search
top

Ogoranu și CIA

A fost ziua eroilor, ne-am amintit de ei pe la comemorări și pe internet, dar se pare că unii din cei mai vitregiți eroi ai noștri au fost din nou uitați. Interziși până în 1989, iar după aceea ignorați de cea mai mare parte a populației, asta este soarta unora din cei mai bravi eroi care i-a avut țara noastră, cei din rezistența armata anticomunistă. Singuri împotriva tuturor, ei nu au cedat și și-au apărat țara, neamul și credința împotriva celei mai devastatoare invazii a secolului XX, cea comunistă. Au luptat cum au putut, în grupuri sau individual, în munți și în păduri, în deltă și ostroave, au încercat și în mare parte au reușit imposibilul, nu au cedat. Dar au plătit cu grele suferințe și chiar cu viața, atât ei, cât și cei care i-au sprijinit, mare parte din populația românească. Au reușit imposibilul, au arătat lumii întregi că există rezistență și luptători în spatele Cortinei de Fier care nu au plecat capul în fața comunismului impus de ocupanții ruși, prin asta arătând fața României eroice.

Nu trebuie să ne simțim inferiori cu nimic față de alții, ungurii au avut revoluția de la 1956, cehoslovacii cea de la 1968, dar ambele au fost inspirate și dirijate de sus, de la liderii lor naționali care au încercat să se dezică de conducerea Moscovei. Noi am luptat tocmai împotriva liderilor noștri impuși de Moscova, a slugilor comuniste sosite călare pe tancurile rusești în august 1944. Ai noștri au luptat fără speranță, doar din datorie, datorie care au înțeles să o ducă până la capăt. Rapoartele Securității la 1948 menționau peste o mie de grupuri de rezistență pe teritoriul românesc, iar rezistența noastră armată a fost cea mai îndelungată din toate țările intrate în orbita comunistă după 1945, ultimul partizan anticomunist fiind ucis în Munții Banatului în anul 1962! Mai multe amănunte în articolul Românii și anticomunismul.

Atât sovieticii, cât și americanii, au înțeles însă importanța acestor grupuri de partizani pe teritoriul României, din rațiuni diferite. Americanii și occidentalii, prin prisma Războiului Rece, au înțeles importanța acestor grupări de partizani ce se opuneau regimului comunist, de aceea au făcut unele încercări de a-i sprijini, cu cât mai puține cheltuieli și cât mai multe rezultate, pentru ei era importantă nesiguranța spatelui unui potențial front inamic. Dar și sovieticii au înțeles același lucru, o mărturie esențială a unui fost deținut politic mi se pare relevantă. Acesta era interogat de un securist, când a dat buzna în birou un consilier sovietic foarte nervos, năpustindu-se spre biroul securistului, fără a-l observa pe bietul deținut rămas undeva după ușă. Rusul a început să-l asalteze cu întrebări pe securist despre gruparea de partizani din zona Huedin, de ce aceștia nu au fost neutralizați încă, întreaga conversație purtându-se în limba rusă. Securistul se apăra, spunând că s-au luat măsuri, că se vor organiza ieșiri pentru capturarea lor etc. Nemulțumit, rusul a continuat cu un expozeu despre importanța acestei misiuni, subliniind faptul că ei, sovieticii, cunosc importanța luptei de partizani și ce pot face aceste trupe neregulate în spatele frontului, deoarece chiar ei le-au folosit la maxim în al doilea război mondial abia încheiat. În încheiere, comisarul i-a strigat securistului că sovietele nu vor putea porni ofensiva împotriva capitaliștilor atâta vreme cât în spatele lor rămân aceste trupe de partizani care în cazul declanșării unui nou război vor fi nucleul pe care se vor constitui forțe de rezistență care vor zădărnici efortul de război prin acțiuni subversive împotriva spatelui frontului, prin atacuri împotriva coloanelor de aprovizionare esențiale pentru front. Comisarul s-a întors să plece și a dat ochii cu bietul deținut politic, a întrebat dacă știe rusește, securistul a răspuns negativ, apoi a ieșit. Dar omul știa rusește și a înțeles totul, fapt care l-a relatat într-un articol după 1989.

Deci sovieticii înțelegeau importanța partizanilor români și de aceea făcea presiuni pentru ca ei să fie anihilați. Din ceea ce știm, cam asta era tactica acestor partizani, să stea pregătiți, în adormire, să se apere de atacurile Securității, dar să nu provoace prea mult, în ideea foarte probabilă la acea vreme a izbucnirii unui conflict deschis între URSS și Occident, atunci ar fi putut fi de folos și ar fi putut avea un rol esențial în derularea ostilităților. Doar existența armelor nucleare de ambele părți (după dobândirea bombei nucleare de către sovietici) a făcut acest conflict puțin probabil, el purtându-se mai mult prin interpuși, sprijiniți direct de una sau alta dintre părți. Dar în acea perioadă partizanii erau încurajați de occidentali să reziste, întreaga populație era încurajată să facă acest lucru, era o tactică normală pentru a-i menține activi și pentru a slăbi lagărul comunist. Chiar dacă ajutorul sperat, eliberarea așteptată, venirea americanilor, nu s-a produs niciodată. Bunicii noștri așteptau cu sufletul la gură venirea americanilor, erau chiar și vorbe populare de genul: “Ține, Doamne, partizanii / Până vin americanii”. N-au venit, Europa a fost împărțită la Ialta, dar legile războiului, fie el și război rece, erau valabile.

