search
top

28 iunie 1940, fapte și eroi necunoscuți

În seara zilei de 26 iunie 1940, la trei zile după capitularea Franței în fața Germaniei, este primit la București ultimatumul URSS care ne cerea Basarabia și nordul Bucovinei. Inițial, Stalin dorise întreaga Bucovină, dar Germania s-a opus, iar Stalin, pentru a nu-și irita aliatul, și-a redus pretențiile la jumătate, respectiv la nordul provinciei. S-a pus în Consiliul de Coroană problema rezistenței, dar ținând cont de faptul că aliații noștri din Înțelegerea Balcanică ne-au abandonat, mai puțin Turcia, am cedat. Conform tratatelor de alianță, dacă intram în război și eram atacați de un terț, aliații noștri ar fi trebuit să intre în război împotriva acelui terț. Spre exemplu, dacă intram în război cu URSS era o mare probabilitate să fim atacați din spate de Ungaria și Bulgaria, iar Iugoslavia și Turcia să le atace. Polonia și Cehoslovacia nu mai existau la ora aceea. În Consiliul de Coroană au fost 19 voturi pentru cedare și șase membri ai guvernului care au votat pentru rezistență pe Nistru, numele lor merită amintit aici: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ștefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu).
Guvernul sovietic a cerut evacuarea Basarabiei și a nordului Bucovinei în termen de patru zile, începând cu ora 12, dată la care vor intra trupele sovietice care vor urma trupele noastre în retragere. Desigur că acest termen nu a fost respectat, cum nu a fost respectat nimic din ce au promis rușii. Armata Roșie la ora 12 pătrundea în Cernăuți, și forțase Nistrul cu mai bine de o oră de termenul fixat. Au avut loc scene cumplite în Chișinău, unde agenții NKVD și populația rusofonă, mulți evrei, s-au dedat la crime împotriva reprezentanților autorităților române, s-au scris sute de pagini despre asta. Dar eu aș vrea să aduc în discuție un document al Marelui Stat Major secția 2 tocmai despre această retragere:    
Retragerea trupelor române, depășite de formațiuni motorizate sovietice și continuu hărțuite de populația comunistă, răzvrătită și instigată de agitatori sovietici, s-a executat în foarte grele condițiuni, o parte din materialul de război fiind părăsit în teritoriile ocupate. În plus, retragerea a fost îngreunată și de etapele lungi pe care trupele erau forțate să le execute, precum și din cauza intenției exprese a guvernului român de a nu provoca incidente cu trupele sovietice.
Trupele sovietice, luând drept slăbiciune (ceea ce pentru trupele române nu era decât un act de înaltă disciplină conștientă) au călcat stipulațiunile Convenției și sub forma controlului rechizițiilor locale, opreau coloanele române, înconjurându-le în prealabil cu forțe mecanizate, invitând apoi bandele comunizate și instigate să-și ridice ceea ce le-ar fi fost rechiziționate de către trupele române.
Această acțiune a forțelor sovietice s-a executat după un plan bine stabilit și anume:
Unitățile mecanizate sovietice depășeau coloanele române și le opreau în momentul traversării localităților. Se barau ieșirile satelor, în special cele de la vest, apoi servindu-se de megafoane, invitau soldații basarabeni să iasă din coloană și să rămână pe loc. Populația comunistă, instigată în prealabil de agitatorii politici, vocifera îndemnând soldații să părăsească frontul. Odată coloana dezorganizată prin îndepărtarea elementului basarabean, care de altfel, la unele unități forma majoritatea, răzvrătiții civili erau îndemnați să-și reia materialele și animalele presupuse rechiziționate din zonă. Aceste bande de comuniști, protejate fățiș de forțele sovietice, s-au dedat la acte reprobabile, jefuind și chiar dezarmând pe ostașii români puși în imposibilitatea de a se apăra.
Cu această ocaziune, s-au produs acte de înaltă ținută și abnegație din partea multor ofițeri și soldați, care au încercat să salveze materialele ce li se încredințaseră, ducându-le singuri în spinare zeci de kilometri, deoarece căruțele și caii fuseseră luați de răzvrătiți.
  
