search
top

Arta militară românească (II) Ungurii

MOTTO: “Teritoriul însă ce l-a cerut bunei voințe a noastre nu i-l vom ceda niciodată, câtă vreme vom fi în viață. Noi însă, nici din dragoste, nici de frică, nu-i cedăm din pământ nici cât un deget

Menumorut

 

În întreaga noastră istorie militară, lungă de peste două mii de ani (câți se pot lăuda cu asta?), am avut confruntări îndelungate cu multe popoare, multe dintre ele dispărute azi din istorie, am văzut multe imperii căzând (după cum spuneau unii, am mâncat coliva multor imperii), dar un rol de seamă în această istorie militară îl are îndelungata noastră confruntare deosebit de complexă, pe multiple planuri, între noi și unguri. Dintre aceste planuri, un rol primordial îl are cel militar, confruntarea militară între noi și unguri. Adevărat, conflictul nostru militar cu ungurii are o întindere temporală de peste o mie de ani, din secolul X până la 1945. Unii ar zice că ar fi vorba până în martie 1990 la Târgu Mureș, dar în acest din urmă caz nu vorbim de o confruntare militară propriu-zisă, ci mai degrabă una politică. Dar rostul acestui articol îl reprezintă partea militară, deosebit de întinsă în timp. Spre comparație, cu rușii ne-am întâlnit direct mai puțin de 300 de ani (de la 1711 la 1992 pe Nistru), cu turcii cam 550 de ani (de la sfârșitul secolului XIV la 1918), în schimb cu ungurii peste o mie de ani. Puține comparații de acest gen găsim în istoria Europei, de exemplu, englezii și francezii, deși au dus un război numit de 100 de ani, confruntările lor militare de-a lungul timpului se întind sub 600 de ani, până și în istoria antică, unul dintre cele mai îndelungate războaie, cel dintre romani și parți, acoperă o întindere de circa 500 de ani. Până la urmă, istoria războaielor noastre cu ungurii este un caz deosebit în istorie, fiind una dintre cele mai îndelungate confruntări militare înregistrate în istoria războaielor.

Nu este scopul acestui articol să fac o trecere în revistă a tuturor conflictelor militare din decursul acestor peste o mie de ani, pentru unele am făcut-o deja, mai ales pentru cel mai puțin cunoscut război care ne-a pus față în față, cel de la 1919 (vezi Războiul româno-ungar de la 1919 (I) Din Apuseni pe Tisa, articole traduse și în limba cehă pentru un site de profil militar). Intenția mea este să scot în evidență primele confruntări militare între noi și unguri, ca și o continuare logică a articolului Arta militară românească (I) Evul mediu timpuriu. Iar un capitol aparte în relatarea despre arta militară românească în acele timpuri îl reprezintă primele lupte cu ungurii.

Problema referitoare la istoriografia maghiară este una comună cu cea rusească, în sensul că, la fel ca și rușii, nu recunosc sau chiar ignoră propriile lor surse, proprii lor cronicari, în cazul în care nu servesc scopurilor lor politice. Mă refer aici la primatul asupra Transilvaniei, ideea de bază istorică pe care își susțin pretențiile asupra acestui pământ românesc. Conform teoriei susținută de Sulzer, Engler și Robert Rossler în secolul XIX, românii (valahii) ar fi emigrat după secolul XIII în Transilvania din Peninsula Balcanică. Dar asta înseamnă că acești istorici îi contrazic pe primii și cei mai mari cronicari maghiari, dar numai în partea ce îi privește pe români, cu restul fiind de acord. La fel ca și în cazul rușilor referitor la Basarabia. S-ar putea scrie mult despre istoricii maghiari care recunosc primatul românilor în Transilvania, la fel ca și despre românitatea Basarabiei (am făcut-o în articolul Românitatea Basarabiei după autorii ruși), dar nu este scopul articolului de față, totuși, nu pot să nu aduc aici ceea ce a scris în secolul XV Antonius Bonfinus, secretaraul regelui Matei Corvin (poate cel mai mare rege maghiar, dar fiul românului Iancu de Hunedoara sau Ioan Huniade) despre originea românilor din Transilvania: Românii din Transilvania sunt urmașii direcți ai legionarilor și coloniștilor aduși de Traian în Dacia, după cum o dovedește limba lor care se aseamănă cu cea italiană”.

Totuși, unii unguri își contestă proprii cronicari, propriile surse, și prin aceasta propria istorie, doar în încercarea fără rost de a-și demonstra faptul că au ajuns primii în Transilvania. Un nonsens istoric, ei contrazicându-și astfel proprii cronicari, ca și Anonimus sau Simon de Geza, dar și alții ca și cronicarul anonim care a scris la 1308 Descrierea Europei Orientale, sau Cronica rusească a lui Nestor ori Cântecul Nibelungilor, chiar și Cronica Pictată de la Viena sau Diplomele regilor maghiari din secolul XIII. Ce poți face dacă toate documentele și cronicile, inclusiv ale lor, îi plasează pe români înainte de sosirea ungurilor? Nimic, doar să zici împotriva oricărei logici că așa ceva nu există. Dar asta e problema lor, să revenim la ale noastre.

Venirea ungurilor

Ungurii sau maghiarii, ca toți migratorii care au devastat Europa în evul mediu timpuriu, sunt originari din Asia, mai precis într-o zonă cuprinsă între Munții Altai și nordul Iranului de unde s-au deplasat sub presiunea altor migratori și în căutare de pradă spre cursul mijlociu al Volgăi și pe Kama, nu departe de Munții Urali. De aici migrează spre vest la începutul secolului IX până în zona dintre Nipru și Don (regine numită de ei Ateluzu sau Eteluz, adică Între râuri) intrând sub dominația kaganatului kazar. Intră în legătură cu împăratul bizantin Leo și devastează țara bulgarilor conduși de țarul Simeon, inamicul împăratului, apoi o parte pornesc într-o expediție de jaf către vest, spre ținuturile germanice. În acest timp, bulgarii aliați cu pecenegii devastează cumplit baza ungurilor din Ateluzu. Astfel, împinși de pecenegi, se separă șapte triburi sub conducerea lui Almoș (Almus), tatăl lui Arpad, care merg mai departe atacând principatul Kievului pe care reușesc să-l învingă, deși în ajutorul kievenilor veniseră și cumanii, tot șapte duci, conform lui Anonymus (s-ar putea ca sub termenul cumani să fie vorba tot de unele triburi de pecenegi în scrierile lui Anonymus). Kievenii cer pace, plătesc tribut și-l îndeamnă să plece mai departe spre vest, pe urmele hunului Attila, din care susțineau ungurii că se trag. Îi vorbesc de Pannonia, fosta țara a hunilor, care acum este locuită de Sclavini, Bulgari și Vlahi, adică păstorii romanilor. Hopa, ducele kievean le spune ungurilor că în Câmpia Panonică locuiesc români! Cum vedem, încă de la început Anonymus atestă prezența românilor în Câmpia Panonică, lucru care se va adeveri de mai multe ori ulterior în toate cronicile și documentele. Ungurii, luându-i cu ei și pe cei șapte principi cumani, pornesc mai departe. De aici observăm faptul că ungurii nu erau suficient de numeroși, ei antrenând împreună cu ei și populații subjugate, ca străini sau ca robi. Acești supuși erau trimiși înainte, în frunte, ca trupe de sacrificiu, după cum procedau și alți migratori. Se presupune că ungurii au antrenat cu ei și un trib kazar, aceștia fiind amintiți de Anonymus ulterior, după sosirea în Panonia.

Raidurile ungurilor în Europa

Deosebit de controversată, în acest sens, este problema originii secuilor, la care până și ungurii se cam bâlbâie. Este și normal să o facă, doar ei le cam dau în bară pe partea istorică tot încercând să o potrivească cu țelurile lor politice. Este acceptat faptul că secuii nu au plecat odată cu ungurii din Asia, ci au fost antrenați de aceștia și trimiși în față (ca și în cazul atacului asupra lui Menumorut), deci sunt popor diferit de unguri, ei fiind total maghiarizați abia în secolul XIX, când Ungaria dualismului avea nevoie de cât mai mulți unguri pentru a-și putea justifica pretențiile asupra Transilvaniei în epoca luminilor, când se punea tot mai mult această problemă (tot atunci au avut loc cele mai puternice presiuni pentru maghiarizarea românilor și altor nații, inclusiv prin maghiarizarea numelor). Pe de-o parte, ungurii ar vrea să-i facă pe secui cei mai vechi locuitori din Ardeal (imposibil, ei fiind atestați documentar aici abia în secolul XII în urma colonizărilor), dar atunci cum rămâne cu omogenitatea rasei maghiare din care spun ei că secuii sunt parte indivizibilă? Indivizibilă, dar atunci cum de ei ar putea fi în Transilvania înainte de sosirea ungurilor în Panonia? Argumentele maghiare își pierd orice urmă de logică. Istoricii unguri au susținut că secuii ar fi ba urmașii gepizilor, ba ai hunilor, luând ca bază paragraful din Simion de Geza care spune că 3000 de huni ar fi supraviețuit războiului dintre fiii lui Attila și s-ar fi refugiat în câmpia de la Csigla, de unde s-ar fi deplasat în Ardeal. Ținând cont că rolul lor în Ardeal începe abia la 1210, ar rezulta că acești 3000 de barbari trăind numai din jaf ar supraviețuit timp de 750 de ani în Ardeal, sau 450 de ani tot așa dacă acceptăm faptul că ei i-ar fi așteptat pe unguri în Panonia. Absurditate după absurditate, dar asta este istoria pe care încearcă unii să ne-o servească.

Dar să vedem ce spune Simion de Keza la în istoria ungurilor până la 1282. Și el este adeptul vechii teorii privind originea ungurilor și secuilor din huni, el spune despre secui că sunt rămășițele hunilor, care auzind că ungurii s-au reîntors în Panonia, au ieșit întru întâmpinarea lor la hotarul Ruteniei și cucerind împreună Panonia, au primit și ei o parte, dar nu în Câmpia Panoniei, ci împreună cu Blahii (Vlahii) între munții de la graniță, unde amestecați cu aceștia au luat de la ei alfabetul lor. Ce dovadă mai grăitoare despre cine au fost primii, Ungurii, Secuii sau Românii? Cert este că Secuii erau un popor supus ungurilor, fiind puși în față în bătăliile contra românilor. Despre întreaga teorie a originii secuilor, postez mai jos fragmentul profesorului Ioan Lupaș din cartea Realități istorice în Voivodatul Transilvaniei din secolul XII-XVI (1928) în care acest mare istoric face o sinteză asupra teoriilor (mai ales ale istoricilor unguri) asupra originii secuilor, aspect încă neelucidat pe deplin.

Teoriile despre originea secuilor enumerate de Ioan Lupaș

Dar cea mai logică mi se pare explicația lui A. D. Xenopol, care vine cu originea secuilor la data devastării bazei lor din Ateluzu, o parte dintre triburile ungurilor fug să caute adăpost în munții de la vest, către Moldova, din aceștia trăgându-se poporul secuilor. Șaizeci de ani mai târziu, la venirea ungurilor în Panonia, i-au găsit pe secui în trecătorile Carpaților Păduroși și i-au antrenat cu ei.

Mai este un aspect neapărat de lămurit înainte de a merge mai departe. Până și în ziua de azi, sunt mulți unguri care încearcă să acrediteze ideea că ei sunt urmașii lui Attila, regele hunilor, iar poporul maghiar este este descendent direct din huni. Este un fals istoric, ungurii sunt un popor fino-ugric și nu au nicio legătură cu hunii, după cum s-a demonstrat ulterior. Faptul conform căruia în cronicile evului mediu timpuriu ungurii sunt prezentați ca și rude și urmași ai hunilor este normal, face parte din războiul psihologic destinat pentru a-i înfricoșa pe potențialii adversari cu amintirea a ceea ce au însemnat hunii pentru această parte a Europei. Nu este un lucru singular, împărații antichității se autoproclamau zei, descendenți ai lui Apollo (romanii), sau înrudiți cu alți mari conducători nebiruiți de oști, tocmai cu acest scop, de a-și înfricoșa adversarii și de a-și fideliza supușii. Mulți lideri ai lumii vechi susțineau că se coboară din Alexandru Macedon sau Cirus cel Mare, împărații romani nu pridideau să amintească tuturor că în vinele lor curge sângele lui Cezar, ba chiar titlul lor era de cezar. La fel și în cazul ungurilor, iar cronicarii lor timpurii asta au făcut, au scris despre unguri că se trag din huni. Ca un exemplu în istoria noastră, Asăneștii încercau în titlurile lor să-și extragă ascedența și prin asta dreptul la domnia asupra unui imperiu din primul imperiu bulgăresc, deși nu aveau nicio legătură de sânge cu primii împărați bulgari.

Mai sunt unele aspecte în cronicile lui Anonymus, care a trăit sub regele Bela al III-lea (1173-1196) sau după Iorga sub Bela al IV-lea (1235-1275), și Simion de Geza, preot la curtea lui Ladislau al IV-lea (1278-1290), care ar părea oarecum hilare. De exemplu, Anonymus nu prididește să povestească felul în care Almoș, fiul său Arpad, sau căpeteniile lor erau îndrumați de Duhul Sfânt, cum mulțumeau lui Dumnezeu sau se rugau acestuia înainte de vreo bătălie, când știm cu toții că ungurii au fost păgâni până la Ștefan cel Sfânt care s-a creștinat pe la 1001, la o aproape două sute de ani de la faptele relatate. La fel, cronica lui Anonymus este de fapt o cronică care explică mai mult descendența multor familii nobiliare maghiare (se știe importanța descendenței și blazonului în evul mediu), el explicând cu lux de amănunte cine și cum și-a dobândit moșia și care au fost descendenții săi. Un alt aspect comun multor culturi, nu numai medievale, înfrângerile sunt minimalizate și recute de multe ori cu vederea, iar victoriile sunt exagerate, doar pentru a da bine la rege și familiile nobiliare implicate în evenimente. Nu este ceva nou, în lecturarea hieroglifelor egiptene, de exemplu, nu veți găsi nicio înfrângere, deși acestea au existat, și nu puține. Doar coroborând aceste cronici cu altele și cu alte documente și citind printre rânduri, vom putea găsi adevărul istoric. Dacă ar fi să ne luăm strict după Anonymus, drumul ungurilor până la Carpații Păduroși, înainte de a pătrunde în Panonia, și chiar mai târziu, ar fi doar un marș triumfal presărat doar de duci și popor cuprinși spaimă la auzul numelui lui Almoș ca și urmaș al lui Attila, care îi ies în cale oferindu-i daruri bogate și pe fiii lor ostateci, unii de bună voie se pun în slujba lui oferindu-se să meargă în față expuși riscurilor, îl venerează și i se supun, iar Almoș și ducii lui împart moșii și ținuturi și o țin numai într-un banchet și chef continuu. Sărbătorind victoria. Dar care victorie? Dacă nu a fost vreo luptă? De aceea trebuie făcută legătura cu alte documente și cronici, nu trebuie să uităm că atât Anonymus, cât și Simion de Geza sunt slujbași unguri care trebuie să mulțumească prin scrierile lor pe potentații timpului lor. Iar scrierile lor trebuie să-i ridice în slăvi pe înaintașii nobililor de atunci, chiar dacă ei au suferit și înfrângeri.

Pagină din Anonymus, Gesta Hungarorum

Ideea de bază a acestui articol îl reprezintă adevărul istoric referitor la componenta militară a primelor contacte între noi și unguri, dacă ar fi să abordăm și alte aspecte de contradicție dintre ceea ce spun istoricii noștri și cei maghiari, ar trebui să abordăm prea multe teme, cum ar fi cele arheologice, documentare, lingvistice, toponimice etc, iar pentru asta nu ne-ar ajunge câteva mii de pagini. Au făcut-o alții, marii noștri istorici, îi invit pe cei interesați să-i studieze. Voi încerca în continuare să mă limitez doar la componenta militară, subiectul articolului.

Adevărul istoric este că ungurii au fost împinși din spate de pecenegi și alte triburi, au suferit și înfrângeri din partea bulgarilor și bizantinilor. Iar când au încercat să treacă prin pasul Vereczke, nordul Carpaților, au întâlnit o rezistență puternică din partea Slavilor și Valahilor. Au izbândit și au intrat în Câmpia Panonică la 896, o mie de ani mai târziu (la 1896, în cadrul Imperiului Austro-Ungar) sărbătorind o mie de ani de la sosirea lor în Europa. Da, dar au pătruns prin luptă, li s-au opus inclusiv românii. Atunci, cum stă în picioare teoria primatului maghiar? Când românii apărau trecătorile de la nordul Carpaților, acum în Ucraina? Au străbătut zona păduroasă Ung și au cucerit castrul cu același nume, de unde denumirea în cronicile occidentale de Unguri. Pe comandantul castrului Ung (scăpat cu fuga) l-au urmărit și l-au spânzurat de un copac. Trebuie menționat faptul că acești apărători erau români, supuși ai ducelui Salanus, care este nevoit să le cedeze ungurilor o bucată importantă din ducatul său din Panonia, unde aceștia își constituia baza de operațiuni, deoarece ungurii cu asta s-au ocupat în prima fază, după sosirea lor din Asia, ca toți migratorii, de altfel: au jefuit, au ucis, au incendiat, au distrus, au luat oameni în robie.

Atacurile asupra Europei

În mod sigur, ideea ascendenței lor din huni este și din asemănarea lor fizică cu hunii, dar și datorită sălbăticiei lor și a raidurilor devastatoare duse împotriva vestului Europei și a Imperiului Bizantin, atât înainte cât și după revărsarea lor în Câmpia Panonică, astfel de atacuri nemaifiind văzute în Europa de Vest de pe vremea hunilor lui Attila. O scurtă trecere în revistă pentru a vedea cu cine s-au confruntat românii începând cu anul 896, venirea lor în Panonia.

Dar să vedem cum sunt descriși ungurii de contemporani, martori la năvălirile lor (Cronicon Reginonis AD 889). Abatele Regino din Prum: Ungurii rătăcesc în pustietățile Panoniilor și ale avarilor și își caută hrana zilnică din vânat și pescuit. Ei luptă mai ales cu săgeți pe care știu să le arunce cu o mare dibăcie din arcurile lor de lemn. Nu se pricep a se lupta într-o ordine de bătaie sau a asedia cetăți, adeseori se prefac a fugi pentru a înșela pe dușmani. Ei nu țin însă prea mult timp la luptă, de altfel ar fi de neînvins dacă stăruința lor în bătălie ar fi deopotrivă cu furia primei lor ciocniri. Se hrănesc aproape în chipul fiarelor sălbatice, cu carne crudă și cu sânge. Inima dușmanilor morți o taie în bucăți și o înghit în chip de doctorie. Ei nu știu ce este mila și cu atât mai puțin cunosc simțăminte motivate prin frica de Dumnezeu sau datoria către rudenii. Ricardo, în aceeași cronică: Ungurii trăiesc ca fiarele sălbatice, necultivând pământul, mâncând carne de cal, de lup și de alte animale de acest fel și bând lapte și sânge de cal. Episcopul de Feising: Ungurii sunt oameni urâți, cu ochii scufundați, mărunți la statură, barbari și sălbatici în năravuri și în limbă, un fel de monștri omenești.

Totuși, ungurii de azi sunt mândri de înaintașii lor, noi de ce nu putem fi mândri de ai noștri?

Primele referiri la unguri implicați în bătălii cu Imperiul Bizantin și cu statele slave apar de la începutul secolului IX la nordul și estul Mării Negre, apoi în 881 invadează estul imperiului franc rămas de la Carol cel Mare, iar în 892 se implică în invazia Moraviei de către regele Arnulf din estul Franței. Mai apar în lupte cu bizantinii, pentru ca după stabilirea lor în Câmpia Panonică să înceapă o campanie de raiduri sălbatice devastatoare. În 899 tot nordul Italiei este trecut prin foc și sabie, Treviso, Brescia, Vicenza, Verona, Bergamo și Milano, precum și estul Croației ce cuprindea o parte din Câmpia Panonică, prințul croat Braslav fiind învins. În 902 nordul Moraviei este total devastat și țara distrusă. Între 907 și 910 ei înving trei armate franceze, lăsând Germania, Moravia, Franța și Italia total descoperite în fața atacurilor ungurilor. La 3 august 908 maghiarii câștigă bătălia de la Eisenach, în Turingia; Egino, Burchard, duci de Turingia sunt uciși, la fel și Rudolf I, arhiepiscop de Wurzburg. În 910 ungurii învind armata regelui franc Ludovic cel Tânăr la Augsburg. Unități maghiare ajung la Bremen în 915, în 919 ungurii devastează Saxonia, Lotharingia și vestul Franței. În 921 ajung la Verona și Apulia, iar până în 925 trec prin foc Alsacia, Burgundia și Provence, în 926 Alsacia și Swabia, precum și Luxemburgul de astăzi. Până în 940 alte provincii cad pradă raidurilor ungurilor, Torento, Burgundia și Saxonia în mai multe rânduri, Lotharingia, au ajuns până la Reims și regiunea Romei. În 942 au devastat zone din Spania, conform cronicilor arabe. Au fost înfrânți la Riade, în Saxonia, în 933 și definitiv stopați spre vest după înfrângerea grea de la Lechfeld în 955.

Multe popoare migratoare au lăsat în urmă pustiu și jale, dar au fost unele care au lăsat în mintea celor ce au avut de suferit în urma lor și descrieri care au devenit substantive comune. Mă refer de exemplu la vandali, și acum spunem despre o cameră dezordonată că parcă pe acolo au trecut vandalii. În mintea poporului nostru au rămas și altele, de exemplu cuvântul hoț (de la goți), iar dacă încercăm să-l potolim pe vreun grăbit îi spunem că doar nu dau tătarii (sau turcii). Fiecare popor are propriile sale reminiscențe de acest gen din trecut, dar sunt unii care au lăsat urme atât de adânci încât sunt denumiri care au trecut în folclorul unei întregi regiuni, aici mă refer la cea occidentală. Mă refer la căpcăun, nu la simpaticul Shrek, ci la ceea ce reprezintă căpcăunul în mitologia occidentală, un fioros distrugător care mănâncă copii și cu care mamele își speriau în epocă copii ca să fie cuminți. Cei pasionați de jocurile pe calculator știu că denumirea este “ogre”. Ei bine, acestă denumire provine din perioada năvălirii maghiarilor, iar ogre vine de la hongre, ungur.

După înfrângerea de la Lechfeld atenția ungurilor se va îndrepta preponderent spre est, iar după creștinarea lor în timpul lui Ștefan cel Sfânt (la începutul secolului XI), Ungaria se transformă într-un regat medieval, ceea ce va avea influență inclusiv asupra tacticilor de luptă, ei trecând la stilul vest-european de ducere a războiului. De la tactica migratorilor de a ataca cu cavaleria, aruncând ploaie de săgeți apoi simulând retragerea și rupând astfel formațiunea inamică ce începea urmărirea,apoi revenind în forță cu atacuri de cavalerie, au ajuns la genul de război cavaleresc, total ineficient împotriva năvălitorilor stepelor din care chiar ei se trăgeau. Acest lucru îi va costa scump două sute de ani mai târziu, când vor avea de înfruntat invazia mongolă de la 1241, dar despre asta într-un articol viitor.