Occidentul i-a sprijinit pe partizani, în ideea că poate va fi nevoie de ei, sau, în caz că nu, pentru a-i slăbi pe cei din lagărul socialist. Un mic efort cu rezultate maxime. Astfel, au fost grupuri de partizani care au beneficiat de parașutări de materiale, au fost români instruiți în tabere de antrenament și apoi retrimiși în România pentru a lua legătura cu partizanii și a se alătura lor. Nu este de mirare, este în strategia războiului, la fel au făcut cu puțini ani înainte în Franța sau restul țărilor ocupate de Germania nazistă. La noi, au fost români instruiți care scăpați în Occident au fost instruiți și retrimiși în România ocupată pentru a desfășura activități de partizani sau pentru a lua legătura cu aceștia. Un caz celebru pentru zona Maramureșului, o adevărată legendă, a fost partizanul Blidaru, ce a acționat în zona Băița de Sub Codru. A fost țăran simplu, a devenit partizan, a acționat ca atare, a reușit să fugă în Occident, a fost instruit în lagărul de la Trieste, apoi a revenit și și-a continuat activitatea după 1953 până a fost surprins și împușcat prin trădare.

Au fost alții care au fost parașutați, cel mai cunoscut grup fiind grupul Săplăcan, capturați și executați ulterior, despre care ni se amintește și în memoriile voievodului rezistenței anticomuniste românești, cel despre care voi vorbi mai departe. Prea puține date ne-au rămas despre aceste grupuri de eroi, cea mai mare parte dispărând fără urmă, uciși de Securitate. Ce mai avem despre ei sunt ceea ce a mai rămas prin arhivele Securității, sau în cazuri rarisime, mărturii ale celor foarte puțini care au reușit să supraviețuiască.

Iar cel mai cunoscut dintre aceștia este fără îndoială cel supranumit voievodul rezistenței românești, Ion Gavrilă Ogoranu, conducătorul grupului de rezistență de pe versantul nordic al Munților Făgăraș. Din fericire, acesta ne-a lăsat și memoriile sale scrise, reunite sub titlul Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc (7 volume). Memoriile sale cutremurătoare ne dau o imagine despre dramatismul luptei și existenței unui grup de rezistență armată în acele vremuri, despre greutățile vieții de zi cu zi în munți, despre încleștările pe viață și pe moarte cu trupele Securității, despre sprijinul necondiționat al populației din sate, în ciuda persecuțiilor securiștilor, despre lupta lor dârză și fără speranță, totul pentru țară și neam. După cum spune chiar Ion Gavrilă Ogoranu:

Am scris aceste rânduri în amintirea celor care au luptat şi au murit în acei ani, 1948-1957, în rezistenţa armată anticomunistă făgărăşeană şi care nu au nici mormânt, nici cruce. Am scris pentru a lăsa mărturie că acest colţ de ţară nu şi-a plecat capul de bunăvoie în faţa comunismului. Să se ştie că au existat oameni care, cu sângele lor, au spălat faţa României, pătată de laşităţi şi trădări. Copiilor şi nepoţilor să nu le fie ruşine să se numească români.

Iar el și grupul său au lupta și majoritatea au murit fără să abdice de la acest crez. Ar putea fi scrise multe despre luptătorii din rezistența anticomunista, dar s-a scris prea puțin, și românii au citit și aflat și mai puțin. Greșeala noastră ca neam, ne uităm și ne desconsiderăm eroii, așa am făcut-o întotdeauna. Dacă Ion Gavrilă Ogoranu ar fi fost american, ar fi avut sărbători comemorative la date fixe, dacă ar fi fost francez, ar fi avut numele său pe străzile marilor orașe, dar el s-a născut român, iar tragedia acestui fapt îl face ca să fie cunoscut de mai mulți străini decât de români.

Dar asta este o altă problemă, nu mai puțin importantă, poate voi mai reveni asupra ei. Scopul acestui articol este altul. În memoriile acestui erou luptător anticomunist întâlnim și ideea de a fi sprijiniți, el și grupul său, de către occidentali prin parașutări de arme, muniții și mijloace de subzistență. Repet, aceste lucruri s-au petrecut în cazul altor grupuri, cum apare și în linkul de mai jos, dar vom ajunge și acolo.

Iată cum descrie Ion Gavrilă Ogoranu inițierea ideii de a fi sprijiniți de către americani sau aliații occidentali:

Cât timp am stat în Şoarş la Nicolaie Grecu am mai avut o legătură de care îmi amintesc cu mult drag: e vorba de familia notarului Moise Câlţea, tatăl studentului Doru Câlţea, care fusese arestat cu un an în urmă. Dânşii locuiau pe atunci în Şoarş şi erau furnizorii noştri cu cărţi şi cu mâncare.

Cam pe la începutul lunii martie, a venit la noi cu o veste importantă: un tânăr din Şona, tot cu numele Câlţea, nepot de-al dumnealor, avea viză de plecare în S.U.A., ca unul ce se născuse acolo şi ne întreba dacă nu avem de trimis un mesaj în străinătate. Notarul susţinea că garantează de buna credinţă şi seriozitate a acestui tânăr.

