search
top

Ce căutăm în Afghanistan?

Foto: www.globalsecurity.org

Prezenţa noastră în Afghanistan nu a făcut subiectul unei dezbateri adevărate, cu argumente clare şi la obiect, şi, ca de obicei, a căzut la nivelul luptei politice, cu acuzaţii de o parte sau de alta, mai ales atunci când un militar român cădea la datorie. Argumentele erau date la o parte în favoarea disputelor sterile, la nivel de partide, pierzând din substanţă şi mai ales ducând lipsă de motivaţii şi aspecte militare, strategice şi, de ce nu, geopolitice. Fel de fel de pseudospecialişti îşi dau cu părerea invocând motive populiste pentru păstrarea sau retragerea trupelor dintr-un teatru de operaţiuni sau altul, ajungându-se chiar punerea sub semnul întrebării a direcţiei sau a interesului naţional în funcţie de orientarea de moment a unui partid sau altul. Această atitudine a politicienilor slab pregătiţi, culmea, tocmai aceştia ajungând să-şi dea cu părerea asupra unor chestiuni strategice, nu poate avea decât un efect dăunător asupra opiniei publice interne şi a impactului internaţional al acţiunilor României în calitate de aliat şi membru NATO, punând România într-o lumină proastă în problema deciziei şi susţinerii angajamentelor internaţionale.
Ori, angajamentele internaţionale ale României, mai cu seamă cele ce cuprind şi componenta militară sunt chestiuni serioase, şi orice ieşire a unui lider important sau altul care să conteste acestea, ba chiar să ceară nerespectarea lor, fără o consultare şi o anunţare prealabilă a aliaţilor, nu poate decât să arunce o umbră de neîncredere şi neseriozitate asupra voinţei şi capacităţii ţării de a-şi onora propriile angajamente, punând în funcţiune un întreg mecanism NATO pentru a înlocui o posibilă defecţiune din dispozitivul militar edificat al coaliţiei. Iar dacă aceste derapaje sunt repetitive, ce impresie şi-ar putea face partenerii asupra posibilităţii ca România să-şi poată respecta propriile angajamente faţă de aliaţi?
Cădem din nou în vechea noastră meteahnă, a politicianismului şi a demagogiei, de care nu ne-am dezbărat nici după câteva decenii de dictatură. Politicienii noştri continuă să se lupte între ei, pe plan intern, sacrificând cu nonşalanţă interesul naţional, politica externă. Pentru câteva procente electorale, sunt gata să arunce la gunoi alianţe externe obţinute cu mare trudă şi mari sacrificii.
Una peste alta, este nevoie de un consens şi o discuţie serioasă, argumentată, asupra interesului naţional, asupra politicii externe, asupra pericolelor pe care le-am putea înfrunta în viitor, mai ales că sunt din ce în ce mai mulţi care ne avertizează, ultimul fiind chiar George Friedman, fondatorul Stratfor, care ne-a vizitat în ultimele zile, şi care avertizează că România nu şi-a rezolvat problemele de securitate prin aderarea la NATO, iar istoria noastră zbuciumată ne va prinde din urmă, mai devreme sau mai târziu. Ne place sau nu ne place, viitorul vine spre noi, iar noi va trebui să ne pregătim să-l întâmpinăm. Iar complăcându-ne în lupta noastră politică internă nu facem decât să agravăm situaţia, amânând măsurile preventive. E ca şi cum o familie se ceartă dându-şi cu tigăile în cap în timp ce le arde casa.
Una peste alta, mi se pare absurd să avem parlamentari sau chiar miniştri care să nu aibă habar de ţările membre NATO sau UE, de problemele şi ameninţările lumii moderne, sau chiar de ce se întâmplă în jurul nostru. M-am săturat de politicieni care se vaită continuu în loc să acţioneze, să facă ceva, să pună România pe harta intereselor pe care o ţară cu statutul şi potenţialul ei este în drept să le aibă, să aşeze România acolo unde merită, indiferent de dificultăţile de moment, deoarece acestea vor trece, iar locul unde vom fi în viitor depinde de acţiunile noastre din prezent. O astfel de atitudine defetistă îndepărtează aliaţii şi prietenii, care consideră România o ţară slabă, nesigură, care nu şi-a găsit ţinta, şi încurajează neprietenii care devin din ce în ce mai îndrăzneţi.
Revenind la subiect, de ce trebuie să fim în Afghanistan? Această întrebare se leagă de altele, de exemplu, de ce a trebuit să fim în Bosnia, Kosovo sau Irak, ca să menţionez doar unele din teatrele de operaţiuni în care România, prin armata sa şi prin alte componente a fost prezentă.
Am să menţionez doar argumentele mai puţin sau chiar deloc dezbătute în media noastră, din păcate prea puţin pregătită pentru un subiect atât de complicat. Ştiu că poate îmi voi atrage unele comentarii negative, dar sunt convins că sunt lucruri care trebuiesc spuse, chiar cu cinism, mai bine mai târziu decât niciodată.
Un prim aspect ţine de pregătirea armatei române. Dintotdeauna s-au depus mari eforturi pentru o cât mai bună pregătire a forţelor armate de către fiecare ţară, ştiut fiind dictonul „cu cât mai multă sudoare pe câmpul de instrucţie, cu atât mai puţin sânge pe câmpul de luptă”. Cu toate acestea, calitatea şi valoarea combativă a unei unităţi sau a unei armate nu a putut fi verificată decât odată cu intrarea ei în luptă, când de multe ori era prea târziu pentru a mai putea îmbunătăţi ceva. Oricât de bine pregătit ar fi poligonul, câmpul de luptă este acela care este hotărâtor. Fiindcă, în poligon, atunci când se ştie că este doar un exerciţiu, militarul, unitatea, se comportă într-un fel, dar când ajunge pe câmpul de luptă, poate altfel. Este ceea ce se numeşte experienţa luptei, şi în decursul războaielor s-a verificat că experienţa este precumpănitoare, veteranii altor lupte având mai mari şanse decât recruţii, atât de a obţine un rezultat pozitiv, cât şi de a supravieţui. Când vorbesc de experienţă mă refer nu numai la experienţa individuală a combatantului în folosirea armamentului şi a dotării, ci şi la pregătirea psihică, ştiut fiind că solicitarea unui serviciu pe câmpul de luptă este mult mai intensă, acolo eşti în alertă zi şi noapte, nu doar de când intri şi până ieşi din poligon. Mai mult, este vorba şi de experienţa dobândită la nivel de conducere, logistică, aprovizionare şi altele, în condiţii reale de luptă, lucru dificil de dobândit doar prin antrenament.
