search
top

Trădarea rusească. Intrarea în război (1916)

MOTTO:

“Toate aceste clauze, în afară de obligațiile României, vor fi încălcate.”

Contele de Saint-Aulaire

Am relatat în articolul precedent (Trădarea rusească. Tratative (1914 – 1916)) despre felul în care rușii ne-au trădat încă dinainte de a intra în război în august 1916, pentru a putea ieși ei înșiși cu fața curată printr-o pace separată cu Germania, prin împărțirea României între Rusia și Austro-Ungaria. În acest articol nu am insistat asupra rolului nefast al celui care a fost instalat de către țar prim ministru (din ianuarie) și ministru de externe (din iunie, înlocuindu-l pe Sazonov) al Rusiei chiar în perioada critică a războiului României, începând cu perioada premergătoare lui august 1916. Sturmer avea reputația de germanofil convins și a făcut tot posibilul să-și mențină această reputație, dând de înțeles tuturor că scopul său este încheierea unei păci separate cu Germania. Pentru toată lumea era clar acest lucru, mai puțin pentru comodul nostru ministru din Rusia, Constantin Diamandy, care nu observă nimic. Tocmai pentru această atitudine Sturmer a fost acuzat deschis de la tribuna Dumei de trădare de către Miliukov, șeful partidului cadeților, căruia ulterior țarina a încercat să-i închidă cu orice preț gura, tocmai din cauza acuzelor aduse lui Rasputin și omului său, Sturmer, precum și adjunctului lui Sturmer, Protopopov. “Iuda trădătorul!” strigase Miliukov de la tribuna Dumei, adăugând că ”toate secretele ministerului nostru de afaceri străine sunt imediat cunoscute de dușmanii noștri”, apoi arâtând un teanc de documente: “Am aici, domnilor deputați, evidența trădării lui Sturmer, piesele și cifrele sunt aici împreună cu prețul trădării!”

Trădarea României din vârful guvernului rus

Poate părea ciudat, dar acesta era pulsul în cercurile conducătoare ale Rusiei la acea vreme. În ciuda insistențelor lui Rasputin și Sturmer, țarul, credincios angajamentelor față de Antantă, refuza constant să încheie pacea separată. De aceea, acești trădători au decis să pună Rusia în acea situație încât să fie nevoită să încheie această pace. Dar pentru a nu-și pierde prestigiul și să dea astfel apă la moară revoluționarilor, trebuia ca această pace să fie încheiată cu un succes de compromis, pe spinarea României prin împărțirea acesteia. De asemenea, exista în clasa conducătoare rusă un curent care se opunea unei victorii decisive rusești, de teama de masele de soldați reveniți de pe front și vor cere drepturi și libertăți, la fel, revoluționarii ruși se temeau că o victorie decisivă ar fi întărit țarismul pe care ei îl doreau răsturnat. În același timp, o înfrângere ar fi deschis calea mișcărilor revoluționare la fel ca și cu zece ani înainte, după înfrângerea din războiul ruso-japonez. De aceea soluția cea mai la îndemână rămânea pacea separată. Iată ce ne pregăteau aliații noștri ruși!

Boris Sturmer (27.07.1848 – 9.09.1917)

Această manevră cinică și machiavelică nu a scăpat observației factorilor responsabili din țările Antantei. Conducătorii au tăcut, deoarece aveau nevoie de intervenția României, indiferent ce s-ar fi întâmplat ulterior, dar liderii de opinie au sancționat această manevră perfidă a Rusiei. De exemplu, iată ce scrie Charles Rivet, fostul corespondent la Petrograd al ziarului Le Temps, în cartea sa Ultimul Romanov apărută în vara lui 1917:

Cu venirea lui Sturmer la guvern interveni planul machiavelic a cărui victimă trebuia să fie România. Escomparea înfrângerii sale trebuia să conducă în mod fatal, în gândul autorilor acestui complot, la o pace ruso-germană. Pacea aceasta avea și un caracter profitabil: Rusiei i se alipea Moldova, iar Austriei i se da Muntenia. România ezita încă să se alăture Antantei. Ea nu era gata. Dar conducătorii ruși trimiseră la București, sub forma unui ultimatum, aceste cuvinte care au precipitat un popor la înfrângere: Acum ori niciodată!

Guvernul român se văzu silit să opteze pentru o partidă dintre cele mai riscante sau să renunțe la realizarea aspirațiilor sale naționale. El fu luat de curentul patriotic, de astă dată cedă injoncțiunilor de la Petrograd. Cu toate acestea el nu o făcu decât cu anumite condițiuni. Temându-se de bulgari, guvernul român obținu promisiunea unui ajutor serios rusesc în Dobrogea, unde trebuiau să fie aruncate patru corpuri de armată. Ce-l importa pe Sturmer să promită, când era ferm decis să nu se țină de cuvânt? Se știe ce a urmat. Românii, lăsați la singurele lor forțe, fură zdrobiți; cooperarea rusească, din derizorie ce fusese în timpul intrării triumfale a nemților în Oltenia și Muntenia, nu deveni eficace decât pe linia Siretului.

Pentru ce? Pentru că acolo era locul hotărât de Sturmer să se oprească retragerea, în scopul ca negocierile de pace separată să poată lua semnificarea pe care voia el să le-o dea. Trebuia ca opinia publică rusească să înțeleagă inutilitatea unor sforțări mai îndelungate, însă să nu resimtă săgeata unei înfrângeri împlântată însăși Rusiei. Austro-Germanii, opriți pe linia Siretului, Rusia era aceea care avea să stăpânească înaintarea lor din momentul ce aceasta amenința teritoriul rus. Singură România era învinsă. Și din această nouă victorie germană reieșea faptul că puterea germană de ofensivă nu era încă înfrântă. Ce era de făcut atunci dacă nu o pace?

Deoarece Rusia nu era umilită de o înfrângere care s-o atingă direct, ea trebuia să vadă rece lucrurile, să discearnă propriul ei interes. Aceasta nu-i impunea oare să deschidă ochii în fața realității? Devenind cert că Germania era invincibilă, nu era oare mai bine să se trateze cu ea în momentul în care se putea face, fără a fi constrânsă de pierderea cu totul a campaniei care, dacă nu ar fi fost oprită, era să fie îndreptată și de astă dată împotriva Rusiei?

Manevra putea reuși, dar Miliukov și Duma i-au pus capăt. Liderul cadeților, într-un discurs istoric a dezvăluit cu curaj scopurile aventurierilor, denunțând de la tribuna camerei planurile urzite pentru a ajunge la infamia nemaiauzită ce ar fi fost o pace separată.

Despre acest plan ticălos a vorbit și generalul Dumitru Iliescu, fost șef al cartierului general român, într-un interviu dat presei franceze în 3 aprilie 1917 la biroul de presă român la Paris și publicat în nr 12089 al ziarului Le Matin:

De la începutul marelui război, România a fost sigură că va trebui să intre în linie alături de aliați. Încă din luna august 1916 noi am început să preparăm și să reorganizăm armata noastră, de la 180000 de oameni trebuia să ridicăm armata noastră la 820000 de oameni, dintre care 500000 de combatanți. Cadrele noastre de ofițeri trebuiau să fie triplate. N-aveam nici munițiuni, nici mitraliere. Această afirmațiune să nu vă surprindă: în iulie 1916, date fiind imensele dificultăți de transport și comunicații cu aliații noștri occidentali, România, lucrând fără încetare, încă nu era gata. Și tocmai la această epocă ne sosi din Rusia un fel de ultimatum: Acum ori niciodată! glăsuia acest document al cărui text îl țin la dispoziția dvs.

Guvernul rus ne supuse un plan de campanie în întregime elaborat. În el nu se ținea seamă de rolul probabil al Bulgariei. La obiecțiunea noastră, dl Boris Sturmer, pe atunci președinte de consiliu, a răspuns că niciodată Bulgaria nu va lupta contra Rusiei. Am cerut atunci 200000 de oameni, trupe rusești, pentru frontul din Dobrogea. El ne-a răspuns că 20000 de oameni sunt prea suficienți pentru o demonstrație cu caracter pur politic. În două rânduri, statul nostru major a cerut guvernului rus să înceapă printr-o operațiune contra Bulgariei, care s-ar fi tradus prin ocupațiunea unei bande teritoriale pe partea dreaptă a Dunării. Luarea Rusciukului ar fi fost o siguranță pentru capitala noastră. Statul major francez ne-a împărtășit pe de-a întregul punctul nostru de vedere, dar Rusia ne-a opus un veto absolut.

Generalul Iliescu ne-a dat detalii cu toate preciziunile asupra istoricului campaniei din Transilvaniei. Armata 1 trebuia să servească drept pivot pe Jiu, în regiunea Orșova. Armata 2, trecând prin pasurile centrale, urma să invadeze în Transilvania, în vreme ce a 3-a urma să înainteze în legătură cu trupele rusești de la Vatra Dornei.

Vai! ne spune generalul Iliescu, trupele rusești de la Vatra Dornei n-au înaintat niciodată măcar cu un metru. Chiar azi se găsesc în același loc unde erau în momentul în care am intrat în război. Această nemișcare compromitea chiar planul ordonat de ruși, fiindcă pentru a reuși trebuia să mergem repede, să scurtăm cât mai iute posibil imensul front transilvan de 800 km ocupînd ipotenuza triunghiului mergând de la Vatra Dornei la Orșova.

După ce a explicat faptele petrecute, ca atacul bulgar pe Dunăre, luarea Turtucaiei și a Silistrei și retragerea din Transilvania, generalul Iliescu continuă:

Silite să dea înapoi, armatele noastre timp de 40 de zile au luptat în trecători împotriva unui inamic superior în armament. Cinci divizii românești au fost așezate pe Argeș pentru a acoperi Capitala. Acolo una din divizii a slăbit. Era acea aflată sub comanda generalului Socec, condamnat apoi de consiliul de război. Generalul acesta, seara la 9 a plecat fără autorizație la București. La 9.30, pe întuneric, inamicul a atacat această divizie, care cedă. Linia Argeșului era sfărâmată, Capitala dată inamicului.

Mă rezum: intrarea în linie a României răspundea unui îndoit plan: politic și strategic. Guvernul d-lui Sturmer ne-a forțat să declarăm război căci el avea nevoie de trupele noastre spre a acoperi flancul stâng al armatei rusești din Bucovina. Trupele aflate în această regiune erau destinate, contrar asigurărilor date României și Franței, să rămână pe loc. Înfrângerea României era prevăzută și organizată de dl Sturmer care vroia să termine războiul în acest mod răsunător.

