu este doar vina lor. Americanii au eliberat sclavii negri cam în aceiaşi perioadă, şi aceştia s-au integrat foarte bine în civilizaţia lor. Faptul că noi n-am reuşit să-i integrăm, tocmai noi, care i-am asimilat pe toţi, de la goţi la slavi, spune ceva despre perioada noastră modernă şi contemporană. Cam toate conducerile şi guvernele au privit în altă parte, în loc să abordeze problema. Abia acum, de curând, au început nişte programe, e drept, destul de firave. Dacă aveţi ocazia, staţi de vorbă cu cineva de la asistenţă socială, implicat în această treabă. Veţi afla multe.
    Văd că permanent aduceţi în discuţie rolul pozitiv al lui Ceauşescu în conservarea tradiţiilor, etc. Apoi faceţi o apologie a satului „cu rădăcinile în glie”, antitetic cu urbanul „în cuburi de beton”. V-aş reaminti că Ceauşescu şi-a început cariera masacrând ţăranii răsculaţi în anii 50, când a condus personal acţiuni de reprimare. Apoi, în calitate de conducător, a depopulat masiv satele, iar pe ţărani i-a mutat la oraş, „în cuburi de beton”, pentru a devenii noi muncitori în uzinele proaspăt construite şi la proiectele sale megalomanice, gen combinate imense, care nu au putut funcţiona niciodată la capacitate din cauza faptului că nu existau simultan atâtea materii prime sau comenzi. Lovitura de graţie o dă acelaşi Ceauşescu satului românesc prin programul său aberant de sistematizare a satelor, când mii de case tradiţionale au fost făcute una cu pământul. Dacă mai trăia câţiva ani, Ceauşescu termina inclusiv ideea de sat. Iar dvs. în continuare îi scoateţi în evidenţă ca latură pozitivă, „conservarea valorilor naţionale”.
    Îmi vorbiţi de Eminescu şi Eliade şi de tradiţia noastră rurală, a satului. Evident, veşnicia s-a născut la sat, dar nu ştiu ce preconizaţi. O întoarcere spre o comunitate rurală? În trecut, majoritatea populaţiei era la sat, nu numai la noi, ci în toată Europa. Societatea evoluând, agricultura a necesitat şi necesită mai puţină forţă de muncă, aşa că au devenit disponibile forţe ale societăţii care s-au ocupat de alte activităţi. De exemplu, dacă noi am fi trăit într-o societate rurală, nu am avea acum timp să vorbim şi să analizăm, ci am fi fost la câmp. Dacă ar fi să ne întoarcem la o societate rurală (Pol Pot a încercat-o şi a ucis pentru asta un sfert din populaţia Cambodgiei), poate ne-am găsi pacea, dar va trebui să renunţăm la multe, în primul rând la confort. apoi la altele, ca de exemplu progresul tehnic. Sau la antibiotice. Aici, fiecare are decizia sa. În toate ţările din lumea, ponderea populaţiei ocupate în agricultură a scăzut constant, de la 60-70% în urmă cu 100 de ani, până la 2-5% în statele dezvoltate economic. Restul forţelor sunt folosite în alte direcţii, inclusiv domenii prioritare, cum ar fi informatica sau cercetarea. Fără această evoluţie, nu am fi avut internetul, şi nu am putea discuta acum.

  21. Referitor la atitudinea, comentariile şi articolele mele. Nu cred că am folosit vreun cuvânt care să-mi atragă etichetarea de rusofob. Am expus fapte, am analizat declaraţii şi acţiuni, şi am expus şi analizat posibile tendinţe viitoare, luând în calcul şi alte evenimente. Asta este tot. Iar de cele mai multe ori am folosit chiar declaraţiile oficialilor ruşi. Nu cred că am dat cea mai mică dovadă de rusofobie, dar este cea mai comodă etichetare atunci când cineva nu are argumente la subiect.
    Recunosc, în schimb, că poporul român poate este uşor rusofob. Uşor, foarte moderat. Dar experienţa l-a învăţat asta, în ultimii 300 de ani având de suportat 12 invazii ruseşti. Mai gândiţi-vă la asta. Iar atitudinea lor actuală nu prea dă semne de dragoste frăţească faţă de semenii lor, fie albi sau galbeni.
    De asemenea, vă rog să nu reveniţi cu câte un exemplu pe care să-l generalizaţi, sau faceţi-o bazat pe date solide. Veniţi spunându-mi de sute de cazuri, după ce daţi un exemplu postat pe youtube, unde oricine poate posta ce vrea. Eu v-am dat un exemplu (Anna Politovskaia), dvs spuneţi că era o excepţie, iar eu a trebuit să vă spun totalul jurnaliştilor ucişi în Rusia şi să vă trimit şi către rapoarte oficiale. În schimb, dvs. vorbiţi de sute de cazuri, apoi spunând că libertatea de exprimare ne poate duce la închisoare, etc. Iată că vorbim demult, şi nu cred că dvs. o faceţi din închisoare, la fel cum nici eu. Deci, mai lăsaţi deoparte paranoia.
    Despre adresa mea de email, este postată inclusiv în cărţile mele:
    negreacristian@gmail.com

  22. resboiu says:

    Din pacate, Rusia nu numai ca reprezinta la acest moment cel mai mare pericol la nivel global, dar si avanseaza in consolidarea acestei pozitii pentru viitor.