Scopul acestei rapide treceri în revistă este de a arăta împotrivă cărui adversar au rebuit să lupte românii, încă suficient consolidați ca stat, organizarea lor fiind de genul voivodatelor aflate încă într-un stadiu incipient de dezvoltare și consolidare, inclusiv militară. În articolul precedent am arătat modul în care a evoluat arta militară românească (Arta militară românească (I) Evul mediu timpuriu) până la conflictele cu ungurii. În această prioadă la care vom face referire, românii trăiau alături de slavii pe cale de a fi asimilați, până la venirea ungurilor sub influența puterilor momentului care erau imperiul bizantin și cel bulgar (secolul X). În curând românii vor avea de înfruntat un adversar deosebit de puternic, cea mai mare și devastatoare putere militară a timpului. Și o vor face neașteptat de bine.

Primele bătălii cu românii

Spuneam mai devreme că ungurii au trecut pe la nordul Maramureșului, prin pasul Verecze, ajungând cu multă muncă la o localitate pe care au numit-o tocmai de aceea Muncaci (multă muncă înseamnă și multă luptă). Aici trăiau de multă vreme românii pe văile râurilor Lăturița, Ung și Lăburța, lucru demonstrat de toponime și de faptul că ei au continuat să fie prezenți în documentele ulterioare. Ungurii au cucerit cetățile Ung și Bârjava. La fortăreața Ung, pe când ungurii o asediau, comitele acestei cetăți cu numele Loborcy (există un râu Laborc în regiunea Ung), ceea ce pe limba lor înseamnă duca, fuge spre fortăreața Zemnlun, dar ungurii îl ajung, l-au prins lângă un fluviu (poate fi acel Laborc) și l-au spânzurat cu un ștreang în locul acela. Este foarte importantă această propoziție a lui Anonymus, pe limba lor însemnând duca, deoarece doar românii aveau termenul de duce pentru conducători, deci acești oameni ai lui Salanus erau români, cel puțin o parte din ei, dar mai mult, zona era locuită de români. Voivodatul lui Salanus cuprindea porțiuni întinse între Tisa și Dunăre, pe la 903 ducele Arpad a ocupat o parte din acest voivodat (între Tisa, Budrug până la Ugocea), asediază și cucerește fortăreața Borsova a lui Salanus, care este nevoit să le cedează o bucată mai mare din teritoriul său.

Rămâne o întrebare. Au venit la 896 sub conducerea lui Almoș care cucerește cetatea Ung, dar la 903 sunt deja sub conducerea fiului său Arpad. Unde este Almoș? Se știe că ungurii, la fel ca toți migratorii dinaintea lor sau după ei, aveau un foarte eficient sistem de recunoașteri și întotdeauna avansau pe mai multe direcții reușind să se sincronizeze și să ajungă în punctul stabilit la momentul stabilit. Ei bine, direcțiile de invazie spre Câmpia Panonică erau mai multe, de la Ung era o rută posibilă spre sud care trecea prin Maramureș și vestul Transilvaniei spre cursul mijlociu al Tisei. Să ne amintim ce spuneam mai devreme despre primii cronicari unguri, inclusiv Anonymus, ei treceau sub tăcere înfrângerile și doar ridicau în slăvi victoriile și virtuțile înaintașilor nobililor unguri din acea perioadă (sec XII-XIII, data la care au fost scrise). Ei bine, ultima referire a lui Anonymus la Almoș este în perioada imediată cuceririi cetății Ung, după spânzurarea comitelui. Spune Anonymus că intrând în fortăreața Hung, au sacrificat pentru zeii nemuritori victime mari și timp de patru zile au petrecut în ospețe, iar în ziua a patra ținând sfat și primind jurământul tuturor alor săi, ducele Almus, fiind încă în viață, a numit pe fiul său Arpad ca duce și povățuitor. Fiind încă în viață, înseamnă că a murit la scurtă vreme, nu? Dar cum? Anonymus nu spune cum a murit Almoș, dar prin relatarea acestui eveniment el nu face altceva decât să întărească autoritatea morală a familiei regale arpadiene prin sublinierea descendenței și moștenirii directe de la Almoș, cel care i-a adus pe unguri din Asia în Europa.

Despre moartea lui Almoș ne-au rămas legende confirmate indirect de unele documente mai târzii. După cucerirea fortăreței Ung, o parte a forțelor ungare, sub conducerea lui Almoș, tatăl lui Arpad, trece pe sub muntele Toroioaga în Valea Râului, a străbătut până la Vișeu, de unde a coborât până la Cuhea. Aici întreaga coloană maghiară în frunte cu Almoș a fost măcelărită de români care i-au prins într-o ambuscadă, la fel cum o vor face de nenumărate ori în decursul istoriei, ca și la Posada. Tot în Maramureș, de data asta la Borșa, au fost surprinși tătarii în ultima lor invazie în Europa, la 1717, după ce au jefuit Ungaria și Austria. La întoarcere au fost așteptați de români dincolo de Borșa, pe calea spre Iacobeni, unde în locul ce se va numi de atunci Preluca Tătarilor, au fost prinși în ambuscadă, cu bolovani și trunchiuri de copaci tăiați, apoi măcelăriți aproape în întregime, toți sclavii fiind eliberați. Peste 3000 de tătari au fost uciși, majoritatea luptătorilor fiind români localnici conduși de primarul din Borșa. Deci, maramureșenii sunt capabili de astfel de fapte de arme. Să ne amintim și de localitatea Cuhea (azi Bogdan Vodă) locul de baștină și de unde au pornit voievozii Dragoș și apoi Bogdan, care au întemeiat voivodatul Moldovei și di stirpea cărora se trag marii voievozi de mai târziu Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare.

În acest loc, al presupusei morți a lui Almoș, în secolul XV (când vor exista relațiile feudale de vasalitate) ungurii sau teutonii vor clădi o biserică catolică cu hramul Sfântul Ștefan, pomenită într-un document din 1471 și ale cărei urme se mai văd și astăzi. Cam ciudată alegere, în mijlocul unei populații de rit răsăritean, deci nu poate fi vorba decât de amintirea unui eveniment important în istoria lor. Să mai amintim că deși Arpad a murit în mijlocul alor săi, nu i se cunoaște locul mormântului, a existat se pare o biserică în Buda pe locul mormântului său, dar a dispărut. Cronicile maghiare pun în gura lui Almoș cuvintele în țara Ardealului mi-am găsit sfârșitul, nu am putut să mă întorc în Panonia. Ori, Almoș nu avea cum să se întoarcă în Panonia deoarece a fost ucis în Ardeal, mai precis în Maramureș, de mâna bravilor voievozi de Cuhea din neamul cărora vor răsări mai târziu întemeietorii de țară Dragoș și Bogdan. Un alt document interesant îl constituie scrisoarea din 7 sepembrie 1796 a unui șef fiscal comitanens, Petru Joody, către agentul din Viena Ioan Olsavsky în care spune acum este momentul în care oamenii noștri sunt copleșiți (de români)… care sprijină oricare dușman dintotdeauna, cum s-a întâmplat în țara Maramureșului de a fost ucis la Cuhea conducătorul Almoș al sciților de către voievodul valahilor. Mai sunt și alte surse și documente, dar în ultimii două sute de ani ungurii nu vorbesc despre ele (cât îl critică și înjură pe Anonymus, susținând că în cazul românilor greșește, culmea, doar în cazul românilor!), ba chiar le țin ascunse, deoarece ar arăta nu numai o înfrângere devastatoare a lor în care chiar liderul lor suprem își pierde viața, dar și dovedesc preponderența românilor fără putință de tăgadă. Mai mult, cum să recunoști o astfel de înfrângere tocmai din partea acelora pe care îi urăști și disprețuiești atât?

Până la urmă, Almoș a murit, iar maramureșenii au barat calea de invazie a ungurilor prin nordul Ardealului, silindu-i pe aceștia să revină mai târziu de la vest, astfel ca să nu poată spune că au venit de la est și n-au găsit pe nimeni în Ardeal. Pe cine au găsit în Maramureș (pe la 896) le-a administrat o bătută crâncenă, care i-a făcut circumspecți multă vreme. Consecințele au fost importante, Maramureșul a rămas un caz aparte, chiar după ce ungurii și-au impus controlul feudal asupra restului Ardealului, în secolul XIII. Această regiune a rămas multă vreme doar un domeniu regal de vânătoare administrat de voievozii români, abia în a doua jumătate a secolului XIV regalitatea maghiară începând să se amestece în regiune, fapt care a determinat inclusiv nesupunerea lui Bogdan și trecerea lui în Moldova. De fapt, în întregul Ardeal ungurii și-au impus dominația sub forma suzeranității feudale, baza a rămas elementul românesc, de aceea au apelat la colonizările sașilor, secuilor, iar Țara Bârsei au reușit să o controleze doar cu ajutorul teutonilor. Și prin încercările de maghiarizare, începând cu clasa conducătoare, a voievozilor. Multe familii nobiliare ungurești au fost românești la bază, e suficient să amintim pe Dragffy (Dragoș), Pal (Paul) sau Teleki. Nu degeaba Transilvania a avut un parcurs total separat față de restul regatului maghiar, inclusiv după cucerirea Ungariei după bătălia de la Mohacs (1526) Transilvania a rămas principat autonom. Dar în Maramureș acest aspect aparte a fost mai vizibil, mai pregnant și mai îndelungat.

Menumorut și Gelu

După debușarea în Câmpia Panonică fără Almoș, ungurii și-au extins dominația începând cu o parte din voivodatul lui Salanus, acesta nevoit să o cedeze lui Arpad. În timp ce-și continuau raidurile în întreaga Europă trecând-o prin foc și sabie, maghiarii își lărgeau teritoriul deținut în toate direcțiile, astfel, inevitabil au ajuns în contact cu voivodatele românești încă insuficient consolidate, dar gata să se lupte pentru ce este al lor. Primul care a avut de-a face cu pretențiile și amenințările maghiare la est de Tisa a fost Menumorut, voivodatul căruia se întindea în zona Crișanei și Sătmarului.

La început (pe la 907), ungurii i-au trimis soli ca să-i ceară supunerea de bună voie, la fel cum au făcut cu Salanus când i-au cerut o parte din voivodatul său. Anonymus ne descrie această solie maghiară la Menumorut: Iar ducele Menumorut i-a primit (pe soli) cu bunăvoință și încărcându-i cu diferite daruri, a treia zi le-a cerut să se întoarcă acasă. Totuși, le-a dat răspunsul zicându-le: Spuneți lui Arpad, ducele Hungariei, domnului vostru. Datori îi suntem ca un amic unui amic, cu toate ce-i sunt necesare, fiindcă e om străin și duce lipsă de multe. Teritoriul însă ce l-a cerut bunei voințe a noastre nu i-l vom ceda niciodată, câtă vreme vom fi în viață. Și ne-a părut rău că că ducele Salanus i-a cedat un foarte mare teritoriu, fie din dragoste, cum se spune, fie de frică, ceea ce se tăgăduiește. Noi însă, nici din dragoste, nici de frică, nu-i cedăm din pământ nici cât un deget, deși a spus că are un drept asupra lui. Și vorbele lui nu ne turbură inima că ne-a arătat că descinde din neamul lui Attila, care se numea Biciul lui Dumnezeu. Și chiar dacă acesta a răpit prin violență această țară de la strămoșul meu, acum grație stăpânului meu, împăratul din Constantinopol, nimeni nu poate să mi-o mai smulgă din mâinile mele.

Foarte multe aflăm din acest paragraf din cronica lui Anonymus. În primul rând, faptul că românii, sau daco-romanii, stăpâneau regiunea și au pierdut-o în timpul hunilor lui Attila, în secolul V, dar au revenit, așa cum arătam și în articolul Arta militară românească (I) Evul mediu timpuriu. Ce dovadă mai importantă asupra continuității românilor mai vreți? Mai aflăm că voivodatul lui Menumorut era vasal împăratului bizantin de la Constantinopole, fapt care denotă o organizare statală și o putere politică și militară care se va dovedi mai târziu. Aflăm mai multe amănunte despre cedarea lui Salanus, Menumorut dând de înțeles că s-a făcut de frică, adică sub presiunea militară a ungurilor, lucru confirmat și de cronici. Dar sunt lucruri care sunt subînțelese, nu mai puțin importante. Până la acest moment, la ducele Bihorului Menumorut, Anonymus vorbea doar de populațiile care se supuneau de spaimă la auzul faptului că Almoș sau Arpad sunt urmașii hunilor lui Attila, sunt descrise cu lux de amănunte darurile ce le aduceau aceștia doar să i se supună. Despre lupte aflăm doar printre rânduri, sau despre vreo cetate ce a fost ocupată de unguri, fără amănunte prea multe, doar în cazul cetății Ung (tot românească) se spune de spânzurarea comitelui acestei cetăți. Până la Menumorut, care le dă o replică dură arătând că nu-i pasă că provin din huni și că nu le dă nimic cât va trăi. Indirect ne dăm seama că românii sunt cei mai hotărâți adversari întâlniți până acum în cronica lui Anonymus. Făcând legătura cu moartea lui Almoș, trecută sub tăcere de cronicar, cam înțelegem de ce. Încă ceva, se pare că există o legătură, o continuitate, între răspunsurile decise date de daci cererilor romanilor și răspunsul lui Menumorut către solii lui Arpad. Indirect, o altă dovadă a continuității, hotărârii și combativității poporului român în fața celei mai mari puteri militare a timpului respectiv, căci asta nu se poate contesta, din moment ce ungurii treceau prin foc și sabie întreaga Europă la vremea aceea.

La auzul rezultatului soliei, Arpad se aprinse de mânie (până atunci doar se bucura și petrecea, conform aceleiași cronici), și trimise o armată împotriva lui Menumorut, sub conducerea lui Tosu, Zobolsu și Tuhutum. Aceștia trec Tisa și își împart forțele în două, Tosu și Zobolsu avansând spre cetatea Sătmar (Satu Mare) și Tuhutum spre Biharea. Anonymus nu mai prididește să spună cum toată populația li s-a supus, cum i-au primit cu brațele deschise și le-a oferit fiii ca și ostateci, de spaimă că ei se trag din neamul lui Attila (parcă mai devreme Menumorut le-a transmis că-l doare undeva de acest aspect). Totuși, au avut nevoie de un asediu de patru zile ca să cucerească cetatea Sătmarului. Tuhutum a ajuns până la Sălagiu fără ca cineva să ridice mâna asupra lor, fiindcă ducele Menumorut și ai săi n-au îndrăznit să lupte contra lor, ci au început să apere fluviul Criș (împotriva cui?). Atunci Tuhutum și fiul lui Horca , plecând din Ziloc (Sălagiu) au venit în părțile Meseșului, la Tosu și Zobolsu. Și când s-au văzut laolaltă s-au bucurat nevoie mare și făcând un ospăț, fiecare se lăuda pe sine și victoria sa (care victorie, din moment ce toată lumea li s-a supus de spaima că ei sunt din neamul lui Attila?). Au hotărât ca marginea regatului lui Arpad să fie poarta Meseșului și l-au întărit cu porți de piatră și au făcut o îngrăditură mare de copaci la marginea regatului (de ce, dacă toți li s-au supus de bunăvoie?). Au transmis vestea lui Arpad care de bucurie face un chef timp de o săptămână și mai în fiecare zi se îmbătau pentru fericita și vesela întâmplare (cu ce ocazie, dacă toți li s-au supus de spaimă?).

Campaniile contra lui Menumorut și Gelu

Acum să vedem adevărul istoric confirmat din alte surse și care se poate afla citind printre rânduri. Ungurii și-au împărțit forțele în două, profitând de faptul că ei erau călăreți și se puteau deplasa rapid, ca toți migratorii, și să atace voivodatul lui Menumorut din două părți, silindu-l să-și împartă forțele, și așa inferioare. Un lucru este cert, o mare parte din forțele românilor erau pedestre, se mișcau mai greu și mai încet în cadrul unei campanii manevriere aplicate cu succes de unguri, ca și de restul năvălitorilor care i-au precedat sau succedat. Menumorut nu avea altă opțiune decât să se decidă asupra cărei grupări să-i reziste cu forța sa principală, știut fiind că nu avea cum să manevreze pe linii interioare ca să ajute una sau alta în funcție de necesități, infanteria deplasându-se mult mai încet ca și cavaleria. A calculat simplu, obiectivul de bază era să-și apere și păstreze centrul puterii sale la Biharea. Pe ambele direcții maghiare de atac a încercat rezistențe succesive care să întârzie și să macine adversarul. Pe partea de nord, direcția către Sătmar, și-a dispus forța secundară, cu cea principală urmând să apere Biharea, centrul voivodatului său. În ciuda rezistențelor succesive, datorită superiorității trupelor maghiare, acestea ajung să asedieze Sătmarul. Să nu ne închipuim cumva că fortăreața aceasta era cumva o ditamai cetate de piatră cu turnuri și creneluri, așa cum vom vedea câteva sute de ani mai târziu. Nici în vestul Europei, în secolul X, nu prea existau ceea ce noi suntem obișnuiți să considerăm castele sau cetăți medievale. Era vorba de o întăritură de pământ cu un șanț în față și o palisadă de lemn. Iar ungurii la acea vreme dețineau materiale de asediu ca și balistele pomenite în cronici. Istoricii încă nu sunt hotărâți dacă e vorba de Satu Mare sau de Medieș (la 25 de km), zona în care s-au descoperit cuptoare dacice, semn al locuirii cu o mie de ani în urmă. Oricum, rezistența timp de patru zile contra armatei mult superioare și dotată cu materiale de asediu este un fapt remarcabil.

Contra forței maghiare de la sud, a lui Tuhutum, Menumorut îi opune forța sa principală, aici nu trebuie să cedeze, dacă inamicul cucerea centrul său de putere, totul putea fi pierdut. Și aici s-a aplicat tactica rezistenței succesive, Tuhutum fiind respins cu pierderi, fără să poată ajunge în fața cetății Biharea. Înfrânt, el se îndreaptă spre nord făcând joncțiunea cu cealaltă forță maghiară, a lui Tosu și Zobolsu. Credeți cumva că în cazul în care Tuhutum ar fi fost victorios, nu ar fi asediat Biharea? Adevărul este că nici nu a ajuns până acolo, altfel ar fi făcut-o, spre a nu rămâne mai prejos de celelalte căpetenii rivale la favorurile lui Arpad. Astfel ni se explică și acțiunile ulterioare ale lui Tuhutum împotriva voivodatului lui Gelu. Dar ce ar fi trebuit să scrie Anonymus, că Tuhutum s-a dat cu capul de pereți în urma insuccesului său? Și a doua zi să se întâlnească același Anonymus cu urmașii nobili din secolul XII ai aceluiași Tuhutum? Așa că a scris ca să dea bine pentru toți nobilii maghiari de care depindea. Încă ceva foarte interesant, după cheful de șapte zile al lui Arpad, acesta își mută oștirea și în fruntea ei se deplasează la Tisa lângă râul Hernad, deci cât mai aproape de voivodatul lui Menumorut. De ce, dacă victoria a fost deplină și toată lumea i s-a supus? Nu cumva era o măsură preventivă de apărare pentru cazul în care Menumorut va trece la contraatac, cum au făcut românii cu altă ocazie mai târziu?

Dar să revenim la Tuhutum după reîntâlnirea sa cu Tosu și Zobolsu. Acesta, cum era un om foarte prevăzător, a trimis pe un oarecare bărbat șiret, pe Ocmand, tatăl lui Opaforcus, pentru ca umblând pe ascuns să se informeze despre calitatea și fertilitatea pământului din Ultransilvania (Transilvania) și ce fel de oameni sunt locuitorii de acolo și dacă ar fi cu putință să se războiască cu ei. Căci Tuhutum voia să-și câștige nume și pământ, precum spun lăutarii noștri, toți pământuri câștigau și renume dobândeau (e normal, era frustrat în urma înfrângerii din fața lui Menumorut). Când tatăl Ogmund, iscoada lui Tuhutum, dând târcoale ca o vulpe, a văzut, pe cât poate să cuprindă vederea omului, bunătatea și rodnicia pământului și pe locuitorii săi, i-a plăcut nespus de mult și, în cea mai mare grabă s-a întors la domnul său. Și, după ce a sosit, i-a vorbit multe domnului său despre bunătatea acelei țări: că pământul acela e udat de cele mai bune râuri, al căror nume și folos le-a amintit pe rând, că din nisipul lor se culege aur, că aurul din acea țară e cel mai bun aur, că de acolo se se scoate sare și materii sărate și că locuitorii din acea țară sunt cei mai nevoiași oameni din toată lumea. Fiindcă sunt Blachi și Sclavi cari nu au alte arme decât arcuri cu săgeți și ducele lor Gelou e puțin statornic și n-are ostași buni împrejurul său și n-ar îndrăzni să se împotrivească curajului ungurilor fiindcă suferă multe neajunsuri din partea cumanilor și a pecenegilor.

Interesant și acest pasaj, ducele Gelu, al românilor (ni se spune clar în altă parte) luptă și împotriva pecenegilor și cumanilor și stăpânește o țară bogată în aur și sare. Să nu uităm că la cea vreme sarea era un produs esențial, pentru controlul sării s-au dat multe lupte în acea perioadă. De ce? E simplu, în acea vreme nu exista frigiderul care să conserve carnea pentru o vreme mai îndelungată, pentru a fi păstrată acesta trebuia sărată sau afumată, iar orice crescător de animale avea nevoie de sare. Cine deținea sare era bogat, ca și astăzi cine deține petrol. La fel, șase sute de ani mai târziu au fost războaie pentru controlul surselor de mirodenii din Orient, tot din același motiv. Mirodeniile presărate pe carne înlăturau mirosul sau gustul celor aflate pe cale de alterare, făcându-le consumabile pe timp mai îndelungat. Asta a făcut posibilă lupta pentru controlul căilor de navigație către Orient, sursa mirodeniilor. Acesta era petrolul acelor vremuri.

Deci Transilvania era bogată, iar Tuhutum, frustrat de insuccesul său contra lui Menumorut și dornic să cucerească o țară bogată care să-l așeze în lista preferaților lui Arpad pentru domenii pentru el și urmașii săi, pornește cu o parte din oastea maghiară, fără Tosu și Zobosu (Szabolcs) să cucerească ducatul lui Gelu care cuprindea o parte importantă din Transilvania. Oastea lui Tuhutum a trecut pe la Porțile Meseșului (cele fortificate în prealabil de unguri), iar Gelu s-a grăbit să-i iasă în cale cu oastea sa. Lupta s-a dat pe râul Almaș, s-au luptat între ei cu înverșunare, spune Anonymus, dar oastea lui Gelu a fost copleșită și chiar acesta a fost ucis lângă râul Căpuș pe când încerca să se refugieze în cetatea sa de pe Someș. Referitor la această cetate există mai multe versiuni, cum că ar fi Dăbâca, Cluj-Mănăștur sau chiar Gilău, după numele lui Gelu, dar încă nu s-au găsit dovezile necesare pentru a fi siguri de una sau alta. După moartea lui Gelu, cronicile maghiare susțin că în locul acestuia ar fi rămas Tuhutum (căruia i s-au supus locuitorii acestei țări jurându-i credință la Așchileu, maghiară Esculeu, poate de la eskudni, a jura) el și urmașii săi conducând în continuare voivodatul până în timpul regelui Ștefan cel Sfânt (997-1038).