Așa, încă din luna septembrie armatele rusești organizau linia Siretului în deplină cunoștință de desfășurarea evenimentelor. Iată care era, după părerea mea, planul d-lui Sturmer când ne-a forțat mâna, când a organizat campania noastră: a lăsa să fie invadată România până la Siret, a face să reiasă puterea nilitară a țărilor centrale, a încheia pacea separată în urma unei înfrângeri care, nefiind o înfrângere rusească, nu putea zdruncina întru nimic nici prestigiului său, nici al țarului.

Închei. Am fost bătuți, deoarece eram mai puțin înarmați ca dușmanul, pentru că comandamentul său era vădit superior celui al nostru, dar cauza inițială a înfrângerii a fost planul neleal al guvernului germanofil din Petrograd care s-a jucat cu soarta României spre a ușura o trădare premeditată. Aici găsim acel imponderabil pe care niciun diplomat român, francez sau englez n-ar fi putut să-l prevadă. Asta ne-a pierdut.

Deci, acesta a fost rolul nefastului Boris Sturmer. Dar nu a apucat să-și ducă trădarea până la capăt. La puține zile de la discursul lui Miliukov din 1 noiembrie, Sturmer a fost schimbat de la putere (10 noiembrie 1916), chiar dacă țarina și Rasputin se opuneau. A fost urmat de generalul Treppov pentru 3 luni, apoi de către prințul Galițin, răsturnat de revoluția rusă din martie 1917. Sturmer a fost arestat de guvernul revoluționar și acuzat de trădare, dar a murit bolnav într-un sanatoriu la 9 septembrie 1917, chiar în ziua în care Centralii cucereau Riga, ducând cu el în mormânt multe dintre secretele trădării de la vârful imperiului țarist.

Pavel Miliukov (15.01.1859 – 31.03.1943)

Printre acești trădători se număra și Rasputin, șarlatanul protejat al țarinei care numea miniștri în guvernul rus, ca dovadă fiind și telegrama primită din Berlin de către acesta și găsită printre hârtiile sale după asasinarea sa de către prințul Iusupov: Ne vei face personal un raport asupra negocierilor cu România și asupra sforțărilor pe care noi le facem pentru ca materialul de război englez să nu sosească în România”. Ne mai mirăm de faptul că materialul militar, armamentul și munițiile destinate României, transportate pe ruta Arhanghelsk – Petrograd –Ungheni – Iași nu ajungeau României decât parțial, uneori defect, sau deloc? Navele de transport erau atacate în Marea Nordului de submarinele sau corsarii germani, aceștia scufundând în largul coastelor Norvegiei și nava Bistrița a societății de navigație România. O parte din transporturile trimise pentru a înzestra armata română încă din august 1916 au fost găsite de agenți francezi zacând prin gări rusești (la Kiev, Razdelnaia, Chișinău etc) unele în decembrie 1916, iar altele abia în vara lui 1917!

Trupele ruse în războiul mondial

Înainte dea analiza operațiunile militare de pe frontul românesc și rolul rușilor, implicarea sau neimplicarea lor în principalele bătălii, se impune o analiză asupra trupelor ruse și comandanților lor, făcută nu de către români sau alții, ci chiar de către ruși, mă refer în primul rând la comandanții ruși, cei mai în măsură să judece din interior aceste aspecte sensibile. S-a scris mult despre prăpastia existentă între ofițeri și soldați, în sensul că ofițerii, mai ales cei superiori, proveneau din familiile nobiliare ruse, slab cunoscători ai sufletului mujicului rus, unii fără cunoștințe sau merite militare, ajunși în posturi de răspundere doar fiind aparținători unei anumite familii. Mai ales în a doua parte a războiului, ofițerii pregătiți, cu experiență, se împuținaseră destul de mult, locul lor fiind luat de acei care nu prea aveau ce căuta în aceste roluri. Desigur, era un fenomen prezent în armatele din întreaga lume, dar într-un regim ca și cel rusesc acest fenomen a căpătat proporții majore.

Generalul Anton Denikin (16.12.1872 – 8.08.1947)

Dar, cum am zis, voi cita din cele scrise de către generalul Denikin, cel care a luptat în război și mai apoi a condus o armată a rușilor albi în sudul Ucrainei în războiul civil împotriva bolșevicilor. Acesta își scrie memoriile care apar în 1921 sub titlul Descompunerea armatei și a puterii, unde dă detalii uimitoare, mai întâi despre dotarea armatei rusești, asupra căreia s-a putut afla câte ceva cu ocazia procesului lui Suhomilov, ministru de război, care adus în boxa acuzaților în august 1917 a produs o impresie deplorabilă, făcându-i pe mulți să se întrebe cum a fost posibil ca un asemenea personaj să poată ajunge să conducă ministerul de război al unei mari puteri chiar în timpul celei mai mari conflagrații de până la acel moment. Ignorant total în problemele militare, a condus acest minister timp de șase ani. Dar să revenim la Denikin:

“Înaintea războiului nici nu s-a examinat mijlocul de a asigura armatei rezerve suplimentare de muniție. Cum războiul muniției a luat, încă de la începutul ostilităților, proporții neașteptate și fără precedent, răsturnând calculele teoretice ale științei militare, atât europene, cât și ruse, era cu atât mai necesar să se ia măsuri eroice pentru a se ieși dintr-o situație extrem de gravă. Cu toate acestea, începând cu luna octombrie 1914, au fost epuizate rezervele pentru înarmarea întăririlor ce ni s-au trimis pe front, din care numai 10% aveau la început arme, iar mai târziu niciuna. Comandantul frontului de sud-vest a expediat la Marele Cartier General o depeșă care suna cam așa: Rezervele de muniție sunt complet epuizate. În lipsa altora noi, vom fi obligați să încetăm lupta și să readucem trupele acasă, în condiții dintre cele mai dificile…

Și totuși, în aceeași perioadă (sfârșitul lui septembrie 1914), la întrebarea lui Joffre dacă armata imperială rusă este dotată cu muniție suficientă pentru artilerie, spre a continua să continue fără probleme operațiunile, ministrul de război Suhomilov răspundea: Situația actuală, în ceea ce privește aprovizionarea cu muniție nu inspiră nicio neliniște serioasă. Nu se dădeau comenzi în străinătate și au fost refuzate puștile americane și japoneze pentru a evita inconvenientul multiplicării calibrelor…”

Interesant este faptul că ministrul francez la Petrograd, Maurice Paleologue confirmă spusele lui Denikin, mai mult, amintește de discuțiile sale cu ministrul de externe rus Sazonov care face repetate apeluri pentru intervenția guvernelor aliate pentru dotarea cu muniții a armatei rusești. Astfel, situația precară a aprovizionării armatei ruse era cunoscută la Paris și Londra, astfel se explică intervențiile și întrebările generalului Joffre. Doar ministrul nostru la Petrograd, Constantin Diamandy, doarme în post și raportează constant că totul este în regulă în imperiul țarilor!

Denikin are unele aprecieri mai puțin măgulitoare la adresa generalului Brusilov, considerat încă unul dintre cei mai capabili generali ruși din primul război mondial, dar aici ar putea fi bănuit de subiectivism, deoarece Brusilov și-a oferit serviciile bolșevicilor, pe când el, Denikin, a condus trupele fidele Rusiei albe. Dar merită să vedem ce spune despre Brusilov, sub ordinele căruia a luptat în prima fază a războiului:

După operațiunea strălucită a Armatei a 8-a, operațiune care s-a soldat cu trecerea Carpaților și invadarea Ungariei, a survenit în decembrie 1914 în spiritul comandantului armatei, generalul Brusilov, un fel de criză psihologică. Sub șocul eșecului parțial al unui corp de armată, a dat ordin de retragere generală și armata a dat înapoi rapid. Se credea tot timpul forțat, amenințat, străpuns de cavaleria inamică ce amenința mai ales statul major al armatei. De două ori generalul Brusilov a ridicat statul major cu o grabă frizând panica, devansând cu mult grosul armatei și pierzând orice contact cu ea. Ne retrăgeam zi de zi, făcând etape lungi și epuizante și neînțelegând absolut nimic. Austriecii nu ne erau cu nimic superiori, nici numeric, nici moral și nu ne presau prea tare. Trăgătorii mei și regimentele vecine ale lui Kornilov efectuau în fiecare zi conraatacuri rapide, făcând numeroși prizonieri și capturând mitraliere.

Cartierul General era și mai uimit. Rapoartele zilnice pe care le prezentam și în care demonstram că retragerea nu era justificată de nimic rămâneau fără rezultat în afară de furia violentă strnită lui Brusilov. Statul major a găsit până la urmă un alt mijloc penru a-l infuența pe Brusilov. A fost chemat un prieten al lui Brusilov, bătrânul general Panciulidzev (șeful serviciilor sanitare ale armatei) și a fost convins că dacă situația continuă, armata ar putea bănui vreo trădare și lucrurile ar lua o întorsătură proastă. Panciulidzev s-a dus la Brusilov. Între ei a avut loc o scenă emoționantă, la sfârșitul căreia Brusilov era în lacrimi, iar Panciulidzev leșinat…

În aceeași zi s-a semnat ordinul de atac. Armata a trecut rapid și cu ușurință la ofensivă, urmărindu-i de austrieci și restabilind situația strategică și prestigiul șefului ei.

Interesante mărturii, dar trebuie neapărat menționate cele referitoare la pregătirea morală și patriotismul soldatului rus. Trebuie menționat faptul că Denikin provenea din pătura de jos, tatăl său fiind servitor până la treizeci de ani, apoi soldat, iar după 22 de ani de serviciu a ajuns la gradul de aspirant. La fel ca și generalul Kornilov, ucis de explozia unui obuz în războiul civil pe când conducea o armată a albilor, fiu de țăran cazac, prin originea lui putea cunoaște cel mai bine sufletul țăranului rus care forma majoritatea armatei. Iată ce spune Denikin:

În hărmălaia asurzitoare a frazelor patriotice, repetate la nesfârșit în toate cele patru colțuri ale Rusiei, am scăpat din vedere defectul organic al poporului rus: lipsa de patriotism. Ideea apărării naționale a fost și mai puțin înțeleasă de către oamenii simpli. Ei mergeau docili la război, dar fără entuziasm, fără conștiința clara a necesității sacrificiului suprem. Mentalitatea lor nu mergea până la înțelegerea dogmelor naționale abstracte. Poporul înarmat, care era de fapt armata, era încurajat de victorii și demoralizat de înfrângeri. NU pricepea de ce trebuia să treacă peste Carpați și abia dacă înțelegea de ce trebuie să se bată pe Styr și Pripet. Dar, până la urmă, se consola cu considerații de genul: suntem din Tambov, neamțul n-o să ajungă până acolo… Sunt obligat să repet această frază, pentru că toată psihologia rusului stă în ea..

