search
top

Ion Iliescu şi Petre Roman trebuie să plătească

Interviu luat de senatorul Sabin Ivan şi apărut în cartea sa “Radiografii poarlamentare. De vorbă cu Alexandru Bârlădeanu”, editura Ex Ponto, 1998, Constanţa:

“În luna iunie 1996, la sfârşitul celui de al doilea mandat de senator şi ultimul, am reuşit să realizez un nevisat interviu cu fostul meu coleg de Senat şi adversar politic, Alexandru Bârlădeanu. Dialogul nostru avea să atragă atenţia cititorilor prin ineditul său: faţă în faţă două vieţi cu două destine total diferite. Cu decenii în urmă, în timp ce Alexandru Bârlădeanu era unul din marii nomenclaturişti ai P.C.R., studentul medicinist la Cluj, Sabin Ivan, semnatarul acestui articol, îşi ispăşea în temniţele comuniste cei 7 ani de condamnare politică pentru „crimă de uneltire împotriva statului comunist”. După alegerile din 20 mai 1990, destinele noastre s-au întâlnit: Alexandru Bârlădeanu, senator F.S.N., preşedinte al senatului, iar subsemnatul senator PNL de Constanţa.
„La vârsta mea”, a ţinut să-mi spună de la început Alexandru Bârlădeanu, „nu mai am timp decât pentru adevăr. Voi încerca să răspund tuturor întrebărilor dumneavoastră, să fac eforturi de memorie pentru a fi cât mai exact, rugându-vă însă, ca răspunsurile mele să fie redate aşa cum le formulez.. Cât privesc comentariile dumneavoastră, eu nu voi obiecta, vă respect opiniile, indiferent care vor fi ele”.
Interviul a apărut într-un volum intitulat „Radiografii parlamentare. De vorbă cu Alexandru Bărlădeanu” , la Editura „Ex Ponto”, Constanţa, pe care l-am lansat în luna iunie 1998, la Muzeul Literaturii Române, Bucureşti. În cele aproximativ 70 de pagini de interviu, am consemnat şi lucruri necunoscute de subsemnatul, printre care şi semnarea „Tratatului trădării Basarabiei, a Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa”, la Moscova, în ziua de 5 aprilie 1991 de către Ion Iliescu în faţa lui Gorbaciov.
…………………………..
… Sabin Ivan ( S.I.) – Domnule Alexandru Bârlădeanu, după puciul de la Moscova, din 27 august 1991, Parlamentul de la Chişinău s-a întrunit într-o sesiune extraordinară care a adoptat declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. Evenimentul a fost urmat de mitinguri de simpatie şi susţinere, nu numai la Chişinău şi în întreaga Republică Moldova, dar şi la Bucureşti. Guvernul României s-a declarat solidar cu istoricul act de la Chişinău, o declaraţie în acest sens fiind citită şi apoi pusă la vot în Parlament. A fost un singur vot împotrivă, al deputatului Claudiu Iordache. Cu acea ocazie au fost auzite şi voci care spuneau că s-a votat pentru două Românii. În acea şedinţă, deputatul Claudiu Iordache v-a acuzat, atât pe dumneavoastră, cât şi pe Dan Marţian, de indiferenţă faţă de evenimentele din Basarabia şi v-a cerut demisia… V-aş ruga să comentăm problema unificării Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa cu România.
Alexandru Bârlădeanu (A.B)…Unirea trebuie făcută în spiritul celei de la 1918. Atunci s-a declarat mai întâi independenţa Republicii Moldova şi apoi Sfatul Ţării a cerut Unirea… – După mine, trebuie lucrat mai mult pentru a obţine asentimentul acelui popor.
S.I. – Asta înseamnă contacte permanente cu ei, schimburi culturale, ştiinţifice şi ajutor economic substanţial. Ce-a făcut puterea, adică FSN, în această privinţă?