Da, se putea rezista, dar unde erau cele 1033 de cazemate planificate a se face pe Nistru? Dar cele 498 prevăzute în Bucovina? În Basarabia fuseseră realizate abia 127 (12,3%), iar în Bucovina abia 24 (5%)! Ce a făcut statul român până la data de 28 iunie 1940? Undeerau dotările armatei, armamentul modern, toate cele necesare?
Primul ofițer român căzut în al doilea război mondial
Nu, primul ofițer român căzut în al doilea război mondial a murit nu în 22 iunie 1941, nici în 21 iunie, ci cu aproape un an mai devreme, la 29 iunie 1940, ora 4 dimineața. Este vorba de căpitanul Ioan Boroș din regimentul 16 artilerie. Din documentul cu nr 64410 din 11 noiembrie 1940 din arhiva Ministerului Apărării Naționale aflăm următoarele:
În dimineața zilei de 9 iunie 1940 la orele 4, localitatea Herța a fost ocupată de armata sovietică cu elemente mecanizate. La această dată, bateria 1 (comandată de Ioan Boroș) era instalată pe poziție, în sprijinul unui detașament de infanterie.  Două din carele de luptă ce inraseră în localitate au apărut în poziția bateriei și au cerut ca bateria să se predea. Căpitanul Boroș a încercat să parlamenteze cu rușii, însă ei au tres focuri de armă și pistol omorându-l pe loc, căzând la datorie între ostașii și tunurile sale. Din cele de mai sus, rezultă că ofițerul a încetat din viață în timpul și din cauza serviciului comandat.  
Trupul căpitanului Ioan Boroș a fost înmormântat la Dorohoi cu onoruri militare, ulterior a fost reînhumat la Bacău, o stradă din oraș i-a purtat numele până la instaurarea regimului comunist.
Împrejurările morții căpitanului Ioan Boroș sunt confirmate de către C. Arig, emigrat apoi în Israel, fost soldat în bateria căpitanului Ioan Boroș. Acesta descrie cum tancurile au pătruns până la Herța, care nu figura pe harta revendicărilor teritoriale sovietice. Crezând că este o greșeală, căpitanul Boroș, însoțit de sublocotenentul de rezervă Alexandru Dragomir și de câțiva soldați, a încercat să le explice rușilor că au trecut limita de demarcație și că trebuie să se întoarcă. Arig spune că în timpul discuțiilor, pentru a-i intimida pe ruși și a-i convinge, sublocotenentul Dragomir a tras un foc de pistol în aer. Nimeni nu a fost atins, dar rușii au deschis focul cu mitralierele de pe tancuri. Au căzut morți căpitanul Ioan Boroș, sublocotenentul Alexandru Dragomir și un soldat evreu pe nume Solomon.
În acea zi, de fapt, au fost uciși cel puțin cinci ofițeri români, în afară de cei doi mai sus menționați, căpitanul Georgescu, comandantul Cercului Militar Soroca, împușcat de evrei, și un ofițer de grăniceri arestat de ruși la Ștefănești, județul Cernăuți, și torturat până la moarte pentru a divulga secrete militare. Altul a fost căpitanul Epure, comandant de escadron în Regimentul 5 roșiori, dislocat lângă Soroca, care a cerut rușilor să respecte graficul de deplasare și distanța de minim 4 km între cele două armate. Rușii l-au împușcat pur și simplu. A murit la Soroca, nu departe de locul unde a fost ucis generalul Stan Poetaș în 1919 (vezi Moartea unui erou, generalul Stan Poetaș).
Căpitanul Ioan Boroș era căsătorit de zece luni și aștepta un copil pe care nu l-a mai văzut niciodată. Un an mai târziu, după eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei, guvernatorul Bucovinei a dispus ridicarea la Herța a unei troițe în amintirea celor trei români căzuți aici. La parastasul care a avut loc la școala din localitate, la care a participat soția și fetița Ionița a celui care a fost căpitanul Ioan Boroș, guvernatorul Bucovinei a prins la gâtul fetiței de un an o cruciuliță de aur pe care scria De la tăticul tău
Un sublocotenent salvează o brazdă de pământ românesc
Redau mai jos mărturia locotent-colonelului (r) Nicolae St. Dinu Măcelaru, în 1940 sublocotenent în divizia 6 infanterie:
Concentrat în batalionul 6 pionieri al diviziei 6 infanterie, ca sublocotenent de rezervă, specialist în distrugeri de poduri, căi ferate și șosele, am fost delegat de comandantul militar din acea zonă să montez dispozitive de distrugeri în punctele obligate de trecere de la Dorohoi și până la Cernăuți, în eventualitatea unui atac cu tancuri din partea trupelor rusești care erau masate dincolo de Nistru.