Prin participarea la misiunile internaţionale, armata română dobândeşte acest atu esenţial, experienţa, nu numai la nivelul de unităţi combatante, ci chiar şi la nivel de conducere, de stat major, planificare, informaţii, interoperabilitate cu aliaţii. Experienţa interoperabilităţii este un alt mare câştig, deoarece următoarele războaie tind să devină de coaliţie, unde multe lucruri depind de o bună cooperare cu aliaţii. Iar noi suntem în NATO, interacţionăm cu aliaţii din NATO, iar faptul că luptăm alături de unii dintre ei nu poate fi decât benefic.
Ca o scurtă privire istorică, v-aş aminti că România a dus în perioada modernă doar războaie de coaliţie, cu o notabilă excepţie, războiul româno-ungar din 1919, dar şi atunci noi aveam aliaţi, pe cehoslovaci şi sârbii alături de francezi, dar care nu au intervenit în decursul ostilităţilor. Nu văd de ce următoarele războaie în care vom fi implicaţi să nu fie tot de coaliţie, în cadrul NATO. În decursul celor două războaie mondiale, am avut nevoie de misiuni militare străine pentru a ridica nivelul de pregătire al armatei la cerinţele războiului modern pentru vremea aceea. Aşa a fost cazul misiunii militare franceze în 1916-1917, precum şi a celei germane, în 1940-1941. Prin dobândirea experienţei în teatrele de operaţiuni, prin participarea alături de aliaţi, se asigură această pregătire de care beneficiază din ce în ce mai multe unităţi, pe baza principiului de rotaţie în teatrele de luptă, astfel că ajungem să avem un număr din ce în ce mai mare de militari pregătiţi, ba chiar să pregătim armatele altor state, aşa cum este cazul prin intermediul instructorilor români în Irak şi Afghanistan.
La summitul NATO actual de la Lisabona, România insistă pe întărirea articolului 5, cel care stipulează că un atac asupra unui stat NATO este considerat un atac asupra tuturor statelor NATO, incluzând obligativitatea aliaţilor de a veni în ajutor statului agresat. Este bine că se insistă pe acest articol, pentru o reasigurarea a statelor ce se consideră expuse, dar asta nu este tot. Lumea se schimbă, o pace continuă în Europa, cu excepţia războaielor interne iugoslave, a făcut ca lucrurile să se schimbe, în sensul că vest-europenii nu prea mai par dispuşi să-şi rişte bunăstarea şi armatele oricum.
Indiferent, după cum spunea fostul ministru al apărării francez, Michel Debré: “o naţiune este întotdeauna singură în faţa destinului său, în sensul că nicio naţiune nu poate să se aştepte ca o altă naţiune să lupte pentru ea, decât cu două condiţii: să fie în joc interesele acestei alte naţiuni, iar naţiunea periclitată să facă tot ceea ce trebuie pentru ea însăşi”. Dar pentru a putea face tot ce trebuie, ai nevoie de o armată dotată, experimentată şi combativă. Dotările nu intră în subiectul articolului, ar fi şi aici multe de zis, dar cea mai bună experienţă se câştigă în luptă. Iar băieţii noştri în Afghanistan asta fac, luptă. Şi o fac foarte bine, la fel cum au făcut-o şi în celelalte misiuni internaţionale, în Bosnia, Kosovo, Irak şi cea din Afghanistan, ca să nu le reamintesc decât pe cele mai importante.
Pe lângă experienţă, armata română câştigă şi prestigiu, şi nu este puţin lucru, într-o alianţă care numără armate dintre cele mai bine dotate, pregătite şi experimentate din lume, ca să nu mă refer decât la cea americană şi britanică. Chiar şi în acest club select, armata română este deosebit de apreciată, spre deosebire de politicieni. Nu degeaba armata este în topul încrederii populaţiei, iar politicienii la antipod. Poporul român, de cele mai multe ori, are un grad ridicat de discernământ.
Citez doar câteva recunoaşteri, din multitudinea celor existente, dar prea puţin cunoscute la noi dintr-una din multele scăpări ale presei noastre. Nu este prima dată când suntem elogiaţi de alţii, iar noi continuăm să ne lamentăm.
În timpul misiunii din Bosnia-Herţegovina, un general britanic, a declarat că este impresionat de profesionalismul militarilor români din SFOR şi Comandamentul Britanic ar fi onorat dacă militarii români ar acţiona în subordinea britanicilor. Corespondentul ziarului Washington Post, invitat la o demonstraţie a vânătorilor de munte de lângă Braşov, în 2002, cu puţin înaintea summitului NATO de la Praga, unde România a primit invitaţia de aderare la NATO, vorbea despre români ca având „lungi tradiţii militare” şi că eventuala aderare a tuturor statelor candidate, şapte la număr, ar aduce doar un singur câştig real pentru alianţă şi anume România, îşi încheia articolul după ce asistase la demonstraţia vânătorilor ce coborau de pe stânci în rapel trăgând cu arma: „nu ştiu dacă România va fi chemată să adere la NATO la summitul de la Praga, dar sunt conştient de un singur lucru: în următorul război, aş dori ca băieţii pe care i-am văzut