A.B – A făcut, dar mai puţin decât trebuia şi mai puţin decât se putea. Sigur că teritoriul Basarabiei este românesc… După mine, adevărată Unire nu se face decât cu dorinţa şi a acelui popor, nu numai cu dorinţa noastră. Şi dacă se face Unirea în virtutea dorinţei noastre, a celor de aici, ar fi o cucerire. Sigur, această voinţă este puţin falsificată de prezenţa unor minorităţi, care au venit acolo şi care diluiază majoritatea. Această politică a fost dusă intenţionat pentru deromânizarea Basarabiei. Oricum, majoritatea este românească şi atunci nu poţi face Unirea decât dacă vor şi ei. Unirea trebuie făcută în spiritul celei de la 1918…… Eu nu sunt însă lămurit asupra lui Snegur, dacă vrea Unirea sau nu. În orice caz, el aşteaptă mai mult ajutor din partea noastră, chiar în situaţia presiunilor exercitate asupra lui de celelalte republici, în special Rusia şi Ucraina.
S.I. Aţi vorbit de Rusia, dar ea nu are graniţă comună cu Republica Moldova. Cât priveşte criminalul pact Ribbentrop-Molotov, el se referea la URSS şi nu la Ucraina, care nu exista atunci ca stat independent. Ucraina „moşteneşte” astăzi teritorii din fosta URSS.
A.B. Eu am primit vizita unei delegaţii parlamentare din Kiev. Şeful acelei delegaţii a declarat că ei nu vor ceda nimic din teritoriile lor. A trebuit să intervin cu totul neprotocolar şi am spus: „Noi salutăm apariţia acestui stat nou, Ucraina, care n-a existat. Aşteptăm multe de la acest stat, dar noi nu vom recunoaşte niciodată efectele pactului Ribbentrop-Molotov”. În felul acesta am intrat in polemică cu un musafir.
S.I. Care a fost atitudinea lui Snegur faţă de România, după ce Republica Moldova a devenit independentă?
A.B. Aparent, Snegur era prietenos, îşi manifesta dorinţa de a se apropia de noi, dar realitatea este că nu s-a făcut suficient. Poate că în acel moment n-aveam forţe suficiente.
S.I. Executivul încerca să-şi justifice pasivitatea şi nerealizările ca fiind consecinţe ale manevrelor oculte ale opoziţiei (!?). Nu odată au fost auzite astfel de acuzaţii.
A.B În orice caz, apariţia Moldovei Independente, în loc de Republică Unională a URSS, a fost un fapt pozitiv şi nu putem să-l condamnăm cum a făcut Claudiu Iordache şi să fim împotriva lui. Era un pas înainte pe drumul Unirii şi nu putem decât să sprijinim acest pas. Cele mai multe întâlniri cu conducerea Republicii Moldova le-a avut Iliescu. La un moment dat, Snegur a vrut să se întâlnească foarte confidenţial în „patru” cu Iliescu, cu mine, iar el venea cu Moşanu, Preşedintele Parlamentului lor. A insistat chiar pentru acea întâlnire. Iliescu s-a declarat de acord. Snegur şi Moşanu au venit aici, întâlnirea a avut loc, nu în „patru”, ci în „şapte”. Iliescu mai venise cu Năstase, cu Paşcu, cu încă cineva, un stenograf mi se pare. Încălcase dorinţa lui Snegur. Nu ştiu ce-a voit Snegur atunci. Să nu se afle la Moscova? Nu ştiu nici de ce Iliescu nu şi-a respectat promisiunea. Presupun că a dorit să nu se angajeze la vreo cerere a lui Snegur.
S.I. Pentru asta să-şi fi încălcat cuvântul?
A.B. Nu ştiu care a fost motivul, şi nu ştiu nici dorinţa lui Snegur. Atunci Snegur s-a înfuriat foarte tare, a avut o izbucnire în timpul discuţiilor, în văzul tuturor participanţilor. În timpul acelei întâlniri am fost criticat de Iliescu şi n-am înţeles de ce. Atunci l-am întrebat: „La mine vă referiţi?” „Da”, mi-a răspuns el. În orice caz, la acea şedinţă, la care Snegur şi Moşanu ţineau foarte mult, nu s-a spus mai nimic. Nici până astăzi nu ştiu dacă Snegur voia să ceară vreun ajutor. Cred că Iliescu a procedat în acel mod ca şedinţa să nu se ţină. Pentru acest lucru venise cu atâţia martori.