Aceste dispozitive de distrugeri erau amplasate și deservite de echipe de pionieri bine instruite, cu consemnul ca atunci când inamicul ar fi ajuns cu tancurile la 500 m aproape de dispozitivul de distrugeri, un explozor bine camuflat  să declanșeze explozia, obligând pe inamic să stopeze pătrunderea cu tancurile.
În 1940, când trupele rusești au ocupat Basarabia, mă aflam la podul de cale ferată de la Cernăuți pe unde se putea pătrunde în Bucovina. Chemat la comandamentul militar din acea zonă, un colonel, comandantul unei brigăzi de infanterie, mi-a făcut cunoscut sub semnătură ordinul Majestății sale Regele Carol al II-lea, că nu aveam voie să declanșăm dispozitivele de distrugere și să evităm orice confruntare militară cu armata rusă.
A doua zi după ocuparea Basarabiei, la ora 3 dimineața, unități de tancuri ale rușilor au pătruns prin Cernăuți spre Bănceni – orașul Herța. Colonelul comandant al brigăzii de infanterie mi-a pus la dispoziție o bicicletă să alerg în cea mai mare viteză până la Herța. Primele tancuri pătrunse în oraș mitraliau și produceau panică în rândul populației care înspăimântată fugea în toate părțile.
Întrebând câțiva civili ce se întâmplă în oraș, mi-au răspuns îngroziți că ieșind în calea primelor tancuri rusești, 4 căpitani de infanterie români cu batistă albă în vârful baionetei au fost secerați de mitralierele de pe tancurile rusești, împreună cu oameni civili nevinovați. Continuând investigațiile, toți civilii pe care i-am întâlnit mi-au confirmat că ofițerii ruși de pe tancuri cercetau o hartă și întrebau pe cei ce-i întâlneau cât mai este până la Botoșani, limita prevăzută pe hartă să ocupe din trupul țării noastre. Îngrozit de cele auzite, ca bun român și bun patriot, s-a aprins o mare revoltă în sufletul meu și din proprie inițiativă, trecând peste ordinul Majestății sale Carol al II-lea, am trimis urgent un agent de legătură până la cele două echipe de pionieri: una la podul de lemn din comuna Probotești și a doua la un punct obligat de trecere, la încrucișarea de drumuri de la intrarea în comuna Probotești, cu consemnul ca atunci când tancurile ajung la 500 m de obiectivul de distrugere, să le arunce în aer. S-au auzit două mari explozii, tancurile rusești crezând că terenul este minat au rupt-o înapoi la fugă spre orașul Herța.
Speculând această situație unitățile armatei noastre au au montat la marginea exterioară a comunei Probotești, spre Dorohoi, baricade de lemn groase, destul de înalte, completate cu arici de sârmă ghimpată spre a opri invazia trupelor rusești. Faptul că s-au construit aceste baricade și poate și de teama unor câmpuri de mine, trupele de tancuri rusești au renunțat la înaintarea spre Botoșani, limita de ocupație ce o aveau înscrisă pe harta lor și în acest mod hotarul existent și astăzi a rămas la limita exterioară a comunei Probotești, spre comuna Buhai și orașul Dorohoi.
După ce s-au instalat de ambele părți trupe de grăniceri, comandantul meu de companie, locotenentul de rezervă Ion Sălăgeanu, profesor de matematică la liceul din Turnu Severin, m-a luat de braț și parcă îi aud și acum cuvintele: Vino, domnule sublocotenent Măcelaru să-ți arăt cum dumneata ai înscris o pagină de glorie în istoria neamului românesc, când deși ordinul Majestății sale Regele a fost în mod expres să nu declanșăm dispozitivele de distrugere, prin inițiativa dumitale de bun român și bun patriot, de a distruge două obiective, puncte obligatorii de trecere, ai stopat înaintarea trupelor de tancuri rusești, salvând o porțiune destul de mare din trupul patriei noastre de la comuna Probotești – Dorohoi până în Botoșani, este o acțiune proprie de mare curaj și de bun patriot!
Știind acum toate aceste lucruri, actul de la 22 iunie 1941 este nu numai justificat, ci chiar obligatoriu!
Bibliografie:
***, Veteranii pe drumul onoarei și jertfei. Spre cetățile de la Nistru, editura Vasile Cârlova, București, 1996
               

