search
top

Eminescu şi moldoveniştii


Au trecut două sute de ani de când Rusia a anexat Basarabia la 1812, şi acest lucru a lăsat urme adânci, de neşters în conştiinţele oamenilor. Astăzi, când Basarabia este sfâşiată, dar independentă, cu o porţiune ocupată militar de o putere străină, dar în cea rămasă te poţi exprima liber, se pot observa multe paradoxuri şi contradicţii. Anii de ocupaţie, crimele, execuţiile, deportările, jafurile şi asasinările au putut fi uitate sau ignorate, dar fenomenul pervers lăsat de ocupant, cel al „mancurtizării” unei părţi a populaţiei, ne iese pregnant în faţă cu fiecare ocazie şi este cu atât mai puţin explicabil.
De pildă, în toate sondajele de opinie, o proporţie importantă din populaţie are încredere în Rusia şi consideră că Rusia este cel mai mare prieten al Moldovei, un segment mult mai însemnat faţă de cei care au aceleaşi simţăminte faţă de România. Asta în timp ce Rusia încă ţine sub ocupaţie militară 11% din teritoriul ţării (peste 40% din acest teritoriu sunt români) pentru care au murit peste o mie de oameni în războiul din 1992 şi chiar anul acesta trupele de ocupaţie au mai făcut o victimă, pe românul Vadim Pisari de 18 ani. Este greu de explicat această dragoste faţă de ocupant, dragostea victimei faţă de călău care are nuanţe masochiste.
În psihologie s-a găsit şi termenul pentru a descrie relaţia dintre răpitor şi ostatic în cadrul unor evenimente de luări de ostateci, sindromul Stockolm. În cursul acestor luări de ostateci, se ajunge ca aceştia să simtă înţelegere faţă de răpitori, chiar dacă sunt victimele lor, şi de multe ori să intervină pentru ei. Este un fenomen care se studiază în continuare, mecanismele lui de declanşare la nivel psihic încă nu sunt lămurite, ca orice fenomene care implică creierul şi comportamentul uman, în general. Dar pentru a pătrunde mai bine acest simptom Stockolm, cei ce se ocupă cu studierea lui ar putea să o facă mai bine în Republica Moldova printre acei care încă îi îndrăgesc atât pe ruşi, deşi în mod sigur vei găsi printre rudele lor deportaţi prin Gulag. S-ar putea ca în acest caz să fie vorba de un sindrom Stockolm combinat cu o spălare de creier, şi tot nu ai obţine o explicaţie satisfăcătoare. Să ne imaginăm un sclav pe o plantaţie, care lucrează până cade jos pentru stăpânul său, este bătut dacă nu o face, apoi seara se duce şi se laudă faţă de alţii cât este de bogat stăpânul său şi umblă mândru din pricina asta.
Totuşi, cetăţenii moldoveni aleargă după cetăţenia românească, nu după cea rusească. „O ţară în care termenul de patriotism şi cel de naţionalism sunt antagonice este sortită dispariţiei” spunea Oleg Serebrian, un geopolitician de dincolo de Prut. Iar Republica Moldova este una dintre aceste ţări, deoarece să fi patriot aici înseamnă să lupţi pentru Republica Moldova, iar să fii naţionalist înseamnă să lupţi pentru România. Naţiunea şi patria, în cazul unui locuitor dintre Prut şi Nistru, sunt noţiuni contradictorii, deci acest stat este menit să dispară în timp.
Tocmai de aceea, cei despre care vorbeam la începutul articolului, au trebuit să inventeze o naţiune, cea moldovenească, pentru ca patriotismul şi naţionalismul să sune la unison. Dar sună fals, teoria este atât de năstruşnică încât te gândeşti cum de este posibil ca oameni aparent serioşi să se ocupe de aşa ceva. Şi totuşi o fac, cu argumente care mai de care mai ilare. Am auzit unul nou, conform căruia România şi românii există doar din 1859, pe când Moldova şi moldovenii din secolul XIV, de aceea moldoveniştii trec la contraatac, cerând alipirea Moldovei până la Carpaţi Republicii Moldova. Cererea lor are sens, până şi ei îşi dau seama că un stat cât o bucată din Basarabia nu are cum să subziste pe termen lung, nu are baza unui stat viabil. Am expus într-un articol anterior faptul că inclusiv unii politicieni, scriitori, geografi ruşi recunosc faptul că Basarabia este a României (vezi Românitatea Basarabiei după autorii ruşi). Dar corifeii moldovenismului insistă până dincolo de limita ridicolului.