Da, e adevărat, cam așa se justificau rușii care părăseau pozițiile de pe frontul Moldovei: Rusia e mare! De aceea au fost aduse pe front unități formate din basarabeni (divizia a 14-a) care să nu cedeze, deoarece în spatele lor se aflau căminele lor de peste Prut. Pentru viitorul României Mari a fost un lucru benefic, basarabenii convingându-se prin contactul cu trupele române că sunt același neam și făcând renașterea națională din Basarabia anilor 1917-1918 mai lesnicioasă. Dar până atunci va trebui să bem până la fund paharul întins de aliatul care ne-a trădat cu cea mai mare lipsă de scrupule.

Trădați de toți

Realitatea este că am fost trădați de toți aliații încă din momentul intrării noastre în război. La 17 august 1916 (stil nou) au fost semnate Tratatul de alianță și Convenția militară de către toți miniștrii Antantei acreditați la București. Această Convenție militară, care era de fapt condiția executării Tratatului de alianță cu cele patru puteri ale Antantei, prevedea în linii generale faptul că puterile Antantei garantau integritatea teritorială a României acordându-i mână liberă în anexarea Ardealului, Bucovinei și Banatului. România se angaja să declare război Austro-Ungariei și să atace cu toate forțele. Aliații promiteau să nu încheie pace separată înainte ca România să primească satisfacție la negocierile de pace pe picior de egalitate, acordându-i-se astfel aceleași condiții ca și Italiei. Partea cu integritatea teritorială și pacea separată Rusia era decisă să o încalce încă înainte de a semna acest tratat.

Mai departe, în același tratat s-au fixat următoarele condiții: “Deschiderea ostilităților (de către români) va fi precedată, cu o săptămână mai devreme, de o ofensivă pornind din Salonic; Rusia se angajează să-și continue ofensiva pe întregul front și să trimită trupe în Dobrogea pentru a o apăra contra bulgarilor. România trebuie să primească 300 de tone de material de război pe zi.” Franța și Anglia se angajau la o ofensivă pe frontul de vest care să împiedice Puterile Centrale să mute trupe de acolo pe frontul românesc.

Ministrul francez la București, contele de Saint-Aulaire, semnatar al tratatului și convenției din partea Franței, va nota cu amărăciune mai târziu: “Toate aceste clauze, în afară de obligațiile României, vor fi încălcate.”

Ar trebui să le analizăm puțin și o voi face pe scurt. Pe Frontul de Vest francezii se resimțeau puternic în urma atacului german de la Verdun care, deși trecuse de apogeu, punea la grele încercări rezistența franceză. Pentru a slăbi presiunea s-a pornit ofensiva de pe Somme împreună cu britanicii, dar nu a fost suficient. De pe frontul italian nu se putea aștepta nimic, italienii își pierduseră suflul, la fel ca și ofensiva Brusilov de pe Frontul de Est. Singura soluție viabilă, care să atragă trupele germane și să le dea răgaz să sufle aliaților era România cu cele 500000 de baionete proaspete aruncate în luptă într-un sector nou, deschizând un nou front. Din start, pe frontul de vest era limpede că nu se putea iniția vreo ofensivă.

Armatele lui Falkenhayn și Mackensen înainte de intrarea României

în război, concentrate împotriva rușilor și armatei lui Sarrail

De pe frontul de la Salonic, cu câteva zile înainte, generalul Sarrail a trimis un raport generalului Joffre în care menționează că nu va putea menține frontul în cazul unei ofensive germano-bulgare, deci ne dăm seama că acesta nu avea niciun fel de posibilitate sau intenție ofensivă, ba dimpotrivă, se afla în pericol în urma declanșării unui atac bulgar la 2/15 august 1916. Scrisoarea generalului englez Milne de a doua zi le interzicea trupelor britanice de aici să ia parte la vreo acțiune ofensivă atât timp cât România nu declara război Bulgariei (de parcă ar fi avut această posibilitate!). O tentativă demonstrativă s-a produs abia la 28 august/10 septembrie (mai bine de două săptămâni după intrarea în război a României și după atacul bulgar împotriva noastră de a doua zi fără declarație de război!). Această acțiune demonstrativă a avut loc fără participarea britanicilor, doar în Macedonia, cu puține schimbări de linie de front. Priviți dispunerea trupelor germano-bulgare-turce înainte și după intrarea noastră în război, o armată de peste 100000 de oameni, ca să vedeți cum am salvat armata de Salonic. Nu degeaba soldații noștri strigau: “Vai, Sarrail, Sarrail, Sarrail / Noi ne batem și tu stai!”.

Intrarea României în război salvează armata lui Sarrail și a lui Brusilov,

atacul concentric al Centralilor se mută împotriva României

 Am vorbit de munițiile și materialul militar oprite și rătăcite prin Rusia. După calculele făcute de Serviciul de Înzestrare al Armatei pentru perioada de 90 de zile de la intrarea noastră în război, am primit abia echivalentul a 120 de tone pe zi, dintr-un necesar minim de 300 de tone pe zi, deci mai puțin de jumătate. Mai trebuie să ne mirăm că armata noastră lupta slab înzestrată și cu muniții puține?

În Dobrogea, împotriva bulgarilor, Brătianu ceruse ca și asigurare 200000 de soldați ruși, rușii auacceptat 50000 prin convenția militară și au trimis 20000  sub forma a două divizii de infanterie și una de cavalerie, dar și acestea foarte slab calitativ, practic sub orice critică (cu excepția Diviziei sârbe, după cum se va vedea mai încolo). Generalul Zaioncikovski, investit la comanda acestor trupe, a refuzat inițial să o primească motivând că acești ostași “nu erau în stare să țină sus drapelul armatei ruse”, totuși a fost nevoit să o accepte, Alexeev spunându-i că “importanța corpului său de armată era numai secundară și că nu va înfrunta în Dobrogea nicio rezistență specială”. Iată ce păre avea șeful Statului Major Rus (STAVKA) despre frontul dobrogean, poate el credea că renumitul general Mackensen, spărgătorul de fronturi, se afla acolo doar să primească parada trupelor bulgare ale generalului Toșev! Ce spune A.S. Kazakov despre asta: “Noi ne-am străduit a face economii în Dobrogea. În loc de 50000 de oameni am adunat cu chiu cu vai 30000 de oameni, cu un stat major adunat, unde unul nu-l cunoștea pe celălalt și i-am trimis în Dobrogea, unde le-am dat misiunea responsabilă de a reprezenta forța rusă în Balcani”. Generalul Alexei Brusilov în memoriile sale notează: “În opinia mea, din păcate, generalul Alexeev nu a dat nicio importanță trupelor noastre din Dobrogea.” El spune că ar fi fost nevoie nu de “un corp de armată cu două divizii de mâna a doua ci de o armată întreagă de trupe bune”. Nu numai acești soldați ruși trimiși în Dobrogea s-au comportat slab pe câmpul de luptă, dar chiar comandantul lor a fost sub orice critică.

Despre Frontul de Est, articolul 2 al Convenției militare spunea cam așa: “…armata rusă se angajează să acționeze deosebit de energic pe tot frontul austriac, în scopul de a asigura operațiunile române susmenționate. Această acțiune va fi în special ofensivă și viguroasă în Bucovina, unde trupele ruse vor trebui să-și păstreze pozițiunile ca și efectivele lor actuale”. Iată cum au fost îndeplinite aceste cerințe, la minima rezistență, în sensul că trupele  rusești pur și simplu s-au oprit și nu au mai atacat. Dacă căutați pe internet despre ofensiva Brusilov veți vedea că acolo scrie că a durat din 4 iunie până în 20 septembrie 1916. Fals, s-a oprit în iulie, din august până în septembrie e vorba doar de ofensiva română în Transilvania de la sudul frontului rusesc, fără vreo legătură cu ofensiva Brusilov. Chiar și avansul Armatei de Nord române care a ajuns în fața Reghinului a trebuit stopat în primul rând în urma inactivității și a faptului că rușii din Bucovina, flancul drept al acestei armate, nu au avansat, apărând astfel pericolul învăluirii dreptei noastre. Care a fost rezultatul inactivității rușilor pe Frontul de Est? Inamicul a luat din fața frontului rusesc 17 divizii de infanterie (13 germane și 4 austriece) și 10,5 divizii de cavalerie (4 germane, 6 divizii și o brigadă austriece), deci un total de 27 divizii și jumătate! Cu cele retrase de pe Frontul de Vest (inclusiv de la Verdun) se ajunge la mai mult de 40 de divizii scoase de pe alte fronturi și aruncate împotriva României care avea de apărat singură sau aproape singură un front de 1300 de kilometri, mai lung decât Frontul de Vest (800 km) sau Frontul de Est (1200 km)!

Dovezile trădării rusești

Am dat deja câteva exemple din mărturiile celor implicați în evenimente cu privire la intențiile rusești asupra României. Știu că pare greu de crezut, de aceea voi mai veni cu câteva.

Tot în memoriile sale, contele de Saint-Aulaire povestește despre cele întâmplate generalului Berthelot, șeful Misiunii Militare Franceze din România, care s-a oprit pe la Saint Petersburg în drum spre București. Iată raportul generalului: Președintele Consiliului, Sturmer, căruia m-a prezentat Paleologue (ministrul Franței în Rusia), nu s-a obosit să-mi ascundă defetismul său. Vorbea pe un ton agresiv despre trădare și pace separată. În ceea ce-l privește pe generalul Alexeev, încă mai brutal decât Sturmer, mi-a spulberat ultimele iluzii ce-mi rămăseseră. Puțin politicos, m-a concediat după numai câteva minute. Nici măcar nu m-a invitat să iau loc, nu mi-a cerut vești despre Joffre și frontul francez. Nu mi-a vorbit despre România decât pentru a-mi spune, pe un ton foarte neplăcut: Deoarece românii țin așa de mult să vă aibă alături, vă urez mult noroc, dar încercați să-i faceți pe oamenii aceștia să priceapă că România nu se apără pe Carpați, ci pe Siret. Și cu un couppe papier mi-a arătat pe o hartă, lovind cu nervozitate, linia de separație dintre Muntenia ce trebuia evacuată și Moldova ce trebuia apărată, ca un taluz al Rusiei meridionale. Saint-Aulaire adaugă: Mai târziu, în lumina altor relecții asemănătoare și a unor decizii corespunzătoare, am descoperit aici primul indiciu al unui plan secret de împărțire a României, negociat în plin război de statele majore rus și german .

Scriitorul englez Athur Evans, în Manchester Guardian, 17 iunie 1917: “… astăzi se știe că ajutoarele externe pe care conta guvernul român n-au sosit din cauza intrigilor care au avut loc la Petrograd”.

Stephen Pichon, fost ministru francez de externe scria în ziarul  Petit Journal din 26 iunie 1917: Nu este momentul să insistăm asupra condițiilor dezastruoase în care s-a produs intervenția României, compromisă chiar din primul moment de greșeli imputabile altora decât guvernului de la București și predată, prin trădarea lui Sturmer, armatelor austro-germane.