Voivodatele românești din Transilvania la venirea ungurilor

Zosu și Zobolsu se întorc la ducele Arpad, pe drum (spune Anonymus) nimeni nu îndrăznea să ridice mâna împotriva lor, și chiar Menumorut, ducele lor, mai mult se pregătea de drum să meargă în Grecia decât să vină împotriva lor. Și plecând de acolo, s-au coborât pe lângă un oarecare râu Humusouer (Omso-er, pârâu în Biharea) și au ajuns până la rovina Zerep (Szerepsar, jud Bihor). Și plecând de aici au ajuns la Zeguholmu (Szeghalom, lângă Criș) și aici au vrut să treacă peste Criș ca să dea lupta cu Menumorut (cum, parcă acesta se pregătea să fugă în Grecia!), dar sosind soldații lui Menumorut le-au împiedicat trecerea. Plecând apoi de aici au mers călări o zi întreagă și și-au așezat tabăra lângă un deal mic, și de aici au plecat călări pe lângă râul Turu (Tur, afluent al Crișului), au ajuns la Tisa. Și în portul Drugma au trecut peste fluviul Tisa (…) Pe când treceau cu plutele peste fluviul Tisa, au trimis înainte soli la ducele Arpad care să vestească bucuria salvării lor (deci salvarea lor, dar de cine, din moment ce nu au fost în niciun pericol?).

Realitatea stă cam așa. Ungurii au reușit să cucerească nordul ducatului lui Menumorut cu cetatea Sătmar și au fortificat poarta Meseșului împotriva unui dușman din afară, Tuhutum, cu a doua coloană a încercat să cucerească Biharea, dar a fost respins de Menumorut pe râul Criș și s-a retras unindu-se cu prima coloană. Frustrat de succesele lui Tosu și Zobolsu, încearcă să realizeze și el o cucerire, ceva, și atunci pornește împotriva lui Gelu, dincolo de poarta fortificată a Meseșului, unde întâlnește armata lui Gelu, o învinge și îl ucide pe Gelu, fiind ales voievod în locul lui (voi reveni aici, rămân unele semne de întrebare). Tosu și Zobolsu se întorc cu armata lor prin țara lui Menumorut încercând ceea ce Tuhutum nu a reușit, anume cucerirea cetății Biharea. Încearcă să treacă râul Criș dar sunt așteptați de oastea lui Menumorut care îi învinge punându-i pe fugă, ungurii fug o zi întreagă călare urmăriți de oastea lui Menumorut, fac tabăra lângă un deal mic, apoi pleacă din nou călări (!). De două ori se spune că pleacă călări, poate singura oară în întreaga cronică. Despre unguri se știe că erau migratori și întreaga lor armată era formată din călăreți, dar în cronică nu se prea menționează că au plecat călare sau au venit călare decât rareori, cum e cazul la atacul fortăreței Ung. Dar să spui de două ori că au plecat călări, prima oară o zi întreagă, nu poate fi decât semn de fugă disperată, lucru întărit în rândurile ce urmează. Iar această fugă nu poate avea altă cauză decât urmărirea de către un inamic decis să-i ajungă și s-i distrugă.

Despre primirea lor, același Anonymus acordă întreg capitolul XXIX din cronica sa: Pe când treceau cu plutele peste fluviul Tisa, au trimis înainte soli la ducele Arpad care să vestească bucuria salvării lor. Aceștia când au sosit la ducele Arpad și i-au adus vestea că Zobolsu și Tosu s-au întors cu armata sănătoși și teferi și că vadul Drugma l-au trecut cu toții, ducele Arpad aflând că Tosu și Zobolsu s-au întors cu toate oștile lor sănătoși și neatinși și că au trecut peste fluviul Tisa, a făcut mare chef și a dăruit cu diferite daruri pe vestitorii bucuriei. Iar când Tosu și Zobolsu erau să intre în curtea ducelui, ducele a trimis întru întâmpinarea lor pe toți soldații săi și astfel i-a primit cu mare bucurie. Și, după obiceiul domnilor celor buni de a prețui pe credincioșii lor, aproape în fiecare zi îi poftea la masa sa să-i ospăteze și le-a dat multe daruri. De asemenea, și ei au prezentat ducelui Arpad diferite daruri și pe fiii locuitorilor luați ca ostatici.

M-au frapat multe lucruri care nu se potrivesc în cronica lui Anonymus și mă mir că au scăpat marilor noștri istorici, dar sunt explicabile aceste scăpări în contextul perioadei în care ei studiau această cronică, atunci când ungurii contestau primatul românilor în Ardeal, în perioada lor revanșardă de după Tratatul de la Trianon din 1920, și atunci întreaga polemică era în jurul existenței românilor, nu asupra descrierii faptelor istorice mai ales din perspectivă militară. Am să enumăr doar câteva lucruri care stau împotriva logicii, începând cu ceea ce am subliniat în textul de mai sus.

Am subliniat de câte ori se repetă în două fraze salvarea lui Tosu și Zobolsu, ca să fim siguri de asta. Mai mult, sunt salvați cu toți ai lor, teferi și sănătoși, neatinși etc. De ce oare? În întreaga sa cronică de 57 de capitole nu întâlnim asemenea sublinieri, asemenea repetate salvări, toți teferi, neatinși etc, mai ales repetat de atâtea ori. Unde e logica acestui text, de ce se repetă de atâtea ori faptul că au fost salvați toți, deși mai înainte ni se spunea că nimeni nu a îndrăznit să lupte cu ei, toți s-au supus de spaimă? Despre întoarcerea altor căpetenii din alte campanii se spune doar că au făcut chef de bucurie, nicăieri nu se spune că au scăpat toți, teferi și nevătămați, mai mult, să se repete de atâtea ori acest lucru. Dar care este explicația?

Trebuie să urmărim logica simplă. Anonymus și-a scris cronica sa în secolul XII după alte cronici apărute mai devreme, din secolul XI, dar pierdute, după cum susține el însuși în introducerea cronicii sale este mai bine să se afle în mod limpede adevărul din examinarea sigură a documentelor scrise și din interpretarea clară a faptelor istorice. Ori, cum spuneam mai devreme, Anonymus și-a scris cronica, după cum spune chiar el, pentru a arăta genealogia regilor Ungariei și a nobililor ei, (…) câte țări și câți regi și-au subjugat etc. În încheierea introducerii: Ferice deci de Ungaria căreia i-au fost hărăzite daruri felurite. Deci, această cronică este o genealogie a regilor și nobililor unguri, de unde se trage fiecare familie nobiliară și de unde își extrage dreptul de posesiune și legitimitatea asupra moșiilor sale. Iar urmașii acestor nobili din cronica lui Anonymus erau personaje potente contemporane cu acesta, de aceea aveau nevoie de o cronică favorabilă, altfel n-ar mai fi beneficiat de unele favoruri sau chiar și-ar fi putut atrage dușmănia lor. De aceea toți acești nobili trebuiau să fie prezentați puternici și victorioși, chiar dacă în realitate lucrurile au stat altfel. Iar această subliniere repetată conform căreia toți ai lui Tosu și Zobosu s-au întors teferi, sănătoși și neatinși este destinată să contrazică convingător cronicile anterioare care probabil spuneau altfel. Și în mod sigur acele cronici anterioare spuneau altceva, altfel Anonymus nu s-ar fi străduit atât de mult să le combată și să întărească spusele sale. Că faptele sunt diferite observăm dacă urmărim printre rânduri chiar și ce spune Anonymus mai departe. Arpad, de bucurie își trimite întru întâmpinarea lor pe toți soldații săi. De ce? Nu știau drumul înapoi? Sau motivul este altul? Am văzut mai devreme, după prima tentativă a ungurilor conduși de Tuhutum de a-l ataca pe Menumorut în centrul său de putere și respingerea lor, Arpad își deplasează întreaga oaste la râul Hernad, cât mai aproape de voivodatul lui Menumorut, dar în dreapta Tisei. După aceste lămuriri, cred că putem să deslușim adevărul.

Urmăriți de soldații lui Menumorut, ungurii lui Tosu și Zobolsu gonesc o zi întreagă și în cea următoare ca să ajungă și să treacă Tisa. Sunt ajunși la trecerea Tisei și sunt angajați în luptă sau poate doar urmăriți de săgeți, iar Arpad la cererea soliei lor le trimite în ajutor oștirea sa aflată în apropiere reușind să-i salveze de furia lui Menumorut. Deoarece vadul Dorogma de care vorbește Anpnymus este lângă Tisza-Fured, nu departe de locul în care Arpad își mutase armata la vestea eșecului lui Tuhutum. Iar celor ce vor contesta spunând că Anonymus vorbește de faptul că Tosu și Zobolsu au fost întâmpinați de întreaga oaste înainte de a intra în curtea ducelui, le amintesc că la acea vreme ungurii erau nomazi, iar curtea ducelui însemna cortul mai mare al căpeteniei nu vreo așezare stabilă. Trei capitole mai încolo, vorbind de deplasarea lui Arpad în regiunea Borsod, Anonymus specifică clar că au făcut corturi.

Sunt multe lucruri apărute în cronici despre care s-a crezut timp de secole că sunt reale, după citirea unei relatărilor dintr-o singură parte. Am zis de inscripțiile egiptene în care nu veți găsi vreo înfrângere, ci doar victorii. Două secole s-a crezut despre bătălia de la Kadesh că ar fi fost o victorie strălucită a lui Ramses contra hittiților, așa apărea în inscripțiile de pe templele egiptene în hieroglifele descifrate de Champolion. Totuși, au fost câțiva, puțini e drept, care s-au întrebat de ce după o astfel de victorie Egiptul pierde un teritoriu însemnat la granița cu hittiții? Acum au început să se descifreze inscripțiile hittite și cronicile lor spun exact pe dos, Ramses a fost bătut. Dar cronica lui Anonymus este scrisă de un ungur, din punctul lor de vedere, astfel aș fi curios să văd cum ar fi scrisă de un român sau scrierea unui român.

E curioasă urmarea evenimentelor conform lui Anonymus, după care să urmărim care ar fi fost mersul lor logic și normal, de fapt cum cred că s-au petrecut din punct de evdere istoric. După câteva zile Arpad se sfătuiește cu fruntașii săi și trimit o solie la ducele Salanus care să-i vestească victoriile cucerite de Thosu și Bulsuu (nu mai e Zobolsu?), precum și a lui Tuhutum, și să-i ceară țara până la fluviul Zogea (Zagyya, afluent al Tisei). Salanus este cuprins de mare spaimă și cedează acest teritoriu de frică, cum spune cronicarul. Solii se întorc, sunt încărcați de daruri, din nou mare bucurie la curtea ducelui. Urmează descrierea campaniilor înspre nord, către zonele stăpânite de boemi, cum ungurii și-au împins stăpânirea încolo, cum li s-a supus mult popor (este descrisă și o luptă de patru zile și un asediu asupra cetății Nitra, măcel, chiar și pe Zubur, ducele boemilor care fusese făcut prizonier cu câteva zile înainte l-au spânzurat. Locuitorii sunt supuși, nobililor slavi și boemi li se ia jurământ să meargă la război alături de unguri și li se dă pământ în alte zone pentru a nu reveni la casele lor și să le vină gânduri de nesupunere și revoltă. Paragraful e interesant prin prisma modului în care ungurii își sporeau armata și clasa lor nobiliară fidelă lui Arpad, semn că nu erau suficient de numeroși pentru ambițiile și teritoriile pe care le doreau. Din nou relatarea sare la Salanus care, aflând de puterea și faptele ungurilor, s-a temut ca nu cumva, împinși de mânie să-l gonească într-o zi din regatul său. De aceea, sfătuindu-se cu ai săi, a trimis soli la împăratul grecilor și ducele bulgarilor ca să-i trimită ajutor ca să lupte cu Arpad, ducele ungurilor. Împăratul grecilor și ducele bulgarilor au trimis ducelui Salanus o mare armată…

Este foarte ciudat, după ce îi cedează de două ori teren lui Arpad, îi cedează și a treia oară în urma victoriilor lui Tosu și Bulsuu (?) tot cuprins de cea mai mare spaimă, apoi își dă seama că va fi până la urmă alungat și cere ajutor bulgarilor și bizantinilor. Cam târziu își dă seama acest Salanus de soarta care îl așteaptă, asta înseamnă că nu era prea deștept, sau lucrurile nu au stat chiar așa. Mai logic și mai normal ar suna cam așa. Profitând de eșecurile lui Tosu și Zobolsu, Salanus decide că ar fi momentul să-și recapete țara cedată de nevoie lui Arpad și cere ajutor dinafară. Momentul era prielnic, o parte din oștile ungare sunt în luptă la granița Boemiei, iar la Tisa au fost învinși de Menumorut. O dovadă indirectă asupra caracterului îndoielnic al victoriei lui Tosu și Zobolsu îl constituie vorbele solilor către Salanus, care spun de victoria lui Tosu și Bulsuu, precum și Tuhutum. Nu mai e pomenit Zobolsu, ci Bulsu. Unde e Zobolsu? Păi, nu prea mai e. Să fi greșit Anonymus? Tocmai el, care face genealogia regilor și a tuturor familiilor nobiliare maghiare, cu ce moșii, cetăți stăpânește fiecare și când le-a dobândit? Greu de crezut.

Când se vorbește de Tosu, se spune că e tatăl lui Lelu, Tuhutum e tatăl lui Horca, doar Zobolsu e fiul lui Eleud. Nu apare nicăieri că ar fi tatăl cuiva. De Bulsu se spune că e fiul lui Bogat și apare în alte lupte și raiduri începând cu bătălia contra lui Salanus și aliaților săi. Despre Zosu se amintește mai departe, apoi de la un moment dat doar de fiul său Lelu, semn că Zosu ar fi murit în vreo bătălie. Dar Zobolsu, nimic. Mai mult, la începutul campaniei împotriva lui Menumorut, Zobolsu ar fi pus să se ridice o fortăreață de pământ care mai târziu i-a purtat numele (Szabolcs), practic ca și amintirea unui erou căzut. Este probabil ca Zobolsu să fi căzut în lupta împotriva lui Menumorut în condițiile amintite mai sus sau, ținând cont de faptul că Anonymus îl menționează întorcându-se și trecând Tisa, să fi murit la scurtă vreme în urma rănilor.

Revenind la Salanus, adevărul istoric ne spune că este puțin probabil ca bulgarii și bizantinii să lupte alături ca aliați în acea epocă, ei fiind prinși într-un război distrugător de durată finalizat cu dezintegrarea primului imperiu bulgar la 1018. În acea perioadă de venire și expansiune ungară din Panonia (începutul secolului X), bulgarii sunt la apogeu, îi înving pe bizantini la Anchialus la 917 și asediază Constantinopolele la 923 și 924. Deci, e puțin probabil ca să-i vedem luptând ca aliați alături de Salanus. Mai degrabă e vorba doar de bulgari, care aveau interes să-i stăvilească pe unguri spre sud, și poate chiar îi erau suzerani lui Salanus, la fel ca și în cazul voivodatului lui Glad din zona Banatului de astăzi. Se spune clar că Salanus ar fi pornit împotriva ungurilor, intenția lui fiind clară, de a-i alunga de pe pământurile sale. Salanus și bulgarii sunt învinși, Salanus refugiindu-se în Belgradul stăpânit de bulgari, iar ungurii devastează Sebia de sud și Croația. Aici își încetează existența ducatul lui Salanus care stăpânea mare parte din Panonia domnind peste vlahi și slavi până la sosirea ungurilor.

Glad și din nou Menumorut

După cucerirea ducatului lui Salanus, a venit vremea lui Glad care stăpânea de la Mureș la cetatea Haram (fortăreață lângă Dunăre), voievodul Banatului, cu care au ajuns ungurii să se învecineze. Invadatorii unguri, conduși de Zuardu, Cadusa și Boyta, au trecut Tisa pe la Kenesna (Kanizsa) și au înaintat spre est, către Timiș, oprindu-se pe malul Begăi. Desigur, din nou Anonymus ne vorbește de groaza locuitorilor care n-au îndrăznit să ridice mâna asupra ungurilor și li s-au supus toți. Este vorba de populația civilă care se refugiază cum a făcut dintotdeauna în cazul năvălirilor, deoarece la scurtă vreme ungurii îi vor întâlni pe soldații lui Glad, într-o zonă propice apărării. E vorba de punctul de trecere al Timișului, unde oastea lui Glad le interzice trecerea. Lupta trebuie să fi fost deosebit de înverșunată, se menționează că în prima zi niciuna din forțe nu reușise să treacă pe malul celălalt. Armata lui Glad era compusă din cavalerie și pedeștrii, în ajutorul lui Glad venind Cumanii, Bulgarii și Vlahii. Deci, e clar că au avut de luptat și cu români. Despre cumani Anonymus se înșeală, e în mod sigur vorba de pecenegi, deoarece cumanii vor veni în țările române abia două sute de ani mai târziu.

A doua zi ungurii recurg la o stratagemă foarte eficientă, profitând de manevrabilitatea superioară, ei find toți călări. Jumătate din armata lor fixează trupele lui Glad prin atacuri peste apă, în timp ce cealaltă jumătate sub conducerea lui Cadusa, trece în aval și lovește în flanc. Soarta bătăliei e pecetluită, totuși, oastea lui Glad se luptă cu energia disperării căutând să se desprindă. Cinci conducători de oaste sunt uciși în luptă, doi duci pecenegi și trei cneji bulgari, dar Glad reușește să scape și să se refugieze în cetatea Keve (Cuvin). Ungurii asediază cetatea fără succes, se ajunge la negocieri, Glad le face daruri (plătește tribut), iar ungurii pleacă. Și continuă raidul spre sud, cuceresc Orșova și apoi devastează Bulgaria până în Grecia în Tessalia. Glad rămâne voievod, descendentul său Ahtum luptând împotriva regelui Ștefan cel Sfânt la începutul secolului XI.

Căci pe acea vreme ungurii în mintea lor nu doreau nimic altceva decât să ocupe țări, să subjuge popoare și să se îndeletnicească cu fapte războinice. Fiindcă ungurii în timpul acela așa de mult se bucurau de a suge sângele omenesc, ca și lipitoarea, și dacă n-ar fi făcut așa n-ar fi lăsat urmașilor lor atâtea țări frumoase. Asta o spune Anonymus.

Campania ungurilor contra lui Glad

Între timp, Arpad își trimite oștile să ocupe întreaga Câmpie Panonică, țară propice năvălitorilor veniți din stepele asiatice. Aici aediază cetatea Bezprem (Vesprem) apărată de Romani pe care o cuceresc după lupte îndârjite de o săptămână, abia în a doua săptămână reușesc să o cucerească și să-i alunge pe Romani în țara Theutonilor. Termenul nu este o greșeală, este repetat de mai multe ori, au luptat împotriva Romanilor. Se poate să fi fost vorba de italieni, dar ar fi putut fi o altă ramură a românilor, să ne amintim și de Vlahiile existente în acea perioadă în întreaga peninsulă balcanică? Este o posibilitate redusă, dar ar putea fi cercetată, nu știu ca italienii să fi stăpânit teritorii atât de adânc în Panonia, în schimb voivodatul lui Salanus era destul de întins.

După aceste victorii ungurii decid că este timpul să spele rușinea provocată de înfrângerea din fața lui Menumorut și pornesc din nou împotriva acestuia, de data asta sub conducerea celor mai vestiți generali ai ducelui Arpad, Usubu și Velec. Ne dăm seama din această afirmație a lui Anonymus cam ce pericol reprezenta și ce potențial militar avea Menumorut. Ungurii vin precedați de secui (după cum spuneam, popoarele cucerite sunt folosite ca trupe de sacrificiu) și se opresc pe râul Iozășel unde stau trei zile (e clar că au dat o luptă aici, altfel nu ar fi avut de ce să stea atâta vreme). Menumorut și-a împărțit trupele, o parte destinate apărării cetății Biharea, iar alta, sub conducerea proprie, le-a poziționat în pădurea numită Igfon (posibil zona muntoasă dintre Crișul Repede și Barcău). După lupta de la Iozășel (poate fi doar o luptă de hărțuire, dacă ar fi fost o victorie categorică maghiară Anonymus nu ar fi omis să o spună) ungurii ajung la cetatea Biharea și încep asediul. Se menționează folosirea balistelor de către unguri, dovadă că ei dețineau și știau să folosească materiale de asediu care i-au ajutat să cucerească cetăți chiar și în vestul Europei. Asediul a durat 13 zile, după Anonymus românii având 125 de morți, iar ungurii 20 și secuii 15. Ni se pare o oarecare disproporție, ținând cont că în mod normal asediatorii au pierderi mai ridicate decât asediații, dar nu trebuie să uităm modul în care secscriau cronicile la acea vreme, chiar și mai târziu. Erau menționați la pierderile proprii doar personajele importante, lideri, soldații de rând și dispensabili nu erau luați în calcul. Chiar și așa, dacă secuii erau în față, ar fi trebuit să aibă pierderi mai importante decât ungurii, ori asta e o dovadă că asediatorii au fost atacați din afară, în mod sigur de soldații lui Menumorut din pădurea Igfon. Cetatea nu a putut fi cucerită, doar au reușit să umple șanțurile de apărare, când s-a ajuns prin negocieri la un acord pe care ungurii îl acceptă plini de bucurie. În legătură cu acest asediu poate fi pusă și descoperirea în apropiere de Biharea a unor morminte de călăreți unguri cu inventarul specific, piese de harnașament, zăbale, scărițe de șa, cu resturi de cai sacrificați la picioarele morților, deci pierderile ungurilor au fost importante, iar cei îngropați au fost personaje importante, nu soldați de rând, după cum spuneam.

Cetatea rămâne a lui Menumorut, dar acesta acceptă suzeranintatea lui Arpad și îi dă fiica în căsătorie fiului și moștenitorului lui Arpad, Zulta (Zoltan). Arpad acceptă bucuros și face o nuntă mare etc. Încă o dovadă a importanței și forței voivodatului lui Menumorut, ajuns cuscru cu Arpad și fiica sa soția viitorului rege ungur și mama următorului rege ungur. Până la urmă, nobilii regi unguri au destul sânge românesc, chiar și cei din dinastia arpadiană, vom vedea că și mama lui Ștefan cel Sfânt a fost româncă.

Voivodatul bihorean revine regilor Ungariei la moartea lui Menumorut (care nu a avut urmași pe parte bărbătească), dar se menține ca voivodat și în secolul XI, conform documentelor vremii. Dar din acea perioadă vorbim de altfel de relații, de suzeranitatea medievală, de legături între suzerani și vasali, de la Ștefan cel Sfânt, după creștinarea acestuia, Ungaria devine un regat feudal clasic. Un lucru rămâne cert, ungurii au avut mult de luptat cu românii de la venirea lor în Panonia, atunci când erau una din puterile militare de prim rang, la fel ca și hunii la vremea lor sau ca și tătarii mai târziu. Să nu uităm că au trecut Europa prin foc și sabie, iar românii le-au răspuns cu sabia.

Voivodatul Transilvaniei și Tuhutum                                                     

Ar trebui să abordăm puțin problema lui Tuhutum și a voivodatului Transilvaniei. E suficient să aruncăm o privire la situația geopolitică ca să vedem că nici în povestea lui Tuhutum, pe lângă altele amintite mai sus, lucrurile nu prea se leagă. În perioada primei campanii împotriva lui Menumorut, ungurii nu aveau capacitatea să-și stabilească ferm stăpânirea decât în ținuturile limitrofe din pusta panonică, restul le jefuiau și le sileau să plătească un tribut. Totul se reducea la raiduri devastatoare pentru înspăimântarea populației, frângerea rezistenței, apoi obligarea la plata unui tribut. Ținuturile limitrofe lor erau supuse și locuitorii siliți să meargă alături în război și expediții, bineînțeles în fața ungurilor ca și trupe de sacrificiu (am văzut cazul secuilor). Pe măsură ce puterea și numărul lor sporea în acest mod, ungurii încercau să cuprindă noi teritorii pe care să le înglobeze în stăpânirea lor definitivă, mutându-și raidurile tot mai departe. Am văzut cum au procedat cu voivodatul lui Salanus din Câmpia Panonică și alte teritorii apropiate. Este ca un joc strategic, nu poți să stăpânești decât teritorii învecinate și doar atunci când ai resurse în oameni ca să le iei în stăpânire. Cele mai îndepărtate le devastezi, le distrugi, le pretinzi tribut ca să le pregătești pentru aputea fi înglobate atunci când va veni momentul. Astfel, ungurii devastează și jefuiesc Franța, Italia, Germania, dar nu pot visa să le stăpânească la acel moment.