la demonstraţie să fie de partea mea, nu împotriva mea”. Impresionant, mai ales că aceste laude sunt de la unii care nu prea se întrec cu aprecierile. Mai mult, în Afghanistan, trupele române administrează o zonă cam de dimensiunea Dobrogei, regiunea Zabul. Aici au în subordine o companie americană, fapt cu puţine precedente în istorie, ţinând cont de superioritatea militară americană, precum şi de orgoliul unei mari puteri. De la al doilea război mondial încoace, când unităţi americane au acţionat şi sub comandă britanică, nu am găsit un precedent, deşi s-ar putea să mă înşel. Oricum, nu cred că este puţin lucru, o recunoaştere indirectă a profesionalismului militarilor români, deoarece nu părea cred că americanii şi-ar lăsa militarii sub o comandă în care nu au încredere că se poate descurca foarte bine.
Există două tipuri de misiuni în Afghanistan, ISAF (International Security Assistance Force) şi Enduring Freedom. La ISAF participă majoritatea ţărilor, este vorba de o misiune de asistenţă şi securitate în zonele relativ liniştite, scăpate de controlul talibanilor, chiar dacă mai apar şi aici atentatori, mai degrabă sub forma teroriştilor sinucigaşi. Misiunea de bază este Enduring Freedom, cea de luptă efectivă, care încearcă să smulgă de sub controlul taliban regiunile montane şi greu accesibile, mai ales cele situate lângă graniţa afghano-pakistaneză, devenită un sanctuar pentru talibani şi Al-Queda. Dacă ne uităm doar pe cifre, sunt peste 150 000 de militari aliaţi în Afghanistan, dar doar 22 000 implicaţi în operaţiuni de eliminare a talibanilor, respectiv în Enduring Freedom. Este unul dintre motivele pentru care lucrurile bat pasul pe loc aici.
România participă la ambele misiuni, la cea de-a doua, cea mai importantă, Enduring Freedom, având peste 600 de militari angajaţi, alături de puţine ţări NATO care riscă să-şi trimită militarii în astfel de acţiuni primejdioase. Acum câteva luni erau doar şase state participante activ, printre care şi România.
Mai mult, sunt multe ţări care ar dori să-şi trimită trupele speciale să se pregătească cu Delta Force-ul american, fără a putea spera că ar putea lupta alături de ei. Dar România, cu trupele ei speciale, luptă cot la cot cu Delta Force în Afghanistan. Din păcate, a trebuit să cadă la datorie căpitanul Petre Tiberius pentru a afla mai multe despre această colaborare. Acesta, membru al Batalionului Operaţiuni Speciale 1 „Vulturii” Târgu Mureş a fost ucis în acţiune la 3 aprilie 2009, în timp ce participa împreună cu Delta Force la o intervenţie armată pentru capturarea unor lideri talibani. De ani de zile, România nu a confirmat că ar avea trupe speciale, dar evidenţa a impus recunoaşterea existenţei acestora. Există, sunt active şi pregătite. Batalionul „Vulturii” Târgu Mureş şi Batalionul HUMINT (Human Intelligence) Buzău.
O forţă militară trebuie să arate că este pregătită şi dotată, pentru a descuraja potenţialii inamici, dar forţele speciale trebuie să rămână în umbră, pentru a nu da informaţii potenţialilor atentatori asimetrici asupra gradului de ripostă la care s-ar putea aştepta. Iar forţele speciale cu asta se ocupă. Puterea militară trebuie exprimată, dar operaţiunile secrete trebuie să rămână secrete. Dar noi aflăm că aceste trupe speciale nu numai că există, dar luptă alături de cele mai bune formaţiuni speciale din lume, Delta Force.
Aderarea noastră la NATO a fost un vis, un ţel spre care năzuiam de generaţii. Era o recunoaştere a faptului că aparţinem spaţiului democraţiei occidentale, împărtăşit de întreaga populaţie. În 1940, un ofiţer superior german spunea altor ofiţeri români: „voi aţi dori ca în acest război germanii să-i bată şi să vă scape de ruşi, iar apoi englezii să-i bată şi să vă scape de germani, iar voi aţi da o mână de ajutor la amândoi”. Într-adevăr, asta era speranţa bunicilor noştri, şi pentru asta şi-au vărsat sângele la Nistru, în Caucaz şi la Stalingrad. Iar când valurile istoriei ne-au lovit şi ne-au aruncat în toate părţile, partizanii anticomunişti din munţi şi întregul popor aştepta „să vină americanii”.
Acum suntem în NATO, nu este un sfârşit, o împlinire, ci poate un început. Un început în care va trebui să înţelegem că NATO nu înseamnă sfârşitul problemelor noastre de securitate, ci începutul unei noi abordări. NATO înseamnă siguranţă, drepturi, dar înseamnă şi obligaţii. Pentru a fi protejat, trebuie să fi gata să-i protejezi pe alţii. Beneficiile atrag obligaţii. România va anunţa la acest summit că nu a reuşit să-şi îndeplinească angajamentele faţă de NATO. Sunt şi alte state care nu au reuşit acest lucru. Dar depinde şi gradul de reuşită, sau de nereuşită, iar aici România stă mult mai bine decât alţii. România a devenit un exportator de securitate, nu doar un consumator. Iar misiunile din străinătate dovedesc acest lucru mai mult ca orice declaraţie politică. În timp, vom rezolva şi restul problemelor.