La Sorbona, la 28 iulie 1917, cu ocazia înmânării reprezentanților României a steagului lui Ștefan cel Mare recuperat de către trupele franceze de la mânăstirea Zografu din Grecia, generalul Malterre a spus în prezența președintelui Franței, a membrilor guvernului și a reprezentanților tuturor puterilor aliate, următoarele cuvinte: Astăzi știm ce s-a petrecut. Și ne permitem, chiar în acest lăcaș, fără a nega omagiul pe care îl datorăm republicii ruse și extraordinarei deșteptări a armatei sale, să declarăm că România nu putea prevedea, în august 1916, oribila intrigă ce se țesea la Petrograd. Aliații știau oare mai mult?

Eram vânduți și trădați înainte de a trage primul foc de armă, dar vom vedea cum s-au comportat aliații noștri ruși odată operațiunile militare începute.

Bibliografie:

Pamfil Șeicaru – România în marele război, editura Eminescu, 1994

Ion Pavelescu, Adrian Pandea, Eftimie Ardeleanu – Proba focului, editura Globus, 1991

N. P. Conene – Războiul românilor, editura Moldova, 1996

   

Comments

comments

43 Responses to “Trădarea rusească. Intrarea în război (1916)”

  1. Antonescu says:

    Tradarea ruseasca in Est si tradarea sarba in Vest. Prima tradare sarba a fost cea impotriva lui Iancu de Hunedoara, a doua ramane de clarificat (Maria Obrenovici) si a treia este tradarea interesolr nationale ale romanilor din Valea Timocului. Mai vreti si altele?

  2. itdr says:

    Articol de nota 10. Cu plus si felicitari!
    Principala piedica a noastra in toamna anului 1916 a fost Rusia. Desfasurarea operatiunilor militare rusesti pe frontul romanesc au indicat clar o defectiune ruseasca. Si memeorialistii de razboi (ofiteri de stat major in special – R.Rosetti, T.Dumitrescu, citati aci ca au fost mai cinici) au ajuns la aceasta concluzie.
    O mare reusita, mai putin studiata a fost si pastrarea trupelor pe teritoriul national in scopul refacerii…
    La multi ani tuturor, cu sanatate si bine !

  3. Sorin says:

    Motto pentru acest articol este o stravechi proverb romanesc pe care eu imi voi permite sa il modific putin si sa il dedic poporului Roman (in aceasta forma modificata) : ” Fereste-ma doamne de prieteni … de la rasarit de Nistru … ca de dusmani … ma apar cu voia ta.

  4. Sorin Paliga says:

    A fost mai complicat și, în același timp, mai simplu decît dorește autorul să se înțeleagă. În primul rînd, politica nu se face din amor pt celălalt, ci din interes. În al doilea rînd, textul – ca multe altele de acest fel – analizează numai o parte a problemei. În al treilea rînd și cel mai important: România nu a ieșit deloc rău după primul război mondial – România Mare numai eșec nu poate fi numit, iar compromisul cu sîrbii pe tema Banatului este uzual în politică. E mult de discutat despre atacarea Bulgariei în timpul războaielor balcanice, ocazie cu care România s-a ales cu un mare dușman în locul unui prieten de nădejde, Bulgaria (aproape toată elita politică și culturală bulgară din sec. XIX a crescut la București, erau aproape toți filoromâni). Rusia trecea ea însăși printr-o mare criză și de mult. În fine…
    Ce este adevărat este că diplomația românească și serviciile de informații au manevrat prost evenimentele din Rusia, nu au priceput ce se întîmplă acolo, după cum nu au priceput mult timp după aceea. Dar și aici e mult de discutat… mult de tot.

    • Cristian Negrea says:

      Referitor la atitudinea bulgarilor, ar fi bine sa analizezi comportamentul lor fata de romani dupa 1878, cand i-am ajutat si noi sa-si constituie statul. Este un articol pe acest site intitulat Noi si bulgarii. Ti-l recomand.

    • Eugen Gavril Ghete says:

      Complet de acord cu domnul Paliga.
      In politica “mare” nu e loc de sentimentalisme ci de calcule strategice.
      Rusii erau si asa slabiti extern (infrangerea din razboiul ruso-japonez din 1904-1905)si intern (prima revolutie bolsevica din 1905).Intre timp acesti bolsevici s-au intarit si amenintau cu preluarea puterii(ceea ce au si facut incepand cu 7 noembrie 1917).
      Germanii,pe de alta parte,erau “pe val”,inaintand amenintator catre o Rusie slabita de luptele interne.
      “Tradarea” rusa a fost,pentru ei,o miscare strategica facuta pentru a se putea ocupa de problemele interne.

      • Cristian Negrea says:

        Nu stiu cum o numesc altii, dar sa iti impingi aliatul in razboi cu gandul ascuns de a-i imparti teritoriul impreuna cu dusmanul comun, eu asa o numesc, tradare.

  5. enzo says:

    Rusia, Italia si Anglia – foarte bine cunoscuti drept back-stabber’i, cel putin in relatiile cu Romania. Ar trebui sa o stim deja destul de bine.

  6. John Onoje says:

    Noi vrem unirea si NATO,si imediat retragerea armatiei rusei din pamantul romanesc.Vrem reintegrarea romaniei.

  7. Eu says:

    Dezastrul din 1916 este imputabil liderilor militari romani care au planificat si pregatit operatiunile.

    • Cristian Negrea says:

      Asta este ideea care ni s-a impus dupa 1990 pentru a uita si estompa alte aspecte mai sensibile. Desigur, li se pot imputa multe liderilor militari nepregatiti pentru un astfel de razboi, dar intrebarea de baza ramane: cine a fost pregatit pentru un astfel de razboi? Toti, pe rand, au invatat din greu lectiile razboiului, englezii, francezii pe Somme, rusii la Tannenberg, italienii. Noi la fel, dar mai greu, din cauza acestei tradari pe care nimeni nu o putea banui in gravitatea ei maxima. Spuneti ca liderii nostri militari au pregatit si planificat oparatiile, dar nu este intru totul asa. Planul de opratii al armatei romane a fost pregatit de rusi, adnotarile noastre au fost respinse (ca cea referitoare la intaririle rusesti din Dobrogea), am intrat naivi in lupta increzatori in promisiunile aliate (vedeti declaratiile generalului Iliescu din articol). Este adevarat ca si nepregatirea noastra a jucat un rol important, intrebarea este daca a fost un rol primordial.

      • Eu says:

        Nu este o idee impusa dupa 1990. Ea poate fi gasita si in lucrarile de specialitate scrise in perioada interbelica. Nu stiu in ce masura nimeni nu era pregatit pentru primul razboi mondial insa principiile razboiului erau cunoscute iar greselile facute de comandamentul roman au fost cauzate mai ales de nerespectarea acestor principii in pregatirea operatiunilor si in implementarea lor.

        • Cristian Negrea says:

          Desigur, a existat un grad de nepregatire, dar nimeni nu se astepta la un asemenea razboi. Erau principii noi, nemaintalnite in alte razboaie. Cat despre lucrarile din perioada interbelica, multe sunt scrise de fosti comandanti care incearca sa-si justifice propriile greseli si sa arunce vina pe alti comandanti. Din acest punct de vedere, nici memoriile lui Averescu nu fac exceptie. Daca tot ati pomenit de lucrarile din perioada interbelica, intr-un singur sens sunt unanime: totala lipsa de cooperare a rusilor in campania anului 1916.

          • mihais says:

            D-le Negrea,nu v-am uitat cu gruzinii.Dintr-un motiv simplu,e greu sa gasesti unii mai idioti.Desigur,e vorba de liderii politici si militari.Ei bine,liderii politici si militari romani din 1916 nu-i depasesc,dar sunt facuti din acelasi material.Si acum,pe bucati.

            Legile luptei armate si principiile razboiului sunt eterne,imuabile si in general cunoscute cam la fel de toata lumea care a cugetat intre 5 si 60 de minute asupra subiectului razboi.Unele armate si unii ganditori combina in cadrul unui principiu mai multe concepte,dar cand tragi linia tot aia e. Va felicit cu aceasta ocazie,inca o data, pt. faptul ca scrieti despe razboi fara sa aveti idee ce-i cu chestia asta. Partea cu adevarat comica pt. mine e ca dvs.,dusman feroce al comunismului,va situati pe acelasi plan cu niste tovarasi in anii 20.A fost razboiul civil locul de nastere a artei militare marxist leniniste,diferita de cea burgheza,au ba?

            Si acum sa vedem ce-i cu tradarea ruseasca,planurile noastre si cum se puse problema acum (in curand) 100 de ani.
            Dpdv politic,Bratianu a asteptat pana cand aliatii au semnat hartia.Atat putea face,atat a facut.Trebuie totusi spus ca tradarea francezilor si englezilor e la fel de mare ca cea ruseasca,intrucat erau intelesi sa ne dea cu flit.Puteti deci sa mai adaugati cativa in titlu,de dragul adevarului.Omisiunea cred ca stiti ce este.
            Dpdv militar,politicienii romani s-au bagat in razboi in momentul nepotrivit.Daca intram in momentul in care Brusilov era pe cai mari se chema ca am fi facut o chestie isteata dpdv militar(imposibila insa dpdv politic).Sa intram dupa ce rusii au fost opriti insemna sa luptam singuri.Nu era nici un avantaj pt. rusi sa-si lungeasca frontul cu cateva sute de km.Asa ca dpdv militar ce a vrut sa faca generalul Alexeev,retragerea in Moldova,era ceva banal.Minimaliza efectele negative ale situatiei.Tot acolo am ajuns,de nevoie si dupa un sfert de milion pierdut.Nu era nici o obligatie militara pt. rusi sa piarda si ei oameni pt. a incerca,inutil,sa redreseze tampenia noastra.Dupa cum nu cred ca se topeau dupa faptul ca Bratianu a intrat in lupta dupa ce momentul decisiv trecuse.Si noi si ei aveam motive perfect logice si corecte pt. deciziile luate.Si noi si ei am fost japite.
            Sa privim din partea aliatilor vestici.Cu tot marele tam-tam despre salvarea Verdunului,acesta nu era mare chestie,dupa cum nu era o mare chestie nici inaintarea cu 500m urmata de o retragere,sport des practicat in Vest.Capitula Franta daca pica Verdunul?Probabil nu.Ar fi aparut titluri pompoase cu cati nemti au ucis pt. un fort si gata.Comandantii militari aliati in ce priveste Romania nu doreau sa salveze Verdunul pe seama Craiovei,ci doreau o chestie banala si absolut elementara,precum si perfect posibila:castigarea razboiului.Care razboi doreau ei sa-l castige scotand Bulgaria din lupta.Jonctiunea armatei romane cu armata din Orient franceza ar fi dus la iesire Imp.Otoman din joc,eliberarea resurselor aliate din Egipt si Irak,o cale de comunicatii intre Vest si Rusia,mai intai pe calea ferata de la Salonic,iar apoi prin Odessa,eliberarea Serbiei si atacul asupra Ungariei prin sud,evitand o inaintare prin Transilvania.Aparitia anglo-francezilor in joc ar fi dus,foarte posibil,la o amanare a revolutiei ruse(asta disgur ei nu o putau prevedea,dar noi o putem presupune cu putina imaginatie).Romania putea sa joace un rol decisiv,pe care nu la jucat.Pt. ca politicienii s-au bagat in planificarea militara,pt. ca au selectat lachei in loc de ofiteri si pt ca lacheii gandeau precum patronii lor,adica prost.Meritul clasei politice de atunci este ca a salvat tara din haznaua in care tot ea a bagat-o,dand la o parte idiotii si aducand la putere in armata ofiteri care au dovedit in lupta ca-si meritau galoanele.Eroic moment,dar
            atat de inutil.Revenind un pic la rusi,e convenabil sa dai vina pe ei.Sa spui ca toata Ipoteza Z a fost o aberatie si ca cei care au impus-o merita puscaria nu era o idee fericita,cand toti erau ”complici”.Toata daravera a fost intens criticata,de catre straini(de aliati cu oroare,de germani cu amuzament) si de catre ofiteri inferiori,care nu faceau parte din randul decidentilor sau al elitei in general.
            Tineti musai sa mai scriu un post in care sa detaliez cum s-au incalcat TOATE principiile razboiului in 1916,sau ma credeti pe cuvant de pionier?