Împreună cu Leu şi Gelu am stabilit să trimitem următoarele Comitetului Naţional Român din Franţa:

1. Să ştie despre existenţa noastră ca grup de rezistenţă armată în Munţii Făgăraşului, ca şi a fraţilor Arnăuţoi.

2. Dacă pot, să ni se trimită cu un avion ajutoare în arme, echipament şi medicamente, paraşutate (nu mai ţin minte exact data, pe la sfârşitul lui septembrie) în perimetrul dat de unele coordonate din harta militară 1/100.000. Era zona de la izvoarele râului Sebeş-Făgăraş. Ca semn de localizare: semnale intermitente cu lanternă cu lumină roşie. Dacă la data fixată munţii ar fi fost acoperiţi de nori, cererea rămânea valabilă în săptămâna următoare în aceeaşi zi şi tot aşa în săptămânile următoare.

3. Să ni se deschidă în modul cel mai potrivit o legătură permanentă cu C.N.R.

Cererea urma să fie învăţată pe de rost de tânăr, să nu rămână nimic scris. Domnul Câlţea urma să se întâlnească cu tânărul, care să repete de atâtea ori până va şti-o pe de rost. Am optat pentru C.N.R. pentru că ştiam câte ceva despre el de la Vocea Americii. De asemenea, manifestele găsite cu un an în urmă erau semnate de Regele Mihai şi C.N.R.

Sceptici din păţite, n-am pus mari speranţe în mesaj, ca, în caz că nu se întâmplă nimic, să nu avem dezamăgiri.

Mai departe, la momentul stabilit, Ogoranu descrie evenimentul și dă și unele explicații probabile, el nu a știut până la capătul vieții sale ce s-a petrecut cu adevărat.

După cum am povestit mai înainte, în iarnă, prin notarul Câlţea, am avut şansa de a trimite un mesaj către Consiliul Naţional Român din Franţa printr-un tânăr, rudenie cu notarul, ce avea viză de intrare în S.U.A. Mai întâi am comunicat Consiliului că eram un grup de studenţi, elevi şi ţărani, luptători cu arma în munţi împotriva comunismului, îi rugam să ne ajute cu arme şi ce vor mai crede; la o dată anume să trimită un avion care să paraşuteze ajutoare într-un anumit careu, dat de nişte coordonate extrase din harta militară l/100.000. Ca semn de recunoaştere – semnale cu lumină roşie, când pe cer apărea avionul. Locul ales – la izvoarele râului Sebeş (făgărăşan). Tânărul plecase şi acum se apropia data fixată de noi. Nu mai ţin minte dacă era la sfârşitul lui septembrie sau la începutul lui octombrie. La întâlnire, parcă lipsiseră Ilioi, Gelu şi Brâncoveanu. Ceilalţi ne-am întâlnit toţi. Ne aflam cu vreo câteva zile înainte. Victor, Gheorghe şi Nelu Novac aduceau veşti foarte ciudate. Intrarea în pădure, în preajma râului Sebeş, era păzită de securitate ziua şi noaptea. Toţi muncitorii forestieri au fost retraşi în sate. Nu făcuseră nici un semn în zonă, să fi dat securităţii motiv să le căşune pe râul Sebeş. Am ocolit, urcând munţii pe la Bucium şi-am ieşit la munţii Tagu şi Faţa lui Ilie. Aici am dat peste nişte ciobani brăneni cunoscuţi, care ne-au povestit că ei, fiind vremea bună, au întârziat cu oile în Ţiganul şi Buzduganul, dar a venit securitatea de la Zârneşti, şi-au aşezat corturile şi şi-au întins antenele în poiana stânii, iar pe ei i-au alungat cu oile; că numai cu o zi înainte, voind să pască în poiana stânii din Văcarea, n-au putut s-o facă, deoarece un cordon de soldaţi i-a alungat. Am tras concluzia normală că securitatea ştie că am cerut ajutor de la C.N.R.

Bănuiam că tânărul, cine ştie din ce motive, ne-a vândut planul nostru. Rămâneau însă câteva semne de întrebare: De ce n-a fost arestat notarul Moise Câlţea? De ce apoi atâta demonstraţie de forţă, când mai uşor ar fi fost să pândească la faţa locului? Parcă mai mult îs interesaţi să nu ne putem apropia decât să ne prindă. Ne-am îndepărtat necăjiţi la poalele pădurilor de la Ohaba şi Şinca-Nouă. Obişnuiţi cu nenorocirile, puteam spune că dacă n-am câştigat ceva, n-am pierdut cel puţin nimic şi ne-am întors la ale noastre. La data fixată de noi, spre miezul nopţii, am auzit zumzetul unui avion deasupra munţilor, undeva la foarte mare înălţime, ce ba se îndepărta, ba se apropia. Am rămas încremeniţi. De unde eram, n-am putut face nimic. Dar dacă avionul era românesc? Ce rost ar fi avut, numai să ne inducă pe noi în eroare? Nu-i puteam da de capăt. În zilele următoare, cred că Olimpiu Borzea ne-a dat ziarul „Scânteia”, în care era inserat un articol scurt: „Un avion american, trimis de cercurile imperialiste, a zburat în timpul nopţii cutare deasupra Munţilor Făgăraş, cu intenţia de a ajuta bandele de terorişti. Terminându-şi benzina, a aterizat forţat în R. P. Ungară, crezând că se află în Iugoslavia.”