La ora actuală, una dintre problemele principale cu care se confruntă alianţa este cea a terorismului. Mâine poate vor fi altele, dar astăzi este aceasta. Iar cel mai bine este să combaţi o ameninţare de la originea ei, de unde a început să crească, profitând de sanctuarul care devenise Afghanistanul pentru mişcarea fundamentalistă arabă. Intervenţia americană în Afghanistan era logică şi aşteptată după 11 septembrie 2001. Războiul şi cauzele pentru care durează atât demult le voi analiza într-un articol următor. SUA au invocat articolul 5 al Tratatului NATO, singura dată din istorie când a fost invocat. Acesta prevede că un atac asupra uneia din ţările NATO este considerat un atac asupra tuturor. Noi şi partenerii estici din NATO insistăm pentru acest articol, inclusiv la summitul portughez, deoarece istoria ne-a învăţat să nu avem încredere în vorbe, ci doar în fapte. Iar dacă noi, când SUA invocă acest articol, nu reacţionăm trimiţându-ne trupele, cum am putea pretinde ca americanii să-şi trimită soldaţii în cazul în care România ar deveni victima unei agresiuni?
Fiindcă SUA a fost atacată şi a ripostat. A cerut sprijinul aliaţilor, mai mult pentru a demonstra justeţea cauzei sale, nu că ar fi avut neapărată nevoie de ajutor militar, dar nici acum nu-i strică susţinerea militară aliată. Dacă SUA ar fi adoptat o politică defensivă, atacurile majore asupra teritoriului american ar fi continuat. Cine şi-ar fi putut închipui, în 12 septembrie 2001, la o zi după cele mai grave atentate teroriste din istorie, că în următorii nouă ani nu va mai fi nici un atentat major reuşit pe teritoriul american? Şi asta numai datorită ofensivei aliate care a lovit posibilităţile de acţiune şi refugiu ale teroriştilor. În cazul în care decideam să rămânem în afară, pe motiv că nu e treaba noastră, intrăm în NATO şi ne apără alţii, când ar fi trebuit să intervenim? Când explodau maşini capcană în Bucureşti? Fiindcă nici noi n-am fi fost iertaţi. Ar fi ajuns şi la noi, deoarece aceşti oameni urăsc modul de viaţă occidental, urăsc democraţia, libertatea şi urăsc drepturile femeilor. Şi orice stat care le acceptă, devine o ţintă, atâta doar că lista este prea lungă.
Din păcate, în acest război am avut şi victime, morţi şi răniţi la datorie. Totuşi, faţă de alte state, chiar care au un număr mai mic de militari implicaţi şi acţionează în zone cu un risc mai scăzut, numărul de victime este scăzut. Înseamnă oare că ai noştri sunt mai bine pregătiţi, se feresc mai bine, sau doar sunt mai norocoşi? Vreau să fiu bine înţeles, dar trebuie spus că, în misiunile internaţionale, am avut mai multe victime în accidente sau în urma bolilor sau sinuciderilor, decât în misiuni de luptă cu inamicul, cel puţin până în anii trecuţi, dacă nu mă înşel. Chiar dacă angajamentele cu inamicul au fost suficient de numeroase. În armata americană, din cei peste 4 000 de soldaţi căzuţi în Irak, un procent de aproape 20% (parcă 18,5%), au fost victimele accidentelor, bolilor sau sinuciderilor. La noi procentul este mult mai ridicat, nu fiindcă au fost mai multe accidente, ci fiindcă au fost mai puţine victime în luptă, deşi, mă repet, angajamentele nu au lipsit.
Un alt aspect necunoscut la noi în ţară îl reprezintă numărul victimelor inamice făcut de soldaţii români în luptă. Sunt date care nu prea se dau la televizor, din motive diverse. Dar, dacă urmăriţi reportajul făcut de Adelin Petrişor în Afghanistan, veţi vedea la un moment dat cadavrele a opt talibani ucişi în cursul unui atac asupra trupelor române. La 3 aprilie 2009, în acţiunea în care a căzut în luptă căpitanul Petre Tiberius, din interviurile camarazilor săi, înţelegem că inamicii talibanii au fost eliminaţi, şi exemplele ar putea continua. Soldaţii noştri nu sunt ţinte pasive, cum poate ar crede unii mai puţin informaţi în ţară.
În următorul articol despre Afghanistan voi detalia mai mult situaţia actuală din această ţară aflată de mai bine de treizeci de ani în război. Până atunci, nominalizez militarii căzuţi în luptă în teatrele de operaţiuni, să le aducem un omagiu şi fie ca Dumnezeu să-i odihnească.
Irak:
Sublocotenent post-mortem (pm) Bogdan Valerian Hâncu, ucis de un Dispozitiv Explozibil Improvizat (DEI) în misiunea de antrenare a armatei irakiene, la 27 aprilie 2006
Slt. (pm) Ioan Grosaru, ucis de un DEI la 21 septembrie 2006
Afghanistan:
Slt. (pm) Iosif Silviu Fogoraşi, ucis într-un schimb de focuri, la 11 noiembrie 2003
Slt. (pm) Mihai Anton Samoilă, decedat în urma rănilor primite în schimbul de focuri cu talibanii la 11 noiembrie 2006
Slt. (pm) Narcis Şonei, ucis de un DEI în misiune de patrulare la 24 aprilie 2005
Slt. (pm) Ionel Gheorghiţă Drăguşanu, ucis de un DEI în misiune de patrulare, la 20 iunie 2006
Slt. (pm) Aurel Marcu, ucis de un DEI în misiune de patrulare, la 6 septembrie 2007
Slt. (pm) Ionuţ Cosmin Sandu, ucis de un DEI în misiune de patrulare, la 20 martie 2008
Slt. (pm) Claudiu Marius Covrig, ucis într-un schimb de focuri pe autostrada Qualat-Kabul, la 13 iunie 2008
Slt. (pm) Dragoş Traian Alexandrescu, ucis de un DEI pe autostrada Qualat-Kabul, la 31 august 2008
Slt. (pm) Claudiu Chira, ucis de un DEI pe autostrada Qualat-Kabul, la 26 februarie 2009
Maiorul (pm) Petre Tiberius-Marcel şi-a pierdut viaţa în timpul unei misiuni de intervenţie rapidă în sprijinul unei subunităţi aliate atacate de insurgenţi, la 3 aprilie 2009.
Maiorul (pm) Iuliu Vasile Unguraş, ucis de un DEI pe autostrada Qualat-Kabul, la 7 aprilie 2009
Slt. (pm) Florin Bădiceanu, ucis de un DEI pe autostrada Kandahar-Kabul, la 23 februarie 2010
Slt. (pm) Valerică Leu, căzut la datorie în timpul unei misiuni de intervenţie pentru securizarea unei căi de acces pe autostrada A1 (Qalat-Kabul), la 12 mai 2010
Slt. (pm) Dan Ciubotaru, ucis de un DEI în timpul unei misiuni de luptă pe autostrada Kandahar-Kabul, la 23 iunie 2010
Slt. (pm) Marius Florin Sfecheş, ucis de un DEI la 1 octombrie 2010
Slt. (pm) Cristian Petru Filip, ucis de un DEI la 1 octombrie 2010