          • Cristian Negrea says:

            In primul rand, daca tot aveti atat de mult timp la dispozitie si va dati atat de rotund in cunoasterea razboiului, in asa grad in care ajungeti sa-i desconsiderati si dispretuiti pe altii, de ce nu va faceti un blog pe care sa va expuneti ideile? Sau este mai comoda pozitia de carcotas de pe margine, in care va puteti aroga merite si aere de cunoscator, facand idiot pe toata lumea si doar insinuand cate cunostinte aveti dvs, din cand in cand amenintand ca le veti da de gol, odata si odata, si atunci pamantul se va cutremura!
            Nu am sa ma obosesc raspunzandu-va punct cu punct, nici nu as putea sa ma uit la un asemenea geniu ca dvs, singurul cunoscator al artei razboiului (desigur, de pe margine, deocamdata in postura de carcotas, cum am zis). Fiecare poate avea parerea proprie despre evenimente trecute, si, vorba romanului, dupa batalie… In sensul ca acum este foarte usor sa faci o analiza post-factum, adica dupa ce evenimentele au trecut si rezultatele se cunosc, toata lumea poate zice ca era clar ca asa se va intampla. daca este asa, de ce nimeni nu face previziuni pentru ce se va intampla in urmatorii cinci ani, dar dupa cinci ii vei cvedea pe toti spunand siguri pe ei ca era clar ca asa vor decurge lucrurile.
            Am sa raspund doar la acestea: nu puteam intra odata cu inceputul ofensivei Brusilov deoarece nu aveam o continuitate de front, rusii fiind mult in spate atunci. Momentul prielnic era cand ofensiva Brusilov ajungea in Galitia, dar tergiversarile au fost de partea rusilor atunci, nu a noastra, dupa cum spun si diplomatii, in speta cei francezi.
            Ipoteza Z nu este doar a noastra, este si a rusilor, iar cand s-a pus problema ca mai intai Bulgaria sa fie scoasa din lupta, rusii nici nu au vrut sa auda sa porneasca impotriva bulgarilor. Noi doream Ardealul, nu Bulgaria, asa ca nu am insistat, ne-am multumit cu promisiunea de trupe rusesti in Dobrogea pentru siguranta. Daca cititi articolul si nu doar comentati, veti vedea ce a avut de spus de ex Brusilov despre aceste trupe din Dobrogea.

          • mihais says:

            1.Nu am facut idiot pe nimeni.Doar constat ca unii sunt.
            2.Discutia despre un eveniment trecut nu e carcoteala.
            3.Ce fac eu cu timpul meu,ma priveste.Blog nu-mi fac,ca nu am timp,hi-hi.De scris,poate la pensie.
            4.Cursul operatiunilor in 1916 a fost destul de limpede pt. multi inainte de a incepe.Eu se intampla sa consider ca argumentele lui Joffre,Falkenhayn,Mackensen,Tosev si Alexeev au fost confirmate de evenimente.
            5.Sa inteleg ca noi,neavand pe nimeni in fata la momentul ofensivei lui Brusilov si fiind in spatele inamicului ne aflam intr-o pozitie proasta?
            6.Mi se rupe freza de parerea si vointa rusilor referitoare la bulgari in 1916.Lectia pe care nu o tragi(nu-i bai,nu esti singur,ai 100 de ani de traditie )este ca decizia in probleme operationale nu trebuie luata de politicieni sau sub influenta politicienilor.Decizia politica este ca intram in razboi,cu scopul de a castiga la finalul sau Transilvania.MStM are sarcina de a planifica operatii care sa duca la victorie militara,iar cu victoria in buzunar politicienii sa negocieze pacea cu cei invinsi.MStM a planificat prost pt. ca era condus de un lacheu politic si pt. ca politicienii si-au bagat nasul.
            7.Chiar si planul acela eronat a fost executat execrabil iar cand a venit vorba de lupta,ioi mama.Lectia nr. 2 este ca ofiterii trebuie selectati pe baza de competenta,iar politicienii trebuie sa asigure din timp de pace conditii de pregatire. Pe bune,campania din 1916 e buna de pusa in manual din o gramada de puncte de vedere.Rele la noi,bune la nemti.
            8.Nu sugerez nimic.Se intampla insa ca sunt 2 parti.Unii ”dau impresia” ca au o vaga idee despre cine,cand,cum si unde a facut intr-o anumita campanie.Altii scriu articole in care incurca evenimentele.Nu-i o acuza,atac sau mai stiu eu ce,e probabil de vina ceata razboiului si lipsa de informatii la momentul scrierii articolului.Intamplarea e un exemplu.Poti sa verifici ce am mazgalit si sa profiti de faptul ca-mi pierd din timp incercand sa te ajut.Sau poti sa ma trimiti la origini.O sa stiu dupa cate sughituri o sa trag,desi sunt multi potentiali supecti.Pe cand ma injuri,cugeta ca ce scrii matale influenteaza sute de mii de oameni(presupun ca ai vandut atatea carti,desi nu ma doare prea tare capul,e treaba ta),se vorbeste la tembelizor de ele.Asa ca esti responsabil sa argumentezi corect,sa analizezi corect si sa nu bagi gargauni in capul oamenilor.Nu de tine ma doare capul cu adevarat.Esti una bucata om.

            Semnat:Prof.Daianu.

          • Cristian Negrea says:

            O iau invers. Nu cred ca am cerut ajutorul cuiva, la fel nu cred ca par a avea nevoie de ajutor, ma descurc singur. Asa ca nu e cazul sa te simti si sa-ti justifici pierderea timpului in modul acesta altruist. Despre chestia cu factorii politici si militari, ceea ce spui acolo este valabil doar atunci cand politicul si militarul sunt acelasi lucru sa aceeasi persoana, asta a fost valabil pana in evul mediu, iar in timpurile moderne in cazul dictaturilor militare. Alte incercari de acest gen au esuat lamentabil, amintesc de cazul tarului Nicolae care a preluat conducerea efectiva militara in 1915, s-a vazut cu ce rezultate. Mai departe, in ciuda arogantei afisate si a aerelor de atotcunoscator, interiorul se dovedeste a fi gaunos rau de tot. Un atac fara o linie de front continua cu rusii ne-ar fi lasat de la inceput in postura de a ne fi invaluit flancul drept de trupele austro-germane din Galitia, o eroare strategica nemaiintalnita. Tot din cauza acestui pericol s-a oprit in septembrie ofensiva Armatei de Nord care ajunsese in fata Reghinului, rusii nu inaintasera deloc in Galitia si aparea pericolul invaluirii si ruperii legaturii cu ei. Daca tot veni vorba de lupta, armata noastra a luptat in inferioritate numerica si tehnica si marea majoritate s-a comportat bine raportat la conditiile in care lupta. Desigur ca inamicii au tot spus ca am luptat prost, dar atunci, parafrazandu-l pe Iorga, de ce le-au trebuit celor patru armate inamice (ma refer ca nr state, dpdv militar erau doar 2 armate) mult superioare numeric si tehnic, cu experienta de razboi, de ce le-au trebuit patru luni ca sa ne impinga pana la Siret, repet, sa ne impinga, nu sa ne bata definitiv? Referitor la acest capitol, al luptei romanilor, vad ca insinuezi ca ioi mama, dar de ce nu comentezi deloc afirmatiile Lui Denikin despre comportamentul de lupta al soldatului rus? Pur si simplu il ignori, in schimb, despre noi, ioi mama! Le dai dreptate tuturor generalilor enumerati, dar uiti ca ei se contrazic reciproc, atat in vorbe, cat si in fapte.
            In incheiere, te rog sa tratezi cu seriozitate ceea ce spun acum. Daca nu renunti la aerele si tonurile de superioritate, voi lua masurile ce se impun. Poti sa ma injuri, poti sa zici ce vrei, e blogul meu. Am lasat comentariile in speranta unui dialog si a unei valori adaugate la articole si discutii, dar in cazul tau vad ca m-am inselat. Deviezi discutiile aiurea (de ex, poti sa vezi ca nu au legatura cu tema articolului, nu am ajuns inca la desfasurarea operatiunilor) si nu faci altceva decat sa-ti scoti in evidenta desteptaciunea care se vede, dupa cum am zis, ca arata un interior gaunos. Pana la urma, si tu esti doar una bucata om.

          • mihais says:

            De cerut n-ai cerut,dar de verificat poti sa verifici.Cand ma prinzi cu mata in sac,ti-as fi recunoscator.Ar insemna ca trebuie sa revizuiesc,sa ma perfectionez.Se cheama dezbatere.De asta ai blog,nu?

            1.Cu toata gaunosenia mea,la momentul respectiv(ofensiva lui Brusilov) nu era nici un pericol militar din partea A-U.Din cel putin 3 motive.
            a)In Transilvania singurul risc pt. armata romana era de a fi arestata de jandarmii unguri.Adica nu erau trupe,nici cat sa faca apararea mobila facuta de Arz von Strassenberg in realitate.
            b).Prima reactie ar fi fost sa trimita intariri pe Mures,pt. a nu pierde Ardealul,deci sanse nule de ofensiva in alta parte.Ofensiva imperiala in Moldova ar fi fost binevenita.Cu cat ajungeau mai la sud,cu atat erau prinsi cu totii intre rezervele romane,Transilvania si rusi.
            c)Forte pt. ofensiva in directii excentrice nu existau.Stiu ca tot ce-i rusesc iti provoaca voma,dar presupun ca stii ce efecte a avut Brusilov asupra KuK Armee.Puterile Centrale au strans forte de peste tot pt. a intarzia zisa ofensiva.