Comments

comments

14 Responses to “28 iunie 1940, fapte și eroi necunoscuți”

  1. Anonymous says:

    Actul din 28 iunie 1940 este urmarea poruncii lui Petru cel Mare, ca Rusia sa ajung[ sa stapaneasca Stramtorile. In 1812 au luat pentru prima data Basarabia. Inainte de primul razboi mondial kaiserul si tarul comvenisera cumva sa aseze granita pe Siretul romanesc. Atunci sa ales altfel.
    In anii 30, Rusia sovietica era dornica de revansa in fata timpului-taristi sau comunisti pierdusera timpul, ocupati cu revolutia iar Stramtorile erau departe…URSS se intarea militar, facea schimb de tehnologii cu Germania (care, sub embargou fiind, lucra articolele militare in Rusia sovietica). Germania dorea revansa in fata fostelor puteri ale Intelegerii (Antantei). Micile aliante europene (Mica Antanta, etc) nu prea contau in fata lor (si sa vazut odata cu declansarea razboiului).
    Iar la noi, balcanic, camarila dadea bacsis regesc lui carol al 2-lea care se impauna cu meritele altora si se pricopsea pe viitoarea distrugere a Romaniei Mari.
    Diplomatic am pierdut atunci.
    Lipsa de curaj a politicienilor de atunci (era o conjunctura internationala tare ciudata, sa nu luam in calcul ca Angliei sau Frantei, daca nu ar fi fost invinse le-ar fi pasat de noi cumva…), moliciunea generalilor a fost recompensata cumva cu impotrivirea armata (macar ici-colo, sa ne gandim ca rusii lansasera in Basarabia multe si variate trupe, de la parasutisti, la tancuri si securisti). Trebuia sa ne luptam, parerea mea, inspirata de a multora din vrem, asa puteam lua loc cu fruntea sus la conferinta de pace.
    Ce-au facut rusii dupa 28 iunie 1940, se stie:atrocitati multe. De aceea a fost 22 iunie 1941.
    Partea proasta este ca, dincolo de pierderea Basarabiei, tinut de mare suflet romanesc, nu am mai scapat de politrucii veniti cu camioanele sovietice si de nepotii lor, parlamentari de Dambovita…
    itdr

  2. Anonymous says:

    Chiar nu avea nici o importanta daca Romania opunea sau nu rezistenta in 1940. Poate ca i-am fi respins pe sovietici atunci, dar nu cred ca am fi schimbat rezultatul razboiului (victoria sovieticilor) si nici nu am fi putut ramane neutri, blocand accesul URSS spre Balcani si Stramtori. Asa ca, din punct de vedere material si uman, am sacrificat putin pentru a salva mai multi (niciodata nu vei putea salva pe toti, si nu ii poti condamna pe toti din cauza ca nu ii poti salva pe cei mai putini). Daca Romania era desfiintata ca stat in 1940 atunci pierderile omenesti ar fi fost uriase, integritatea teritoriala ar fi suferit muuult mai mult decat in 1940. Am fi suferit masacre de genul celor asupra polonezilor.

    • Anonymous says:

      Nu puteam rămâne neutri, sub nici-o formă, ne-ar fi costat mult mai mult.
      Regula nescrisă (este confirmată de mersul istoriei) este ca, atunci când esti atacat ca stat, să lupţi cu arma în mână, indiferent de aspectul juridic (să ne gândim că trupele Franţei Libere au luptat contra Germaniei naziste atunci când ţara lor capăitulase şi semnase tratate cu învingătorul. La fel şi trupe cehoslovace şi poloneze. Numai opunând rezistenţă mai poţi vorbi şi pbţine ceva la confernţa de pace care va pune capăt războiului.
      Nuţiunile care nu luptă în acele momente, pierd dacă nu totul, atunci aproape totul.
      Eliminarea lui N.Titulescu din diplomaţia românească (făcuse, prin capacităţile sale, foarte mult…) a făcut ca aceasta să nu prea mai aibă valoare prin afară, mai ales că majestatea sa Carol al 2-lea, regele României,( pe care tătâne-său o făcuse, cu mari sacrificii chiar personale, Mare ) se purta autocratic cu elitele. Iar ce făceau ţărăniştii, mai mult încurca lucrurile prin peisajul diplomatic (de ex., Ciano, adversar notoriu al lui Titulescu după ce acesta condamnase Italia pentru ocuparea Etiopiei; Ciano ( ginere al lui Musolini şi ministru de externe al unei ţări în care se treziseră, după aproape 1500 de ani de la căderea Romei, ifose imperiale) fusese format politiceşte de Gudo Romanelli, conte şi fost ofiţer italian în 1919 când armata română a ocupat Budapesta şi i-a cam încurcat planurile, se pare unele economice; başca atitudinea ofiţerilor români faţă de Domnia sa…
      Într-adevăr, pe ruşi, atunci, în 1940, nu-i putea împiedica nimeni să ne atace. Şi au făcut-o fără prea mari fasoane. Rezultatul, pentru noi a fost dramatic.
      Putea fi la fel şi în 1968. Cine i-a oprit, poate luciditatea politicienilor de la Kremlin. Ceauşescu, în calitate de comandant suprem ar fi făcut ceea ce se impunea: rezistenţa până la capăt. Sârbii, aşa zişii noştri aliaţi trediţionali, ne propuseseră, aşa ca o mare facere de bine, să ne permită refugierea, dezarmarea şi internarea armatei,(în cazul că aceasta era înfrântă de trupele sovietice) în baza Convenţiei de la Geneva, atât. Inadmisibil pentru Ceauşescu. Şi pentru aproape toţi românii, militari sau nu. Aşa că, noi fiind pregătiţi de rezistenţă, sovieticii, nedorind să pornească un conflict în Europa (le-ar fi sărit toată lumea civilitată în cap), comunismul românesc, naţionalist atunci dar ortodox şi fără deviaţii, aranjamentele economice făcute după aceea, diplomaţiile, lobbz-ul şi toate au determinat neânceperea agresiunii sovietice asupra României. Şi sovieticii au ieşit mai câşticgaţi, importând tehnologie nouă prin intermediul României. Aşa că ne-au lăsat un timp în pace, până cănd ne-au “lucrat” iarăşi, în 1989 şi după, prin subordonarea economiei noastre intereselor lor distructive.
      Am deviat un pic de la epoca subiectului propus de dl.Negrea pentru a face o paralelă între ce putea să facă conducerea României în 1940, ce a făcut şi de ce a fost nevoie de 21 iunie 1941 şi ce a urmat. Antonescu a fost conştient tot timpul de preţul acţiunii contra URSS, până şi peste Nistru. Dealtfel şi preţul mare plătit aliatului (fără “contract”) nazist. Care nu prea ne iubea, dar avea nevoie de produsele româneşti: grâu, petrol, carne alimentară şi de tun.
      Susţin ideea că, atunci, în 1940, trebiua să opunem rezistenţă armată. Am fi dus-o foarte greu, dar am fi luptat şi,la conferinţa de pace, am fi fost ascultaţi. Oricum am pierdut peste fire, teritorii, oameni, politică (şi aşa partidele istorice se arătaseră în plenitudine dâmboviţeană în acei ani), economie. Numai câţi oameni am pierdut în urma actului 23 august 1944. Nu cred că am fi pierdut tot atâţi opunând rezistenţă contra sovieticilor în 1940.
      Cu respect, itdr

      • dans says:

        lasati-o mai moale cu jidanul de titulescu. de aia e el laudat, de aia a avut usi deschise peste tot…nu pentru ca era destept. am mai avut romani destepti si nu i-a ascultat nimeni. daca te indepartezi de amanunte si analizezi pe ansamblu, o sa vezi ca a jucat cartea evreilor in detrimentul Romaniei. avea si credite mari la banca evreiasca Blank … cinta dupa partitura.

  3. In alta ordine de idei, domnule Negrea, este adevarata legenda lui Valeriu Carp? http://rumaniamilitary.wordpress.com/2012/06/28/valeriu-carp-ofiterul-care-a-salvat-putna/

    Si daca da, de ce nu stim de el?