Comments

comments

13 Responses to “Ce căutăm în Afghanistan?”

  1. Anonymous says:

    BRAVO! FOARTE BUN ARTICOLUL! MERITĂ RELUAT ŞI ÎN ALTE PUBLICAŢII! FELICITĂRI! MARIO B.

  2. Anonymous says:

    “teatrele de operaţiuni” sau Razboi de agresiune Dle Negrea? Credeti ca schimbarea denumirii unui loc de lupta armata poate schimba si denumirea actiunii in sine? Am ajuns de toata scarba transformandu-i pe copiii Romaniei in mercenari si trimitandu-i sa omoare oameni nevinovati. Pentru ca asta sunt in ochii romanilor – mercenari. Ce rau ne-au facut afganii sau irakienii sau sarbii, etc? De la intrarea in structura terorista NATO, nu facem altceva decat sa participam la razboaie de agresiune – ceea ce este o mare pata neagra pe Istoria Romaniei. Cei care lupta in razboaiele de agresiune (ca sa le spunem pe romaneste) pentru interesele unei structuri teroriste cum este “NATO”, platiti, nu sunt altceva decat MERCENARI. Armata Romana si-a murdarit uniforma pentru totdeauna. Militarii romani puteau sa capete experienta in actiuni de pregatire duse pe teritoriul Romaniei, nu macelarind straini. Ati desfiintat serviciul militar obligatoriu in loc sa il pastrati si sa pregatiti toata populatia Romaniei pentru aparare. Chiar credeti ca o mana de oameni cu “experienta criminala” in Afganistan, Irak, poate apara Romania?!! O mana de oameni poate fi rapusa imediat Dle Negrea. Si va intreb, cu ce o veti inlocui, cu “armata de zombi” NATO? Am impresia ca nu ganditi lucid, ori, in nici un caz in interesul Romaniei. Propaganda si manipularea NU mai au efecte asupra unei populatii mult prea informate in aceste vremuri Dle Negrea.

    Poate ca Dumnezeu o sa ii ierte pe acesti macelari, dar nu stiu cine o sa le poata sterge pacatul de a fi ucis si mutilat oameni nevinovati.

    • Domnule Anonim, observ pe langa antioccidentalismul dvs primitiv si de o crasa necunoastere a realitatii nu numai in intreaga lume, dar si aici,la noi acasa. Banuiesc doar ca sunteti neinformat, desi mi se pare ca mai degraba sunteti dezinformat. In primul rand, nu cred ca cineva din tara asta poate vorbi despre militarii proprii ca fiind macelari sau mercenari. Si ca dovada ca nu este asa, perceptia nu este cea pe care o prezentati dvs, este faptul ca armata este in topul increderii la romani, iar acestia sunt sufiecient de inteligenti sa nu aiba in topul increderii o armata de macelari, cum ziceti dvs. Despre pregatire si armata profesionista, as fi de acord cu o pregatire a populatiei voluntare de gen garda nationala, dar armata trebuie sa ramana profesionista, deoarece ai nevoie de mult timp si resurse pentru pregatirea si familiarizarea cu noile armamente, razboiul nu inseamna numai sa porti o pusca si atat.
      Cat despre afirmatiile dvs consider ca nu merita sa le raspund. Totusi, o voi face. In primul rand, armata romana nu poarta razboi impotriva civililor si nu omoara oameni nevinovati. Dimpotriva, rolul lor este sa-i protejeze, deoarece, daca dvs nu stiati, in Afghanistan majoritatea zdrobitoare a populatiei doreste eliminarea talibanilor si chiar a amintirii regimului lor trecut. Ca sa va amintesc, in 1996, cand au cucerit orasul Mazar-i-Sharif, talibanii au executat peste 3000 de musulmani. Credeti ca afghanii plang dupa ei? Mai departe, ati auzit ce inseamna o alianta? Ce presupune a fi membru intr-o alianta? Iar NATO ce credeti ca este? Cum am putea cere ajutor NATO in caz de nevoie, daca noi nu dam ajutor in caz de nevoie? Ma intrebati ce ne-au facut afghanii de exemplu? Nimic, inca. Atat doar ca al-Queda a ucis 16 romani la Madrid in 2004. Iar talibanii care au condus Afghanistanul pana in 2001 i-au sustinut, instruit, finantat si adapostit. Iar acestia nu mai sunt la conducerea Afghanistanului din 2001 de la razboiul numit de dvs de agresiune. Sa va intreb eu ceva: ce vina a avut taranul sarb daca un alt sarb, Gavrilo Princip, l-a ucis pe arhiducele Franz Ferdinand in 1914? Deoarece taranul sarb a luptat in razboiul care a urmat, la fel ca si cel rus, german, francez, roman.
      Pana la urma, imi dau seama ca nu prea intelegeti realitatea si nici nu prea stapaniti istoria, la fel, va lipsesc cunostinte elementare despre lumea de astazi.