….. Cu acel prilej, preşedintele Ion Iliescu a dat dovadă de laşitate, torpilând cu bună ştiinţă întâlnirea la care Snegur şi Moşanu ţineau atât de mult. Adusese cu sine (oare de ce?), trei martori printre care şi Ioan Mircea Paşcu, „turistul care vizitase” Moscova taman înaintea izbucnirii revoltei de la Timişoara din 17 decembrie 1989. Care să fi fost „obiectivele turistice” vizitate?
…………………………………………………………………………………………………………

S.I. Domnule Alexandru Bârlădeanu, la 22 martie 1991, Adrian Năstase, ministrul de externe al României, a parafat la Moscova cu omologul său sovietic, Alexandr Bessmerthnîh, „Tratatul de colaborare, bună vecinătate şi prietenie dintre URSS şi România. La 5 aprilie 1991, Ion Iliescu l-a semnat, tot la Moscova, în prezenţa lui Mihail Gorbaciov. În calitatea pe care aţi avut-o la acea vreme, de Preşedinte al Senatului, poate puteţi spune unele lucruri cu privire la acest tratat, pe care opinia publică nu-l cunoaşte.
A.B. Eu nu cunosc acest tratat. Iliescu nu m-a informat, nici ce va face când a plecat la Moscova şi nici după ce s-a întors de acolo ce-a făcut. În legătură cu acest tratat, pot să spun următoarele lucruri: la un moment dat, a venit la mine Cornel Mănescu, în calitate de preşedinte al Comisiei de politică externă a Parlamentului, spunându-mi că vrea să ştie dacă îl voi sprijini într-o acţiune. L-am întrebat despre ce e vorba. Atunci, am aflat că Mănescu primise proiectul acelui Tratat pentru a fi supus ratificării de către Parlament. Cu această ocazie mi-a spus că el nu este de acord cu acel Tratat, că este împotriva lui. L-am întrebat de ce, iar el mi-a răspuns că principalul argument este recunoaşterea pierderii Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa, ceea ce confirmă din partea noastră valabilitatea pactului Ribbentrop-Molotov.
S.I. Şi dumneavoastră ce i-aţi spus?
A.B. Dragă Cornel, i-am spus, eu te voi susţine până la capăt, dar te rog, du-te la Iliescu şi explică-i şi lui. Mănescu a plecat şi n-a mai venit niciodată cu această problemă la mine. Şi aşa, după cum ştiţi, acel tratat n-a mai fost ratificat de Parlament.
S.I. Ulterior aţi mai vorbit cu Mănescu despre această problemă?
A.B. Nu, nu puteam să mă bag în relaţiile lui, să-l întreb ce-a vorbit cu Iliescu. Ce-au discutat, nu ştiu, dar pe mine m-a lăsat în pace.
S.I. Acel tratat a fost una din marile gafe politice ale lui Iliescu. Până la urmă a fost salvat de atitudinea ostilă a Parlamentului şi de Puciul de la Moscova (19 august 1991).
A.B. Eu n-am citit acel tratat.
S.I. De ce s-a grăbit Iliescu să-l semneze, care a fost misterul?
A.B. Nu vreau să dau nici o interpretare, necunoscând această problemă. Nu pot atribui lui Iliescu nici o intenţie. El să explice.
S.I. Unii au interpetat că Iliescu ar fi avut obligaţii faţă de Moscova.
A.B. Cred că era linia lui politică, pe care o considera că trebuie să o urmeze, nu putea face abstracţie că noi nu mai suntem vecini cu URSS……..
S.I. Dar acest tratat n-a fost adus în Parlament pentru ratificare nici până acum. Cornel Mănescu a reuşit în acţiunea lui, şi mai cred că Ion Iliescu fusese informat de starea de spirit a parlamentarilor săi, care nu l-ar fi votat.