  23. Anonymous says:

    Draga Cristian Negrea,EXCELENT articolul tau.
    Practic ai RADIOGRAFIAT scheletul CADAVRULUI RUSESC in toata HIDOSENIA sa.
    Cristiane ,am vazut ca ai fost invadat si asediat de comentariile dezgustator de BOLSEVICE si manipulatorii ale tavarisciului “Calin Mihaiescu “
    Cred ca in sinea ta te-ai lamurit INSTANTANEU ca ai de-a face cu un VERITABIL PROPAGANDIST KAGHEBIST.
    Dupa cum stii si vezi,RUSIA CRIMINALA,acest IMPERIU AL RAULUI ABSOLUT si-a propus SA CASTIGE RAZBOIUL VIRTUAL,pe net.
    Desigur,RUSIA NU ARE NICI O SANSA.
    Practic RUSIA adapteaza strategia gen “COLOANA a-5-a” la realitatile prezentului…
    TAVARISCI CALIN MIHAIESCU nu este decat un alt “soldatzel” virtual,UN MANIPULATOR KAGHEBIST ABJECT,care ascuns in spatele unor frazeologii sforaitoare si VICLENE,incearca sa induca NAIVILOR STRATEGIILE OCUPANTULUI RUS.
    SPALAREA DE CREIERE si RE-PROGRAMAREA NEURO-LINGVISTICA sunt arme prin care RUSIA CRIMINALA si-a intarit OCUPATIA si RUSIFICAREA BESTIALA din Basarabia.
    CUM SA NU-I URASTI PE CALAII RUSI cand vezi CE SERPI forumistici baga la inaintare?
    MARS LA MASKVA tavarisci “Calin Mihaiescu” daca adori atat de mult SA LINGI TALPILE CIZMELOR OCUPANTILOR RUSI!
    AFARA din Basarabia CU ARMATA RUSA DE OCUPATIE!
    AFARA!
    ACUM!
    Basarabia,PAMANT ROMANESC,sfant si stramosesc!
    RE-UNIFICAREA Basarabiei cu Tara Mama ESTE IN PLINA DESFASURARE si RUSIA STIE ASTA PREA BINE!
    De aceea ameninta cu KARGHASTANIZAREA Basarabiei si a Tarii Mama!
    RUSIA,AI PIERDUT DEFINITIV BASARABIA,NU INTELEGI?
    VREI SANGE?
    DIN NOU?
    Presedintele Basescu,DUSMANUL DE MOARTE AL RUSIEI ,NU VA ABANDONA NICIODATA Basarabia!
    NICIODATA!
    MOARTE RUSIEI!

  24. Anonymous says:

    AFARA din Basarabia CU ARMATA RUSA DE OCUPATIE!
    AFARA!
    ACUM!
    Basarabia,PAMANT ROMANESC,sfant si stramosesc!
    RE-UNIFICAREA Basarabiei cu Tara Mama ESTE IN PLINA DESFASURARE si RUSIA STIE ASTA PREA BINE!
    De aceea ameninta cu KIRGHISTANIZAREA Basarabiei si a Tarii Mama!
    RUSIA,AI PIERDUT DEFINITIV BASARABIA,NU INTELEGI?
    VREI SANGE?
    DIN NOU?
    Presedintele Basescu,DUSMANUL DE MOARTE AL RUSIEI ,NU VA ABANDONA NICIODATA Basarabia!
    Presedintele Basescu TOCMAI A RESPINS planurile MILITARIST-IMPERIALISTE ale RUSIEI CRIMINALE si i-a DAT PESTE BOT lui Medvedev,lacheul lui TIRANULUI SANGEROS PUTIN.

    România nu susţine proiectul de securitate europeană al Rusiei
    TRAIAN Basescu,Presedintele Romaniei:

    “L-am informat pe dl. preşedinte Sakaaşvili că ROMANIA NU SUSTINE proiectul de tratat de securitate europeană, propus de preşedintele Medvedev, noi considerând că există mecanismele care să soluţioneze aceste probleme – în primul rând OSCE şi NATO. NU PUTEM ACCEPTA – sau punctul de vedere românesc este că NU SE POATE ASEZA DEASUPRA ACESTOR STRUCTURI INTERNATIONALE SI O PROPUNERE VENITA DE LA MOSCOVA. Avem structuri în care să discutăm securitatea europeană”

    AI AUZIT RUSIA????
    RUSIA,AI PIERDUT DEFINITIV BASARABIA,NU INTELEGI?
    Presedintele Basescu,DUSMANUL TAU DE MOARTE ,NU VA ABANDONA NICIODATA Basarabia!
    NICIODATA!
    MOARTE RUSIEI!

  25. Sorin Dragan says:

    Am citit cu egal interes articolul si argumentatia intre Calin si Cristian, care puncteaza amandoi idei valide, din perspective poate distincte, dar nu neaparat opuse. Regretabil reactia anonimului care pune simplist semnul egalitatii intre viziunea antidemocrata a lui Calin (pe care o impartasesc) si statismul comunist si/sau simpatii pro-rusesti. Nu e gresit sa recunosti meritele unui adversar, a-l subestima e adevarata greseala. Trebuie depasita mentalitatea de tip dualist, in care incap doar doua alternative: prezentul si ce l-a precedat. Chiar ne-am atrofiat abilitatea de a abstractiza, recte de a tinde spre un ideal pe care inca nu l-am cunoscut? Intelegeti ca democratia poate fi combatuta (mult mai intemeiat, de altfel) si dinspre dreapta. Multumesc celor doi pt. schimbul de idei, si sper sa vad reverberatii in societatea romaneasca, care acum arata deprimant pt. mine, un emigrant de departe si de demult. Traiasca Natia!

  26. Anonymous says:

    Dar, afara si cu arabii bagati si facuti de ,,elementul alogen, Ion Iliescu”, oameni de afaceri. Acum pana nu-i prea tarziu, pana nu se vor inmulti prea mult. Este necesar sa-i scoatem din tara pe acesti semiti colorati care sunt arabii.

  27. Scrieti foarte bine

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

top