Argumentul lor este ilar, după cum spuneam. De ce nu merg să îl repete italienilor, care până la 1861 (tocmai au aniversat o sută cincizeci de ani de la unificarea Italiei) erau doar o colecţie de stătuleţe, niciunul dintre ele nu purta denumirea de Italia. Iar locuitorii erau genovezi, piemontezi, veneţieni, dar la un tot erau italieni, la fel ca şi românii în ţările române. La fel şi Germania, care nu a existat până la 1871, ci erau statele Prusia, Bavaria ş.a.m.d , iar locuitorii erau prusaci, bavarezi, ş.a.m.d. Chiar după teoria lor şchioapă, observaţi că România este mai veche decât Germania sau Italia, nu-i aşa? În fine, nu are rost să mai pierdem vremea cu asta, la altceva doream să ajung.
Ca orice naţiune, cea moldovenească avea nevoie de mai multe lucruri, de eroi naţionali şi de genii naţionale. Aşa că, după ce în treacăt a apărut şi un dicţionar român-moldovenesc, corifeii naţiunii moldoveneşti i-au confiscat rapid pe Ştefan cel Mare şi pe Mihai Eminescu, instalându-i în fotoliile de erou şi poet al naţiunii moldoveneşti. În graba lor, aceşti moldovenişti au uitat două lucruri. Primul, cuvântul lui Ştefan cel Mare, care spunea că mai bine te faci frate cu turcul decât cu muscalul.
Al doilea lucru, au uitat să-l citească pe Eminescu, evitând poate astfel ceea ce Eminescu numea „formă fără fond”, respectiv ideea naţiunii moldoveneşti. Poate le-ar fi convenit ca Mihai Eminescu să fie doar poetul romantic îndrăgostit, vorbind doar de plopii fără soţ, de codru, poate din când în când vorbind de un luceafăr şi un demiurg. Câteva poveşti pe lângă Făt-Frumos din lacrimă şi atât, fără a intra în fondul problemei. Dar şi în poezie moldoveniştii au dat greş, nu degeaba mentorii lor l-au interzis, apoi i-au interzis doar câteva din poeziile sale. Cum zice Eminescu în Doină: „De la Nistru pân’la Tisa / Tot românu plânsu-mi-sa”. Da, aşa e, e până la Tisa şi nu până la Prut sau Carpaţi, este românu şi nu moldoveanu. Ce ne facem mai departe: „De la Hotin pânla Mare / Vin Muscalii de-a călare / De la Mare la Hotin / Mereu calea ne-o aţin”? Muscalii, tovarăşi, nu românii sau valahii!
Asta dacă te rezumi la poezia lui Eminescu. Dar ce se fac moldoveniştii dacă pătrunzi mai adânc în opera eminesciană? Trebuie menţionat că Eminescu, până la 1883, la internarea sa în ospiciu, avea doar vreo patruzeci de poezii publicate, opera sa de bază fiind articolele politice din ziarele vremii, în special la Timpul. Dacă aceşti moldovenişti ar fi citit fie şi numai câteva din articolele sale politice, nu s-ar fi grăbit să-l includă în rândul moldoveniştilor, ba dimpotrivă. În primul rând, Eminescu nu foloseşte niciodată termenul de popor moldovean, ci numai de cel românesc. Iar articolele sale sunt atât de încărcate de sentimente pure româneşti încât nu ai cum să le treci cu vederea. Articolele sale sunt scrise cu o atenţie deosebită asupra frazei, lucrate cu grijă, întocmai ca şi un poem, dar sunt atât de cuprinzătoare la aspectele politice, istorice, de actualitate ale vremii, dar şi de geopolitică, făcându-l pe Eminescu unul dintre geopoliticienii români ai secolului al XIX-lea. Nu este de mirare că stătea la masă la Capşa ore în şir  alături de alţi scriitori şi publicişti de marcă, cum ar Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici. Dar să vedem câteva din cele scrise de Eminescu pe tema Basarabiei, cuvinte la care moldoveniştii ar trebui să ia aminte: „Însuși numele Basarabia țipă sub condeiele rusești. Căci Basarabia nu înseamnă decât țara Basarabilor, precum Rusia înseamnă țara rușilor, România țara românilor” sau „A rosti numele Basarabia este totuna cu a protesta contra dominaţiunii ruseşti”.
Unde sunt moldoveniştii care să discute sau conteste cuvintele marelui Mihai Eminescu? Dar Eminescu, în virtutea geniului său, a prevăzut oarecum şi tendinţa asta a unora de a se erija în apărători ai moldovenismului, explicând-o prin tipul de dominaţie rusească, demoralizatoare cum o numeşte, de asemenea face şi o analiză a necesităţii Rusiei spre expansiune, şi toate acestea sunt valabile chiar şi în ziua de astăzi. Au trecut 162 de ani de la naşterea lui Eminescu, şi astăzi ni se pare mai actual ca şi oricând, la fel ca şi un alt mare contemporan şi prieten al său, mai ales cu privire la politica internă. Mă refer aici la Caragiale.
Exemplific aici cu un scurt articol al lui Eminescu:

Înaintarea Rusiei

La începutul veacului XVIII hotarele de la răsărit ale împărăţiei Habsburgilor nu erau statornicite. Banatul Timişoarei, deşi despărţit prin Dunăre şi prin culmile Carpaţilor de celealalte părţi ale împărăţiei otomane, era stăpânit de Turci, încât pe toată întinderea Mureşului, Ungaria era lipsită de graniţe potrivite cu întinderea ei. Această stare de lucruri nu putea să fie decât trecătoare. Ori Turcii trebuia să înainteze peste Mureş, şi să nu se oprească până ce nu vor găsi mai adânc spre apus nişte graniţe mai tari, ori Curtea din Viena trebuia să câştige stăpânirea până la Dunăre, şi până la culmile Carpaţilor.
Pacea de la Carlovăţ nu putea dar să fie încheiată decât pentru deocamdată.
La încheierea tratatului de la Pasarovitz, Curtea din Viena trece peste graniţele fireşti şi ocupă poziţiuni agresive în Serbia şi Oltenia.
În sfârşit, tratatul de pace de la Belgrad statorniceşte graniţele fireşti între cele două împărăţii şi prin aceasta luptele încetează. Austria ocupă poziţiunile din liniile Carpaţilor, ocupă Bucovina, ocupă vechea Orşovă, ocupă în mai multe rânduri chiar întregile ţări româneşti; dar toate aceste ocupaţiuni sunt pentru cuvinte de apărare, o apărare mai mult sau mai puţin legitimă faţă cu Rusia; ele sunt măsuri luate în prevederea şi dreapta cumpănire a unei primejdii statornice şi neîmblîzite.     
După documentele consultate şi după faptele istorice, vedem că altele sunt cuvintele ce împing pe Ruşi spre miazăzi şi răsărit.
Împărăţia rusească nu este un stat, nu este un popor, este o lume întreagă, care, negăsind în sine nimic de o măreţie intensivă, caută mângâierea propriei măriri în dimensiunile mari. Lupta între Turci şi Ruşi este o consecvenţă firească a deosebirilor de credinţe; dar mai mult decât din această deosebire, luptele au urmat din prisosul de putere omenească, ce s-a produs totdeauna în Rusia. Ţarul e puternic şi nu ştie ce să facă cu puterile de care dispune. Chiar înlăuntrul împărăţiei sale, nici prin muncă pacinică, nici prin lucrare sufletească aceste puteri nu se pot consuma; pentru aceea ele dau mereu năvală în afară, – altfel ar trebui să se mistuiască în lupte interne.
Este o lume săracă şi pentru aceea cuprinsă de un neastâmpăr statornic.
Încă Ţaru Petru îşi întemeiază chiar capitala pe pământ cucerit, şi pune astfel marca deosebitoare pe noua împărăţie.
De atunci până în ziua de astăzi Ruşii înaintează mereu atât spre răsărit cât şi spre miazăzi. Popoare puternice odinioară au căzut şi s-au sfărâmat sub pasul lor. Leşii au pierit ca „neam hotărâtor” de pe faţa pământului; cetele de cazaci, cari încă la 1711 luptau alături cu Turcii; au căzut sub stăpânirea Ţarului; până la Nistru Ruşii nu găsesc nicio stavilă destul de puternică.
Aici însă, la Nistru, ei se opresc. Dar nu se opresc decât spre a se pregăti pentru înaintare.
Documentele istorice, relatând fapte netăgăduite, ne dovedesc că Ruşii sunt o putere mistuitoare, mistuitoare nu numai prin puterea braţului, ci şi prin urmările demoralizatoare ale înrâuririi lor.