  3. Sandu Oprea says:

    Domnule Negrea,

    Nu stiu ce castigati dumneavoastra din prezentarea analizei de mai sus, dar un lucru este sigur: dumneavoastra NU aveti nici cea mai vaga idee ce inseamna un razboi. Si nici ce inseamna sa fii pe campul de lupta, nestiind daca vei mai apuca ziua de maine.

    Motivele expuse de dumneavoastra, pentru a justifica prezenta romaneasca pe campurile de lupta ale lumii, alaturi de NATO, sunt puerile, domnule Negreanu. Sa le luam pe rand, da?

    “Un prim aspect ţine de pregătirea armatei române.” Armata romana este foarte bine pregatita, domnule Negreanu. Romanii au luptat incontinuu pentru apararea teritoriului, si NU trebuie sa “exerseze” in alte tari. Cei care pleaca sa lupte in alte tari, domnule Negreanu, pleaca pentru bani. Si aceia se numesc mercenari, nu soldati. Daca romanii ar avea bani, nu ar pleca nici unul in alte tari, sa impuna “democratia” americana.

    “Experienţa interoperabilităţii este un alt mare câştig, deoarece următoarele războaie tind să devină de coaliţie…” De unde stiti domnule Negreanu, ca vor fi “alte razboaie”?? De la prietenii americani, care-si doresc acest lucru? “Experienţa interoperabilităţii” cu alte comandamente militare ne va aduce praful de pe toba, domnule Negreanu. Viitoarele razboaie NU se vor mai duce ca in trecut, “aliatii” cooperand pentru a castiga… ceva. In primul rand NATO, dupa disparitia URSS (si a Tratatului de la Varsovia), cum isi mai justifica activitatea?? Impotriva cui lupta NATO?? Nu cumva razboaiele mai mici (Iugoslavia, Irak, Afganistan, etc) au fost create pentru a se justifica existenta NATO si a se apara interesele americane din regiunile respective?? In al doilea rand, pe noi cine ar putea sa ne mai atace?? Ungurii?? Nu au curaj! Armata romana a facut odata un mars pana in Budapesta, si va mai face unul daca va fi cazul. Rusii?? Au propriile lor probleme. Au scapat Romania din mana in 1989, a doua sansa nu o vor mai avea. Mai mult, au probleme mari acum sa-si mentina influenta in Republica Moldova. Si atunci?? De cine sa ne apere NATO?? Si inca ceva domnule Negreanu. Daca, prin absurd, Romania ar fi atacata militar, NATO NU ar interveni. Cu siguranta! Si stiti de unde stiu?? Din 1989, Romania este un stat ocupat din punct de vedere politic si economic. In Romania, romanii sunt supusi unui genocid planificat, ONU a dat o prognoza in 2009 ca romanii vor ajunge la 15.9 milioane de locuitori, si… Pe cine intereseaza?? Se intreaba cineva DE CE mortalitatea este mai mare decat natalitatea in Romania??

    “Pe lângă experienţă, armata română câştigă şi prestigiu, şi nu este puţin lucru…” Ba da, domnule Negreanu! Prestigiul respectiv, in conditiile in care romanii mor in case din cauza lipsei medicamentelor, sau se sinucid din cauza ca au fost somerizati si nu au unde sa-si gaseasca altceva de lucru, este egal cu zero! Tinerii nostri mor pentru sume ridicole in diferite tari, aparand interese straine de neamul nostru!

    “La ora actuală, una dintre problemele principale cu care se confruntă alianţa este cea a terorismului… Intervenţia americană în Afghanistan era logică şi aşteptată după 11 septembrie 2001.” Domnule Negreanu, nu-i asa ca mai credeti in Mos Craciun? Dumneavoastra inca mai credeti ca teroristii arabi care au deturnat avioanele in 11 septembrie au facut-o de capul lor?? NU puteau s-o faca domnule Negreanu, fara ajutor american de la nivel inalt. Acel “atentat” a fost necesar pentru a incepe acel “razboi impotriva terorii”, pentru a justifica existenta NATO. Daca nu ai impotriva cui sa te lupti, cum sa justifici cheltuielile imense de intretinere si echipare ale aliantei??

    Tinerii nostri, ucisi in lupta pentru apararea intereselor americane, merita tot respectul! Pentru ca si-au facut datoria! Si-au respectat juramantul facut! Dar dumneavoastra… TREZITI-VA, domnule Negreanu. Buna dimineata! Si poate ii treziti si pe cei de langa dumneavoastra!

    • Cristian Negrea says:

      In primul rand, observ ca sunteti un adept al teoriilor conspirationiste, este dreptul dvs, dar astfel de aberatii eu nu comentez.
      Sa revin la ceea ce dumneavoastra spuneati.
      “Armata romana este foarte bine pregatita, domnule Negreanu. Romanii au luptat incontinuu pentru apararea teritoriului, si NU trebuie sa “exerseze” in alte tari.” Imi puteti explica? Sunt bine pregatiti deoarece au luptat continuu? Adica, se pregatesc intrebandu-si bunicii cum a fost la Stalingrad? Poate dvs nu ati aflat, dar modul de ducere a razboiului s-a schimbat radical. Iar de aici se vede ca habar nu aveti nimic despre razboi sau operatiuni militare.
      A doua chestiune. De unde stiti dvs ca NU vor fi alte razboaie? Sunteti sigur ca pacea va domni de acum incolo? Garantati dvs asta? Atunci de ce sa nu desfiintam armata, si asa numai cheltuie bani, nu? Va reamintesc ca in perioada interbelica se vorbea despre primul razboi mondial ca despre razboiul care a pus capat tuturor razboaielor. Si apoi a urmat al doilea razboi mondial, care ne-a prins din nou nepregatiti, pe motiv ca din astia ca dvs, dar in conducerea statului, spuneau cam la fel, ca totul va fi bine, ca ne sunt garantate frontierele de catre Franta si Marea Britanie etc. In cazul in care va fi un urmator razboi (nu ma bazez pe garantiile dvs ca nu va fi), cum veti putea cere ca americanii sa intervina cu trupe de partea noastra, daca noi nu i-am sprijinit la timpul lor?
      Despre altele, numai aberatii, bateti campii cu fel de fel de teorii sau afirmatii fara legatura. Dar fractura logica cea mai mare din comentariul dvs este faptul ca la inceput ii faceti mercenari pe soldatii nostri din teatrele externe de operatiuni, apoi in final spuneti ca merita tot respectul. Total aberant.