Era adevărul adevărat? Era o minciună scrisă pentru noi? Atunci nu ne-a dat prin cap să confruntăm o Scânteie vândută în Făgăraş cu alta din Ţară, să vedem dacă nu cumva era un articol scris anume pentru făgărăşeni. Şi de unde ştiau ei misiunea cu care a venit avionul american? Şi cum s-ar putea crede că americanii au fost aşa de neprevăzători să nu-şi ia benzină suficientă? Oricum ne întrebam şi ne răspundeam, adevărul nu-1 puteam ghici.

38 de ani mai târziu, aflându-mă în S.U.A., am vrut să lămuresc enigma. Voiam să-1 întreb pe fostul ministru de externe Vişoianu, dar bătrânul nonagenar era plecat mai mult în lumea umbrelor decât pe pământ şi nu am putut culege mai nimic de la dânsul. Explicaţia am găsit-o în literatura americană despre acest subiect. Varianta cea mai plauzibilă ar fi următoarea: tânărul Câlţea a fost de bună-credinţă şi a transmis mesajul la C.N.R. Acesta, prin serviciile secrete americane, a trimis un avion cu ajutoare, la locul şi la data cerută de noi. În acelaşi timp însă, în respectivele servicii se aflau infiltraţi agenţi sovietici (Philby şi alţii), care-i anunţau pe sovietici, iar aceştia – securitatea, despre orice pas făcut de apuseni în România. Deci la vremea aceea se ştiau locul, data şi ora când trebuia să vină avionul. Dintre diferitele reacţii, s-a ales cea mai convenabilă. Au făcut tot ce le-a stat în putinţă să nu ne putem apropia de izvoarele Sebeşului şi au lăsat avionul să se învârtă zadarnic pe deasupra munţilor. Să se convingă că nu-i aşteaptă nimeni acolo. Articolul cu aterizarea forţată (adevărată sau inventată) era scris pentru dezamăgirea noastră.

A încercat să afle mai multe și de la securiștii care îl interogau după capturarea sa din 1976, la 26 de ani de condamnarea sa la moarte în contumacie:

- Prin cine aţi luat legătura cu Comitetul Naţional din Franţa?

- Prin Ion Vijoli, am răspuns repede, căci el n-ar fi putut suferi, era demult în SUA.

- Nu-i adevărat, ci prin notarul Moise Câlţea! mi-a servit-o el repede.

- Atunci de ce nu l-aţi arestat?

- Pentru că atunci n-am ştiut.

Profitând de atitudinea degajată ce-o arăta generalul, i-am pus o întrebare ce mă chinuia din 1951:

- Avionul de atunci a fost american sau românesc?

- Eu te anchetez pe dumneata sau dumneata pe mine?…

- Credeam că-i vorba de lucruri intrate în istorie, am mormăit.

- Încă nu-s intrate…

Da, încă nu erau intrate în istorie, până la moartea sa (1 mai 2006), Ion Gavrilă Ogoranu nu a reușit să afle adevărul, dacă acel avion a fost american sau nu, și dacă da cine i-a trădat. A aflat cine i-a trădat de nenumărate ori, a scris asta în memoriile sale, dar cine i-a trădat în acest aspect nu a reușit să afle.

Totuși, astăzi am putut afla adevărul. CIA a declasificat o parte din arhiva sa din acele vremuri, și mulțumită unui român stabilit de multă vreme în SUA, domnul Julian Chitta, am putut avea acces la această parte rămasă până acum necunoscută nouă. Acesta a publicat un articol numit: Partizanii romani din Carpati, in dosarele secrete ale CIA, în care se face referire, pe lângă alte acțiuni interesante, și la avionul care l-a intrigat pe Gavrilă Ogoranu. Iată textul integral, e vorba despre un document important privind istoria noastră:

Rasfoind prin arhivele secrete ale CIA, am ajuns la volumul 58, capitolul 7, paginile 912 – 930. Acestea sintetizau niste evenimente din iulie 1958, privind cererile unor luptatori romani din resistenta anti-comunista.

Printr-o filiera nementionata, acesti partizani din Carpati cereau SUA un ajutor urgent in armament, munitii, medicamente, haine de campanie si alimente conservate. 

Am dedus, din ceea ce am citit, ca aceasta cerinta a fost exprimata oral, unui functionar de rang inalt al CIA, de catre o persoana de credibilitate 5, venita atunci din Romania. Credibilitatea unei surse a serviciilor de informatii americane era masurata pe o scara de la 0 la 9.

Documentul arata cum un oarecare Ion Gavrila, un lider al miscarii de rezistenta din Carpati, a stabilit locul unde sa se parasuteze cele cerute, in trei zile specifice din August 1958, depinzand de conditiile meteorologice. 