            Dupa cum am mai zis,dpdv politic decizia a fost justificata.Razboiul se face in scop politic,iar fata intelegerea cu Antanta semnata razboiul nu se justifica.Asta e eroarea rusilor,nu a noastra.

            2.Ce am scris eu despre relatia dintre factorii militari si cei politici si ce-mi raspunzi tu.Tocmai ca nu are nimic de a face cu nus’ ce chestii medievale si totul de a face cu situatia moderna si contemporana.Reciteste te rog.

            3.Argumentul meu e in legatura cu gandirea strategica si operationala eronata a corpului ofiteresc roman.Ce legatura au Denikin si soldatii rusi?La mine la scoala s-a invatat o chestie,numita logica.Ce au merele cu perele?

            Pt. informarea mataluta,inamicii respectivi sunt plini de respect pt. felul in care au luptat soldatii romani.Deci mai usor cu oistea si cu gardul.

            4.Generalii nemti nu se contrazic cu cei francezi in privinta Romaniei.Ce au zis ca va fi,aia a fost.Generalii nemti au chiar o remarcabila concordanta intre ce au planuit ce au executat si ce s-a ales cu executia respectivelor planuri.Pe bune,ai citit ceva despre subiectul Romania in razboiul mondial nr. 1 care sa treaca de manualul de clasa a XI-a?

            5.Cu numerele,nu ai nimerit nici tu nici Iorga.Pe el il scuz,avea motive justificate sa nu o nimereasca.O divizie germana avea 9 batalioane a cca. 600 oameni.O divizie romana de la 1-10 avea 20 btn. a cca 1000 de oameni.Strict vorbond de pifanteristi.Celelalte aveau mai putin,dar oricum peste nemti.Puterea de foc e alta treaba,dar nu are treaba cu numarul,ci cu calitatea.E drept sa spui ca armatele inamice au fost superioare la capitolul putere de foc.

            6.Sezi relache cu masurile,am ceva treaba si te scutesc de prezenta.De evitat probabil ca-mi va lua mai putin timp decat tie sa le implementezi .Profita de ocazie si vezi pe site-ul bibliotecii metropolitane Bucuresti niscaiva carti.Daca vrei sa vezi om inteligent,poti citi introducerea scrisa de un maior roman care a tradus memoriile lui Falkenhayn.Nici chiar cartea acestuia nu-ti va strica.E liber si e gratis.Nu uita nici sa vezi cum e cu operatiile in adancime rusesti.Posibil sa gasesti ceva in engleza. Despre principiile razboiului ai sanse sa gasesti si pe Wikipedia,atat is de banale.
            Auf wiedersehen.Pardon,dosvidanie.

          • Cristian Negrea says:

            Te-am prins cu mata-n sac nu o data.
            1.a) In Transilvania era in august 1916 Armata I austro-ungara, in legatura la stanga cu Armata 7 austriaca din grupul de ramate al arhiducelui mostenitor Carol. Compunerea Armatei I AU: Brigazile 143, 144, 145 inf, diviziile 61 si 71 austriece, brigazile 16 si 19 landsturm, 1 batalion jandarmi si in rezerva 3 bat si 2 baterii. Rezerva armatei, Div 51 honvezi. Total 50,5 batalioane 9 escadroane si 25 baterii. Deci era ceva mai mult decat jandarmii care puteau aresta, erau suficiente trupe de intarziere care sa poata facilita invaluirea de flanc de care vorbeam.
            b) care rezerve romane? diviziile noastre erau pe frontul de sud si pe Carpati. ce rezerve? tocmai asta era problema, nu existau rezerve, spuneati ca i-ati citit pe generalii romani. daca ar fi fost rezerve, ar mai fi fost necesare miscarile de trupe dintre frontul de nord si sud? deci vorbiti tampenii.
            c) ofensiva Brusilov se stinsese si toti generalii rusi asteptau o contraofensiva germana (cititi memoriile lor)
            2. Iata ce ai scris tu: “decizia in probleme operationale nu trebuie luata de politicieni sau sub influenta politicienilor.Decizia politica este ca intram in razboi,cu scopul de a castiga la finalul sau Transilvania.MStM are sarcina de a planifica operatii care sa duca la victorie militara,iar cu victoria in buzunar politicienii sa negocieze pacea cu cei invinsi” Eu ti-am raspuns ca decizia politica si cea militara sunt diferite, erau comune doar pana in evul mediu si azi in cazul dictaturilor militare.
            3. Ai zis asa: “iar cand a venit vorba de lupta,ioi mama.” referindu-te la luptele din 1916. Te referi in genul asta doar la partea romaneasca, despre cea rusa nu ai nimic de zis, nu e prima oara. De aceea te-am intrebat de ce faci asta, cand inca nici nu am intrat in descrierea operatiunilor, articolul referindu-se strict la intrarea noastra in razboi, nu am zis absolut nimic despre desfasurarea luptelor. Tu ai anticipat si nu te-ai putut abtine sa nu faci remarci defavorabile despre modul cum au luptat romanii. De aceea te-am intrebat de ce nu zici nimic despre ceea ce zic generalii lor despre proprii lor soldati rusi. Da, vei zice ca sunt rusofob, dar tu cum te-ai putea numi?
            4. Vei fi poate surprins sa vezi din cate surse imi iau informatiile. Daca te-ai fi uitat pe articol, ai fi vazut ca mare parte sunt surse rusesti!
            5. Te ajut cu niste informatii, refritor la dotarea tehnica, peste care ai cam sarit. O divizie germana, pe langa cele 9 batalioane, mai avea un escadron de cavalerie, iar cele 9 batalioane aveau intre 54 si 72 de mitraliere, 12-13 baterii si o companie aruncatoare de mine. Divizia austriaca: 12 batalioane cu 48-72 mitraliere, 2-3 escadroane, 13-14 baterii, 1-2 companii aruncatoare de mine. Divizia bulgara: 2-3 brigazi de infanterie a 2 regimnte, a 3-4 batalioane si 16-18 baterii. Divizia turca: 3 reg inf a 3 bat si 4 bat de camp. dotari comparative pentru un batalion din armatele de la 1916: Armata romana: mitraliere (0-2) Aruncatoare mine (0) guri de foc (3-4) din care grele (0-0,5) Armata 1 austriaca: mitraliere (6) Aruncatoare mine (2) guri de foc (6) din care grele (1). Armata a IX-a germana: mitraliere (6-8) Aruncatoare mine (4) guri de foc (6-7) din care grele (1-1,5). Asta este dotarea standard pentru un batalion din cele trei armate.
            6. Despre bibliografie, ai cam gresit adresa. Eu am in biblioteca mai multe carti si memorialistica de razboi din cat ai putut visa tu, le-am citit si studiat pe toate. Daca ai fi avut curiozitatea sa sapi mai adanc pe site, ai fi putut gasi cate ceva pe la bibliografii.

          • mihais says:

            Salutari din nou.

            Observ in sfarsit ceva mai multa rigoare si precizie.Incepem sa avem o baza de discutie.

            1.Nu mai prins cu nimic.Vorbeam de ipoteza intrarii in razboi odata cu inceperea ofensivei ruse,sau la scurt timp dupa ea.Dpdv politic,cu riscul de a ma repeta,decizia de a nu intra a fost corecta pt. noi.Neacceptarea de catre rusi a conditiilor noastre a fost grava eroare de partea lor.Vorba lui Forrest Gump,Shit happens.

            In cadrul istoriei ALTERNATIVE,in care noi intram in razboi in timpul desfasurarii ofensivei ruse(cand am intrat era pe terminate),eu am spus ca armata romana nu intampina opozitie in Ardeal.Ofensiva lui Brusilov(au fost mai multe,dar de dragul brevitatii le numim dupa cum au ramas ele consacrate) a inceput im 4 iunie.Dupa o pauza operationala a reinceput pe 28 iulie.La 29 iulie are loc conferinta intre Hotzendorf,Falkenhayn si Gancev prin care s-au stabilit concret detaliile unei actiuni comune impotriva Romaniei si liniile generale ale campaniei.anterior,in primavara lui 1916 caile ferate din ardeal au fost consolidate si reabilitate cu sprijinul genistilor germani,dar trupe operative nu erau(n-aveau de unde).Diviziile alea a-u enumerate de tine(corect altfel) au inceput sa apara in Transilvania in iulie si august venind in principal din Galitia.Erau U si MU care ar fi fost oricum trimise la refacere,intrucat avusesera niste meciuri cu rusii.Au avut pana la 5-6 saptamani sa se refaca(in functie de cum au sosit) si nu erau chiar pregatite nici la momentul inceperii razboiului.E drept ca s-au completat pe parcursul ostilitatilor,proces altfel normal.

            Ideea cu care termin capitolul asta alternativ este ca,cu cat am fi atacat mai repede,cu atat mai putine forte am fi avut in fata.Si repet,este bine ca s-a facut cum s-a facut.Degeaba castigam razboiul (in cazul in care-l castigam) daca pierdeam pacea.Ca si completare la decizia politica,bine ar fi fost sa fi stiut Bratianu ce-i coc aliatii(toti,nu doar rusii).Bun mai era un serviciu de informatii eficient.Nu exista insa de nici un fel,a aparut abia dupa razboi.

            2 Citez pe amandoi(imi dai voie sa ma pun alaturi unui clasic?) :” “decizia in probleme operationale nu trebuie luata de politicieni sau sub influenta politicienilor.Decizia politica este ca intram in razboi,cu scopul de a castiga la finalul sau Transilvania.MStM are sarcina de a planifica operatii care sa duca la victorie militara,iar cu victoria in buzunar politicienii sa negocieze pacea cu cei invinsi” Eu ti-am raspuns ca decizia politica si cea militara sunt diferite, erau comune doar pana in evul mediu si azi in cazul dictaturilor militare.”

            Ce sa spun,ai dreptate.In general decizia politica si militara era intrunita in cadrul unei persoane (sau a catorva) in evul mediu sau in dictaturi.Problema pe care insa o discutam era ca Romania in 1916 (si-n 1941,dar e alta discutie)a facut eroarea de a nu separa cele 2 sfere.E o exceptie de la regula si s-a dovedit dezastruoasa.Nu sugerez ca Bratianu muta fiecare regiment pe harta.Nu la genul asta de influenta ma refer.Ci la faptul ca ofiterii romani au confundat politica si obiectivele ei cu razboiul si necesitatile sale.Razboiul continua politica,dar nu-s acelasi lucru.Numirile facute pe considerente de loialitate politica inainte de razboi sunt pe aceasi linie,cu aceleasi efecte.