Ori, la vremea campaniei împotriva lui Menumorut, ei nu stăpâneau pe deplin nici teritoriul Ungariei de azi, ci doar o parte din Câmpia Panonică. În situația dată, cum ar fi putut ei la acea vreme să cucerească și să mențină un voivodat depărtat și nu în câmpie, ci într-o zonă separată de munți și plină de păduri? Tipul de teren de care toți migratorii se cam fereau, iar ungurii nu erau mai presus de huni sau avari imediat după sosirea lor în Câmpia Panonică. În mod normal, după victoria asupra lui Gelu ar fi devastat teritoriul, l-ar fi jefuit sălbatic, ar fi impus un tribut și apoi ar fi revenit la baza din Câmpia Tisei.  E suficient să privim harta ca să ne dăm seama că acest voivodat aflat dincolo de poarta Meseșului, cea întărită cu poartă de piatră și palisade de lemn, este destul de depărtat de baza maghiară de la vest de Tisa.

Mai e un aspect important care pune mai multe semne de întrebare. Să ne amintim de desfășurarea primei campanii contra lui Menumorut. Tosu și Zobolsu ocupă cetatea Sătmar și zona limitrofă până în apropierea Bihorului, unde Tuhutum este respins de oastea lui Menumorut. Tuhutum se retrage și se alătură lui Tosu și Zobolsu la poarta Meseșului, după care își începe raidul împotriva lui Gelu. Tosu și Zobolsu se întorc spre Tisa, dar încearcă încă o dată să-l învingă pe Menumorut, dar sunt respinși la Criș, apoi fug și trec Tisa în grabă, urmăriți de acesta, le iese în cale oastea lui Arpad pentru a le proteja trecerea. La acest moment, care ar fi fost mișcarea cea mai logică a lui Menumorut? Avea două posibilități. Prima ar fi fost să continue urmărirea peste Tisa, lucru riscant, ar fi trebuit să treacă și el Tisa izolându-se de baza sa de operații și să se confrunte cu corpul principal al lui Arpad, care și-a trimis toți soldații în întâmpinarea lui Tosu și Zobolsu. A doua mișcare, cea mai logică, ar fi fost să se îndrepte spre nord să reia în stăpânire cetatea Sătmarului și împrejurimile ei devastate în prealabil de unguri. Ținând cont că Anonymus nu mai pomenește absolut nimic în cronica sa despre aceste ținuturi, tind să cred că așa s-a întâmplat. Încă ceva, Anonymus insită mereu, după cum spuneau, că s-au întors toți teferi și nevătămați. Toți, asta înseamnă că nu au lăsat nicio garnizoană sau trupe de ocupație în Sătmar? Foarte posibil, le-au devastat, jefuit și apoi au plecat, așa cum au făcut în toate raidurile lor din ținuturile ceva mai depărtate de bază. Să nu uităm, la acea vreme ungurii se comportau ca orice migratori de până atunci.

Iar în cazul foarte posibil al reocupării Sătmarului de către Menumorut, Tuhutum cu ai săi ar fi rămas total izolați în Transilvania, fără vreo legătură posibilă cu Arpad. Dar ce s-a întâmplat cu Tuhutum? Cronica lui Anonymus nu ne mai spune nimic despre el sau despre Transilvania, singura mențiune este de la capitolul cu înfrângerea lui Gelu, în care spune că a fost ales să-i conducă pe localnici. Iată paragraful respectiv:

…au omorât pe Gelou lângă râul Copus (Căpuș). Atunci locuitorii acelei țări, văzând moartea domnului lor, de bună voie, dând mâna, și-au ales ca domn pe Tuhutum, tatăl lui Horca. Și în localitarea ce se cheamă Esculeu (Așchileu, poate de la ungurescul Eskullo cum au numit o localitate din preajma Clujului, probabil de la eskudni, a jura în maghiară) și-au întărit cuvântul prin jurământ. Și din ziua aceea localitatea aceasta poartă numele de Esculeu, fiindcă acolo au făcut jurământul. Iar Tuhutum, din ziua aceea, a stăpânit țara în pace și în fericire și urmașii lui au stăpânit-o până în timpul regelui Ștefan cel Sfânt. Iar Tuhutum a dat naștere lui Horca, Horca a dat naștere lui Geula și Zumbor. Geula  a avut două fete, dintre care una se chema Caroldu și cealaltă Saroltu. Sarolt a fost mama regelui Ștefan cel Sfânt. Iar Zumbor a dat naștere lui Geula cel Mic, tatăl lui Bue și Bucne, în timpul căruia regele Ștefan cel Sfânt a subjugat țara Ultrasilvană. Pe Geula chiar l-a dus legat în Ungaria și l-a ținut în închisoare toată viața, fiindcă era păgân și n-a voit să se încreștineze și lucra împotriva regelui Ștefan cel Sfânt, cu toate că i-a fost rudă după mamă.

Acestea sunt ultimele referiri la Tuhutum și Transilvania, numită aici țara Ultransilvană.  Revin la aspectele nelămurite în cronica lui Anonymus și destul de ciudate ca să merite o analiză mai atentă. Spuneam de faptul că ungurii nu aveau cum să cucerească și să mențină un teritoriu depărtat de baza lor de operații, ei doar îl cucereau, îl devastau, încasau tributul și apoi reveneau la bază. Așa s-a întâmplat în Italia, Franța, Germania, Bulgaria sau imperiul bizantin. Cuceririle lor în care au și rămas sunt în teritoriile limitrofe bazei lor de operații care era la acea vreme în câmpia Tisei dar, foarte important, pe malul drept, lucru demonstrat de pățania lui Tosu și Zobolsu la trecerea Tisei de pe malul stâng pe cel drept. Atunci cum ar fi putut Tuhutum să stăpânească în pace și fericire un teritoriu atât de depărtat și izolat prin interpunerea voivodatului ostil al lui Menumorut? Ei bine, nu prea se potrivește cu logica și nici cu situația geopolitică.

Să vedem niște comparații ulterioare. La a doua campanie Menumorut este învins și aceptă tratative, ungurii nu încearcă să-i impună prin forță un conducător maghiar. La fel și în cazul lui Glad, el rămâne domn și stăpânitor al Banatului. Trei sute de ani mai târziu, când ungurii cuceriseră Transilvania, la revolta lui Litovoi din 1279, deși l-au bătut și ucis în luptă, la fel ca și pe Gelu, nu impun un lider al lor, ci acceptă ca și conducerea voivodatului să fie preluată de fratele său Bărbat. De ce au procedat mai târziu așa, iar mai devreme altfel, prin impunerea cuceritorului Tuhutum și a urmașilor săi care cică au domnit în pace și fericire până în secolul XI, adică aproape o sută de ani?

E normal să vi se pară ilogic, nu? Fiindcă așa și este. Dacă nu cumva lucrurile să fi stat oarecum diferit. Nu contest faptul că Gelu a fost învins și ucis în luptă. Dar să fi rămas Tuhutum cu câțiva oameni să domnească în Transilvania, izolați de Arpad și ai săi, și nimic să nu-i fi deranjat? Atunci cum rămâne cu asigurarea repetată a lui Anonymus că s-au întors toți teferi și nevătămați? Nu cumva să fi plecat și Tuhutum înapoi împreună cu Tosu și Zobolsu, după ce a jefuit Transilvania și i-a impus plata unui tribut? Așa cum au făcut peste tot în acea perioadă? Iar jurământul de la Esculeu poate fi o dovadă de supunere, jurământ de credință și pentru onorarea tributului?

Dar să presupunem că Tuhutum rămâne împreună cu o parte din ai săi să domnească peste românii lui Gelu. Cum credeți că va fi reacționat Menumorut, imediat ce a reușit să scape de Tosu și Zobolsu? Vedem că era un conducător suficient de puternic care să pună probleme serioase năvălitorilor unguri, iar din desfășurarea luptelor ne dăm seama că era un bun strateg și tactician. Ar fi tolerat existența unui voivodat potențial ostil în spatele lui, imediat ce i-a gonit pe Tosu și Zobolsu peste Tisa? După următoarea sa mișcare logică, de a relua în stăpânire Sătmarul și împrejurimile, nu ar fi trecut prin poarta Meseșului spre est pentru a anihila potențiala amenințare din spate? Mai ales că se putea baza și pe aportul românilor lui Gelu care în mod sigur i-ar fi întors spatele lui Tuhutum pentru a-și răzbuna moartea liderului atunci când ar fi avut ocazia favorabilă, iar apariția oastei victorioase a lui Menumorut ar fi fost ocazia perfectă. Iar prin această mișcare, Menumorut și-ar fi putut impune un conducător care să îi fie aliat sau chiar să-și alipească voivodatul lui Gelu, totul cu un efort minim. Așa ar fi fost logic și normal. Să nu uităm că tot prin astfel de metode și prin fructificarea unor oportunități s-a realizat unificarea cnezatelor și voivodatelor în voivodate mai puternice, la fel și în vestul Europei în cazul mărcilor și ducatelor.

Dar atunci de ce Anonymus menționează ca sigură stăpânirea lui Tuhutum și a urmașilor săi în Transilvania? Să nu uităm că Anonymus este autorul unei Geste, chiar așa a intitulat-o Gesta Hungarorum, adică o poveste medievală despre faptele vitejești ale regilor și nobililor unguri, iar referitor la perioada la care a fost scrisă (secolul XII) această gestă putea servi foarte bine la justificarea unor pretenții la moșii ale unor familii nobiliare, printre care poate și cea care își susținea originea din Tuhutum.

Ar fi mai multe argumente, dar aș insista pe cel al numelor. Fiul lui Horca și nepotul lui Tuhutum este numit Geula, la fel și nepotul său Geula cel Mic. În alte cronici maghiare sunt numiți Gyula, alții îi numesc Jula. Numele acesta este comun mai multor limbi și popoare, nu doar românilor și ungurilor, ci chiar și în limbile turcice. Dar de ce să nu facem o paralelă între Gelou și Geula, sau Gyula, ca să ne dăm seama că poate vorbim de numele unei dinastii voivodale românești, iar poate numele de Gelu sau Gyula să fie o interpretare a numelui roman de Iuliu? Se pot adăuga aici și argumente toponimice, în județul Cluj există mai multe localități care aduc aminte de acest nume, cum ar fi Gilău, iar în Maramureș, unul dintre cele mai vechi voivodate de unde se trag familiile nobiliare românești, întâlnim localitatea Giulești, atestată de sute de ani. În acest sens, cred că putem vorbi de o dinastie românească în Transilvania, cea mai veche dinastie medievală pomenită pe teritoriul românesc.

Mai aduc un argument desprins din scrierea lui Anonymus. Acesta spunea că Ștefan cel Sfânt a pornit război împotriva lui Geula cel Mic deoarece era păgân și nu dorea să se încreștineze și lucra împotriva regelui. Suntem în primul deceniu al secolului XI, Ștefan cel Sfânt tocmai a impus creștinismul ungurilor, undeva pe la anul 1000, și era normal să pornească cu război contra lui Geula deoarece era păgân. Dar ce însemna păgân? Era oare el închinător al vechilor zei ai primilor unguri ce au năvălit în Panonia? Ar fi putut el să se mențină ca voievod și conducător al unei populații deja creștine, cum erau românii încă din primele secole ale erei noastre? Greu de crezut. Nu trebuie să uităm, încă o dată, când a fost scrisă această cronică, respectiv în secolul XII. La acea vreme, în timpul regatului apostolic maghiar, toți care nu erau catolici erau considerați schismatici sau păgâni, aceasta era sintagma vremii. Chiar dacă schisma s-a petrecut în 1054, această scriere este ulterioară, așa că inclusiv ortodocșii puteau fi trecuți în cronici ca și păgâni. Făcând legătura cu un document bizantin care pomenește de botezul unui conducător transilvănean în preajma anului 950, putem să realizăm că acest păgân era de fapt ortodox. Întrebarea de bază rămâne, Geula sau Gyula, era român sau ungur?

Aici avem doar două posibilități, la fel de veridice, fiecare având argumente pro și contra. Un lucru este clar, ceea ce spune și lasă să se înțeleagă Anonymus este cea mai improbabilă variantă posibilă, după argumentele prezentate mai sus.

Prima posibilitate este dată de logica imediată a desfășurării evenimentelor, conform căreia Tuhutum și ai săi, după ce l-au bătut și ucis pe Gelu, și-au încasat tributul și au plecat împreună cu Tosu și Zobolsu, reușind să scape peste Tisa de urmărirea oștilor lui Menumorut. Chiar cronica lui spune că au scăpat toți, teferi, nevătămați și neatinși, cu toate acestea Arpad își trimite toți soldații să-i întimpine, de fapt să le asigure retragerea. Trei sute de ani mai târziu, Anonymus reia alte texte mai vechi care s-au pierdut și își scrie cronica ca să dea bine la unele familii nobiliare care aveau ceva de revendicat sau care doreau să-și justifice unele posesiuni în Ardealul cucerit de unguri de puțină vreme, din moment ce abia pe la 1210 regele Andrei i-a adus pe teutoni în Țara Bârsei tocmai pentru a-l ajuta să preia controlul părții de est a Transilvaniei. Vorbim aici de o cucerire ce a durat trei sute de ani, și chiar după acea Transilvania a continuat să fie un voivodat autonom, separat de Ungaria. Deci, prima posibilitate este că Tuhutum a plecat acasă după devastarea Transilvaniei iar familia domnitoare ce a stăpânit ulterior țara să fie una pur românească.

A doua posibilitate este că Tuhutum a rămas în Transilvania să conducă voivodatul, conform textului lui Anonymus. E ciudat, am mai spus că nu se mai amintește nimic de Tuhutum și urmașii lui la conducerea Transilvaniei, toate cronicile ulterioare lui Anonymus vorbesc doar de Gyula care s-a războit cu regele Ștefan cel Sfânt, dar nimic înainte de el. Să verificăm puțin ceea ce am scris mai sus, ce ar fi făcut Menumorut într-o astfel de situație? Cred că e clar. Mai mult, ar fi tolerat românii un voievod păgân atâta vreme? Ținând cont de faptul că războinicii unguri care l-au însoțit pe Tuhutum erau în umăr destul de redus? Aici putem face mai multe comparații cu fenomene petrecute și înainte și după invazia maghiară. Pe slavi i-am asimilat, la fel ca și pe cumani. Fiecare dintre aceste popoare au avut reprezentanți în aristocrația militară și i-au condus pe români în luptă, dar până la urmă s-au topit în masa românească aflată pe o treaptă superioară de civilizație față de migratorii veniți călare și ducându-și avutul pe spinările cailor. Odată sedentarizați, au fost asimilați. Au reușit să-i asimileze pe alții doar acolo unde numărul lor a fost net superior, ca și în cazul bulgarilor la sud de Dunăre sau al ungurilor în Panonia. Atunci, dacă Tuhutum și ai săi, reduși numeric, au rămas în Transilvania într-o masă mare de români, credeți că nu au fost asimilați? Păi să vedem. Tuhutum a venit cu fiul său Horca în campania împotriva lui Gelu. În campaniile de jaf și cotropire, ungurii nu-și duceau femeile cu ei, deci în cazul în care au rămas aici, Horca s-a căsătorit cu o româncă. De aici a rezultat nașterea lui Geula și Zumbor, iar aceștia s-au căsătorit tot cu românce ca să apară Geula cel Mic și cele două surori, Caroldu și Saroltu. Până la urmă, chiar și numele surorilor este cumva alegoric, tipic legendelor medievale, în limbile turcice însemnând neagra și alba. Sarolta a fost mama lui Ștefan cel Sfânt al Ungariei, cel care a i-a încreștinat pe unguri. Dar mama sa, Sarolta, putea fi păgână? În niciun caz, nu ar fi putut să fie păgână provenind dintr-o familie domnitoare a Ardealului care era deja creștin. Putem spune că Sarolta, româncă, a avut un rol preponderent în decizia fiului său Ștefan de a trece regatul la creștinism, la fel cum a fost cazul împăratului roman Constantin, zis mai târziu cel mare, care a oficializat creștinismul în imperiul roman sub influența mamei sale Elena (de atunci îi sărbătorim pe sfinții Constantin și Elena). Ștefan al Ungariei a adoptat creștinismul și a transformat Ungaria într-un regat creștin poate sub inflența mamei sale româncă de origine. Nu degeaba Ștefan cel Sfânt al Ungariei mai are un nume, i se mai spune Vajk, în traducere românească Voicu.

Nu este un caz izolat. Cel mai mare rege ungur după Ștefan cel Sfânt a fost Matei Corvin, fiul lui Ioan de Huniade, sau Iancu de Hunedoara, român get-beget, fiul lui Voicu, acesta împroprietărit de regele Ungariei cu domeniul Hunedoarei pentru faptele sale de arme.

Vorbind de a doua posibilitate, mai puțin probabilă după părerea mea, ca Tuhutum să fi rămas în Transilvania, cred că am asista la un fenomen care nu prea s-a petrecut în ultima vreme, ba mai degrabă s-a petrecut în sens invers, referindu-ne la familii nobiliare românești care s-au maghiarizat. Vreau să zic că în cazul în care Tuhutum ar fi rămas în Transilvania să o conducă, el și urmașii săi s-au românizat pur și simplu, fiind asimilați așa cum s-a întâmplat cu slavii sau cumanii. Altfel, cronicile ulterioare sunt lipsite de noimă.

Dar aceste aspecte pe care insist sunt doar puncte de pornire pentru cercetări aprofundate ale istoricilor români. Încă mai sper că mai există astfel de cercetători care să abordeze aceste teme și să aducă contribuții viabile la istoria noastră în mare parte încă prea puțin cunoscută.

Aceste victorii și înfrângeri în fața ungurilor reprezintă din partea românilor doar începutul unui conflict care s-a întins pe o durată de o mie de ani, după cum spuneam la începutul acestui articol. Vor urma alte lupte nenumărate, mare parte dintre ele uitate total de manualele de istorie, începând cu cele ale lui Ștefan cel Sfânt al ungurilor contra lui Ahtum, urmașul lui Glad, și Geula, urmașul lui Gelu, dar și altele până la Basarab și Posada. Despre ele, într-un articol viitor.

 

Bibliografie:

Anonymus Notarius, Gesta Hungarorum – Faptele ungurilor, editura Mentor, 2000

Ștefan Pascu, Voivodatul Transilvaniei, vol I, editura Dacia, 1972

***, Istoria militară a poporului român, vol I, editura Militară, 1984

Ioan Lupaș, Realități istorice în voivodatul Transilvaniei din sec XII-XVI, București, 1938

Victor Motogna, Istoria veche a românilor de la origini până în veacul XIII, editura Librăriei Universitară I. Cărăbaș, f.a.

Ștefan Pascu, Contribuțiuni documentare la istoria românilor în sec XIII și XIV

G. Popa-Lisseanu, Izvoarele istoriei românilor, vol IV, Cronica ungurilor de Simon de Keza, Tip. Bucovina, București, 1935

G. Popa-Lisseanu, Izvoarele istoriei românilor, vol II, Descrierea Europei Orientale, de Geograful Anonim, București, 1934

G. Popa-Lisseanu, Izvoarele istoriei românilor, vol XI, Cronica pictată vieneză, București, 1937

A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol II, București, 1914

Petre Otu și alții, 100 d mari bătălii din istoria României, edituraOrizonturi, 2009

Prof. Alexandru Filipașcu de Dolha și de Petrova, Istoria Maramureșului, editura Gutinul, 1997

 

 

 

 

   

 

 

 

 

Comments

comments

65 Responses to “Arta militară românească (II) Ungurii”

  1. Cosmin Alexe Diaconu says:

    Cu mult interes am citit articolul.As vrea sa notez aici,a-propos de maghiari ,pe Vlad Cubreacov,cu o serie de articole despre etnogeneza ungurilor:
    http://cubreacov.wordpress.com/2013/04/08/ghiveciul-etnogenetic-unguresc/
    https://cubreacov.wordpress.com/2013/03/22/boskorbozgor-un-vechi-nume-etnic-adus-de-pe-volga-i/

  2. EroulBula says:

    Au gasit diferite variante privind numarul triburilor maghiare si al celor asociate lor in deplasarea spre Panonia. Ba ca au fost sapte triburi ungare si trei triburi chazare, ba au fost 7 + 7.
    Nu reusesc sa gasesc sursa dar se pare ca Simon de Keza vorbeste despre faptul ca doar tribul lui Arpad era format din maghiari si ca numara 108 familii. Celelalte triburi par sa fi fost chazari, slavi si, foarte probabil, romani. Cel putin numele uneia dintre capetenii suna ciudat: Ursuur :-). Prea seamana a Ursu.
    Problema angrenarii unor triburi de alt neam in expeditiile militare nu era un lucru neobisnuit pentru acea vreme.
    Dupa cucerirea Kievului (se pare ca rutenii se aflau in acea perioada in zona Kievului), maghiarii se indreapta catre cnezatele galitiene, zona locuita de romani amestecati cu ceva slavi, iar acestia, dupa ce li se inchina, le sugereaza sa se deplaseze in Panonia.

  3. Istoricul fanatic says:

    Felicitari pentru articol. O analiza foarte logica, pacat ca nu avem istorici care sa o aprofundeze. Nu stiu de ce dar dupa revolutie, pe romani nu prea ii mai intereseaza istoria.

  4. Silviu Nastase says:

    In primul rand, va acord stima si respect, domnule Negrea, pentru timpul acordat si energia consumata la redactarea acestui articol. O tema pertinenta care priveste pe toti romanii.
    Articolul a subliniat inca o data penibilul istoriografiei maghiare. Cum poti pretinde ca Ardealul era loc vacant in sec. IX-X?! Tocmai acea bogata provincie dacica care a fost tinta invaziei romane? Textul lui Anonymus este subiectiv, militant, aproape ridicol in unele pasaje.
    Avem nevoie de voci precum a dumneavostra, domnule Negrea, pentru a lumina constiinta publica. Maghiarii sunt vehementi in cererile lor tocmai pentru ca s-au coagulat in jurul unei idei care-i priveste direct. Facand o extrapolare, asa s-a intamplat si cu formarea marilor voievodate romanesti, dupa invazia tatara din 1241. Faptul ca acum avem senzatia ca nu mai exista o constiinta nationala este tributara confuziei inerente perioadei de tranzitie si a schimbarii de generatii/mentalitati. Constiinta nationala nu se va pierde atata timp cat vom vorbi limba romana si vom imbratisa credinta ortodoxa. Acum este doar intr-o stare latenta.
    Astept cu nerabdare urmatorul articol, domnule Negrea.

    Cu stima,
    Silviu Nastase

    P.S. Un popor care vorbeste o limba de origine asiatica, etnogeneza confuza (unde sunt trasaturile fizice asiatice ale maghiarilor de azi?!) si o confesiune religioasa imprumutata din Apus. Apoi asta popor european!

    • Cristian Negrea says:

      Multumesc tuturor pentru comentarii si aprecieri. Voi continua subiectul in articolele urmatoare, dar va rog sa vedeti si celelalte articole despre istoria noastra mai recenta, cred, cu toata modestia, ca sunt la fel de interesante si abordeaza la fel de multe aspecte necunoscute, din pacate. Multumesc inca o data.

    • anti-șovinist says:

      Draga Silviu!