Coordonatele de latitudine si longitudine, dupa parerea mea, cadeau undeva in muntii Fagarsului. Avionul ales era de tip KC-135 (medelul militar al lui Boeing 707) si a decolat din Italia, de la Aviano, langa Roma. Acest model de avion greu de transport a fost ales pentru faptul ca avea un plafon maxim (altitudinea maxima atinsa) de 16.000 metri, in timp ce un MIG-15 se putea ridica numai pana la vreo 15.000 de metri.

Prima incercare, la 28 iulie 1958, a esuat. Nu s-a putut stabili legatura cu destinatarii incarcaturii. La fel s-a intamplat peste cinci zile si peste alte cinci zile, dupa care misiunea s-a contramandat.

In paginile urmatoare se precizeaza ca securitatea sovietica si romana aveau toate datele privind aceasta incercare de a parasuta materiale pentru partizani, de la surse interne din CIA.

Intrigat, am continuat sa rasfoiesc toate documentele privind acest caz. La pagina 1.256  se vorbeste de un agent al CIA, de la sectia Europei de est, din biroul de la Bonn, un salariat numit Rudolph B. Hazel, care a fost deconspirat ca agent al Uniunii Sovietice.

A fost arestat, in octombrie 1958, fiind pasibil de inchisoare pe viata, ca tradator. Acest om a informat sericiile de inteligenta ale Uniunii Sovietice (GRU) despre schema de sprijin al partizanilor lui Ion Gavrila. 

Mai mult, este foarte probabil ca, in acea perioada, muntii Fagarasului sa fi fost impanziti de trupe romane si sovietice, ce incercau sa-i prinda pe oamenii lui Gavrila.

In documentele urmatoare nu se spune nimic mai mult despre luptatorii de gherila din Romania, in afara de faptul ca exista niste decupaje din Scanteia, unde se arata fotografiile unor morti, numiti “banditi imperialisti”, cu arme automate pe piept. 

Numele acestora sunt mentionate, dar din cauza proastei calitati a hartiei originale, la data cand au fost scanate pentru calculator, nu se mai puteau distinge literele mici. 

Un an mai tarziu, acest tradator a fost schimbat, la Berlin, pe Glienicker Brucke (Podul Glienicker), cu doi spioni americani detinuti in Uniunea Sovietica.

Cateva luni mai tarziu, in septembrie 1958, o cursa similara a unui alt avion KC-135, in Romania, a parasutat cu succes cele cerute de grupul de gherila Gheorghe Pintea, in Maramures. 

O fotografie luata din avion, in timpul noptii, de la o altitudine uimitoare, arata patru grupuri de “focuri ciobanesti”, plasate in forma de careu, cu latura de vreo doi kilometri, unde trebuiau parasutate materialele respective. 

S-au folosit niste dispozitive speciale, care au produs deschiderea parasutei la numai 300 de metri de sol, ceea ce a asigurat acuratetea lansarii. Pachetele cu alimente, munitii, haine, medicamente si radiouri de comunicatii, au fost impartite in patru grupuri, fiind parasutate separat, pentru ca in caz de accident sa nu se piarda intreaga cantitate. Aceasta actiune s-a incheiat ca un succes deplin.

Intr-o pagina compilata de analistii CIA, in anul 1958, se spune, printre altele, ca aceste grupuri de oameni “determinati”, numarand peste 2.000 de persoane, cu o atritie anuala de circa 10%, au viata extrem de scurta din cauza ranilor, accidentelor si a tradarii celor ce vin in contact cu ei. 

In acei ani, traind in Romania, (abia absolvisem liceul la Cluj) auzeam mereu de lupte armate in Muntii Apuseni, in Muntii Rodnei, dar nu se stia exact despre ce era vorba. Activistii vorbeau de “exercitii militare”, iar unii sotpeau, pe ascuns, cuvantul oprit, “partizanii”.

Din surse ce nu le pot verifica, am aflat ca in anul 1969, cu ocazia vizitei presedintelui Richard M. Nixon, in Romania, Henry Kissinger, secretarul lui de stat, (ministru de externe), ar fi cerut lui Ceausescu eliberarea tuturor detinutilor inchisi pentru lupta armata contra comunistilor si gratierea tuturor celor din munti, care nu au fost inca prinsi. 

Se spune ca Ceausescu ar fi consimtit la asa ceva, pentru a obtine unele favoruri din partea Vestului. Nu stiu daca dictatorul roman s-a tinut de cuvant sau nu. 

Indiferent cat de detasat esti, nu poti sa nu fii coplesit de emotie, vazand aceste file de istorie galanta a spiritului romanesc, care nu a putut accepta sclavia comunista cu resemnare.

Ion Gavrilă Ogoranu a avut dreptate, în acest caz a fost trădat de cineva din exterior, nu de către Kim Philby sau ai săi din MI6, ci din cadrul CIA, secția Europa de est din biroul din Bonn, pe nume Rudolph B. Hazel, agent GRU (serviciul secret al armatei sovietice), arestat în octombrie 1958. Nu și-a primit pedeapsa trădării, ci a fost schimbat un an mai târziu cu doi spioni americani. Da, de cele mai multe ori istoria este nedreaptă. Hazel a trăit bine mersi, cu o pensie grasă în raiul comunist la fel ca și Kim Philby și alții ca el, poate a prins și căderea Cortinei de Fier. În schimb, partizanii români erau executați fără discuție de către Securitatea asistată de consilierii sovietici, cum s-a întâmplat și cu camarazii de luptă ai lui Ion Gavrilă Ogoranu.