Polonia nu a fost nimicită prin puterea braţului; Crimeea, înainte de a fi fost cucerită, a fost eliberată.
Ca orice putere mare, Ruşii acolo unde văd că vor întâmpina rezistenţă mare, se opresc şi lucrează cu o răbdare seculară, spre a surpa încet, încet temeliile puterilor ce li se pun împotrivă. Puterea lor în ţările ocupate e blândă, dar plină de o dulceaţă demoralizatoare; şi tot astfel în ţările cucerite la început sunt plini de îngrijire pentru binele cuceriţilor, încetul cu încetul însă ei se înăspresc până ajung de cer, nu averea ci sufletul cuceriţilor.
Urmările ocupaţiunilor ruseşti în ţările româneşti le sunt tuturora cunoscute; viciurile sociale, ce Românii au contractat de la binevoitorii lor, nici până astăzi nu sunt cu desăvârşire stârpite.
Ei nu sunt poporul plin de îndărătnică mândrie, ce provoacă pe alte popoare la luptă dreaptă şi întăritoare; sunt poporul, ce-şi dă mereu silinţa să desarmeze pe celealalte popoare, pentru ca apoi să şi le supună.
Pentru aceea ocuparea pe cât se poate de îndelungată a ţărilor străine este unul dintre semnele deosebitoare ale politicei ruseşti; e peste putinţă ca o ţară să fie timp mai îndelungat ocupată de oştiri străine şi mai ales de oştiri ce au în purtarea lor dulceaţa omorâtoare, fără ca în populaţia ţării să nu scadă energia vitală, fără ca ocupaţia să nu devie o deprindere şi încetul cu încetul o trebuinţă din ce în ce tot mai viu simţită.
În mai multe rânduri, Austria a ocupat ţările româneşti, pentru ca Ruşii să nu le poată ocupa. În mai multe rânduri le-au ocupat Ruşii; dar peste puţin Austria le-a făcut somaţiunea obicinuită şi ei s-au retras.
Astfel, ocuparea în toate formele cerute de dreptul internaţional a teritoriului cuprins între Nistru, Prut şi Dunăre, are pentru Rusia mai mult decât importanţa unei simple cuceriri: prin aceasta Ruşii câştigă poziţiuni, care dominează ţările româneşti şi Dunărea, câştigă Hotinul, de unde dominează intrările dinspre miazănoapte ale Carpaţilor, câştigă în sfârşit, o înrâurire mai directă asupra poporului român.
În tratatul de la Paris, Rusia nu a fost lipsită de nici unul din aceste câştiguri. Punerea poporului român sub ocrotirea puterilor mari şi restituirea unei părţi mici din teritoriul rupt din trupul Moldovei, sunt două câştiguri mari pentru noi, dar pentru Rusia nu sunt decât nişte lucruri supărătoare.

Timpul, 6 mai 1878         

 
                


Comments

comments

20 Responses to “Eminescu şi moldoveniştii”

  1. O natiune exista atunci cand are vointa politica de a exista. Prin urmare natiunea moldoveneasca si statul Republica Moldova exista. Sa incerce englezii sa demonstreze ca americanii sunt englezi! Deci, stati calmi cu ironiile. Ca moldovenistii insa sunt niste tampiti e perfect adevarat. Republica Moldova poate fi suverana si independenta vorbind limba romana, studiindu-l pe Eminescu, pe Caragiale si pe toti oamenii de cultura romani. Nu e nevoie pentru asta de a inventa limba moldoveneasca si de a dezbina Romania. Care Romanie, daca ar fi vrut, ne-ar fi avut demult in hotarele ei, dar s-a temut, ca de obicei. Lucru de care imi pare sincer rau.