            Despre restul mai incolo.

  8. Mihai Vlas says:

    Va salut si va multumesc domnule Negrea pentru superbele articole aparute pe blog/site-ul dumneavoastra. Totusi, am o mica nedumerire legat de invadarea Romaniei de catre bulgari, cand aici ati spus faptul ca s-a produs “fara declaratie de razboi”. Ma gandesc totusi ca atunci cand “le-am luat” Cadrilaterul, nici noi nu am declarat razboi Bulgariei. Din cate cunosc, am intrat peste ei fara nici o amenintare in prealabil. Motiv pentru care au crezut de cuviinta sa ne intoarca serviciul in data de 28 august/10 septembrie 1916. De aceea sunt de parere ca aceasta decizie a bulgarilor de a intra in Romania fara declaratie de razboi a fost oarecum justificata… din puctul lor de vedere, evident. In plus, ca sa deviem un pic de la subiect, nici Operatiunea Barbarossa nu a avut loc cu declaratie in prealabil din partea noastra (cu toate ca acela nu era razboiul nostru, ci al germanilor contra rusilor). Nu ma intelegeti gresit, Antonescu a facut ce trebuia, si sunt intru totul de acord cu faptele sale de atunci, dar cu toate acestea nu le-am declarat razboi rusilor. Adica, daca eu ii voi spune unui bulgar faptul ca in 1916 au intrat peste noi fara declaratie de razboi, si el imi va spune ca in 1913 am procedat la fel. Aici am vrut sa bat.

    • Cristian Negrea says:

      Desigur, pot fi dezbatute multe referitor la acest capitol. Intrebarea de baza este daca bulgarii si-au atacat vechii aliati din primul razboi balcanic (Grecia si Serbia) cu delaratie de razboi sau nu in al doilea razboi balcanic. Pentru mai multe amanunte referitoare la acest conflict si atitudinea Romaniei va rog sa consultati articolul de pe acest site Noi si bulgarii. Cu stima.

  9. itdr says:

    Polemica pe trecut trebuie sa fie rece, ca istoria insasi, nu temperamentala…
    In Razboiul pt. Intregirea Neamului, ne-a incercat Dumnezeu mult si apoi ne-a binecuvantat cu o Tara mare. Pacat ca politicienii (marii dusmani ai neamului romanesc) nu au fost in stare de ea…
    Cat priveste Ipoteza Z, in preajma sau dupa incheierea Pacii de la Buftea, chiar unii generali -capabili, dealtfel, evenimentele au confirmat- care lucrasera la aceasta (Christescu, de ex.) au incercat sa-si stearga numele de pe dosarele acestor planuri, de teama unor eventuale represalii ce se vehiculau in epoca (memoriile lui R.R.Rosetti). Paradoxal, operatiunile dun Transilvania si Ungaria, din anul 1919 prspecta, in principiu, etapele Ipotezei Z pentru zonele respective de front/razboi.
    Nu a fost nimeni foarte vinovat sau toata lumea era vinovata, de esecul campaniei anului 1916 (eroism romanesc in stare pura), nu eram, ca stat, pregatiti pt. acest tip de razboi, modern (…izat in cei doi ani de experienta), nici politicienii, care oricum erau paraleli (cu mici exceptii) cu fenomenul militar, nici MCG (condus totuși, de un om cu onoare -V.Zottu si apoi de D.Iliescu).
    Cauzele sunt multiple, tradarea rusa, necooperarea dintre generalii comandanti de armate, mecanizarea armamentlui inamic, lipsa de comunicatii telegrafice si telefonice, de aviatie, etc. Salvarea de la nimicire si de la transferul peste Prut, refacerea si modernizarea armatei noastre din primavara 1917 a aratat adevarata valoare a armatei noastre: batalia ofensiva de la Marasti apoi cea defensiva de la Marasesti si Oituz. Apoi campaniile din Basarabia si Ungaria unde armata noastra a infruntat si batut mar trupe superioare numericeste si mai bine inarmate, dar fara comanda buna…
    Si americanii au intrat in razboi cand interesele lor financiare au avut cele mai bune formule de succes…
    Sa nu uitam ca in vara 1919 armata romana era in Panonia (centrul Europei), singura armata nebolsevizata (polonezii erau in organizare, cehii la fel, sarbii erau obositi, francezii se bolsevizau repede…), disciplinata si puternica, la doar cateva zile de mars pana la Viena…
    La buna vedere!

  10. EroulBula says:

    Pe cand materialele despre operatiuni si loialitatea rusilor? Am citit o caruta de articole si carti despre wwi, plus povestiri ale batranilor, si abia astept sa vad ce se confirma.

    • Cristian Negrea says:

      Cat de curand voi incepe un ciclu de articole despre operatiunile militare ale noastre in ww1.

      • itdr says:

        Sunt de asteptat…
        Oricum, in Romania nu prea este preocupare din partea institutiilor culturale sau guvermanemtale privind fenomenul wwi, cum exista in tarile europene. Sa nu uitam ca se aproprie centenarul acestuia si alte neamuri (perdante sau nu atunci) au activitate deosebita.
        Pierdem startul de a ne (re)justifica intrarea in acest razboi care ne dat dreptatea istorica de care am dus lipsa. Si mai ducem…
        In scoala, lectiile de istorie sunt sterile, profesorii disciplinei (pe vremuri patrioti din suflet…) azi nu mai sunt motivati (istoria nationala nu mai este cool…).
        Poate le-o da Dumnezeu minte celor cu functii de raspundere in domeniu si vor face ce este necesar. Sa lase deoparte idei fanteziste despre regionalizari, pupaturi in fund pe la domni europeni, furturi din fonduri europene ( existente chiar numai pe hartie) samd si sa promoveze interesul national.
        Cu ceva materiale despre cavalerie pot veni si eu. Nu multe, gasite insa la sursa din epoca.

  11. Sorin says:

    Sa nu uitam (indiferent de parerile elor care sustin ca liderii militari romani au fost vinovati de dezastrul din 1916) ca ai nostri din perioada respectiva si-au invata bine lectia si ca i-au scos pe “aliatii” bolsevizati in 1917 cu tunul (la propriu) din Moldova si i-au trimis peste Nistru. Sa nu uitam (imi asum aceasta repetitie) ca “prietenii” de la rasarit practic ocupasera Moldova cu peste un milion de soldati si ca nu se mai luptau cu nemtii ci incercau sa puna mana pe Moldova intreaga, sa il asasineze pe Rgele Ferdinand la Iasi si sa aresteze Guvernul care in acea perioada era stabilit tot la Iasi. Sa nu uitam rolul ofiteruluui de stat major (pe atunci maior – cred – cel care a pus pe hartie si apoi a coordonat stralucit strategia aplicata de Armata Romana la Marasesti si pe linia de aparare Focsani-Namoloasa-Prut) Antonescu care a insistat la Maresalul Prezan si la convins pe acesta ca Armata Romana trebuie sa intervina rapid si ferm si sa anihileze marile aglomerari de trupe rusesti de pe langa toate orasele din Moldova.
    Sa nu uitam ca razboiul a continuat pentru Romania pana in 1924 si sa nu uitam iarasi ca Marea Unire de la 1918 a fost proclamata la Alba Iulia dar s-a facut cu tunul, baioneta si sangele Dorobantului Roman care a luptat atat in vest (in Transilvania si apoi pana la Budapesta) cat si in est ajungand pana dincolo de Nistru chiar (si putini stiu asta)dupa 1917 si pana in 1924 pentru realizarea acestui ideal.
    Sa nu uitam regimentele de Romani Ardeleni si Bucovineni care au luptat impotriva bolsevicilor pana in extremul nord rusesc ajungand pana la Arhanghelsk si care au starnit ca soldati admiratia amiralului Kolceak si care s-au dus acolo sa lupte cu bolsevicii manati tot de idealul Unirii tuturor Romanilor, stiind la acea data ce primejdie reprezentau pentru tanara Romanie bolsevismul si reprezentatntii acestuia. Mai vorbeste cineva de ei? Mai spune cineva ca tanra Romaanie a fost prima tara din lume care a luptat realmente impotriva comunismului in istoriaa plaanetei Pamant? Mai stie cineva ca din respect pentru acesti veterani Romani care au luptat in est in acea perioada, guvernul Japonez i-a decorat la Arhanghelsk iar apoi acestia au fost imbarcati si transportati in Statele Unite unde au pus bazele diasporei Romanesti in aceasta parte de lume? Doare o parte din ei s-au intors in tara unde au fost primiti cu onoruri de Regele Ferdinand.
    Nu mai stie nimeni aceste lucruuri. Noi vorbim intotdeauna despre ce erori au facut romanii in aceea perioada si despre cum, cumva genetic-fatidic cele mai proaste trasaturi morale ne urmaresc de secole. Oare asa o fi? Sau asta este o alta fateta a unui razboi care se poarta parca si astazi dar de data asta cu niste arme si mai perfide, folosind idei si convingeri induse acestui neam impotriva lui insusi? Pun aceasta intrebare retoric … Asa o fi?

    • itdr says:

      Corect.
      Sa mai porti razboi asa cum era in urma cu un secol?
      Mai usor este este sa manipulezi si sa atragi in sfera ta de influenta lupi politici tineri, care apoi, plantati bine si ajunsi cu sprijin in functii importante, iti fac jocul…
      Apoi, pamantul il cumperi cu fonduri comunitare, date cu generozitate celor care vor sa investeasca (doar acestea sunt doar virtuale, nu au acoperire…).
      Si uite-asa iei gratis pamanturi pentru care acum 100 de ani armate intregi au pierit degeaba….
      Ce ne pierdem: vlaga fizica, morala si spirituala.
      Cat o lasa Dumnezeu sa fie asa. Apoi ne-om reveni.

      • mihais says:

        ”Cat o lasa Dumnezeu sa fie asa. Apoi ne-om reveni.”

        Amin.

        Doar ca lupta se da cu creierul,nu cu isterie.

        • itdr says:

          Cine are credinta are si parte si de celelalte daruri (binecuvantari de la Dumnezeu, care, noua, ca popor, ne-a daruit mai multe decat altora – ca noi am risipit, asta este altceva…).
          Sa ne uitam in ochii copiilor (daca putem….) si vom vedea ca, atunci cand vor fi mari, va fi bine. Noi sa-i ajutam doar.

    • mihais says:

      Domnule Sorin,aveti si dumneavoastra dreptate.Exceptand cateva observatii.Prima ar fi ca liderii militari valorosi existau si inainte de razboi.Experienta de lupta nu i-a facut,desigur,mai prosti,ba din contra.Razboiul a cernut valorile,pentru ca la razboi nu merge cu fofarlica.In toate armatele,indiferent de timpuri asa a fost.Problema noastra a fost ca proportia lasilor si incompetentilor a fost excesiv de mare initial.Vina pt. aceasta este exclusi politica.Un exemplu,la intamplare.Generalul Averescu a fost chemat in audienta privata de Carol I.Regele la rugat sa demisioneze din functia de sef al MStM pt. ca in 2 saptamani se schimba guvernul.Regele nu voia sa creeze precedentul ca seful MstM sa fie schimbat dupa cum bate vantul in politica.Mare om Carol.