Ion Gavrilă Ogoranu în fața casei sale din Galtiu

 

 

 

 

Comments

comments

9 Responses to “Ogoranu și CIA”

  1. enzo says:

    Articolele astea sunt emotionante ca sa zic asa.
    Sambata am fost la Oradea la o piesa de teatru “Cei care nu uita”, interpretata magistral de trupa locala.
    _____
    Motto 1: Noi vom muri, la fel ca toţi cei ce azi luptă în munţi, moartea nostră însă va rămâne o mărturie că neamul acesta s-a opus tiraniei comuniste, că noi am iubit mai mult decât orice libertatea. Mamă ţară, iartă-ne că am cutezat să luptăm şi să murim pentru tine.

    Motto 2: După 50 de ani, adunarea parlamentară a Consiliului Europei nu a reuşit , în ianuare 2006, să determine condamnarea oficială a crimelor comunismului. În sala pe jumătate goală a Palatului Europei, nu s-a putut vota recomandarea oficială, ca ideologia care a ucis milioane de oameni şi executanţii ei să fie trimişi în instanţe, aşa cum s-a întâmplat în cazul procesului de la Nuremberg. Neavând parte de judecată, de dreptate, de morminte, martirii regimurilor comuniste nu se pot odihni decât în memoria noastră – poate singura formă de justiţie.

    Un spectacol itinerant, teatru în spaţiu neconvenţional, realizat după un scenariu de Gavriil Pinte.
    ___________
    http://www.partyoradea.ro/galerii/p/403-diverse/291559-cei-ce-nu-uita

    A fost o piesa cu publicul pe scena, interactiv oarecum, ne-au dus cu niste camioane de armata la o baza militara aflata in paragina unde au simulat executarea unor detinuti. Impresie artistica maxima, m-am simtit chiar mai trist si emotionat decat dupa vizita la Sighet.
    Inutil sa va spun ca piesa nu a aparut in programul oficial al teatrului, pe internet, publicitatea s-a facut ca pe vremuri “din gura in gura”, foarte eficient din moment ce cu 3 saptamani inainte nu mai erau bilete.
    Sper sa nu apara astia cu acuzatii de antisemitis, pentru ca la inceputul piesei sunt mentionate numele reale (evreiesti) ale celor care au adus comunismul si teroarea sovietica in Romania.
    Cinste eroilor nostri!

    • FOST SI PREZENT says:

      am citit cu drag , astept si azi astfel de oameni si caractere , dar cred ca astept in zadar ; as vrea sa ,, seruiesc ,, dar sunt sigur ca nu au timp de asa ceva , raman

      cu gandul la acesti oameni minunati ….. care au fost !

    • itdr says:

      Păi cine să condamne comunismul? Urmașii socialiștilor care l-au impus spre experiment acum aproape 100 de ani?
      Eroii noștri au fost frânți, trași pe roată, zdrobiți, lăsați să moară în hrube…Li s-a mistificat, pe fișa de anchetă și cea de condamnare chiar și faptul că au fost dușmani ai poporului (care popor?). Dar nu s-au plecat. Și s-au stins din lumea aste cu credința în Dumnezeu și în reânvierea Neamului lor. Dar multora ne place somnul…
      Un articol frumos al D-lui Negrea, omagial față de cei sacfificați pentru noi.
      Să nu-i uităm pe eroii uitați…(nu-mi aparține sintagma).
      Se zice că, după ce generalul de securitate Gergely (fost inamic în tinerețe al lui I.G.Ogoranu și al partizanilor? nu cunosc maănunte…) ar fi luat contact cu acesta, în vârstă amândoi, au trecut cu automobilul pe lângă sediul Securității de la Alba Iulia. Atunci generalul a avut o replică scurtă, arătând spre sediul clădirii: probabil că și acum îl caută pe Ogoranu… Înfrângere recunoscută în fața unui învingător moral. Scurt.
      Felicitări și să nu-i uităm pe eroii uitați.

  2. Ted Michael says:

    Superb articol . Tot respectul autorului ! De ce cei de la B1 Tv sau nasul Tv nu-i invita pe acesti ultimi eroi pentru puilda lor de eroism ?

  3. Dr Oz says:

    E bizar sa spui ca Ogareanu a reusit sa nu fie prins de Securitate cu toate ca avea spioni in CIA.

    • Cristian Negrea says:

      Dar crezi ca CIA stia care sunt ascunzatorile lui Ogoranu? Cei care au tradat din CIA stiau cand vor fi trimise parasutarile, asta e tot ce au aflat cei de la Securitate. Rapoartele de mai sus sunt clare in acest sens.

  4. Vlad says:

    Buna ziua
    cam tarziu fata de data articolului dar o scurta intrebare : in ce carte as putea gasi acea mentiune a anchetatorului KGB ? Am mai auzit aceasta relatare si tot incerc sa o gasesc …

    Cu stima,
    Vlad Craciunescu

  5. ROBERT HORVATH SUA says:

    INCREDIBIL DAR ADEVARAT !