      Ungurii par a fi mult mai probabil Europene decât românii. Ei arata ca germanii sau slavi. Genetic, ei sunt o națiune europeană. Limba lor este fino-ugrice. Acest lucru nu este indo-europeană, dar o limbă europeană. (Nici limbii basce este indo-europeană.)
      🙂

      • Cristian Negrea says:

        Aici cam gresesti. Odata, slavii nu sunt europeni, iar ca sa fim bine intelesi, limbile fino-ugrice nu sunt europene, ci formate in zona Muntilor Urali, pe cand limba romana este de sorginte latina, deci europeana.

  5. Intrigat says:

    Bună ziua.

    Apreciez mult demersul dvs., în special în contextul în care, în ziua de azi, auzim din ce în ce mai des că noi românii ne-am falsificat istoria, că ne-am întemeiat statul pe o minciună şi că, în general, suntem un neam ˝degenerat˝ şi ˝neviabil˝, destinat numai dispariţiei sau asimilării, ca să-l citez pe Friedrich Engels. Aş dori să ştiu ce e adevărat din toate astea, dacă e ceva, pentru că, oricât de dureros ar fi, noi românii trebuie să privim anumite adevăruri în faţă. Nu e absolut nimic neobişnuit în asta, toate popoarele au avut şi momente întunecate ale istoriei lor, nu suntem cu nimic mai prejos decât alţii pentru faptul că sunt şi lucruri de care nu suntem mândri în istoria noastră. Însă, de aici şi până la a cataloga întregul popor român ca fiind vinovat de genocid, bunăoară, sau un popor iremediabil corupt, hoţ şi incapabil care nu merită să aibă o ţară sau să formeze o naţiune e cale lungă. O asemenea alegaţie doare cumplit. Nu mai departe decât ieri am dat peste produsul minţii unui englez care, în trecere prin Transilvania jumătăţii de secol XIX, face o descriere românilor utilizând ca termene de comparaţie indienii din America de Nord sau cafrii din Africa de Sud. Cât noroi se doreşte până la urmă în a se arunca asupra acestui popor, care nu e de sfinţi, dar nici de diavoli şi cu ce scop se face acest lucru? Asta am început să mă întreb din ce în ce mai des. Nu cumva se doreşte în vreun fel ca românii se ajungă la concluzia că nu merită să lupţi să salvezi o naţiune care nu are trecut şi absolut nicio trăsătură pozitivă? De aceea, dacă nu deranjez, aş dori să-mi recomandaţi câteva titluri bibliografice reprezentative privind istoria românilor, bine documentate, inclusiv istorici străini, care au abordat istoria noastră în maniera obiectivă.
    Vă mulţumesc mult.

    • Cristian Negrea says:

      Multumesc, apreciez interesul dvs pentru a studia si gasi adevarul. De asemenea, si noi avem greselile si pacatele noastre pe care va trebui sa ni le asumam. Dar aveti dreptate, de aici pana la spusele unora sau altora, e cale lunga,mai ales comparativ cu alte popoare, in special cu vecinii nostri. Daca doriti sa studiati, v-as putea recomanda mai multi istorici, dar depinde de perioada abordata. Sunt unii care insista pe anumite perioade, ma refer la cei straini, iar la cei romani i-as recomanda pe mai multi, incepand cu cei clasici, ca si Hasdeu si Xenopol, apoi cei moderni, Iorga, Nistor, Popa-Lisseanu si multi, multi altii. Poate ati observat, la fiecare articol istoric eu pun o bibliografie, e mai usor asa sa mergeti sa studiati pe tema istorica abordata.
      Cu stima,
      Cristian Negrea

      • Intrigat says:

        Vă mulţumesc frumos pentru răspuns. Având în vedere că interesul meu pentru istoria naţională s-a deşteptat (într-un mod destul de violent, aş putea spune) atunci când mi-a căzut întâmplător în mână raportul Comisiei Elie Wiesel, despre care habar n-am avut că există, m-ar interesa foarte mult lucrări care tratează perioada interbelică, cuprinzând Al Doilea Război şi perioada postbelică până în 1989, având în vedere că, din punct de vedere logic, eu unul nu pot aprecia respectivul raport ca fiind lucrare istorică serioasă. Mai mult, Primul Război Mondial începe să mă intereseze tot mai mult (chiar e fascinant să vezi Germania, Bulgaria, Turcia şi Austro-Ungaria certându-se pe fiecare ce să ia din România şi să auzi că era cât pe-aici să devii ori colonie germană ori provincie austriacă/ungară), ca şi perioada premergătoare Unirii Moldovei şi Valahiei. Ceva cam începând din sec. XIX, cam aşa. Am pus ochii pe lucrările lui Keith Hitchens dar aş mai dori şi altele. Cât priveşte istoricii români, aveţi mare dreptate, dar, din nefericire, se pare că noi românii am cam rămas cu nişte sechele. Într-o dispută istorică cu unul din vecinii de mai la vest auzi de regulă trei lucruri: 1. Voi românii v-aţi falsificat istoria şi habar n-aveţi de unde vă trageţi şi ce-i cu voi. 2. Sunteţi un popor de înapoiaţi şi ignoranţi. 3. Sunteţi un popor care a persecutat şi distrus minorităţile din România. Ăsta ar putea fi un motiv pentru care unii din noi caută confirmarea istoricilor străini în ce priveşte istoria României; tot avem senzaţia că nu dă nimeni doi bani pe cuvântul nostru. N-ar trebui să fie aşa dar, din păcate, unii din noi ne-am confruntat cu experinţa de a cita un istoric român şi lucrarea lui să fie respinsă din start doar pentru că era român şi, după cum se ştie, ˝românii şi-au falsificat istoria˝.
        Vă mulţumesc încă o dată pentru răspuns şi vă urez numai bine.

        • Cristian Negrea says:

          Elie Wiesel nu este o sursa credibila, la fel comisia sa. Incepe tot mai mult s aprinda contur ideea ca el si-ar fi falsificat identitatea, astfel se poate explica grava eroare facuta intr-o conferinta la Paris, cand a spus ca in 1943 a fost ridicat din Sighetu Marmatiei de jandarmii romani si trimis in lagar. Paul Goma i-a trimis o interpelare prin presa, sa explice cum a putut fi ridicat in 1943 din Sighet de jandarmii romani, din moment ce intre 1940 si 1944 Sighetul si intreg Ardealul de Nord s-a aflat sub ocupatie ungara. Elie Wiesel nu a raspuns.
          Daca doriti sa studiati aceasta perioada, puteti sa-l cititi pe Milton Lehrer sau mai degraba pe Steton-Wattson, cartile lor pot fi descarcate de pe dacoromania.ro.

          • Intrigat says:

            Complet de acord. Cu toate astea, in baza acestui raport, intreg poporul roman a fost acuzat si condamnat pentru crime impotriva umanitatii iar guvernantii nostri l-au acceptat ca atare, ba mai mult, lucrurile au mers inca si mai departe cu adoptarea OUG nr. 31/2002 privind negarea Holocaustului. Nu-mi pot reveni din soc de cand am aflat lucrurile astea. Altul ca el e Raul Hillberg (tot de origine romaneasca se pare) care a admis senin ca o floare ca n-a vazut in viata lui cum arata un cuptor de la Auschwitz, desi a descris cat a putut de patetic suferintele si moartea la Auschwitz a milioane de evrei! De asemenea, acest raport pare sa fie piatra de temelie a argumentatiei multor istorici (dau singurul exemplu pe care-l stiu, Dennis Deletant) impotriva Romaniei in perioada 1940 -1944. “Asa consemneaza Raportul.” Punct. Se pare ca suntem condamnati definitiv si fara drept de apel.
            Va multumesc pentru recomandari (de Milton Lehrer chiar am un volum aparut in 1985, “Ardealul, pamant romanesc”. Furnizeaza un argument imbatabil impotriva celor ce spun ca Unio trium nationum nu a cuprins si romanii deoarece, fiind atat de recent veniti in Transilvania, saracutii de ei n-avusesera timp sa dezvolte o constiinta nationala spre deosebire de restul si erau si ei acolo o ceata de oameni, nu un popor. Ei bine, cu doua sute de ani inainte,conform istoriografiei ungare, regele Andrei II, un arpadian, convocase o dieta “cum Nobilibus, Saxonis, Siculis et…Olachis universitas..” Iaca pozna, ca valahii aveau constiinta nationala in sec. XIII si nu mai aveau in sec. XV! Argumentul e extraordinar de folosit impotriva oricui contesta caracterul discriminatoriu al tratatului respectiv.)
            Va multumesc din nou si va rog sa ma scuzati ca sunt cam off-topic.

    • Sorin says:

      Lucian Boia

  6. enzo says:

    Jos palaria pentru articolul acesta! Excelent!
    Eu sunt din Bihor si am batut si inca bat cu bicicleta (ca sportiv) zona pe care ati descris-o in razboiul purtat de Monumerut. Ba chiar merg destul de des in ture pana la Tisza pe drumul 33 unguresc.
    Appropo de asezari si fortificatii in zona :

    http://adevarul.ro/locale/oradea/subiect-cerut-cititori-cetate-pamant-fost-descoperita-bihor-ineu-Susturogiu-burzuc-almasu-mic-1_50ac9ec47c42d5a66386fa3f/index.html
    http://www.bihon.ro/cetate-de-pamant-descoperita-de-un-doctorand-in-istorie/news-20101229-08245404

    Zona este ideala pentru agricultura si cresterea animalelor, greu de crezut ca nu a fost puternic locuita inca din cele mai vechi timpuri. Practic si acum din 5 in 5 km cel mult dai de un sat. Prin comparatie dincolo de Debrecen spre Tisa e un mare pustiu – localitatile sunt la aproximativ 15-20km una de alta. Colegii nemti sunt tot timpul impresionati de spatiul nelocuit din campia Tisei.

  7. itdr says:

    Bun articol, documentat și detaliat.
    De învățat din istorie…
    Prea ne lăsăm manipulați de te miri ce docți ai momentului care ne tot spun că, de fapt, noi suntem atipici iar restul lumii e bună.
    Poate că larghețea sufletească (unii o numeau fatalism) a românilor este dată de existența ca stăpân de facto al acestor pământuri de mii de ani. Le-am pierdut în acte, am suferit, am plâns, am dat jertfe, dar le-am luat când a fost musai și …suntem tot aici.
    Bună analiză făcută de dl. Negrea, nu aduc decât o idee: românii din Transilvania nu au fost maghiarizați și datorită limbii de cult, ortodox, slavone. Iar cei din Țara Românească și Moldova de voința voievozilor și ascuțișul sabiei.
    Nu au avut, cel puțin atunci, o civilizație materială superioară nouă, așa că nu aveam ce asimila. Acum, nevoia i-a învățat să fie puțin mai ordonați și mai plângăcioși pe la mai marii momentului. Care, uneori, pleacă urechea…

  8. Sorin says:

    Domnilor, sincer, nici nu am incercat sa citesc in continuare, afland de la bun inceput ca … “ungurii cind au sosit in Transilvania au gasit acolo romani” … Mai oameni buni, chiar va place masturbarea asta de-a romanismul ? !! Nici ideea de roman nu exista atunci. Vreti, nu vreti, suntem urmasii pecenegilor si cumanilor, mai degraba ! Nu mai raspanditi si aplaudati ineptii !

    • Cristian Negrea says:

      Pai, daca chiar cronicarii ungurilor spun asta, ca i-au gasit pe vlahi, ce vrei? Si asta cu pecenegii si cumanii, mai las-o balta.

    • Adrian says:

      Nici urma de ADN ciuman ! 🙂

      Y-Chromosome Analysis in Individuals Bearing the Basarab Name of the First Dynasty of Wallachian Kings

      http://www.plosone.org/article/info%3Adoi%2F10.1371%2Fjournal.pone.0041803

    • daniel says:

      mai omule,”e clar ca buna ziua” ca la vremea aceea nu ne numeam Romani si ca eram un pic amestecati dar eram totusi o populatie descendenta di daci,traci,geti…etc. Apoi la vremea respectiva erau deja formatiuni prestatale(cnezate si voivodate) Practic viitorii romani sau rumini ,vlahi sau blachi sau olahi abia incepusera sa se organizeze si maghiarii au dat buzna sa apuce la mancare si pamant si ca de obicei sa-si inprospateze sangele. Oricum nici nu se poate pune problema cine au fost aici in Transilvania sau pe intreg teritoriul carpato-danubian. Ungurii o tin una si buna pe a lor “nu am gasit pe nimeni aici”. Asta e o mare minciuna si o tactica dusa la extrem pana in zile de astazi. Cred ca nici nu mai trebuie abordat acest subiect si pus punct.Am fost aici,suntem aici si vom fi aici si ne numim ROMANI si suntem mandrii de originile noastre. Astazi cine nu incap de noi la noi in propria noastra tara…sa plece in lumea larga,nu vom mai rabda Insulte.

  9. nelamuritu says:

    In primul rand inainte sa fiu maghiar eu ma consider ARDELEAN.In al doilea rand:De ce dracu nu va apucati toti de muncit in loc sa spuneti povesti de astea de adormit copii (indeferent de argumente pro sau contra).Mai poti schimba ceva in trecut?Nu cred dar poti face un viitor mai bun,ia puneti mana si lucrati,chiar daca prin scris.Acest articol mi-a tinut loc de povestea pe care mi-o spuse strabunicu,Dumnezeu sa-l odihneasca,seara inainte sa adorm,adormeam in timpul povestii.Te miri ca suntem prostii europei

    • FLORIN says:

      D-lui N.elamuritu.
      Aveti grija cu lucratu, ca multi dintre noi cei de aici avem peste 35 de ani lucrati.In primul rand invatati sa vorbiti si sa scrieti.Voi nu stiti care este diferenta intre ardeal si transilvania, sau de unde provin aceste nume. Al om dintre Dvs.Pomeneste de Atila si de tribul lui Arpad cu 108 familii, adica un bmoc de 12 etaje.
      Daca se vroia autonomie, de ce nu s-au exprimat reprezentantii ca vor autonomie financiara si economica,nu teritoriala. Se spune ca Austriecii vor sa vina in Romania sa isi ieie proprietatile, sustinand ca acestea erau a lor, iar maghiarii,care erau atunci erau numiti doar administratori in acest sector.
      Daca mai vrei sa studiezi vezi cartile din biblioteca Teleki, biblioreca din Praga si Viena.Acesti scriitori nu au scris in intregime totul ci doar ce au vrut ei.
      In princincipiu, vedeti-va de treaba voastra si vedeti ce avem de facut in viitor.
      Eu cel care v-a scris sunt jumate roman jumate sas si am nevasta unguroaica.Si atunci ce va intereseaza.Sa mergem inainte,si sa nu ne mai intoarcem la ceea ce a fos inainte.

  10. cucu says:

    Domnule Negrea.Citesc la comentarii cum va felicita lumea dar in afara ca ati avut chef de povesti valoarea istorica tinde spre zero.Porniti din ipoteze gresite privind poporul despre care vorbiti.”Greseala” gen : Dacii sunt stramosii nostri fara nici o baza real istorica…povesti..de adormit …adevaratii romani crescuti pe istoria ceusista..gen radio ierevan: “Da asa este numai ca nu era masina ci bicicleta, nu a castigat ci I s-a furat…” Nu aveti treaba cu Iistoria ci cu miturile..

  11. hun77 says:

    ”’Este un fals istoric, ungurii sunt un popor fino-ugric și nu au nicio legătură cu hunii”

    mai cauta cronici straine intre secolele 5-11 unguri sunt huni si de rasa scitica [ 91 de surse am gasit pe net dintre secolele 5-14, care zic ca unguri sunt huni, dintre care 3 sunt unguresti restul straine ]

    • Cristian Negrea says:

      Nu inteleg relevanta cronicilor dintre sec 5-9 (pana la venirea ungurilor, cum puteau ele sa demonstreze ca ungurii erau huni din moment ce ungurii nici nu apar in aceste cronici? Nici nu apar in europa pana la secolul 9. Sau vreti sa spuneti ca hunii in secolul 5 spuneau ca vor veni ungurii dupa ei in secolul 9 si sunt de acelasi neam cu ei? Ridicol.
      Iar despre cronicile din secolele 9-11, ele sunt cele preluate dupa cele maghiare, in care ungurii incearca sa isi justifice ocuparea teritoriului stapanit cu 500 de ani in urma de huni printr-o rudenie inventata cu acestia. De ce nu cititi toti istoricii contemporani care spun clar ca nu au nicio legatura unii cu altii.
      Chiar si inre istoricii unguri exista dipsute pe aceasta tema. Nu numai istoricii unguri au aceasta dilema, dar chiar si lingvistii unguri, sunt multi care sustin ca maghiara nu ar fi limba fino-ugrica, ci una unica, deosebita de acestea. Mai intai rtebuie sa se lamureasca intre ei, dar un lucru e clar, hunii nu sunt inruditi cu ungurii.

      • hun77 says:

        voi pe ce baza sunteti daci? ca valachi apar pa aceasi teritoriu + ca sunt zisi ca sunt daci,nu?
        tot asa si in cazu ungurilor

        apropo de ‘europa’

        sunt 4 surse europene care ii localizeaza intre Nistru si Caucas intre secolele 1-4,+ sursele armene tot pt aceiasi perioada – si nu sunt surse care zic ca ‘vin din mongolia sau asia’ [bage-te la cautari]
        chestia ca sunt din din asia e teorie a lu De Guinses din sec 18. + ca ‘asia’ era inainte intre Don si Caucas

  12. hun77 says:

    iata sursele care ii mentioneaza pe unguri intre popoarele hunice in juru Marii negre sau ii zic ca sunt huni; [sau ii numesc pe huni hugni [hugni sunt zisi huni mai trziu de Isidor of Seville care zice ca de ‘la regele lor Avar au si numele asta’ ]

    Sulpicius Severus (363-425)” Aecius magister militum Hugnos in auxilium suum ad Romanum advocat
    solum,quibus rex erat tunc Ruga,..”

    Prosper of Aquitaine (390-455)

    Chronica Gallica (452 a.d.)
    ”Attilam regem Hugnorum Tricassis pugnat loco Mauriacos”

    Victor Tunnunensis(Tonnonensis,Victor of Tunnuna) (566 a.d.)
    ”Attila rex Hugnorum”

    Isodore of Seville 6-7sz
    ” Hugnos antea Hunnos vocatos,postremo a rege suo Avares appellatos”

    Ammianus Marcellinus 4 sec.
    vorbeste de ‘Ungorii’

    Priscus pentru 456
    vorbeste despre ‘onoguroi’

    pe catacomba din Salzburg pt 477;
    ”Anno Domini CCCCLXXVII Odoacer rex Rugiorum. Gepidi,Gothi,Ungari et Heruli ….”

    Jordanes 550 A.D
    vorbeste de ‘Hunuguri’

    +++

    Zemarchos 568 de Uguri

    Zacharias rhetor (of Mitylene) (465-536) ‘Unnogur‘

    Agathias (530-582) ‘Onogur‘

    Ravenna map‘Patria Onoguria‘ 700

    Theophylact Simocatta 630 ‘Ogur‘

    Menander sec.6 ‘Unigur,Ongor,Hugor‘

    Nestor sec. 11 pentru 625 Ugri

    Leo Grammaticus sec. 10 pentru 829-842 Unggroi

    Georgios Monachos sec. 9 pentru 829-842 Ungri

    Hinkmar (806-882) Annales of Saint Bertin, pentru 862 Ungri

    Annales Sangallenses (927-1059) pentru 863 Hunni

  13. hun77 says:

    chestia ca ‘unguri sunt huni’ mai inainte era scris de straini nu de unguri

    Anonymus e zis pt diferit eperioade [cum dicteza interesul antiunguresc al ‘academiei maghiare’ ] de obicei se baga ori la II Bela ori III Bela, alti zic ca e din sec 11 sfarsitul ca nu e vorba in text de Sf Ladislau , dec pe la 1060-70

    uite lista care i-au numit pe unguri huni pana secolul 14. [eu am gasit pe net din surse latine,straine, si vre 3-4 sunt unguri numai;

    http://www.mediafire.com/download/u1tvzgpqh5zvl48/0_Hunok%3DHungarok.pdf

    aici sunt 70.

    + astia;

    Chronica Gallica (452 a.d.)
    Prosper of Aquitaine (390-455)
    Chronicle of Saint-Wandrille (840-856)
    Codex Alcobaciensis (8-9.-ik szazad)
    Egy Nevtelen költő 10-ik szazadban szkita-hun-nak mondja a Hungarokat.
    Mecklenburgische Annalen (780-1066)
    Nibelungenlied (12-13-ik szazad) Hungaria mint a Hunok orszaga szerepel vagy Atilla orszaga ( Ungerlant, Hiunen/Heunen lant, Etzeln lant )
    Presbyter Diocleatis (Duklja-i/Dioklea-i pap) kronikaja (12-ik szazad) – Atillat a hungarok kiralyanak mondja ( ‘Regnante Thomislao, Vngarinorum rex, nomine Attila, promouit exercitum vt debellaret eum’ – vagy; ‘Dum haec agerentur, Attila rex Vngarinorum, cum exercitu intrauit, in terram Sebeslai Regis, …’ )
    Mutinensis Urbis descriptio Auctore Anonymo (910) – Atilla a hungarok kiralya (‘…, uti quondam ab Ungarorum Rege Attila suam liberaverat Ecclesiam.’
    OFM Herman Gygantis (Gigas) a vilagkronikajaban ( – 1347 ) – a hunok hungarok (… , Hunnos, qui Hungari esse creduntur, de Pannonia ejecerunt, …)

    Wincenty Kadłubek (1161-1223) a Res gestae principum et regum Poloniae-ban – a hunok hungarok [ ”Hunnos seu Hungaros Crouacios (Cravacios,Cravatios) et Mardos gentem ualidam (validam) suo mancipavit imperio.” ]
    Magnus Jacobus de Carraria (14-ik szazad) – Atilla hungar kiraly [ ‘Atila Rex Ungariae voluit de romano imperio coronari …’ ]
    Boguphalus (1250) a Boguphali Episcopi Posnaniensis Chronicon Poloniae-ban – Atilla a hungarok kiralya [ ‘Quorum rex Tyla nomine, qui in scripturis Atyla nominatur, veniens Pannoniam, sibi perpetuam in ea constituit mansionem.’ ]
    Suidas lexikoniro (10-ik szazad) – a hunok hungarok [ ounnoi ounggaroi ]
    Chronicon Sublacense (593-1369) – a hunok hungarok [ ‘Quare credibile est Hunnorum esse genus, qui usque mine Pannoniam incolunt, et paucis immutatis litteris, modo Hungari vocantur.’ ]
    Aloldus de Peklarn [Bechlarn] (1003-1063) – a hunok hungarok [ ‘Gloriosus Hainricus, qui Lotharingiam imperio recuperauit, barbaricos Hunnos, innumerabili multitudine in Germaniam irruentes, apud Merseburg cruenta strage deleuit.’ ]
    C.R.S.A. Richard of Saint Victor (-1173) a Liber Exceptionum-ban – a hunok hungarok [‘Scythae inferiores,Daci,Gothi,Alani,Gepidi,Rugi,Burgati,Hunni vel Hungari,…’]
    William of Malmesbury (Wilhelmus Malmesburiensis) [1090-1143] – a hungarok hunok [ Szent Istvant a hunok kiralyanak nevezi ]
    Alberic of Trois-Fontaines (Albericus Monachus Cassinensis) [1252] – a hungarok hunok [ Sz. Istvant a hunok kiralyanak nevezi ]
    Neplachone Abbate Opatovicense Chronicon Bohemiae ( -1348) – a hunok hungarok [ Hungariat a Hunok foldjenek irja – ”Anno Domini MCL, Wladislaus rex Boemorum terram Hunnorum intravit, regem Graecorum ex ea turbavit, & Ungarorum optimates pacificat.” ]
    Gunther of Pairis [Cisterciensis] (1150-1220) a Ligurinus-aban – a hunok hungarok [‘Fertur ea tempestate quidam comes Schirensis ex Bojoaria, saevam Hunnorum gentem in imperium evocasse, nobilissima Otthonis M. victoria deletam.’]

    in total 91 de surse [ si astea ce am gasit pana alaltaieri pe net ; trebuie sa mai fie ca in saptamana asta am gasit numai vreo 10, restul am gasit in ultimul an cand cateodata m-am pus pe cautari]

    • Hun77 says:

      am mai gasit surse care zic ca ungurii sunt huni

      deci in total am 112 pana secolul 14.