…. Să fi ştiut Ion Iliescu că Pactul Ribbetrop-Molotov fusese repudiat în multe cancelarii din Europa? Să nu fi realizat Ion Iliescu că ratificarea Tratatului ar fi adus grave prejudicii României? Dacă Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa ne-au fost răpite sub ameninţarea armelor în 1940, Ion Iliescu, preşedintele României renunţa în 1991 la aceste teritorii româneşti de bună voie şi nesilit de nimeni. Şi pentru acest act de trădare, Ion Iliescu trebuie să dea seamă. Şi nu numai el, dar şi Petre Roman, fost prim ministru la acea vreme, părtaş la trădare prin calitatea avută. În zadar încearcă intimul său colaborator, Adrian Severin, să-şi disculpe şeful, afirmând că acesta, în calitate de prim ministru, i-ar fi dat lui Adrian Năstase, ministrul de externe, câteva instrucţiuni verbale pentru îmbunătăţirea textului acelui tratat. Deci, îi cunoştea conţinutul. La rândul său, Adrian Năstase declară că n-ar fi primit nimic scris în legătură cu acele instrucţiuni. Iată şi replica lui Adrian Severin: „Primului ministru nici nu putea să-i treacă prin cap că este necesar să mai pună în scris ceea ce transmisese.” Halal apărare, domnule jurist Adrian Severin şi fost lector la „Ştefan Gheorghiu” până în dimineaţa de 21 decembrie 1989, şi fost ministru de externe al României.
Constatând că Tratatul cu URSS este ostil şi umilitor pentru România, aşa cum pretindeaţi ( !? ) de ce nu v-aţi dat chiar demisia de onoare, domnule Petre Roman? Aţi fi intrat în istorie. Aţi ales însă calea laşităţii, „acceptând” cum spune amicul dumneavoastră şi fost coleg de partide, (PCR, FSN – FDSN şi PD) – Adrian Severin, „să lăsaţi lucrurile nestingherite, urmând ca guvernul să-şi dea avizul ulterior, în cadrul procedurii de transmitere a documentului către Parlament pentru ratificare”. Aducerea Tratatului în Parlament ar fi însemnat, nu numai respingerea sa, dar şi înfrângerea lui Iliescu şi demisia guvernului Petre Roman.
După ce am citit stenograma discuţiei „tete-a-tete” dintre M.S.Gorbaciov, secretar al PCUS şi preşedinte al URSS, şi preşedintele României, Ion Iliescu, cu ocazia semnării Tratatului de bază cu Uniunea Sovietică, pusă la dispoziţia presei din România de către cunoscutul disident rus, Vladimir Bukovski, căruia îi mulţumim şi pe această cale, am descoperit un Ion Iliescu, preşedinte (parţial) al românilor. După ce Gorbaciov l-a saluatat pe Ion Iliescu ca pe un prieten, ca pe un tovarăş, după ce l-a informat cum merge perestroika, după ce l-a pus la curent cu planul unei „Federaţii ruse, renovată”, a trecut la RSS Moldovenească, şi nu întâmplător. Soarta acestei Republici era obiectul Tratatului ce urma să fie semnat de cei doi în acea neagră zi pentru toţi românii, de 5 aprilie 1991.
„Vă rog să fiţi atent la următoarea problemă” i s-a adresat M. Gorbaciov lui Ion Iliescu.
„Lucrurile complicate apar în special la vecinii dumneavoastră în Moldova. Dacă lucrurile vor merge pe mai departe la fel, atunci ar fi bine să nu vă amestecaţi. Presiunea vine din toate părţile”. Era un avertisment dat lui Ion Iliescu amintindu-i, probabil, de nişte clauze secrete ale tratatului. Şi criticile la adresa românilor de pe ambele maluri ale Prutului n-au contenit. În replică, vasalul Ion Iliescu s-a lansat într-o critică vehementă împotriva opoziţiei din România (partidele istorice), care îşi susţinea fraţii de dincolo de Prut. „Cei de dreapta încearcă să se alieze cu cei de dreapta din Moldova. Dar noi (conducerea fesenisto-comunistă), suntem împotriva acestui lucru. Vrem cu tot dinadinsul să acţionăm realist. Conducerea ţării consideră că şi acum totul este clar şi trebuie să decurgă din realitate, iar istoria este cu totul altceva. Dar toate aceastea sunt greu de explicat oamenilor.”