    Cineastul Robert Horvath a-i da un sut in cur

    istoricului Alexandru Florian !

    directorul
    Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului
    …..care nu a avut loc !
    LA NEW YORK.

    CONFRUNTAREA DIRECTA FARA PRECEDENT, A AVUT LOC IN SEDIUL ICR ! .

    Ma numesc Robert Horvath, sunt de profesie cineast, absolvent al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti (IATC) si am lucrat la multe studiouri din Romania, indeosebi la Televiziunea Romana. Actualmente, imi continui activitatea la studioul meu de film, “DEVARTES FILM INTERNATIONAL”, cu sedii in Manhattan (New York) si Tokio. Sunt cunoscut, de asemenea, in calitate de grafician, ilustrator si pictor.
    , La Institutul Cultural Roman din New York, un eveniment dedicat special Holocaustului din Romania din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. La aceasta manifestare a participat si o delegatie din Romania, remarcandu-se prezenta istoricului Alexandru Florian .

    Redau mai jos interventia mea de la acest eveniment. Cuvintele sunt traduse din limba engleza, deoarece la ICR din New York este inca interzisa folosirea limbii romane!

    Doamnelor si Domnilor,

    Deoarece v-ati referit in expunerea Dvs. la necesitatea ca generatiile viitoare sa afle adevarul despre tragedia Holocaustului si pentru ca astazi copiii invata la scoala ca romanii sunt vinovati de genocid, as vrea ca ei sa afle si faptul ca romanii au fost aceia care au salvat intreaga populaltie evreiasca de pe teritoriul actual al Romaniei. Asistam la un fapt poate unic in istoria celui de al Doilea Razboi Mondial, anume acela ca un om s-a opus presiunii germane, salvand mai mult de jumatate milion de oameni de la pieire. Acest miracol romanesc se datoreaza in primul rand pozitiei intransigente si plina de curaj a maresalului Ion Antonescu. In al doilea rand, mai trebuie tinut cont si de caracterul specific al societatii romanesti din perioada respectiva. Ma refer aici la Ion Bratianu, Iuliu Maniu, la partidele istorice, la Regina Elena, la Dr. Lupu, la Patriarhul Nicodim, la Mitropolitul Balan, la intreaga Biserica Ortodoxa Romana si la multi altii care au pus umarul la salvarea evreilor. Cred insa ca factorul principal il reprezinta mentalitatea, psihologia si omenia romanilor.
    Care sunt faptele istorice? Dupa inceperea razboiului, se desfasoara foarte rapid operatiunile militare in Basarabia si Bucovina de Nord, unde este masacrata populatia evreiasca si unde fortele romanesti coopereaza cu cele ale germanilor. In curand, in spatele frontului, apar comandourile germane specializate in operatii de “curatire” si, paralel, incep deportari de familii intregi din populatie evreiasca, dincolo de Nistru, in Transnistria. Pentru mine, moartea chiar si numai a unui singur om nevinovat reprezinta o tragedie, dar trebuie sa iau in consideratie si statistica.
    Pentru ca subiectul este foarte controversat, las la aprecierea audientei sa deduca adevarul – din diferite surse. Una dintre ele ar fi “Enciclopedia Iudaica”, o lucrare de referinta, in care se mentioneaza cifra de 40.000 de morti, plasand Romania pe locul 10, ca vinovatie, in timp ce raportul Dvs., al Comisiei, se refera la 420.000 de victime, Romania ajungand pe locul 2, imediat dupa Germania. Tinand seama de paritatea po***tiei, Romania devine, nici mai mult, nici mai putin, prima “Killing-machine” din istoria celui de al Doilea Razboi Mondial!
    In aritmetica Comisiei se adauga si Ardealul de Nord, acolo unde populatia evreiasca a fost decimata, numai ca, atunci, Ardealul de Nord se afla sub controlul maghiar. Dumneavoastra mai treceti cu vederea si alte fapte: ca toti barbatii evrei in putere au fost incadrati in Armata Rosie, ca o mare parte din poppulatie a fugit in interiorul Rusiei si ca foarte multi evrei au murit de moarte naturala sau de boli contagioase (tifos), de care a suferit intreaga popopulatie, inclusiv Armata Romana.
    Responsabilitatea Guvernului Romaniei in aceste evenimente este mare, dar este greu sa fie separata de responsabilitatea germanilor.
    Ma voi ocupa in continuare de momentul crucial, anul 1942, care este sters cu buretele sau distorsionat ca semnificatie istorica. Mihai Antonescu, Ministrul de Externe, se intalneste cu Hitler, in acea toamna, si ii comunica hotararea de a nu-i preda pe evreii din Regatul Romaniei. Vreau sa va mai amintesc, domnule Florian doua documente semnificative, pe care sper si cred ca le cunoasteti: la o saptamana de la aceasta intalnire istorica, Ion Antonescu declara, intr-o sedinta a Consiliului de Ministri: “Nu voi face jocul rasist al germanilor si ii voi slava pe toti evreii mei”; dupa alte doua saptamani, la o alta sedinta a Consiliului de Ministri, Ion Antonescu declara: “Eu mi-am dat cuvantul sa asigur viata si libertatea evreilor si ma voi tine de cuvant”. Toamna lui 1942 pecetluieste pentru totdeauna salvarea unei intregi populatii de la moarte, condamnata la “solutia finala” de catre Hitler.
    Ma voi referi acum la Raportul Comisiei Holocaustului, lucrare unde o reala tragedie este folosita pentru anumite interese politice. In 2002, Guvernul Romaniei, bazandu-se pe documentele Arhivei Nationale si in conjunctie cu toate documentele primite de la Muzeul Holocaustului din Washington, DC, decreteaza, fara echivoc, ca pe teritoriul Romaniei nu a avut loc Holocaustul. La mai putin de doi ani, insa, Guvernul Romaniei isi schimba pozitia, infiintand o Comisie care, bazandu-se pe exact aceleasi documente, decreteaza ca in Romania a avut loc un genocid de proportii inimaginabile. Comentariile sunt de prisos!
    Vreau sa mai spun asistentei ca Raportul Wiesel de cercetare a crimelor Holocaustului reprezinta un atac fara precedent la adresa demnitatii romanilor. In concluzia raportului se spune: “Romanii sunt vinovati de genocid, chiar daca in anumite regiuni au supravietuit evrei”. Inainte de a intra in fondul problemei, doresc sa mai remarc ca “anumite regiuni” reprezinta, de fapt, Romania de baza, Romania esentiala, adica in actualele ei granite. Raportul arunca o vina colectiva, acuzand de genocid intreaga populatie romaneasca. Aceasta idee de vina colectiva apartine ideologiei fasciste si/sau comuniste, aruncand vina – reala sau imaginara -
    catorva asupra unei intregi colectivitati nationale, rasiale sau sociale. Iar o vina colectiva nu are ce cauta in discursul unei democratii! Se merge atat de departe incat se spune ca majoritatea populatieii romanesti a sprijinit Holacaustul!
    Ma intreb: oare cum a fost posibil asa ceva, cand faptele din Bucovina si Basarabia au fost foarte putin cunoscute de populatietie. Eu personal am plecat la 32 de ani din Romania si nu am auzit niciodata despre aceste evenimente. Romania este prezentata in acest material ca o tara fascizata si complet rasista. As vrea sa-i amintesc domnului general si cercetator istoric faptul ca fascismul a fost lichidat in Romania cu ocazia rebeliunii legionare. Fragmentul care m-a intrigat profund este urmatorul: “Holocausul isi are radacini adanci in istoria si cultura romana”! Aceasta constatare aduce un atac frontal Istoriei Romaniei si nu scapa de aceasta
    decapitare niciun om politic, niciun partid istoric, niciun moment al istoriei si nici al monarhiei. Deci, Istoria Romaniei este prezentata de Comisie in primul rand ca o istorie a antisemitismului. Acelasi tratament i se aplica insa si Culturii Romanesti. Nu scapa de “atentia” noii inchizitii nicio personalitate culturala, de la Alecsandri, Eminescu, Kogalniceanu, Hajdeu, Slavici etc., iar in epoca moderna nu scapa nici Emil Cioran, Noica, Mircea Eliade. Asadar, in opinia Comisiei, Cultura Romaneasca nu este importanta prin valentele sale universale, ci numai prin caracterul ei rasist si antisemit. Cu alte cuvinte, Mihai Eminescu si ceilalti piloni ai Culturii Romanesti sunt, nici mai mult, nici mai putin, vinovati pentru cauzarea Holocaustului. Cruciti-va, doamnelor si domnilor, Concluzia acestei Comisii a dat o unda verde unei adevarate “vanatori de vrajitoare”, avand ca victima cultura si limba nationala. Atentia este in primul rand indreptata asupra lui Mihai Eminescu si a lui Mircea Eliade,
    Dacă Eminescu
    ar fi trăit în perioada interbelică , azi tovarăşe Florian l-ati fi interzis ?