    • Anonymous says:

      Daca asa gandesti, atunci tu esti o “cauza” pierduta pentru romanism si Statul Roman!

  2. Dnl. Negrea instiga discursuri expirate si cred ca opinia lui despre “Basarabia” si “moldovenism” este ieftin politica, neistorica, neobiectiva si neinteleapta!
    Ca moldovean si roman, sunt incredintat ca toti moldovenii sunt parte din neamul romanesc (recunosc sau nu inca acest fapt e speculativ).
    Suntem o familie, dar ne-am nascut cu nume diferite. Avem 2 case, pentru ca fiecare si-a dorit partea s-a de avere si putere. E natural si logic, chiar necesar, intr-un neam sa existe diferente cauzate de regionalism. Studiati exemplul Marii Britanii. Marea Unire a fost odata pentru totdeauna! Acum trebuie sa iesim din saracie, coruptie si alte probleme. Asa ca dle. Negrea, adevarul nu este chiar asa de negru cum ni-l prezinti matale… Te rog, schimba-ti blogul!

    • În primul rând, dacă nu-ţi convine, nu citi, dar nu ai de ce să mă sfătuieşti ce să fac cu blogul meu. În al doilea rând, exemplul britanic denotă ignoranţă din partea ta, irlandezii nu au vrut să rămână în cadrul Marii Britanii, au ieşit prin război sângeros, iar partea rămasă, cea de nord, este în continuare scena unor confruntări violente. În al doilea rând, scoţienii, galezii şi anglii sunt popoare diferite care au ajuns împreună prin cucerire. Românii şi moldovenii sunt acelaşi popor, oricât ai încerca tu să o dai la întors.

  3. baragan says:

    Domnule Negrea, scrieti cu rost si lucid, ca de obicei.

    Legat de Eminescu… Minimalizarea si defaimarea lui, vizibila in ultimii ani, nu cred ca e doar o intamplare. (S-au atacat si persiflat cam toate valorile noastre de la limba, imn, personalitati, folclor, istorie…, asadar nici Eminescu nu putea scapa :)).
    Cum spuneati, pe langa opera artistica binecunoscuta a Poetului, acesta a avut si o prodigioasa activitate jurnalistica, activitate care e aproape necunoscuta pentru multi romani, e de mare insemnatate pentru a zugravi vremurile traite de el si care – dupa cum spun unii – i-ar fi adus si prematurul sfarsit.

    Nu am date suficiente (ne vom lamuri la aparitia urmatorului volum al lui Larry Watts), dar ceva trebuie sa se fi intamplat in strategia alor nostri pe la mijlocul anilor '80; e doar banuiala mea, dar cred ca ofensivei sovietice i s-a contrapus o aparare pe linie literara si istorica. Astfel, in 1985, apare la editura Academiei o serie de volume dedicate exclusiv activitatii jurnalistice a lui Eminescu. In 1986 se reediteaza, dupa vreo 72 de ani, “Dacia Preistorica” a lui Densusianu. Ambele volume sunt si acum extrem de rare si poate fi numai o coincidenta izolata lor aparatie in aceeasi perioada si lipsa de propaganda pe care au avut-o.

    Legat de sindromul Stockholm… Pentru mine, istoriografia e doar o insiruire fada (de multe ori si falsa) de statistici, mult mai vii imi par marturiile oamenilor care au trait anumite momente istorice. Astfel, citind o gramada de marturii ale contemporanilor momentului invaziei sovietice din iunie 1940, am dat si peste cea a unui om din Cernuti – Mircea Jemna. Referindu-se la ziua de 28 iunie, zi cand familia lui a luat decizia de a se refugia, el spune cam asa: “toata pegra orasului s-a revarsat pe strazi cu cocarde si stegule rosii in asteptarea sovieticilor; am recunoscut intre ei evrei si ucrainiei, fara sa reunosc vreun roman, neamt sau polonez…”. Mi s-a parut absolut socant, halucinant, de neinteles; cum se poate sa fi fost ucrainieni cand eu tocmai vazusem in “A Soviet Story” ce patisera ucrainienii cu doar cativa ani inainte !!