    • Nu stiu, nu am gasit nimic in acest sens, nici despre Valeriu Carp, nici despre Ion Toba Hatmanu, adus in discutie de Dan Gaju. S-ar putea verifica informatia in arhivele militare, acolo s-ar putea gasi. Eu nu am gasit nimic in relatarile veteranilor de razboi pe care le-am studiat, dar asta nu inseamna ca evenimentul nu este real.

    • Anonymous says:

      Despre Ion Toba Hatmanu, prin Observatorul Militar de acum 2-3 ani si in Revista de Istorie Militara, cam vreo 10 ani…In Arhive este mult de cautat, mai degraba prin arhivele fostei securitati, era urmarit…
      itdr

    • Revin, Ion Toba Hatmanu a existat, am gasit o fotografie a lui intr-o lucrare dedicata Diviziei 2 Munte. Exista unele inadvertente fata de cartea lui Dan Gaju, de exemplu apare sub numele de Hatman Toba, comandant de escadron calari, la o sectiune dedicata luptelor din Transilvania din septembrie 1944, ori in acea perioada, conform cartii lui Gaju, el era la pregatire in Germania. Mai sunt si altele mai marunte, dar care ar putea fi explicate.

      • toader iulian says:

        Revin cu 6 luni peste…
        Da, a fost personaj cat se poate de real si care a avut norocul sa traiasca mult.
        Dan Gaju, scriitor militar, scrie documentat.
        Am citit acum cativa ani un articol despre capitanul (apoi maiorul) Ion Hatmanu, parca prin Observatorul Militar (nu sunt sigur pe publicatie), cu poze (una, prizonier alaturi de alti ofiteri, la rusi).

    • MMM says:

      S-ar putea să fie adevărată, dar personajul Valeriu Carp nu a fost doar eroul legendar pe care alde Dogaru ar vrea să-l scoată la iveală!
      http://www.revista22.ro/eroi-contrafacuti-22471.html
      Ei?!

      • MMM says:

        … chiar mai mult, a atacat un post de jandarmi român (!) la 6 iulie 1940, pentru a elibera trei soldați arestați. Există un document care atestă acest lucru – un raport telefonic al Legiunii de Jandarmi Suceava; tot acolo se mai discută și de furturile comise de soldați din subordinea sa, de evrei omorâți etc.
        Fl. Dobre, V. Manea, L. Nicolescu, „Anul 1940. Armata română de la ultimatum la dictat: documente”, vol. I, p. 189

  4. Documente cutremuratoare

    • Cristian Negrea says:

      Multumesc mult, completari foarte bine venite. Relatarea capitanului Napoleon Popescu despre batalia de la Giurgiulesti am inclus-o in finalul articolului Cedarea Basarabiei. Aveam alternative? Linkul pus de dvs este o foarte buna completare si adaugire.

Trackbacks/Pingbacks

  1. CRISTIAN NEGREA: CEDAREA BASARABIEI- 1940. ERAU ALTERNATIVE? (3) | Secretele istoriei cu Alexandru Moraru - [...] – Ion Măldărescu [1] vezi Minciuna 22 iunie 1941 [2] vezi 28 iunie 1940, fapte și eroi necunoscuți ...
  2. 1940- CEDAREA BASARABIEI. ERAU ALTERNATIVE? (3) | ISTORICI MARI…ŞI MICI - [...] – Ion Măldărescu [1] vezi Minciuna 22 iunie 1941 [2] vezi 28 iunie 1940, fapte și eroi necunoscuți [3] Ibidem [...]
  3. Crimeea a căzut fără luptă - Cristian Negrea | Cristian Negrea - [...] ei aceștia ar fi mers mai departe de Ținutul Herța și România ar fi fost ceva mai mică (vezi ...
  4. Crimeea a cazut fara lupta - [...] ei aceștia ar fi mers mai departe de Ținutul Herța și România ar fi fost ceva mai mică (vezi ...
  5. Crimeea a căzut fără luptă. Cristian Negrea despre razboiul din Ucraina | Ziaristi Online - [...] ei aceștia ar fi mers mai departe de Ținutul Herța și România ar fi fost ceva mai mică (vezi 28 ...
  6. CRIMEEA A CĂZUT ! Analiza invaziei pas cu pas… | România Breaking News – RBN Press - [...] ei aceștia ar fi mers mai departe de Ținutul Herța și România ar fi fost ceva mai mică (vezi 28 ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*


× three = 9

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

top