    Nu mi se permite intrarea laICR New York
    , deoarece am cerut sa se vorbeasca si romaneste la manifestarile organizate de Institut (pentru participarea din aceasta seara, a trebuit sa mi se dea o derogare speciala de la Washington!).

    Vreau sa mai adresez cateva cuvinte doamnelor si domnilor din spatele meu, care striga, cu inversunare, sa nu fiu lasat sa mai vorbesc si sa fiu dat afara! Daca Dvs. mai sunteti azi in viata, aceasta i se datoreaza maresalului Ion Antonescu si – in primul rand – omeniei romanilor. Este greu pentru mine sa inteleg cum multi romani accepta orice compromis, inclusiv acest raport degradant. La fel, nu pot sa inteleg cum multi evrei, in loc sa fie recunoscatori si sa le arate gratitudine celor care le-au salvat viata, stau si asteapta sa le mai dea inca o palma. Un adevar spus doar pe jumatate seamana cu o minciuna. Pe fundalul unei tragedii adevarate, asistam aici la un atac fara precedent la adresa Istoriei si Culturii Romanesti. Daca vrem sa ne recastigam demnitatea, trebuie sa spunem adevarul
    intreg. Va multumesc pentru rabdarea si atentia Dumneavoastra.
    ROBERT HORVAT DEVA

    Cineast

    PRESEDINTELE

    DEVARTES FILM INTERNATIONAL

    New York -Tokyo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*


seven − = 5

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

top