De ce, domnule Ion Iliescu, v-aţi criticat compatrioţii în faţa unui străin? Nu eraţi şi preşedintele lor? N-aveau voie să fie alături de fraţii lor de peste Prut în demersul lor istoric de a se uni cu Ţara? De fapt, nu era pentru prima dată când vă comportaţi ca un preşedinte părtinitor, ca un preşedinte parţial al românilor. Şi debutul în această „calitate” l-aţi avut în chiar prima zi, cu ocazia depunerii jurământului la Ateneul Român, când v-aţi năpustit cu ură împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, fără a aştepta rezultatele Comisiei parlamentare pentru cercetarea evenimentelor de la 13-15 iunie 1990, constituită cu câteva zile înainte.
Domnule Ion Iliescu, de ce aţi pledat pentru mistificarea istoriei Basarabiei şi Bucovinei, impusă de URSS prin intermediul PCR, al cărui membru de seamă aţi fost? Memoria unui popor nu poate fi furată, cu atât mai puţin istoria. Pot uita basarabenii şi bucovinenii, pot uita românii că le-a fost răpită glia străbună de trei ori, că s-a încercat rusificarea şi bolşevizarea, fără succes însă, că sute de mii dintre ai lor au fost deportaţi în cumplita Siberie, majoritatea pierind în lagărele de muncă forţată?
Domnule Ion Iliescu, de ce şi cine l-a umilit pe istoricul şi preşedintele Parlamentului RSS Moldova, Alexandru Moşanu, invitându-l să participe la Moscova la ceremonia semnării Tratatului de bază cu URSS? De ce şi cine i-a comunicat că va face parte din delegaţia sovietică? Dar patriotul basarabean, Alexandru Moşanu, a respins această mârşavă provocare.
În ziua de 5 aprilie 1991, la întoarcerea în ţară, Ion Iliescu spunea în avion ziariştilor care îl însoţeau, că la Moscova a pus în discuţia avută cu Gorbaciov şi problema Tezaurului României, dar acesta i-ar fi răspuns, că nu cunoaşte problema, că se va „informa.” Tratatul de „prietenie” avea să-şi arate primele roade….. Şi tot în avion, preşedintele României le mai spunea ziariştilor că Tratatul are la bază noile principii europene (!?).
Mulţumim Domnului că „Tratatul” a ajuns la lada de gunoi a istoriei, Ion Iliescu neîndrăznind să-l trimită în Parlament pentru ratificare, „Serviciile” l-au informat la timp că n-ar fi avut sorţi de izbândă.
Ce s-ar fi întâmplat dacă Tratatul ar fi fost ratificat? Lesne de răspuns: România n-ar mai fi fost astăzi membră NATO, n-ar mai fi fost în anticamera Uniunii Europene, ci ar fi avut în continuare o democraţie originală, în frunte cu un despot luminat, ar fi fost o Bielorusie balcanică.
Iată de ce Ion Iliescu şi Petre Roman trebuie să plătească, dar nu numai pentru criminalul Tratat, ci şi pentru mineriadele din iunie 1990, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, cu imense pagube materiale şi morale, care au contribuit la întârzierea intrării României în consiliul Europei cu 3 ani. Dar, nu numai că n-au plătit, au continuat să ocupe în următorii ani cele mai importante posturi de conducere în România pe care au trădat-o: Preşedinte de Ţară şi Preşedinte de Senat!
PS
Spre nelauda clasei noastre politice, acel criminal Tratat, care putea să ne schimbe istoria recentă, n-a fost dezbătut nicidată în Parlamentul României…
1 oct. 2005
Dr. Sabin Ivan
Fost senator de Constanţa”

Bibliografie
Sabin Ivan „Radiografii parlamentare. De vorbă cu Alexandru Bârlădeanu, Ed. Ex Ponto, 1998, Constanţa
Adrian Severin „Lacrimile dimineţii”, Ed. Scripta, 1995, Bucureşti
România Libera, 17 noiembrie 2004, Bucureşti

Comments

comments

No Responses to “Ion Iliescu şi Petre Roman trebuie să plătească”

Trackbacks/Pingbacks

  1. Basarabia, atunci și acum – de Cristian Negrea | Ziaristi Online - [...] multe pe măsură ce martorii evenimentelor încep să vorbească (am publicat și eu o mărturie Ion Iliescu și Petre…
  2. Basarabia, atunci și acum - Cristian Negrea | Cristian Negrea - [...] multe pe măsură ce martorii evenimentelor încep să vorbească (am publicat și eu o mărturie Ion Iliescu și Petre…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

top