    In ceea ce priveste geopolitica, coridoarele sau resursele, lucrurile sunt la fel cum au fost si acum 60 de ani, si acum 400 sau acum 2000 de ani.
    Suntem bogati si suntem in drum, nu e neaparat ceva personal:
    http://roncea.ro/2011/09/14/de-ce-sunt-importante-acordurile-de-la-washington-pentru-romania-rusia-si-testamentul-lui-petru-cel-mare/

    P.S. Domnule Negrea, faptul ca se vede o oarecare intensificare a activitatii 'comentatorilor', atat pe blogul domnlui Bogatu, cat si pe al domneavoastra o fi un lucru bun ?! 🙂

  4. marul says:

    moldovenisti ???? sigur ai gresit cuvantul .

  5. MyP2P says:

    Salut
    Te intereseaza sa faci link exchange cu digi-sport-live.info sau myp2ps.net ?

    Multumesc

  6. Scuze,dar ala modalitate de a te contacta n-am gasit…

  7. Anonymous says:

    daca doresti schimb de linkuri cu http://www.zugraveli-amenajari.ro ( pr3 ) te astept sa ma contactezi pe byrares@yahoo.com

  8. Iulian Ene says:

    Chiar considerati revendicare Moldovei romanesti de catre moldovenisti mai mult decat un cacialma patetica ? I-am vazut, sunt ori cretini, ori rusofili(ori rusnaci de-a dreptul) ardenti. N-au suflat nimic pana acuma de Bugeac, Herta sau de nordul Bucovinei, asa de dedicati sunt ei reintregirii MOldovei.
    Altcumva, consider denumirea asta de Republica Moldova o uzurpare si o mare eroare ca Romania a acceptat-o . De unde si pana unde Moldova, in conditiile in care toate cele 4 capitale istorice ale Moldovei sunt pe pamant romanesc, iar ca intindere, detinem cea mai mare part a Moldovei istorice.

    • ciprian says:

      se spune ca actuala basarabia e doar o treime din suprafata moldovei mari a lui stefan,ceea ce afirmi si tu in comentariul tau,problema proasta e ca romania a acceptat situatia actuala fara a revendica teritoriile pierdute,asa zisii tradatorii care se stiu.

  9. Moldovenist says:

    100% Mihai Druta ai dreptate!da vorbim aceeasi limba, da avem o istorie si posibil o origine comuna dar cu multe interferente si influente din exterior care la diferite etape au fost cu totul opuse pentru aceste doua tari, la toate argumentele autorului pot sa adaug doar cateva, si anume: 1.De cate ori a ars Stefan cel Mare Bucurestiul si Curtea de Arges? 2. De cate ori am fost noi tradati de asa zisii frati? cred ca nu exista numar tradarilor..incepand de la batalia de la Vaslui cu quote (intre oastea moldo-maghiaro-polona si oastea turco-munteneasca…) si terminand cu faptul ca Iliescu “frateste” a fost primul care nea recunoscut ca stat independent in 1991. Si exemple exista inca o mie si una..concluzie..atat de tare ne iubesc..plus ca sa nu mai vorbesc ca din romanii adevarati nu prea a mai ramas mult dupa influenta turco-balcano-tiganeasca..mai degraba e ceva nou..rromani sau turcomani dar nici intr un caz Romani..sincer nu vreau sa ma consider frate cu ei pentru ca m ar injosi..nu cred ca vreo statistica ar arata de exemplu ca 80% din moldoveni fac puscarie in franta pentru proxenetism..AL PROPRIILOR SOTII..nu cred ca angajatorii din Italia si din toata Europa au o frica mai mare decat fata de romani etc..invers cam trage multe poporul moldav de pe urma faimei romanesti..

    • Cristian Negrea says:

      Parerea ta, dar o parere cam ciudata…

    • Cristian Negrea says:

      Prietene, vorbesti prostii. Stefan nu a ars nici Bucurestiul si nici Curtea de Arges. In rest, numai prapastii… Sanatate si numai bine!

    • mihais says:

      Moldovenistule,ai idee cate razboaie au fost intre francezi?Cate intre statele italiene sau intre cele germane?Cate au fost intre statuletele din tarisoare precum Suedia sau Norvegia?Cand vei sti macar astea atunci vei constata cu dezamagire ca romanii au chiar foarte putine razboaie de acest gen.