      ———–

      Chronicon Laetiense (1204) – a hunok hungarok [‘Alii rursum affirmant Wandalos, alii vero Hunos sive Hungros, alii Lotharingos, alii Germanos, in Gallias atrociter
      desaevisse.’]
      Dantel Alighieri (1265-1321) – a magyar kiralyt a Hunok kiralyanak nevezi VIII. Bonifac papa (1295-1303) idejeben [‘Ad invictissimum Hunnorum regem; Magna
      de te fama in omnes dissipata, Rex dignissime, coegit me indignum exponere manum calamo, et ad tuam humanitatem accedere’]
      Egy 13-ik szazadi oklevelben Szent Erzsebet apjat II.Andrast a Hunok kiralyanak nevezik
      Helindanus (Hélinand of Froidmont) [1160-1229] kronikaja – a hungarok hunok [‘regem Hunnorum petierunt, ubi minor Agatham reginae sororem uxorem accepit’]
      Roger of Hoveden (1074-1201) – a hungarok hunok [Szent Istvan a hunok vagy dákok kiralyanak nevezi – ‘rex hunnorum vagy dogorum vagy hundorum — ‘dog es
      hund’ angolszaszul kutya azaz farkas—> lasd a Farkasfej/Sarkanyfej hadijelvenyt a Dakoknal’]
      Chronicon Gradense (11-12-ik szazad) – a hungarok hunok [ Atillat hungar kiralynak nevezi – ‘…, et jam pridem ab Attila Ungarorum rege Aquileia, civitus nostra,
      funditus destructa est, …’]
      Szent István verses zsolozsmája (13-ik szazad) – a hungarok hunok [‘Nam ut Attila sub rege Hungarorum populus tyrannidis lata lege saeviit incredulus,…’
      Ursion reims-i apát (11-ik szazad) a Vita Sancti Marcelli Papae et Martir-ban – a hunok hungarok [Marcell pápa idejeben 296-309 kozott Hunokrol es Hungarokrol
      beszel akik a Riphaei hegyekbol lejonnek – ‘Riphaei montes super Galliam emiserunt Hungrorum et Hunnorum tempestates et fulmina,…’]
      Gesta episcoporum Mettensium (766-791) – a hunok hungarok [ Atilla a hungarok kiralya – ‘Igitur, ut diximus, dum grandine, Barbarorum seges Dominica
      premeretur, Attila rex Hungarorum, sumpto Domini gladio ad resecandam Gallorum lascivae habundantiam.’]
      Chronicon Balduini Ninoviensis (13-ik szazad) – a hungarok hunok [Taxis/Taksony hun kiraly – ‘Taxis, rex Hunorum, decem modios nummorum a Berengario rege
      accipit’]
      Jindřich Řezbář (1242-1300) a Cronica domus Sarensis-ban – a hungarok hunok [‘Eius temporibus MC duo sic simul LX adversus Belam pugnavit Ottakarus ille,
      Hunorum regem.’]
      Roger Bacon (1214-1294) az opus Majus-ban – a hungarok hunok [‘Post eam ad orientem est terra Pascatyr quae est magna Hungaria, a qua exiverunt Huni, qui
      postea Hungri, modo dicuntur Hungari;…’] — a ‘Pascatyr-t’ az ‘Baskirianak’ magyarazzak de semmi koze mert egyszeruen ‘Pásztort’ vagy ‘Legelőt/Legeltetőt
      jelent’.
      Wolfram von Eschenbach költő (1160-1220) a Tytterel-ben – a hungarok hunok [Aba kiralyrol – ‘Hunnorum et gravamina, Aba turbas fortissimas, In fremitu
      collegit, Sed per virtutem variam,…’]
      II. Agapetus papa ( – 955) az epistolajaban – a hungarok hunok [‘Hunnorum, inquit, barbarica feritas non solum Laureacensem civitatem,…’]
      Chronicon Wessafontani – a hungarok hunok [907-re , ‘Hunni Bavariam combusserunt’]
      Nevtelen minorita kronikaja (14-ik szazad) – a hungarok hunok (”Ebben a csatában pedig tizenöt ifjú esett el a hunok közül. Majd ez a Pál elment magyarjaival az
      osztrák herceghez, bőséges ajándékot kapott, s a magyar királyhoz levelet, mely így hangzott:”
      Hugh (Hugo) of Flavigny (11-12. szazad) a Vita Richardi abbatis s. Vitoni Virdunensis – ban – a hunok hungarok
      Annales Formoselenses (777-1136) – a hungarok hunok [‘865. Hunorum nomen christianitatis nomen agressa est’]
      Richard of Verdun (Richard of Saint-Vanne) (970-1046) – a hungarok hunok [‘Hunnorum et Normannorum vastatio’]
      Ricobaldi Ferrariensis [Riccobaldo da Ferrara] (1246-1320) a Compilatio Chronologica-ban – a hungarok hunok [‘Gens Hunorum, id est Hungarorum, relictis eorum
      sedibus Gothos sedibus suis expulit’]
      Chronica minor auctore Minorita Erphordensi ( – 1330) – a hungarok hunok [‘Ludewicus (II. Germanus, a. 843-876) Ludewici (Pii, a. 814-840) filius, imperium
      adeptus, regnavit annis 35. Huius eciam imperatoris temporibus Hunorum id est Ungarorum rex, nomine Stephanus, christianus effectus,…’]

      • Hun77 says:

        de la secolul 15 pana 18 neintrerupt tot asa e zis ca unguri sunt huni + de natiune scitica
        [Bonfini si Oertelius de pilda zic ca ‘in ungaria se vorbeste limba scitilor’.

        iata cateva care mai rar se citeaza [in afara de astea am vazut dar aleia pot fi vazute in carti mai cunoscuto dintre sec 16-18]

        ———
        Francesco Filelfo (1398-1481) Mátyást a Hunok királyának nevezi

        [Korvinul numit rege hun]

        Thomas Rudborne (1460 korul) a Historia Major Wintoniensis-ban Agatha-t az angol Edward feleseget, Gizellanak a Hunok azaz Hungarok kiralynejanak a
        testverenek mondja; vagy a Hungar kiralyt Hunnak [Szent Istvant]
        Nicolaus Modrusiensis (1427-1480) a De bellis Gothorum-ban Matyast a Hunok kiralyanak es a Hungarokat Hunoknak mondja
        Thomas Ebendorfer (1388-1464) a Chronicon Austriacum-ban Hungariat a Hunok kiralysaganak nevezi ‘[…qui multis annis feliciter Hunnorum Regnum
        gubernabat;…’]
        vagy ugyano a Chronica pontificum Romanorum-ban Szent Istvant a Hunok kiralyanak nevezi [‘cuius tempore Emericus, Stephani primi regis Hunorum filius’]
        A Chronicon Monasterii Mellicensis (1-1564) a Hungar hajokat a Hunok Kiralyanak a hajoinak nevezi 1467-ben [‘Stephanus Eyczinger Hunnorum Regi navem
        cum pulveribus & sagittis in occidente comparatis accipit’]
        A Kremsmünsteri apátság torteneteben [13-14-ik szazad , bovitve 1488-ig] Matyas a Hunok kiralya [‘Propter illas et Mathiae, regis Hunorum lites, alias quoque
        iniustas exactionationes, cum magnis steuris talliisque monasterium nostrum valde gravatum fuit per plures annos, causa potior dissensio principum.’]
        A bécsi egyetem anyakonyveben (1453-1630) 1478-ban Magister Clementis de Adoryan prokurator, Matyas kiralyt a Hunok fejedelmenek mondja es hogy ‘most
        kovetkezik az arany korszak’. [‘…..officio et hoc tempore, et quo rursum aurea pene redibant secula post videlicet tempestatem grandem, regnante rege Mathia,
        principe Hunorum.’]
        Az Esztergomi brevariumban (1486) a Hungarokrol mint Hunokrol beszelnek Matyas koronazasakor — ‘A sors visszaadta a Hunoknak a dicsoseget, mint
        ahogy volt Atila idejeben‘ – ”Sorte noua redijt Hunorum clarissima quondam, tempore que fuit Atile victoria regis. Illi clarissimo regum sideri Mathie de
        Huniad, Johannis quondam incliti regni Hungarie gubernatoris filio per Dionisium Cardinalem archiepiscopum Strigoniensem, Regalis corona imponitur. Anno
        MCCCC.LXIII, uigesima nona die mensis Martij.”
        A Krakkoi egyetem magyar lakoinak jegyzekeben 1493-1558 – az ott lako magyarok/hungarok hunok [‘Bursa Hungarorum seu Hunorum’]

  14. hun77 says:

    altfel ‘istorici unguri’ [unguri n-au istoric unguri de la 1956 nici genetic] cateodata zic ca Anonymus is restul au preluat chestia ca ‘unguri sunt huni’ de la strain dar si straini aia erau prosti

    pe de alta parte se baga ca ‘unguri au inventat asta’ dar nu zic cate cronici strien zic asta inaintae lor

    se lucreaza o maffie globa cand e vorba de huni,unguri,sciti adica ‘nomazi’ – altfel asta e valabil pt. tot ‘istoriografia’ lumii.

  15. hun77 says:

    care zic de huni intre Nistru si Caucas;

    Tacitus ii zice langa marea Caspica intre Seres si Albani [desigur ii i cearca sa bage pe partea estica a Caspici dar Albani sunt in Caucas in alte surse]

    Claudius Ptolemy 90-168 [harta din 150 se zice]Huni langa Nistru

    Dionysios Periegetes sec 2 [harta din 120 dar am vazut si ca aminteste de cineva care era fiul unui imparat roman i.e.n. pe la 40] – Huni intre Caucas is Marea neagra

    Marinus of Tyre 70-150 Huni langa raul Ural [nordul marii caspice]

    Hyppolitus [sec 2-3] zice de Huni

    in Calais [Franta] pe o catacomba din 300 a.d. scrie ” pater Hugonis Hunnorum regis”

    + cronicile armene;

    Faustos of Byzantium pt 330 huni in Caucas

    Agafangel pt 217-238 huni in Caucas

    Moses of Chorene pt 214 si pt 259-312 huni in Caucas

    Marcian of Heraclea secolu 4 dar la asta se mai zice diferite date cand a trait [intre sec 2 pana 4] – huni la nordul Marii negre

    Aethicus of Ister [sec 3-4] vorbeste despre Huni,Varros si Tungros langa ‘oceanul vestic’

    + ar mai fi un popor numit Heniochi in Caucas dar cu asta nu s-a incercat s-ai identifice pe Huni , cu tot ca numele seaman mai mult decat cu ‘xiongnu’, dar asa este interesul sa nu se faca [ + ca Henioch seaman mai mult mai ales daca in limba maghiara in plural se zice ‘Hunok’ sau armenii ii ziceau ‘Hunk sau Honk’.

    Heniochi sunt mentionati in multe surse intre 300 i.e.n. si 300 a.d.

  16. hun77 says:

    sau sa va zic o chestie interesanta;

    se zice ca ‘onoguri’ ar fi ’10 sageti ‘ sau nu mai stiu ce din ‘turca’

    bun sa fie ’10 sageti’;

    in ungureste 10 este ‘tiz’

    in latina sageata e saget

    si atunci ’tissagetii’ [despre care cred ca ziceti ca sunt ‘geti’, de altfel sunt in Scitia deci sunt Sciti ca si Ungurii] aia nu sunt ‘onoguri’ adica unguri?

    numai cand e vorba de unguei ei insisi ‘istorici’ si restul de ‘odiciali’ tocmai limba celor care sunt vizati adica a ungurilor, nu folosesc [cauta prin orice limba numa ungurescul sa nu fie, ca din 2 pasi rezolvi problema, asta e problema pt ei]

  17. hun77 says:

    nu stiu daca o sa ma blochezi [de obicei pa saiturile romanessti ma blocheza unii cu tot ca nu injur si chestii de genu asta] dar daca vrei si osa am timp mai bag cateva chestii;

    se pare ca numele Neagu sau Negru au de a face cu asa zisele ‘popoare turcice’

    in secolu 13 in scrierile ungursti si papale apare numele Neugarii a unui popor cuman sau tatar, deci in timpul in care se zice ca e fondat Valachi si Moldova;

    http://books.google.ro/books?id=HBhaAAAAcAAJ&pg=PA363&dq=neugar&hl=hu&sa=X&ei=aMBgU7_qIaGc4wT8_IDwCA&redir_esc=y#v=onepage&q=neugar&f=false

    deci poate nu numai ‘Basarab’ este cuman ci Neagoe Basarab sau Negru Voda

    + ca voi ziceti ”negura’ care este ‘ceata’
    http://dexonline.ro/definitie/negur%C4%83

    iar Suidas zice ca ‘avarii erau goniti de Ceata si Grifoni’;

    deci iara o aluzie pentru conectiunea ‘neaguri,negru’

    in engleza ‘ceata’ este Fog;

    ”Negru voda din Tara Fag-arasului”

    ‘Dentu’ in latin a e dinte

    in ungureste ‘dinte’ este ‘Fog’;

    ungurii se zice ca ‘vin din Scitia Dentu-Moger’

    deci se pare ca cei ce au fondat Valachia si Moldova erau Scitii [ numit-i cum vreti, cumani,pecheneg,ungur,tatar,neagur , pt ca toate aceste popoare erau Scitice ]

    + ca in nordul Marii negre si astazi este un poporas numit ‘kabardin-balkar’ si era un rege Sabir-Hun in secolul 5 numit Blach sau Balach adikca Valach – numai voi tot cautati numele ‘Valach’ pe la nemti sau chiar Skandimavia cu tot ca de acolo nu prea se stie ca o venit aici popor dar dnstre Marea neagara au venit cu galeata

    • Cristian Negrea says:

      Nu am de ce sa te blochez daca discutia se poarta pe un ton civilizat. Referitor la denumirea de valahi sau vlahi si cea de romani, uita-te aici ca sa vezi de unde vine:

      http://www.cristiannegrea.ro/istoria-necunoscuta/istoria-uitata/2011/09/romani-sau-valahi-o-dezbatere-sterila/

      Nu are nimic cu Asia Centrala, cum spui la comentariul de la celalalt articol.
      Apreciez foarte mult faptul ca ai pus citatele in care apar hunii si ungurii, este bine pentru cei interesati.

      Totusi, toate referirile care seamana cu denumirea de Ungur pana in sec 9 nu au relevanta, sunt niste incercari mai tarzii de a-i identifica cu Ungurii care vin in Europa abia in sec 9. Ori, chiar denumirea de Unguri provine tot de atunci, dupa Anonymus, dupa cetatea Ung.
      Inca o data, multumesc pentru surse.

      • hun77 says:

        Anonymusul cam e suspect pentru mine ca ‘este gasit’ tocmai atunci cand se baga la unguri prima data ca ar fii ‘finugrici’ + ca ‘huni vin din mongolia’ , cu tot ca toate sursele zic Marea neagra-Don pana atunci

        plus ca de la ‘o cetate sa fie numit un popor’?

        iar fi serios, numele aleia ”unigur,hunugur,onogur,ungri,ugri,ungorii” nu sunt ‘ungur’?

        ‘ugri’ de pilda se folosea si dupa sec 10

        greu sa luati astea in considerare ca tot de la vremea aia [secolu 18-19] pt voi a fost scris prima data ca ati fii ‘daco-romani’ [aia de la scoala ardeleana daca stiu bine]

        chestile astea nu sunt coiincidente [ca in acelasi timp, vreau sa zic]

        altel in ce surse apare ca de pilda ‘vlachi sunt daci’ [ eu am vazut cel mai vechi al lui Laonikos in secolu 14 parca]?

        la unguri dupa cum vezi ca sunt huni e cu galeata [ca ‘ungurii sunt sciti’ am gasit vreo 50 de surse de la sec 10-17 + aia inainte care zic ‘huni’ aia mai zic si Scit]

        dar dupa cum vezi noi ‘ca invadatori’ nu putem fi nici macar Huni darmite Sciti, cu tot ca o singura sursa zice ca ‘teritoriul Scitilor a fost ras’ [cea langa Marea neagra] si pe asta se bazeaza ca ‘au disparut’ — cum in cazul ovstru ca ‘Traian a ras pe toti barbatii din Dacia’ — dar voi puteti sa ziceti ca sunteti Daci sau Daco-romani, iar ungurii nu pot ca sunt Sciti-Huni

        asta se cheama ‘dublu standard’ discriminare – dar cam am ideie de ce… D

        • Cristian Negrea says:

          Ai urmarit linkul?
          Realitatea e ca Scoala Ardeleana a preluat cele scrise in cronici mai vechi, nu e ceva inventat de ei. In cronicele moldovenesti se spune ca de la Roma se trag valahii, plus altele care ti le voi aduce in curand.
          Referitor la ugri sau altele, gandeste-te doar cum a evoluat etimologia cuvantului Ogre, care e tradus ca si capcaun, din Hongre, cu care isi speriau copii cei din vestul Europei de teama navalirii maghiarilor.

          • hun77 says:

            eu la Piccolimini am vazut ca valachi colonie romana, si la Bonfini tot asa cred ca; dar de pilda Ranzanus scrie ca secuii sunt aia din Sicilia [siculi];

            de pilda si pt mine e cam incredibil ca voi ca valachi ciobani ati venit din sudul DUnarii de undeva mai ales ca cum dracu ati ajuns si sus in Maramures? deci atunci erati aici
            pe de alta parte s-ar putea sa fie adevar in asta ca aveti linkuri cu zonele sudice si se zice ca ati umblat ca pastori deci s-ar putea – cu tot recunosc n-as putea sa zic 100% care-i treaba cu asta

            despre Ungurio voi numai chestii negative adunati intodeauna ca asa ati fopst invatati in ultimele 150 de ani -fara suparare

            chestiile ca ‘erau asa s asa’ cel mai probabil sunt minciunile alora care au scris [falsificat] istoria si care pe vreamea aia chiar ca au avut motive sa se teme , dar mai tarziu au scris ca ‘si oamenii de rand se temeau’ ca sa-si ascunda ei insisi cacarerile lor… [vezi mentalitatea in ‘imperiul romna’ sau bziantin – propaganda pt propriul popor, coruptie ,omoruri in fiecaare an e omorat un inparat, minciuni etc]

            pe mine nu m-ar deranja ‘chestile negative despre unguri’ de pe vremea aia, dar cand vad ca numai negativele se baga in fata tot timpul de ‘istorici’ peste tot, si chestile pozitive nu [sau se ‘reexplica’ ca ‘nu sunt adevarate ,exagerari’] atunci devine suspect treaba.

            de pilda despre Huni se zicea [am vazut pe un site englez mai de mult numai nu dadea sursa] ca popoarele din imperiul roman vedea in Huni ‘razbunarea sufletelor mortilor lor’ ] si altele [ca lupta cu HUnii impotriva romanilor cand astia intra undeva, etc

            la linkul tau mam uitat numai nu vad sursele despre ‘valachi sunt daci’

          • hun77 says:

            ‘hongrie’ – limba franceza io nu iau in considerare nici restul ca sunt limbi idioate corupte se vede [ in europa numai limba germana,latina,a voastra si ungurescu sunt normale restul s corupte idioate] D

            zice de ala ‘de la Rum ne tragem’?

            nu mam uitat dar parca cuvintele de genu ‘um’ se gasesc si in zona Caspica-Carpatica in limbile turcice si slave parca

            arm-ean de pilda, arameaos se zicea ca era numele vechi al Scitilor [Plinius], Eustahtius is Stephanus zica ca Scitii sunt Traci care se numeau mai inainte Nomaei sau Nomaeos, iar un filolog zicea in sec 17 ca Aromaei este Nomaei

            deci si voi si unguri sunt ‘Nomazi’ in cazu asta [dar parca am scris aici sau altundeva nu mai stiu scuze]

            iar eu am observat similaritate intre litera n-r si h;

            cel mai la vedere este ca Dacii erau scisi si Dani dar altundeva ii zice ca sunt Dahae

            sau la n-r; secuii zic la un cuvant unguresc ‘man’ ei zic ‘mar’, sau sabir-sabin [unul zicea la sabiri ‘sabinorum’] etc

            de aia zic ca uita te;

            arameos – nomaeos

            romaeos-nomaeos; n-r da aselasi cuvant, dar daca luam ca valachi erau nomazi/pastori si se numesc ‘romani’ este cam clar.

            aromanii,armenii,romanii,nomzaii cred ca e acelasi;

            deci ori numele astea se referau la Sciti, sau Vlachi si restul erau Sciti [sau nu stiu D]

        • Cristian Negrea says:

          Ei, fara suparare, dar vezi sa nu cazi in capcana altor istorici unguri, care iau de la Anonymus doar ceea ce le convine. Dar se leaga si cu Crobnica lui Nestor, care spune ca Ungurii la venirea lor in Galitia s-au luptat cu valahii si slavii.

          • hun77 says:

            ‘unguri istorici’ nu exista de la 1848; chestia ironica este ca ‘istorici unguri’ tocmai ce e pozotiv pt unguri nu le iau [numai voi find romani nu stiti astea’ , in timp ce voi puteti folosi ca erati in Ardeal in scrisul ala scrie, dar ca ‘unguri sunt sciti’ nici macar atat nu pot,darmite ca ‘Nimrud’ si altfele chiar mai simple… [pt ca si academile ‘voastre’ si ale ‘ungurilor’ sunt parte a maffiei academice globale]

            eu personal citesc tot ce gasesc si im fac o imagine cat pot pe logica [numai am ajuns sa zic ca totul e mixat in asa fel de nimeni sa nu poata sa zica 100% ceva ca ‘este asa’ ca sunt lasate ‘porti mici’ ca unul altul sa poate ;intra’ si sa zica ‘mai stai ca uite nu-i asa’-vezi cazul voi si ungurii.

  18. hun77 says:

    si desigur numele Bulgar [ei zic balgar sau bolgar] si nuemel Balkan are de a face cu Valach.

    popoare asemanatoare din zona Carpatilor se gasesc si in zona Marea neagra-Caucas;
    serbi aici serboi acolo
    albani aici albani acolo
    huni aici huni acolo
    bulgari aici si acolo [balkari]
    Savaria aici Sabirii acolo
    si ce o mai fii

    + ca este o zona numita Balkan is langa Caspica in Persia de nord

  19. hun77 says:

    altfel am vazut undeva aici ca ‘pastores romanorum’ – am auzit de asta dar nu prea mult

    daca sursa aia zice de ‘ulak,baskiri,unguri’ la un loc, atunci ‘baskiri’ nu cumva sunt ‘pascue-s adica pastori?’

    b-p-ul sunt similare gramarical

    plaus ca literele c[k] pot fi similare in unele cazuri cu T

    voi ziceti ‘tigani’ ungurii Cigany etc

    deci Baskir e Pastir-Pastor, deci Vlach dar daca Unguri erau nomazii atunci su ungurii D

    poate ungurii erau pastori de campie iar voi de munte.