      Revenirea Romaniei in cateva luni este cu mult mai eroica decat se prezinta in general.Aliatii nu-i puteam schimba,dar din cea mai adanca mizerie,delasare si coruptie sa ajungi sa-i bati pe nemti in razboiul de manevra e diferenta de la cer la pamant.Asta e maretia militarilor .Maretia politicienilor este ca au lasat mizeriile la o parte si si-au depasit conditia.Maretia poporului este ca un roman din 10 a pierit in cateva luni,dar nu a cedat.Bine era sa fi ramas in viata romanul ala.

      Sa reduci aceasta tragedie si aceasta glorie la aratat pe altii cu degetul e …(las pe altii sa gaseasca un calificativ,dupa voia si firea fiecaruia).Au rusii vinovatie cu ghiotura si e bine sa se zica.Dar in ordinea importantei.

  12. itdr says:

    Asta cand regii erau…Regi și oamenii erau Oameni.
    Doi mari regi a avut Romania moderna. Care au platit scump: cu viata sa (de inima rea) sau a copilului de 5 ani, mort de tifosul adus fie de trupele rusesti fie de vreo fiola sparta unde trebuia.
    Cuvintele regesti date (mai ales in anii razboaielor) erau sfinte. Si respectate de cei care le spuneau.
    Iar oamenii de rand, impuscati pe front, pentru un viitor mai bun aratat de bruma de pamant promisa, impuscati pe la rascoale – pentru ca isi plangeau deznadejdea, morti de tifos fara sa stie pentru ce dar reporniti la lupta cu hotarare, ca peste decenii copii lor-ajunsi la randu-le prin inchisorile rosii, ei bine, oamenii de rand sunt cei care platesc anonim dar scump totul. Atunci ca si acum. Si maine.
    Ca spun romanii: asa a vrut Dumnezeu. Si d-aia traiesc aici de mii de ani, pe cand marii lumii de azi erau nomazi si se inchiau la harci de vaci pe la nordul Caspicii. Sau aiurea.

    • Cristian Negrea says:

      Foarte buna referirea la printul mort la varsta de 4 ani, fiul regelui Ferdinand si al reginei Maria, voi reveni asupra acestui subiect. Multumesc ca mi-ati amintit.

      • itdr says:

        Caut sa-mi fac timp pentru a reciti Povestea vietii mele, a reginei Maria, poate gasesc referinte. Sau prin memoriile politicienilor de atunci.
        Este documentatie, negresit, destula si in Arhivele nationale, dar pentru a intra pe fondul Casei regale, este nevoie de recomandare si , mai ales, de timp. Sau prin documentele medicale (dr Cantacuzino?).
        Este un semn de intrebare: tocmai Casa regala (cu toata paza si masurile de prevenție) a fost lovită de virus (pe la 15-16 octombrie, stil vechi, apar referiri despre boala principelui) când acesta abia se făcea resimțit la categoriile defavorizate și la trupele române. Nu sunt deplin documentat, de aceea nu trag concluzii.
        Dincolo de toate, atunci și Casa regală a dat jertfă pe cel mai tânăr membru al său, la numai 4 ani. Ca aproape toate familiile românești, care au plătit cu minim o viață realizarea unei țări mai mari, mai puternice, libere, progresistă (și cu dari mai mici) în care și categoriile de jos ale societății au avut dreptul măcar să spere în mai bine.

  13. Donkeypapuas says:

    Ia priviţi ce neghiobii în stilul mistificator al “demitizării” apar în fiţuica Adevărul (Pravda) românească: http://adevarul.ro/cultura/istorie/cum-ne-am-petrecut-marele-razboi-romania-romania-bacanul-ramolit-printesa-ospiciu-1_50fd496551543977a9895df5/index.html

    • itdr says:

      Politologie de pe cheiul gârlei Dâmboviței…
      Nu cred că este nici un semn de mistificare în articol, decât o interpretare din diferite puncte de vedere a subiectului. Anii 1914 – 1919 au fost pentru Romania dramatici, societatea românească fiind între agonie și extaz.
      Fiecare curent politic (antantist sau centralist) a căutat să descopere și să amplifice, chiar până la demonizare, punctele slabe ale rivalilor. Făcută cu patimă balcanică, acțiunea ambelor părți a dat în ridicol.
      Satiră, acuze, demonizări, vânătoare de vrăjitoare, eroi închipuiți din învâtriți, oameni de bine care nu au rezistat acuzelor și au ales gesturi fatale, etc, etc, asta apare după fiecare război prin care trece o națiune, deci și societatea nostră nu a făcut excepție.
      Treabă făcută balcanic…
      Una peste alta, România Mare nu a apărut ca rezultat al hazardului sau a voinței marilor puteri (ăstea nu au avut ce face, în 1916 când au dorit intrerea noastră în război, dar, mai ales, în 1919, când, la Conferința de pace de la Paris, deși ne puneau bețe-n roate, au luat ca un fapt împlinit și au recunoscut desideratele românești, atât cele de la București din 1916 cât și cele exprimate le Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia și Arad în 1918). România Mare a apărut ca rezultat al voinței clasei politice românești, de toate curentele (liberalii au vrut în Transilvania, conservatorii în Basarabia…). Ș-a făcut și au reușit, dar cu preț imens. Plătit scump de poporul de jos, rămas ca-ntotdeauna, anonim.

      • Donkeypapuas says:

        Păi vă dau o mostră de “demitizare” din acel articol: “o despărţire radicală: cea a României unora – germanofilii – de România celorlalţi – germanofobii.”. Până şi un licean ştie că în România antebelică au existat pe plan cultural “germanofilii” şi “francofilii”. Dar pe plan POLITIC situaţia se prezenta cu totul altfel şi acel punct care este ELUDAT în fiţuica cu iz de Pravda îl constituie RUSOFOBIA, reântărită mereu şi mereu de atitudinea ticăloasă a Imperiului ţarist. Luaţi la puricat articolul respectiv şi vă veţi îngrozi de câte mizerii antiromâneşti sunt scrise.
        PS: în anii neutralităţii serviciile străine (fie antantiste, fie centrale) alimentau la greu presa din România. Cam acelaşi lucru se întâmplă şi azi.

  14. itdr says:

    Cei drept l-am citit iute, nu puricat…
    Jurnalistii de ieri si de azi. Inregimentati sub titlui de independenti.
    Nepotii celor veniti cu tancurile rusesti nu pot simti romaneste. Niciodata. Indifernt de profesie.

  15. itdr says:

    Adaug: cred in presa, ca instrument de alarmare a poporului.
    Dar sa ne uitam la jurnalistii cu adevarat independenti> ce libertate au, de exprimare si materiala…
    Scanteia > Scanteia Poporului>Adevarul, parca asa a avut numele…

  16. Istoriculfanatic says:

    Felicitari pentru articol. Unele lucruri chiar nu le stiam, desi am citit si eu cateva carti despre WW1.

  17. Hannibal says:

    Puterile occidentale nu au tradat Romania deloc,au fac tot ce a fost posibil sa o sprijine,sa nu uitam ca Romania Mare a fost posibila doar cu ajutorul unui francez…generalul Berthelot,nimeni altcineva nu a avut o contributie mai mare decat acest…strain.Merita ca macar poporul roman sa ii retina numele si faptele…generalul Berthelot.
    In esecul campaniei ofensive din Transilvania vina apartine exclusiv conduceri armatei si statului roman,lipsa de clarviziune a condus la acel esec.Daca Romania se multumea sa fortifice linia defensiva din trecatori si actiunea ofensiva sa se indrepte spre Sofia trupele germane din Grecia ar fi fost scoase din lupta.Ocuparea capitalei bulgare nu ar fi necesitat eforturi deosebite dat fiind inexistenta unor lucrari de aparare sau a vreunei forte armate in zona.Cu bulgaria scoasa din razboi frontul de la salonic era in pericol de incercuire.

    • Cristian Negrea says:

      De acord cu unele, in dezacord cu altele. Spuneti ca vina apartine exclusiv conducerii romane, dar uitati de faptul ca niciunul dintre aliati nu si-a respectat angajamentele luate la intrarea Romaniei in razboi, dupa cum insusi Saint-Aulaire spunea. plus promisiunile de sustinere cu trupe in Dobrogea ale rusilor. Despre decizia de a scoate mai intai pe bulgari din lupta, a existat un curent in conducerea franceza referitor la asta, dar a fost refuzat categoric de catre… rusi, inainte de a-l refuza romanii. Pentru mai multe amanunte, vedeti si urmatorul articol pe aceasta tema: Tradarea ruseasca. Alte dovezi.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Trădarea rusească. Intrarea în război (1916) – de Cristian Negrea | Ziarişti Online - [...] Cristian Negrea [...]
  2. Tradarea ruseasca - [...] Cristian Negrea via Ziaristi [...]
  3. Mereu trădați de aliații noștri - Ion Coja - [...] [...]
  4. Mereu trădați de aliații noștri – Trădarea rusească…. « Cronici Geruliene - [...] [...]
  5. Trădarea rusească. Alte dovezi (1916) - Cristian Negrea | Cristian Negrea - [...] articol al meu Trădarea rusească. Intrarea în război (1916) a stârnit multe reacții de neîncredere, era și normal. Mare…
  6. Trădarea rusească. Alte dovezi (1916) | Ziarişti Online - [...] articol al meu Trădarea rusească. Intrarea în război (1916) a stârnit multe reacții de neîncredere, era și normal. Mare…
  7. TRĂDAREA RUSEASCĂ. ALTE DOVEZI(1916) | Secretele istoriei cu Alexandru Moraru - [...] articol al meu Trădarea rusească. Intrarea în război (1916)a stârnit multe reacții de neîncredere, era și normal. Mare parte dintre…
  8. Tradarea ruseasca. Alte dovezi(1916) - [...] putut da victoria. Generalul Erich Ludendorff, Șeful Statului Major German Ultimul articol al meu Trădarea rusească. Intrarea în război…
  9. Tradarea ruseasca. Alte dovezi(1916) « Cronici Geruliene - [...] astfel de prieteni ca rusii nu mai ai nevoie de dusmaniUltimul articol al meu Trădarea rusească. Intrarea în război (1916) a…
  10. Intrarea României in Primul Război Nomdial si trădarea rusească « CER SI PAMANT ROMANESC - [...] Intrarea României in Primul Război Nomdial si trădarea rusească [...]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

top