      E putin lipsit de consistenta sa afirmi ca Muntenia a tradat la Vaslui iar inainte sa o dai in balarii cu cetatile de scaun arse de Stefan.Si daca ar fi corecte afirmatiile,tot nu ar avea vreo logica.Dar nu sunt.Pt. ca in Tara Romaneasca existau atunci 2 factiuni:una care prefera pacea cu turcii,alta care voia alianta cu Moldova.stefan i-a sprijint pe amici si a jefuit pe adversari.Factiunea anti-turca a fost destul de influenta pt. ca turcii sa nu aiba incredere in cei 16000 de munteni,pe buna dreptate,intrucat astia i-au atacat pe turci prin spate la Vaslui.Daca ii punea in fata Soliman ar fi infruntat 60000 de adversari cu 80000 ai lui.Punandu-i in spate spera sa infrunte 40000 cu cei 80000.
      Si ca veni vorba,in 1462 au luat bataie in Muntenia si Mahomed,dar si Stefan.

      Despre cele 80% sunt sigur ca poti sa duci vreo proba.Un link spre vreun studiu sau statistica oficiala.Daca nu poti si ai scos astea din burta,te pot invita politicos sa ma pupi in posteriorul meu de roman ardelenesc neturcit si fara 2 de R?

      Orice francez,italian sau englez cu IQ mediu si-a dat seama de cativa ani ca romanii si tiganii sunt etnii diferite,dupa cum si-au dat seama si in cazul bulgarilor sau ungurilor ,care au aceasi problema.Confuzia a existat pt. ca pe pasaportul japitelor(cand au vreun act,ceea ce e mai greu in cazul lor) scrie Romania,Bulgaria,Serbia etc… Muncitorii romani chiar nu au alta problema cu gasitul locurilor de munca in afara de lipsa generata de criza.Aparent tu ai vreo problema cu perceptia.

  10. enzo says:

    Eu am “ajutat” la un mic studiu despre relatiile astea de migrare a fortei de munca. Esential e ca in ceea ce priveste infractionalitatea romanii nu sunt pe primul loc in nici una din tarile astea spre care s-a migrat masiv, respectiv Italia, Spania, Franta. Cifrele sunt undeva la 6-7 %, ceea ce este destul de bine comparativ cu 15-20% in ceea ce ii priveste pe arabii din nordul Africii. Apoi interesant este ca cele 4 milioane de turci din Germania nu sunt la fel de puternic mediatizati cu cele sa zicem asa optimistic 200.000 romani, sa nu mai vorbim de Franta sau Italia. Romanul o sa insele, poate o sa fure dar infractiunile cu violenta si omor sunt specialitatea popoarelor slave + albanezii.
    Interesanta mi se pare miscarea asta anti-Eminescu, mai nou apar acuzatiile de antisemitism. Pe langa cei din exterior avem si noi destule cozi de topor, asa-zisi scriitori locali care disperati dupa success incearca sa il faca pe Eminescu – demodat! :)))

  11. sergiu says:

    Mi sau umezit ochii de emotie citind articolul dumneavoastra. Tot ceea despre ce ati vorbit dumneavoastra vad cu ochii mei in fiecare zi. Strabunelul omorit iar familia jefuita de armata rosie in timpul celui deal doilea razboi mondial iar tatal care tot a facut armata sovietica a apartinut cu trup si suflet ideologiilor lor pina acum, acum incet incet prin nenumaratele discutii si certuri cu mine incepe sa se schimbe. Dar populatia nu poarta nici o vina in mare parte. Vina o poarta dezinformarea ruseasca in mass-media, conducerea fricoasa si corupta care atunci cind trebuie sa dea dovada de tarie se ascunde si spera ca no sa vina nimeni sa le ia bogatiile. In momente periculoase oamenii nu primesc informatii de la conducatorii RM ci ramin aproape in totalitate la cheremul televiziunilor rusesti.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cristian Negrea: Eminescu şi moldoveniştii | Info Prut - [...] Citiţi continuarea articolului pe blogul lui Cristian Negrea [...]
  2. Cristian Negrea: Eminescu şi moldoveniştii | - [...] Citiţi continuarea articolului pe blogul lui Cristian Negrea [...]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

top