    + ca Stephanus of Byzantium si Eusthathius zic ca Scitii sunt ‘Traci care erau numiti inainte Nomaeos’

    deci si Tracii erau nomazi

    iar niste filologi din secolu 17 ziceau ca Romaeos este Nomaeos

    deci poate ‘pastores romanorum’ pur si simplu este Pastori sau Nomazi

    altfel unde scrie ca valachi sunt ciobani? ca au asta dar sursele care sunt?

  20. Răspuns nr. 1 la: Comentarile tendențioase postate pe pagina de blog a lui Cristian Negrea: http://www.cristiannegrea.ro/istoria-necunoscuta/istoria-uitata/
    atingătoare de articolul : Arta Militară Românească !
    Recitind mai recent articolele lui Cristian Negrea, legate de Istoria Artei Militare la Români, am rămas surprins de multitudinea comentariilor anti-românești, tendențioase și unele chiar jignitoare !
    Chiar dacă nu-l cunosc personal pe Cristian Negrea, vreau să vă atrag atenția că munca de Sisif pe care o face dânsul, nu este plătită, în adevăratul sens al fenomenului financiar, profit. Adica de îmbogățire în ideea, cum afirma un tovaraș idealist ! (Sandra Brown a României !)
    Iar în al doilea rând trebuie să ai un dram de nebunie pentru a sta și studia, citi, selecta, scrie și dicerne, pierde nopțile, a strica ochii pe calculator, pentru a aduce la cunoștiinta unor ignoranți, buni băutori de bere proastă, pagini din istoria neamului, în loc, …. să se ducă omul liniștit să bea o bere bună, să se uite la televizor, să meargă la FMII (!), sau pur și simplu să comenteze și să conteste ceea ce alții cu greu muncesc !
    Din proprie experiență am ajuns la concluzia că sunt puținii din cei care muncesc cu adevărat si asudă (!), sunt poate 1- 2 %, in schimb cei 98-99 % sunt intotdeauna GiGi – Contra, chiar daca ei habar nu au de obiect, subiect sau cauză !
    Felicitari, Cristian Negrea pentru munca depusă, sper sa continui la fel, fară să te lași afectat de Marea Galerie a Prostilor și a Gigiștilor – Contra !
    Dumnezeu să-ți de-a Sănatate pe Calea pe care ți-ai hotărât-o ! ; chiar daca Neamul acesta dovește semne de slăbiciune !
    Dar pentru că unii cititori au ramas în off-side, voi incerca să vă lămuresc, cu acceptul lui Cristian Negrea, unele chestiuni ridicate de cititorii paginii: http://www.cristiannegrea.ro/istoria-necunoscuta/istoria-uitata/.

  21. Huni = Maghiari ori Unguri ?
    Hun77 zice: „chestia ca ‘unguri sunt huni’ mai inainte era scris de straini nu de unguri” (!?)
    —————————————————-
    Afirmația prietenului “hun77”, precum ca maghiarii sunt urmașii hunilor este pur si simplu fantastă !
    Dacă veti citi opiniile, părerile și concluziile istoricilor maghiari: Balint Homan, Pal Engel și Pal Lendvai veti constata faptul ca aceștia pur si simplu evită sustinerea unei posibile descendente Maghiare din Huni.
    Studiați cu atenție “Arborele descendentei triburilor maghiare” întocmit de către Balint Homan și veți vedea că Hunii ca popor se trag din popoarele din zona Muntilor Altai, fiind un popor de origine turcica (oguzi). Huni au ca rude apropiate populațiile Sabir, Avar și Tukiu. De asemenea provin din aceași ramură cu mongolii și manciurieni.
    Maghiarii se trag din familia popoarelor din Urali, popoare fino-ugrice. Maghiarii au aceași rădăcina ca și popoarele fino-volgaice și popoarele permice.
    Menționarea în documentele antice și ulterior ale evului mediu a sintagmei ” maghiari se trag din huni” este la fel de eronată precum ca și cea prin care tot istorici antici si ulterior medievali au scris și copiat unul de la celălalt dogma că spanioli, danezi, suedezi, normanzi, polonezi, ruteni, s.a…… se trag din GEȚI !!!
    Vezi:
    În anul 1015, Dudo de Saint-Quentin identifică pe normanzi ca urmași ai Troiei prin geto-daci !
    In cronica Gesta Normannorum ducum a lui Guillame de Jumièges, povestind despre cei trei întelepți: Zeuta, Zamolxes și Deceneu, autorul identifica Dacia cu Danemarca.
    Călugarul Ekkehard în anii 1100 va alcătui o istorie enciclopedică populară în evul mediu în care Zamolxes, Zeuta , Deceneu și Comosicus apar ca întelepți goți.
    În Spania, episcopul de Toledo, Rodrigo Jimènez de Rada (cca.1170 – 1245) copiază din Iordanes mare parte în lucrarea sa Historia de rebus Hispanie sive Historia gothica amintindu-i pe învățații goți: Deceneu, Zeuta și Zamolxis. Mai mult decât atât, mai târziu episcopul Alfonso de Cartagena (1386 – 1456) specifica în lucrarea sa Regnum Hispaniae anacephalaeosis că gotii vin în Spania din Dacia, iar regii spanioli descind din principii daci.
    În Danemarca evului mediu, prezența geților dar și a dacilor este justificată prin mai multe forme. Exista o variantă prin care se afirmă că danezii se trag din daci, respectiv din dacii care sau refugiat în Danemarca din cauza ocupației romane. Să amintim că în evul mediu Danemarca era numită “ Dacia”. Regii danezi, până doar acum câteva sute de ani, se auto-intitulau “reges dacia”, păstrând memoria ancestrală a presupusei lor origini.
    Pentru danezi faptul că se trăgeau din daci constituia o onoare. Rușii îi numeau pe danezi cu termenul de “dacianini”.
    Celebrul scriitor danez Hans Christian Andersen, în timpul unei vizite în țara noastră, în anul 1841, făcea observația că tot ce văzuse avea un caracter danez !
    Suedia va trece de asemeni, în secolele XVI – XVII printr-o criză de identitate națională. Considerând că leaganul goților a fost Suedia, “Getica” devine carte națională a suedezilor. Erudiții suedezi vor căuta să explice originea suedeza a personajelor getice precum Zamolxe și Ghebeleizis, legile belagine devin la origine legi suedeze iar Zamolxe considerat primul legislator al suedezilor. Reprezentanții de frunte a “getismului” suedez au fost: Johannes Magnus, supranumit Gothus (1488-1544), Johannes Loccenius (1598 – 1677), Olaus Rudbeck (1630 – 1702) și Carl Lund / Carolus Lundius (1638 – 1725).
    etc……
    De unde această interpretare eronată ?
    De la:
    Iordanes, cel care atunci când a scris “”Getica””, Istoria Goților de fapt, pentru a-i preamari pe goti, care nu prea aveau in spatele lor o istorie cunoscută, cu ascendențe fabuloase, a preluat din sursele documentare existente în secolul al VI-lea, obiceiurile și tradițiile geto-dacilor, a personalităților geto-dacilor și le-a TRANSMUTAT în istoria Gotilor ! Și acest lucru s-a tot…. difuzat timp de sute de ani !
    Acelasi fenomen s-a întamplat și cu afirmația că “maghiari se trag din huni” !
    Tot în același mod, precum stilul lui Iordanes, un scrib/istoric medieval (sec.X-XI) pentru a găsi o mai înaltă ascendentă pentru triburile maghiare, a considerat normal să-i “Descalece” din Attila !
    Prietenul “hun77” prezintă o serie de documente în care încă de pe vremea lui Attila, apare termenul de “Unguri”. (?) Laudabil gestul, dar din pacate nu se poate asimila cuvintul “”Hugnos””, sau varianta “”Hugnorum”” cu cuvântul “Unguri”, indiferent câtă imaginatie ai avea!
    Termenul de “Onogur” va apărea ulterior timpului lui Attila !
    Vezi textele lui “hun77”:
    Sulpicius Severus (363-425)” Aecius magister militum Hugnos in auxilium suum ad Romanum advocat solum,quibus rex erat tunc Ruga,..”,
    Chronica Gallica (452 a.d.) ”Attilam regem Hugnorum Tricassis pugnat loco Mauriacos”
    Victor Tunnunensis(Tonnonensis,Victor of Tunnuna) (566 a.d.) “Attila rex Hugnorum”

    Attila a fost numit și Rex Dacorum, și nu era DAC !
    Afirmația lui “hun77” că încă din secolul al V-lea au apărut în Europa “Ungurii” este cât de cât corectă,… dacă se accepta ideea că acești ”Onoguri” nu erau chiar “Maghiarii” care vor pătrunde în Europa in secolul al IX-lea, sub conducerea lui Arrpad !
    Voi continua acest subiect în spațiul următor.
    Dar voi aminti pentru necunoscători și părerea istoricului maghiar Pal Engel despre relația Attila – maghiari: “Dar in mod cert, limba hunilor nu a avut nimic comun cu limba maghiară, iar imperiul lor a disparut fără urme la sfârșitul secolului al V-lea, cu multe sute de ani înainte ca maghiarii să apară în istorie. ” (Regatul Sfântului Ștefan, Istoria Ungariei Medievale, 895-1526, editura Mega Cluj-Napoca, 2011).
    În ultima vreme unii istoricii din “varii motive”” încearcă să indoctrineze “”țăranimea”” cu o altă identitate a maghiarilor: maghiarii sunt vechii etrusci !

    Vezi: O teorie halucinantă – strămoşii italienilor sunt de origine maghiară !

    http://istorie-furata.blogspot.ro/2013/07/o-teorie-halucinanta-stramosii.html

    • hun77 says:

      ”Balint Homan, Pal Engel și Pal Lendvai” Domnuuu Barsan…[numele astea sutn din soiul ‘acaeemicienilor’ prosti,platiti de Soros,sau care erau puse dupa 1848 dupa ce intelctualitatea ungureasca a fost rasa]
      indata ce bagati numele aleia cam nici nu-mi vine sa citesc mai departe..
      Voi nu intelegeti ca tot europenii ii luau pe unguri ca sunt huni din rasa Scitilor iar de la sfarsitul sec 18 ne-au bagat mai inainte ca ‘soarece de experienta’ ‘teoria'[in gilimele pt ca si pt teorie egal=O ca nici legenda nu vorbeste despre’finnugri-ural-siberia’ darmite surse] prin comanda a lui ceva ‘Miksa’ habsurgu prin astrologu [!!!] Sajnovics, care a gasit vreo 100 de cuvinte similare [daca iau limba koreeana si suedeza fac pariu ca gasesc 100 cuvinte similare], numai pana ungurii mai aveau ceva intelktuali normali si nobili desigur i-au rejectat.Dupa ’48 au bagat la ‘academie’ oficial.

      Voi nu va dati seaman ca Ungurii sutn zisi de langa Marea Neagra-Krimea ca se trag exact ca si Hunii + ca Scitii n-au disparut.

      La voi ca valachi erau zisi daci sau geti si traiau pe aceiasi locuri ca si dacii – deci in cazul vostru este continuitate

      tot asa si in cazul ungurilor dar acolo nici ca ‘invadator’ nu este.

      Subeictul asta pt mine nu se discuta; in cazul asta sunteti discriminati pozitiv comparand cu tot aceasi subiect pt unguri. e clar ca buna ziua – lucrurile care sunt clare si pt mintea unui copil de 5 ani care inca n-a fost spalat la creier la scoal nu se discuta.

      cum poata sa fie toti scriitorii strain si unguri [90% surse straine am gasit] timp de 1400 d eani de ii stiua pe unguri huni si de rasa Scitica? dar in cazul vostru continuitatea trac-get-dac-valachi ala nu e ”fantasma” – e colosal!+ ca valachi abia sunt mentionati intre sec 3 -13, intre sciti-huni-avari-unguri nu sunt 1000 de nai ca intre doua formatii – d epilda cica ultimul rege scitic moare in 106 bc- hunii apar ca formatiune [mentionati apar in sec 1 ac] pe la 375 deci la creo 500 de ani, avarii dupa 15-, ungurii dupa avari la 100 —dar aici nu e continuitate dar la voi cu pauza de 1000 ani este

      cuma ar zice Banciu ” Scuzati-ma Domnihlooor” D

  22. Populatia Onogura.
    Hun77 zice: “iar fi serios, numele aleia ”unigur,hunugur,onogur,ungri,ugri,ungorii” nu sunt ‘ungur’? “
    —————————————————–
    După uni istorici Onogurii au fost popoare migratoare de origine turcică, amestecați cu elemente iraniene. După istoricul maghiar Homan Balint, Onogurii sunt un melanj de popoare Ugrice si Turcice.
    “”Onogurii sunt semnalați în secolul V de către cronicarul bizantin Priscus, care relatează că în anul 463, la vreo zece ani după moartea lui Attila, s-au prezentat la Constantinopol, în fața împăratului bizantin, Leon cel Mare, soli ai Șaragurilor, ai Ogurilor și ai Onogurilor. Priscos menționează că aceste popoare erau stabilite în nordul Mării Negre.
    În secolul VI, Onogurii sunt semnalați în război, în actuala Ucraină, împotriva Cutrigurilor și Utigurilor, alte popoare turcice. În final, toți sunt înviși și supuși de Hazari, un popor turcic a căror patură conducătoare a adoptat la un moment dat religia iudaică. În secolul VII, Onogurii intră în componența federației de popoare constituită de hanul bulgar Kubrat tot în actuala Ucraină.
    În secolul VIII, sunt semnalați, împreună cu Uzii (sau Oguzii) în zona Dunării de jos, în război cu bizantinii, apoi ca mercenari ai acestora. S-a presupus că aceasta ar putea fi originea Găgăuzilor. În 895, sunt semnalați printre Maghiari, cronicarii bizantini și latini denumindu-i pe aceștia : Hungarus, iar popoarele vecine Unguri, Ungaren, Vengri… ” (Wikipedia)
    Deci se vede că se face o demarcație distinctă între popoarele “Onogure”” și “”Maghiare”. Dealtfel triburile maghiare conduse de către Kurszan, și nu de Arpad, cum doresc uni istorici să “ne informeze”, se numeau “Hetmagyar”, respectiv “cele șapte triburi maghiare” sș nu “Unguri”.
    Maghiarii vor ajunge in Campia Pannonică, în jurul anului 862, urmare presiunii pecenegilor, dusmanii lor tradiționali, care i-au forțat să se mute din Atelkuz (teritoriu din Nordul Mări Negre) și să caute noi spații pentru așezare.
    În drumul lor sau izbit de rezistența armată a românilor din Moldova (cei despre care se afirmă că nu existau !) și îsi vor modifica traseul spre centrul Europei prin nord de arcul Carpatic și spre sud, peste limesul Dunării, pe o linie paralelă cu fluviul.
    Acest traseu de sud va fi însă tragic pentru triburile maghiare, deoarece în anul 895 bulgarii aliați cu cumanii, îi vor infrange pe acestia într-o bătălie purtatată în Câmpia Română, fortându-i să se îndrepte spre vest.

    • hun77 says:

      ”După unii istorici ” – prea multe ”istorici”…

      sursele contemporane domnule Barsan sau cat mai vechi nu pe ”istorici”

      Anonymus zice de valachi in Ardeal, dar de Unguri in Scitia Dentu-Moger Meotis-Tanais.;
      Meotisu e pe Atlantis? sau Jupiter? sau in Siberia-Mongolia? sau Fag-aras? adica de unde se trage si Negru Voda? Fog in limba hunneza este Dinte… Ungurii din Fagaras se trag adica Ardeal sau Negru Voda de la Meotis?
      + si pt Huni tot de locu ala se zice.[Meotis]

  23. Legat de nerecunoasterea corectitudinii informatiilor din lucrarea lui Anonymus: Faptele Ungurilor !?

    Hun 77 zice: “”Anonymusul cam e suspect pentru mine ca ‘este gasit’ tocmai atunci cand se baga la unguri prima data ca ar fii ‘finugrici’ + ca ‘huni vin din mongolia’ , cu tot ca toate sursele zic Marea neagra-Don pana atunci “’ (!?)
    ————————————————–

    “” Dacă la început cercetătorii maghiari îl priveau pe Anonymus ca pe un zeu care le-a desluşit istoria, în prezent el este tot mai contestat de către compatrioţii săi şi chiar de către istoricii români (!), opera lui fiind clasată după unii la nivelul de roman telenovelar, după alţii ca roman de dragoste şi lipsit de realism.
    Profesorul Nicolae Drăganu, în lucrarea sa, “Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei şi a onomasticei”, apărută în anul 1933, face următoarea afirmație legată de aceste acceptări şi contestări a veridicităţii cronicii anonime: “poate fi doar aşa Anonimul ~ istoric pragmatic ~ şi ~geograf neîntrecut~ când este vorba de Unguri, şi ~poet~, ~iscoditor~ de poveşti şi ~contaminator~ când este vorba de Români, în special de cei din Ardeal” (pag.13).

    Ce ne transmite Anonymus și de ce este contestată cronica lui în prezent? Anonymus ne prezintă succint (în partea a doua a cronicii lui) istoria maghiarilor, așa cum a preluat-o din cronicile anuale ale cancelariei maghiare. Putem astfel identifica în “gesta” persoane și fapte istorice ale momentului istoric, pomenite și in alte cronici ale vremii, precum cele bizantine, rusești sau germane.
    Întâlnim, în cronica lui, referiri la personaje istorice puternic afirmate în istoria europeană a acelor vremuri, precum:
    – Oleg al Kievului (ducele de Kyeu), cca. 880 – 912, care a cucerit Kievul in 882;
    – Țarul Simeon al bulgarilor (893 – 927);
    – Conrad I, împăratul german (911 – 918);
    – Kuszan, fiul lui Kundu, marea căpetenie maghiară dintre anii 892 – 904, înaintea lui Arpad;
    – Arpad, conducător al ungurilor între 904 – 907, după cum este el pomenit în cronicile bizantine;
    – Bulcsuu și Lelu, conducători maghiari ucisi de germani în anul 916;
    – Petru Orseolo, rege maghiar între 1044 – 1046;
    – Ștefan I cel Sfânt, rege maghiar în perioada 997 – 1038;
    – Ahtum/Ohtum, voievod de Banat la 1003;
    – Chanadinus, trădătorul lui Ohtum la 1003;
    – Gyula cel Bătrân, creștinat la 953, presupusul nepot al lui Tuhutum;
    – Gyula cel Mic, oponent al lui Ștefan I, cca. 980 – 1004;
    – Fii lui Gyula cel Mic, Bua și Bucna, prezenti in istorie la 1046.
    Și tot el ne confirmă existenta “ducilor” din spațiul pannonic și carpatic precum: Kean, Salanus, Glad, Menumorout și Gelu, care sunt prezentați cu lux de amănunte, neputându-se argumenta interesanta constatare ulterioară a unor cercetători cum că Anonymus le-ar fi inventat. Fără aceste personaje ale Gestei nu se pot evidenția faptele de glorie ale maghiarilor în luptele lor de jaf și cucerire în Câmpia Pannonică și în Transilvania, devenind irelevantă noțiunea de “descălecat al ungurilor”.
    Anonymus mai confirmă și alte repere istorice, prin utilizarea unor toponime și hidronime locale, neschimbate până în ziua de azi, la acea dată nefiind influențate de “botezarea” lor ulterioară de către maghiari: Danubii (Dunăre), Byhor (Bihor), Zomus (Someș), Zotmer (Satu-Mare), portas Mezesina (porțile Meseșului), Thyscia (Tisa), Ystru (Dunăre) s.a.m.d.
    Față de acestea, prezentăm și poziția unor istorici români și străini, preluată din cartea istoricului Gheorghe I. Brătianu, Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești, în capitolul “Temeiuri nouă linguistice și istorice ale tradiției anonimului”: “Nu vom stărui prea mult asupra argumentelor din domeniul filologiei și al linguisticei. Acele adunate de filologul maghiar I. Melich, în sprijinul autenticității cronicei Anonimului, au fost rezumate, pentru cercetătorii necunoscători ai limbii ungurești, într-un articol al d-lui V. Motogna apărut mai de mult în Revista istorică. Nicolae Iorga i-a adăugat, după obiceiul său în asemenea cazuri, note proprii, adesea însoțite de puncte de întrebare și exclamație. Influența bulgară ce se desprinde din unele pasaje ale cronicei, d-l Melich o regăsește până și în numele de persoane și de localități. Aceste nume, scrie d-sa, arată că aici a existat o cultură bulgaro-turcească, a cărei influență s-a prelungit și după așezarea ungurească. Dacă se poate lua în considerare etimologia Kagan-Kachan-Kaan-Kean, care dă numelui acestui stăpânitor înțelesul unui titlu, care a fost întra-adevar folosit de neamurile turcești, celelalte încercări sunt mult mai contestabile, ajungând între altele, la teza absurdă că numele de râuri din vestul Transilvaniei sunt nume dacice… în limba maghiara și că numai prin intermediul ei au ajuns în română ! E probabil că din aceste lucrări ale d-lui Melich s-a inspirat de curând și d-l Horvath în istoria sa a Ardealului afirmând că ungurii au întâlnit în Ardeal o populație bulgară.”

    *

    În ce consta negarea “gestei” lui Anonymus: faptul că maghiarii au încercat să evite, în tot cursul istoriei lor, recunoașterea existenței românilor în Ardeal și în Câmpia Pannonică înainte de așa-zisul “descălecat” al lor.
    În sute de ani de istorie, ca și în prezent, s-a afirmat primordialitatea primului venit și s-a infirmat existența celui găsit la fața locului în Transilvania.
    În numele acestei pretenții s-au ascuns, ars și falsificat documente și vestigii care dovedeau continuitatea geto-dacă. Românii au fost considerați o populație inexistentă pentru comunitatea maghiară, aliată cu sașii și cu secuii. S-au exploatat bogățiile din Ardeal în folosul strict al autorităților maghiare, românii fiind reduși la stadiul de sclavi, s-au efectuat pogromuri împotriva comunității române, conducătorii acestora fiind eliminați, uciși și batjocoriți, dar poate cel mai grav dintre toate, biserica românească a fost aproape neutralizată, iar enoriașii săi obligați să-și schimbe credința, devenind catolici, reformați și/sau greco-romano-catolici.
    Ciudat este faptul că și în contextul actual al Comunității Europene, care preconizează o deschidere a tuturor granițelor și libera circulație, se mai găsesc voci contestatare, care să sprijinie, în umbra puterilor guvernamentale inconștiente și a unor oameni politici dubioși, retrocedarea Ardealului către Ungaria, sub diferite forme aberante: federalizarea României, autonomizarea Țării Secuilor, dezvoltarea unor regiuni economice cu predilecție în Transilvania de centru – est, s.a.m.d.
    Ca o concluzie, îl vom cita pe Homan Balint (1885 – 1951), politician și istoric maghiar care va publica în Revista de Studii Maghiare, în anul 1925, un articol intitulat “La première periode de l’histographie hongroise”, în care face referire directă la cronica lui Anonymus: „o operă de savant ce domină epoca”, „elaborată cu grijă, atât din punct de vedere strategic, cât şi geografic, vădind pătrunderea criticii sale, reflecţie metodică şi profunzimea cunoştinţelor sale” .” “””( fragment din lucrarea, Istorie Furată.Cronică Românească de Istorie Veche )

    • hun77 says:

      ‘daca unguri negau’ vlahi di ardeal nu te gandesti ca puteau sa faca disparut documentu ala? dar stiind cum de prosti suntem prezenti de straini si cam clar ca toate ‘cronicile unguresti’ sunt false, au inventat asta ca sa arate ca ‘uite ce prosti sunt ca ei neaga cel mai mult dar ei au scris’ [aici ar trebui sa fi ungur si sa vezi care-i treba pe la ei cu ‘istoria’]
      altfel nu unguri negau asta nici dupa ce a ‘aparut’ ci nemtii scriau inaintea ungurilor ca ‘gotii’ find ‘germanici’ si geti sunt goti, sasii sutn antici din ardeal. dar astea ‘desigur’ ne le prea stiti…

      altfl ‘descalecare’; parca o cronica a voastra scrie ca ‘Negru voda si descalacare’…

      iar daca la sfarsitul sec 13 apare in scrierle unguresti si papale ca cumanii sunt Neugari atunci nu cumva Negru voda era Cuman? dar voi automat luati sursele ungurest sau ce nu va convin dintrun anumit pt de vedere ‘false’ dar asteptati ca unguri sa acepte ale voastre [altfel au aceptat mai ales dupa 1945 stai linistit]

      si nu va pune pa ganduri ca peste voi au sarit toti ‘nomazii’ [sau iati asimilat] dar bulgarii care pica mai departe de intrarea nomazilor in europa [marea neagra] ei nu sutni astazi oficial ‘traci’?