  4. Sandu Oprea says:

    Imi cer scuze ca v-am botezat “Negreanu”.
    Restul afirmatiilor raman!

  5. Sandu Oprea says:

    “In primul rand, observ ca sunteti un adept al teoriilor conspirationiste, este dreptul dvs, dar astfel de aberatii eu nu comentez.
    Sa revin la ceea ce dumneavoastra spuneati.”
    Hotarati-va, domnule Negrea. Comentati “aberatiile” mele sau nu? Daca va hotarati sa le comentati, poate o faceti totusi argumentat. Ca ceea ce ati scris in mesajul de raspuns… lasa de dorit.
    Dar sa va explic… Dumneavoastra stiti ca ceea ce am scris in primul mesaj este adevarat, dar nu puteti accepta aceste lucruri ca intervin stapanii dumneavoastra si… Oare ce ar putea sa va faca, domnule Negrea? Sa va taie “diurna”?? Sa va cheme la raport?? Jocurile cui le faceti, prin sustinerea propagandei de razboi, domnule Negrea? Ale Romanilor?? Ma indoiesc!

    Referitor la “fractura logica” din primul mesaj… Cum se numesc soldatii care lupta pentru bani, in tari straine, pentru interese straine, domnule Negrea? Nu sunt mercenari?? Sunt! Am afirmat ca merita tot respectul nostru, pentru ca unii dintre ei si-au dat viata pentru a-si respecta juramantul facut! Iar toti au dat dovada de omenie si intelegere in relatiile cu populatia civila din tarile unde au luptat! Stiu asta cu siguranta, deoarece am informatiile de la persoane care au luptat in Afganistan.
    Eu verific fiecare informatie inainte de a o “lansa”, domnule Negrea. Dumneavoastra o faceti??

    ” De unde stiti dvs ca NU vor fi alte razboaie? Sunteti sigur ca pacea va domni de acum incolo?” Din nefericire, vor mai fi si alte razboaie domnule Negrea, pentru ca nu sunteti singurul adept al impunerii “democratiei” americane in bordeiele din Afganistan (sau de aiurea). Dar respectivele razboaie nu se vor purta asa cum ati citit in cartile de istorie. La nivelul tehnologiei din ziua de azi, nu se vor mai face jonctiuni ale “armatelor” aliate pentru a se verifica “inter-operabilitatea”, domnule Negrea. Razboaiele din ziua de azi se poarta ca in Irak (se bombardeaza zi si noapte teritoriul “inamic”, dupa care vine infanteria sa “curete” terenul), sau ca in Romania (sunt trimisi “oamenii de afaceri” – exemplu generalul Wesley Clark, “consilierul” d-lui Ponta – care conving oamenii politici de paie ca este mai bine sa urmeze “directivele” lor, nu interesele nationale).
    Inca o idee la acest punct, domnule Negrea: NICI UN OM NORMAL NU DORESTE SI NU FACE PROPAGANDA DE RAZBOI ! Ideea ca pentru a pastra pacea trebuie sa te inarmezi, a fost lansata pe timpul Razboiului Rece, pentru a justifica cursa inarmarilor de atunci.

    Referitor la “aberatiile” despre “teoriile conspirationiste”… Dumneavoastra cum explicati cititorilor dumneavoastra ceea ce s-a intamplat la Turnurile Gemene? Cum a fost posibil ca sistemele de aparare anti-aeriana ale americanilor sa nu functioneze minute in sir, presedintele Bush sa-si termine vizita linistit (vizita o scoala in momentul primului impact), cladirile sa se darame EXACT ca la o demolare controlata, si ceea ce este cel mai “frumos”, sa cada si o a treia cladire, NEATINSA de nimic. Exact la fel ca celelalte doua.

    Continuam, domnule Negrea? Nu cred ca are rost. Renuntati la apararea “democratiei” americane si aduceti-va aminte ca sunteti Roman. Si ar trebui sa ne aparam cu totii interesele!

    Cu respect!

    • Cristian Negrea says:

      Am spus ca nu comentez aberatiile consiprationiste, si asa si fac, nu ma cobor la acel nivel al absurdului.
      Am raspuns la urmatoarele afirmatii ale dvs: “Armata romana este foarte bine pregatita, domnule Negreanu. Romanii au luptat incontinuu pentru apararea teritoriului, si NU trebuie sa “exerseze” in alte tari.” V-am intrebat cum este pregatita, prin intrebari catre bunici cum a fost la Stalingrad? Nu ati raspuns, ati mers mai departe cu fel de fel de aberatii, gen in slujba cui sunt si alte prostii la care este din nou sub demnitatea mea sa raspund.
      Am raspuns la intrebarea dvs de unde stiu ca vor mai fi alte razboaie, v-am intrebat daca dvs puteti garanta ca NU vor mai fi alte razboaie, apoi ati dat-o inainte ca americanii vor impune democratia etc, si modul in care o vor face. Pana la urma sunteti de acord ca vor mai fi razboaie, dar dati-mi voie sa fiu sceptic asupra modului descris dvs ca se vor desfasura. La fel s-a intamplat si ianinte de razboaiele mondiale, toti expertii militari si-au dat cu parerea despre cum va fi viitorul conflict, si toti au dat gres. Pe aceste precedente, nu cred ca dvs veti avea neaparat dreptate. Atunci, dati-mi voie sa consider ca este mai bine sa fii pregatit dacât să nu fii pregătit atunci cand va veni momentul.
      Afirmatia conform căreia pregatirea de razboi pentru pastrarea pacii provine din Războiul Rece denotă necunoașterea istoriei. Poate credeți că romanii când ziceau Si vit pacem para bellum au făcut-o referindu-se la Războiul Rece de peste 2000 de ani.
      Dar până la urmă, dvs în slujba cui vă aflați susținând teorii conform cărora armata română nu trebuie să se pregătească că oricum este pregătită? Că ideea de înarmare pentru păstrarea păcii este desuetă, o relicvă din Războiul Rece?
      Sau poate ar fi mai bine să ne înarmăm soldații cu bâte, că oricum nu are rost.