  24. Identitatea Geto-Daci = Valahi !

    Cucu zice: „ Domnule Negrea.Citesc la comentarii cum va felicita lumea dar in afara ca ati avut chef de povesti valoarea istorica tinde spre zero. Porniti din ipoteze gresite privind poporul despre care vorbiti. ”Greseala” gen : Dacii sunt stramosii nostri fara nici o baza real istorica…povesti..de adormit …adevaratii romani crescuti pe istoria ceusista..gen radio ierevan: “Da asa este numai ca nu era masina ci bicicleta, nu a castigat ci I s-a furat…” Nu aveti treaba cu Iistoria ci cu miturile..” (!)
    Hun77 zice: „voi pe ce baza sunteti daci? ca valachi apar pa aceasi teritoriu + ca sunt zisi ca sunt daci,nu? tot asa si in cazu ungurilor. „
    ————————————————————–
    Poate cel mai important lucru, la inceput ar fi sa pun intrebarea cum se NUMEAU ei daci pe EI ca si Natie ! Deoarece termenii geti si daci au fost folositi pentru acelasi popor de catre greci si respectiv romani !
    Daca veti avea curiozitatea sa cititi lucrarea lui Vasile Parvan: “Histria, inscripții găsite în 1916, 1921 și 1922” o sa realizati marea intrebare pe care si-a pus-o arheologul roman legat de inscriptiile de pe monumentele funerare descoperite la Histria.
    “Cum însă în rândul 3 al inscripției avem alăturea de cives Romani o nație ciudată, cu un nume necunoscut, suntem datori să încercăm explicarea prezenței ei aici, dupa Caracalla. Căci dreptul de cetățenie a fost asa de extins de acest împarat, încât contemporanii săi au avut impresia că toți locuitorii imperiului au devenit cetățeni Romani. Ce națiune era dar aceasta, care, firește, nu ar putea avea nimic comun cu Besii, obicinuiții consistentes împreună cu veteranii et cives Romani, prin satele Scytiei Minore, deveniți acum, toți, cetățeni romani ? .
    Ce sunt doară LAE ori LAI din cele două inscripții ? In Zidul cetatii Tomi , p.432 și urm., am încercat să-i explic în sensul că ar fi un neam thracic Lae[ssi] sau Lae[pti]. Cred azi că am greșit și că pentru ambele inscripții – și cea veche și cea nouă – deopotrivă (deși una are LAE alta LAI) explicația trebuie căutată cu totul în altă direcție.
    Dar chestiunea Lai-lor de la Histria este prea vastă și complicată, pentru a putea fi adâncită aici, într-un simplu comentar cu caracter epigrafic. De aceea în curand vom reveni asupra ei într-un studiu special, cu toate izvoarele antice și literatura modernă necesare lămurirei ei“(Vasile Pârvan – Histria, inscripții găsite în 1916, 1921 și 1922 )
    Gheorghe Popa-Lisseanu (1866-1945), va intâlni la rândul lui și el termenul de “lai” pe una din tripticele de la Roșia Montană. În lucrarea sa, Romanica, studii istorice,filologice si archeologice, în capitolul Tăblițe cerate descoperite în Transilvania, este prezentat textul unei din triptice (no.7) datată în anul 163 d.Chr., care începe cu textul: “ Laeli et [Pa]store “.
    Acest cuvânt „Lai” este parte componentă a numelui zeului dacilor, Ghebeleizis, (zeul geților menționat de Herodot) . Asa cum făceam observația și în lucrarea „Revanșa Daciei”, publicată în anul 2003, numele de Ghebelezis este însă echivalent cu Zamolxis. Termenul Ghebeleizis este de fapt forma sacră, inițiatică sub care era numit Zamolxis, Zeul din munte al dacilor – GHEBEL – LAI – ZEUS.
    Ghebel, conform lui P. Kretchmer înseamnă „pământ”, dar în același timp sensului lui mai corect este de „munte”, „zis” este deformarea cuvântului care indica divinitatea „ zeus” iar „LAI ” este numele pe care și-l acordau lor însuși, dacii !
    Acest termen de “LAI ” îl întâlnim abia peste timpuri, la inceputul evului mediu, în momentul invaziei tătarilor din anul 1241.
    Cronica persană a lui Rasid-ed-din, povestind despre invazia tătarilor în ținuturile țărilor române pomenște și numele uneia din aceste țări : “Ordul (.. ..) trecând prin ţara Ilaut a întâlnit pe Bezerenbam şi l-a bătut.”
    Numele Țării Ilaut se pare ca a fost preluat de către cronicarul Rasid – ed -din, din cine stie ce documente, astăzi pierdute, asemeni Letopisețului Țării Românești găsit în desertul Libanului, denumește de fapt Țara Lailor. Cuvântul devenit Ilaut, rezultat prin deformare persană este compus însă din I – LAI – UTI !
    Daco-geţi > Ausoni > Valahi > Români

    Ca o concluzie la subcapitolul de mai sus să reamintim că geto-dacii, popor numeros care era alcătuit din mai multe triburi, și care făceau parte din marea familie a tracilor, se numeau ei pe sine “Lai”. Termenul de Dac și Geti fiind atribuit de romani și greci, fără ca aceștia să le cunoască adevăratul nume ca nație.
    Herodianus din Syria (cca.170 – 240) care a scris o istorie a Imperiului Roman între anii 180 – 238, face o mențiune atingătoare de daci, încercând o clarificare a proprilor lui supoziții: “ neamul dacilor, care se numea, neamul dailor “. Herodianus fiind de origine greacă, avea la cunoștiință prin istoricii greci, numele neamului care traia dincolo de Dunare, sub forma de “geți “. Dar trăind într-o lume romană, avea să afle că aceștia purtau de fapt numele de “daci”. Nu se știe din ce surse, interesat de acest aspect, avea să concluzioneze foarte convins că dacii se numeau de fapt dai.
    Trăind într-o perioadă când parte din Dacia devenise provincie romană și fiind în administrația imperială, se pare ca autorul avea să afle din surse necunoscute, numele pe care și-l atribuiau dacii, “lai”. În transcrierea lui îl va adapta însă ca “ dai “, probabil pentru a nu fi departe de termenul de “dac”.
    Acest “dai” deformat din “lai” este anterior însă inscripțiilor de la Histria, cea ce ne confirmă cele prezentate mai sus.
    Dar care a fost drumul de la numele nației de “lai” la cel de “valahi”?
    Geto-dacii (folosim termenul clasic pentru denumirea popoarelor dace răspândite de la Munții Balcanici până în nordul Carpaților) aveau să fie cunoscuți în istorie sub diverse denumiri funcție de contactele pe care le aveau cu populațiile care îi tranzitau teritoriul, dar și legat de implicațiile care le generase părăsirea provinciei Dacia, de către Imperiul Roman.
    Astfel rând pe rând îi vom intâlni în istorie sub numele de:

    • lai – geți – agatârși – daci – besii – carpi – carpodaci – costoboci – megaloi dahae
    • ausoni – acatiri – anti – argaragantes și limigantes
    • vlahi – valahi – râcno-vlahi – cuțzo-vlahi – moro-vlahi – vlahioți – morlahi – morlaci – mavrovlahi
    • walachen (germană) – vlaski, vlasi (sârbă, bulgară) – valaques (franceză) – vlachs sau wallachians (engleză) – velascos (spaniolă) – velaci sau valacchi (italiană) – volohi sau vlohi (rusă,poloneză) – olah sau vlach (maghiară) – ulagh (tătară) – iflaklar (turcă)
    • rumâni
    • români, aromâni, megleno-români și istro-români

    Numele de “daci” atribuit de către romani din timpul lui Burebista, se trage de la stindardul de război al dacilor, capul de lup suierând în vânt. Romanii vor utiliza pentru noii lor dușmani termenul de “daos”, termen frigian (cf.Mircea Eliade). Acest nume împreună cu numele originar de “lai” vor genera ulteriorul nume al românilor, valahi sau vlahi.
    În timpul comuniunii geto-dacilor cu goții, acestia din urma vor prelua (cf.lui Iordanes) de la daci o serie de obiceiuri, cuvinte, toponime dar și parte de istorie, trecând în mitologia lor personaje precum Zamolxe, Deceneu, Antyrus, Gudila, Burebista s.a.
    Goții făcând legatura între termenul de “lai” si “dac=lup” vor asimila cei doi termeni cu germanicul walhos, în traducere “ lup “. Acest nume onorific sub forma de Vlah și Valah va fi purtat de către români și tările lor, până aproape de secolul al XIX -lea.
    Prin contactele internationale generate de domnitorii romani, aceștia și învățații curtilor domnești vor realiza, în primul rând cât de asemanatoare este limba valahă cu limba italiană, dar și cu limba franceză. Este momentul când apare întrebarea: cum se putea ca într-un teritoriu imens vorbitor de limbi slave și limba maghiară, la distanță de sute de kilometri de Italia sau Franța, exista o comunitate așa de mare de vorbitori de limba romanică ?
    Informațiile despre motivele latinității valahilor, vor veni, chiar dacă în mod deformat, pe linia monahală, a călugărilor greci cu care domnitorii și boierii valahi aveau legături, dar și din documentele și manuscrisele încă existente, la acea vreme, în cancelariile domnești.
    Istorici bizantini care aveau acces la un număr foarte mare de lucrari și documente scrise atingătoare de conflictul daco-roman, aveau să-și formeze o idee unitară, bazată pe istoricii antici, precum că Dacia a fost pustiită de daci, iar în locul lor Traian ar fi adus coloni din Italia. Caz elocvent este cel al cronicarului Ioan Kinnamos care referindu-se la vlahii înrolați în armata bizantină în timpul conflictelor armate din anii 1161 – 1168, dintre Împăratul Manuel I Comnenul (1143 – 1180) și Stefan al III-lea, Regele Ungariei, va afirma despre vlahi că aceștia: “ sunt colonii de demult ai celor din Italia.”
    Astfel de informații ajunse în țară, pe diferite căi, se vor răspândi în rândul clasei boierilor și apoi, prin aceștia la nivelul tăranilor, rezolvând problema ridicată privind originea latinității lor. In acest fel valahii își vor atribui numele de “rumân” , termen derivat de la romanus.
    Afirmarea acestei latinități și a numelui de “rumân” era absolut necesară, în speranța câstigării ajutorului Occidentului Latin, și a Papalității în fața intențiilor dominatoare și expansioniste ale maghiarilor, polonilor, tătarilor, dar mai ales a turcilor. Ioniță Caloianul va încerca o apropiere față de papalitate în virtutea înrudirii latine, împotriva Imperiului Bizantin. Stefan cel Mare va solicita ajutor financiar și militar papalității, dar care din păcate nu va ajunge la el.
    Cea mai veche atestare documentară a numelui de țară este făcută în Scrisoarea lui Neacsu din anul 1521, sub forma “cěra rumŭněskŭ (Țeara Rumânească) “.
    Călătorii străini în ţările române din secolele XVI – XVII, trimişi în mare parte de papalitate, în speranţa convertirii populaţiei băstinaşe la catolicism, vor confirma utilizarea termenilor de rumân sau român.
    Printre aceştia îi vom menţiona pe:
    – Tranquillo Andronico, care notează în anul 1534 că Valahii “acum se numesc romani” (cf.Endre Veress – Fontes rerum transylvanicarum: Erdélyi történelmi források)
    – Francesco della Valle, menţionează în anul 1532, că valahii se numesc romani în limba lor, dând şi un exemplu interogativ: “Sti Rominest ? “ (cf. Claudio Isopescu, Notizie intorno ai romeni nella letteratura geografica italiana del Cinquecento)
    – Johan Lebel, notează în anul 1542 că Valahii ”se numesc pe ei însişi Romuini” (cf.Adolf Armbruster, Romanitatea românilor )
    – Pierre Lescalopier, scrie în anul 1574, că valahii “se consideră adevaraţi urmaşi ai romanilor şi-şi numesc limba româneşte (romanechte), adică romană” (cf.Paul Cernovodeanu, Studii si materiale de istorie medievală)
    – Ferante Capecci, menţionează în anul 1575, că valahii se numesc pe ei înşişi români – “romanesci” (cf.Maria Holban, Călători străini despre Țările Române)
    Istoricul polonez Stanisław Orzechowski menționează în anul 1542, că românii „se numesc pe limba lor romini după romani, iar pe limba noastră (poloneză) sunt numiți valahi, după italieni” (cf.Adolf Armbruster, Romanitatea românilor)
    Cert este faptul ca de la inceputul secolului al XVI, valahii vor fi conștienți de latinitatea lor, termenul de român câștigând, încetul cu încetul loc în istorie în fața termenului de valah.
    Din păcate demersurile românilor de ajutorare facute către Occident vor rămâne fără răspuns, termenul de rumân devenind în timp sinomim cu : iobag, șerb, vecin dar mai ales de “prost” (Cf. Dicționar Explicativ al Limbii Române).

    • hun77 says:

      ‘auson’ in limba voastra inseamna ‘aborigin’?

      pt ca in limba ‘mongola’ asta inseamna; ŐsHonos
      ős antic hon patrie

      deci ori secuii sunt ausonii [ca ei erau zisi Huni] sau macar ziceti ca ‘osenii’ vostri din Maramures sunt

      agatyrsi erau Sciti,si despre restul se mai spune [deci aici s-ar putea devbita iara]
      nuami pt voi ‘Sciti’ au fost facut ‘tabu’ ca ceva ‘da acolo niste nomazi’ ca si pt restul lumii.

  25. Bogdan says:

    Romanii si Ungurii au aceleasi trasaturi fizice. In afara de faptul ca vorbesc alta limba nu este nici o diferenta evidenta. Cu secuii este putin alta poveste dar cati sunt acestia? Cateva sute de familii in toata Romania. Ungurii si Romanii avem aceeasi stramosi si ati face bine sa va mai documentati asupra acestor adevaruri istorice. Daca veti cauta adevarul istoric il veti gasi insa va trebuii sa dati deoparte minciunile si dezinformarile voite. “Primul pas spre lichidarea unui popor este sa-i stergi memoria” asta intentionati dragii mei unguri?

    • hun77 says:

      in timpul cautarilor mele imi dau seama cate cuvinte comune avem [numai daca un ungur prost vine zice ca de la noi, iar prostul vostru de la voi – astea s-ar putea fi cercetate numai ca s-ar ajunge la niste concluzii din care s-ar vedea imensa fasificare istorica]

    • hun77 says:

      ”“Primul pas spre lichidarea unui popor este sa-i stergi memoria” asta intentionati dragii mei unguri?”

      da si cand ma gandesc eu va ungur ca la unguri asta se face clar de 250 de ani si nu prea se pare ca ungurii ‘s-au intarit de sunteti vasali astazi’, desigur ungurii vor sa va stearga constiinta.
      Ungurii aia la care ne neaga toate sursele din Europa despre originile lor + ungurii din ardeal nici macar istoria ‘principatului ardealului intre sec 16-17’ n-au invatat, tocmai ei o sa va stearga constiinta.

  26. Pentru că aici se vorbeşte despre CONTINUITATEA noastră în arealul carpato-balcano-dunăreano-pontic, vreau un răspuns de la „negaţionişti” la întrebarea:

    CINE A FĂCUT BRÂNZA, inclusiv în „MILENIUL ÎNTUNECAT” şi o face şi azi???

    Răspuns unic : rumânii, vlahii, moldovenii, maramureşenii, ardelenii, aromânii, vlasii, meglenoromânii, sau cum vreţi să-i mai numiţi, care o fac de MILENII, deoarece caprele şi oile nu nasc la şes şi deoarece SAREA LA VEDERE, nu o are nimeni, în afară de cei din MUNŢII CARPAŢI!
    Unii îşi plăteau SALARII cu SARE, pe când noi o avem în fiecare bătătură!!! Asta voiau romanii din DACIA, mai mult ca AURUL!!!… acum IMPERIUL vrea şi RESTUL! Să-şi pună pofta în cui, că NAŢIONALIZĂRI s-au făcut şi în trecut şi se vor face şi în viitorul apropiat!!!

    Cum nu se au dovezi că au fost perioade în care BRÂNZA, PIELEA, LAPTELE şi LÂNA au lipsit pe aceste meleaguri, nu vă îndoiţi că PILEUSURILE DACICE, nu erau făcute din altceva, decât din STOMAC DE OAIE!!!
    MIGRATORI ŞI VENETICI au venit şi mai vin încă, dar APA TRECE, PIETRELE RĂMÂN!!!
    De 2000 de ani am avut conducători romani, pecenegi, maghiari, slavi, greci, nemţi, samd, dar ĂIA NU FĂCEAU BRÂNZA, aşa că au mâncat-o de la noi! E clar???

    • hun77 says:

      ‘migratorii’ au inventat untul si branza vezi pe herodot si alalalt cica doctor cu litera H incepe numele nu-mi vine in minte

  27. cristi says:

    citez din rasboiul pentru intregirea neamului 1916-1918. oricine poate gasi aceste pagini. aceste texte au fost scrise in anii urmatori terminarii primului rasboi mondial de victor lazar.citez ceea ce spune victor lazar in 1922-123. “Suferințele Românilor din Ardeal au fost mari și necurmate de când au început Un­guri și Sași, mai târziu și Șvabi, să pătrundă cu încetul pe pământul nostru, începând dela râul Tisa spre Răsărit, unde se află Dacia noastră. În veacul al 13-1ea și al 14-lea, prigonirile erau îndreptate mai ales contra religiei noastre răsăritene și contra organizației noastre administrative și judecătorești. Atunci am pierdut partea cea mai mare dintre boierii și fruntașii noștri”. deci aceste randuri spun clar ca rumanii erau stapanii in ardeal pana in 1200. ceea ce se leaga de faptul ca pana in 1170 nu este atestata nici o localitate in mures, bistrita,sibiu. pana in 1200 nu este atestata nici o localitate in hunedoara, brasov. in maramures pana la sfarsitul sec 13.ori daca ar fi existat o stapanire ungara atunci trebuiau sa fie atestate localitati mai devreme. pai din 1000 pana in 1170,1200 sunt 170 de ani. deci intre 1000-1200 ungurii au purtat multe lupte cu rumanii. si nu reuseau sa-i invinga pe rumani. si au adus pavaza pe sasi sa le tina sa poata fi opriti rumanii furiosi si sa poata lua partea de campie a vestului ardealului fiindca restul a ramas la sasi. in 1400 ungurii vor incepe sa se dea smecheri si sa persecute de aceea a venit peste ei 1526. deci sunt parti unde anonimul minte in ceea ce scrie.

  28. cristi says:

    dar stimabile negrea. nu stiu de ce trebuie sa dati importanta acestei cronici. in legatura cu desfasurarea luptelor. nimeni din europa nu vorbeste despre aceste razboaie cu menumorut cum au fost. se vorbeste de cum ungurii au ocupat moravia mare, bavaria. dar de aceste razboaie contra ardelenilor nu vorbeste nici o cronica straina.

    • Cristian Negrea says:

      Mie mi se pare foarte normal ca germanii sa vorbeasca despre atacurile ungurilor asupra Bavariei si a altor teritorii germane etc. Despre atacurile asupra ardelenilor puteau vorbi doar ungurii, ei fiind implicati, cronicarii germani nu aveau de unde sa stie despre razboaiele ungurilor in estul Panoniei. Iar cronica lui Anonymus este confirmata partial (partea cu Ahtum) de catre cronica lui Simon de Keza, iar partile referitoare la germani si altii sunt confirmate de cronicile germane si altele. Sa nu cadem in capcana istoricilor unguri, care spuneau ca aceasta cronica a lui Anonymus este reala, mai putin partile refritoare la romani.

  29. cristi says:

    pai partea reala este ca rumanii se aflau acolo inaintea lor. dar bine dar despre moravia mare de ce se stie. bine dar puteau sa scrie despre evenimentele ca si anonim rusii, bulgarii, ca erau langa noi. de ce nu exista nici o cronica in rasarit sa vorbeasca de astea pe care le spune anonim. mai mult din aceste descrieri putem vedea cum erau ungurii in fata rumanilor. fricosi. prin faptul ca acel tuhutum(sau personaj x) fiindca nu se stie daca acestea au existat. dar insusi anonim isi face proprii conationali de ras. prin faptul ca acest tuhutum se barciadeaza in fata mesesului sa nu poata veni cei dinspre cluj la el sa-l omoare. de ce nu a inaintat si s-a baricadat. deci anonim eventual scrie doar sentimental aceasta cronica si numele nu se stie daca sunt reale si cum a fost exact. dar faptul ca spune de o baricadare facuta de el la meses arata o teama a acestui ungur de rumani. arata ca presimtea ca nu are cum sa mearga mai departe. anonimul vrea sa arate pe ansamblu cum erau ungurii in fata natiunilor pe care le-au intalnit.

  30. cristi says:

    iar comuna aschileu este doar la inceputul judetului cluj. deci unde taica in preajma clujului cum spune anonimul:))).este prima comuna dintre salaj si cluj. deci este clar ca acel tuhutum a ezitat sa intre adanc in jud cluj.

  31. cristi says:

    intrebare foarte important. raspuns foarte important. cat din teritoriu si care zone au revenit fiului lui arpad. ca erau si zone din bihor care nu stiau de fiul lui arpad si ei poate ca nu ar fi fost de acord cu acest fiu a lui arpad. si daca un razboi dureaza 13 zile mai poti sa emiti ceva pretentii si daca mai ales ai si pierdut o batalie. ma refer la tosu si zobolcsu care au fost batuti.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Arta militară românească (II) Ungurii – de Cristian Negrea - [...] Cristian Negrea via Ziaristi [...]
  2. Arta militară românească (III) Secolele XI-XII - Cristian Negrea | Cristian Negrea - [...] articol vine în continuarea celui intitulat Arta militară românească (II) Ungurii, care la rândul său este continuarea celui numit…
  3. Arta militară românească (III) Secolele XI-XII – de Cristian Negrea | Ziaristi Online - [...] articol vine în continuarea celui intitulat Arta militară românească (II) Ungurii, care la rândul său este continuarea celui numit Arta militară…
  4. Arta militară românească (IV) Revolte antibizantine - Cristian Negrea | Cristian Negrea - [...] articol este o continuare firească a celor precedente, respectiv Arta militară românească (I), Arta militară românească (II) Ungurii, Arta militară…
  5. Arta militară românească (IV) Revolte antibizantine – de Cristian Negrea | Ziaristi Online - [...] este o continuare firească a celor precedente, respectiv Arta militară românească (I), Arta militară românească (II) Ungurii, Arta militară românească (III) Secolele…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

top