      • Sandu Oprea says:

        Da, este clar ca discutam degeaba. Dumneavoastra ati invatat sa-i considerati pe americani jandarmii planetei cu drept de viata si de moarte asupra tuturor (un exemplu foarte concludent – RSF Iugoslavia). Eu, pe de alta parte, consider ca noi (Romanii) avem dreptul sa ne decidem singuri soarta. Fara “ajutorul” consilierilor de tipul generalului Clark. Iar bogatiile noastre, sunt ALE NOASTRE! Nu ale lor! Iar americanii, canadienii, evreii, ungurii, etc, sa-si vada de tarile lor, si sa ne lase in pace. Cat despre “cozile de topor” din randurile noastre, sa-si aduca aminte ca toate se platesc in viata! Toate! In aceasta viata, nu in cea de apoi, de care povestesc preotii!

        Referitor la Vegetius si lucrarea sa “Epitoma rei militaris”… imi place cum interpretati ceea ce spun (scriu). Eu am spus ” a fost lansata pe timpul Razboiului Rece, pentru a justifica cursa inarmarilor de atunci.”, nu am spus ca ar fi fost “creata” atunci. Sau ca vreun american ar fi “inventat” aceasta expresie pentru a justifica cursa inarmarilor.

        Domnule Negrea, pastrati-va “demnitatea nesifonata”, si nu-mi mai raspundeti la acest mesaj. Nu va coborati la “acel nivel al absurdului”, va rog frumos. Dar incercati sa va raspundeti dumneavoastra… De ce credeti ca fiind expert in finante, sunteti expert si in istorie??

        • Cristian Negrea says:

          Nu va raspund, nu are rost, asa e. Dar raman siderat: de unde ati scos-o asta cu expert in finante?

  6. Intrigat says:

    Parcă nu mă pot opri de la a face o comparaţie: când URSS a invadat Afghanistanul în anii 80, România a condamnat ferm această acţiune, nici pomeneală să trimită trupe, deşi era membră a Tratatului de la Varşovia. Acum…ce pot să mai zic? Ruşii luptau şi ei cu mujahedinii, nu cu populaţia civilă, aşa cum americanii luptă cu talibanii. După părerea mea, chestia cu democraţia şi apărarea drepturilor omului cam e praf de aruncat în ochii lumii, că am impresia că tot asta spuneau şi tovarăşii sovietici. N-o să uite o lume întreagă aşa curând povestea cu armele chimice ale lui Saddam Hussein şi ˝am crezut că avea într-adevăr arme de distrugere în masă˝, aşa că s-ar impune o minimă precauţie înainte să te iei după americani şi informaţiile lor. Ca să nu mai spun că am văzut pe site-uri ruseşti acuzaţii de imperialism la adresa statelor participante în cadrul NATO în diverse teatre de război şi, sincer, nu mi-a picat bine deloc.

    Cât despre gradul de securitate oferit României de apartenenţa la NATO…tot e ceva decât nimic dar parcă văd c-o să aibă fix atâta valoare cât a avut şi garanţia franco-britanică în 1940 sau Mica Antantă sau cooperarea cu Polonia, în caz de vreun conflict, Doamne fereşte. Păi împotriva cui s-a înarmat Grecia în disperare, că doar nu împotriva Iranului? Partenera ei de NATO Turcia era vizată, nu? Sunt convins c-o să se găsească la nevoie portiţa necesară în Tratat ca să se evite sau limiteze susţinere NATO iar România o să fie iarăşi mielul de sacrificiu, numai bun de pus pe grătar, aşa cum am fost în 1945 la Yalta când Churchill era dispus să dea numai 75% din Bulgaria şi nimic din Ungaria sau Cehoslovacia, să nu mai vorbim de Polonia. Pentru România, în schimb, nici măcar nu s-a pus problema să nu fie dată legată în mâinile lui Stalin s-o înveţe minte. Înţeleg într-un fel ce fac politicienii actuali, ar face orice să evite o nouă situaţie ca aia din 1940 dar cred totuşi că fac prea multe compromisuri în relaţia cu Vestul de frica Estului. Şi mi-e groază c-o să ne trezim la sfârşit, vorba ceea, şi bătuţi, şi cu banii luaţi.

    Vă respect opinia, pentru că o cred sinceră, dar mi-e teamă că participarea noastră în astfel de teatre de război n-o să facă altceva decât să ne aducă pe cap animozităţi ale unor state cu care n-aveam nimic de împărţit. Ce deosebire faţă de deceniile 60 şi 70…Dacă Larry Watts are dreptate în 10% din ce spune, atunci Ceauşescu era cu 10 clase peste adunătura asta amărâtă de politruci pe care-o avem.

    Multă sănătate şi numai bine vă doresc.

  7. enzo says:

    Soldatii moldoveni care au luptat in Afganistan au dat peste nas armatei a 14 a sovietice in Transnistria. Ce alt exemplu mai bun poate fi despre cat de importanta este experienta unui front real?
    Articolul este excelent, ca de obicei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

top